Tag: plasma

  • Firea, după ce Nicuşor Dan a anunţat anularea stimulentelor pentru plasmă: E crimă

    „400 de pacienţi de la AŢI salvaţi prin proiectul propus de mine şi votat de Consiliul General, care prevede acordarea unui stimulent financiar de 1000 de euro donatorilor de plasmă sanguină, atât de necesară pentru vindecarea pacienţilor COVID 19 cu forme grave. Acest program trebuie să continue! Azi, Dl Nicuşor Dan a anunţat că îl va anula, pentru că ar fi <ilegal>! Este un proiect perfect legal! În toată lumea civilizată sunt astfel de proiecte care salvează vieţi! Resping ferm această acuzaţie şi atrag atenţia că acest om este de un cinism îngrozitor şi nu-i pasă absolut deloc de oameni”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

    Ea spune că, în doar o lună, 130 de persoane au avut Covid, s-au vindecat şi au dezvoltat anticorpi, apoi au donat plasmă prin program.

    „Asta înseamnă că pot fi salvaţi 400 de pacienţi cu forme severe! Tratamentele deja au început şi dau roade! Încetaţi lupta politică! Puneţi capăt răfuielilor personale! Aveţi grijă de oameni, pentru că ei sunt cei mai importanţi! Este crimă ce face acest individ! Să opreşti un program care salvează vieţi, doar pentru că l-am iniţiat eu! Să se uite în ochii familiei unui bolnav grav de Covid şi care are nevoie urgent de plasmă! Să vedem : mai anulează programul? Guvernul PNL nu a făcut nimic la acest capitol. Este criză de plasmă în întreagă ţară. De aceea a trebuit să luăm noi o astfel de iniţiativa, pentru a salva vieţi”, afirmă Firea.

    Noul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, potrivit Realitatea TV, anularea stimulentului de 4.800 de lei acordat donatorilor de plasmă vindecaţi de COVID-19, lansat de Gabriela Firea pe 1 septembrie.

    „Stimulentul pentru donarea de plasmă este ilegal, în întreaga Uniunea Europeană este ilegal să stimulezi cu bani donarea de sânge sau plasmă, deoarece se consideră că astfel încurajezi oameni care nu sunt neapărat sinceri în privinţa stării de sănătate şi astfel îi pot pune în pericol pe cei care primesc. Vom căuta căi de a-i stimula pe oameni să doneze gratuit,” a afirmat Dan.

  • O infirmieră din Arad a donat de patru ori plasmă pentru tratarea pacienţilor cu Covid

    Adriana Furdiuc, infirmieră la Secţia Clinică de Anestezie şi Terapie Intensivă I a SCJU Arad, a avut o formă uşoară de boală în luna martie şi, după ce a aflat că plasma poate salva vieţi, a fost de patru ori să doneze.

    „Lucrez pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă şi văd mulţi oameni care se luptă cu acest virus extrem de contagios. Din fericire eu am făcut o formă uşoară de boală, în luna martie, iar după ce am auzit că plasma recoltată de la persoanele care au avut COVID-19 poate salva vieţi, m-am prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad. Deoarece încă am anticorpi, pot dona în continuare, la interval de 14 zile. Sunt programată să donez, săptămâna viitoare, pe şapte septembrie, pentru a cincea oară. Mă bucur că plasma mea este de folos semenilor mei şi îi îndemn pe toţi cei care s-au confruntat cu această boală, să nu ezite deoarece plasma lor poate salva vieţi”, a declarat Adriana Furdiuc.

    Potrivit medicilor de la SCJU Arad, plasma recoltată de la pacienţii vindecaţi de SARS CoV-2 a salvat şi salvează vieţi atât la Arad, cât şi în alte judeţe ale ţării, deoarece plasma donată la Centrul de Transfuzie este trimisă acolo unde este nevoie.

    La nivelul Centrului de Trasfuzie Sanguină Arad au avut loc 65 de recoltări de plasmă, dintre care 51 sunt prin procedură de plasmafereză şi 14 prin donare normală.

    „Mulţumim arădenilor care au înţeles cât de necesară este plasma pentru salvarea pacienţilor infectaţi cu SARS CoV-2 şi aflaţi în stare gravă. Avem 13 persoane care au donat plasmă de mai mult de două ori – trei persoane care au donat de trei ori plasmă şi nouă persoane care au donat de două ori. Mulţumim pacientei care a donat plasmă de patru ori, iar săptămâna viitoare este programată la donare pentru a cincea oară”, a declarat Laura Păcurariu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.

  • Doar in România. Pacienţii vindecaţi de COVID care vor să doneze plasmă plătesc din buzunar un test

    Când vine vorba despre recoltarea de plasmă convalescentă de la donatorii vindecaţi de COVID-19, lucrurile ar trebui să fie simple în România.

    Există deja un ghid european care stabileşte clar condiţiile în care se face recoltarea, testarea şi distribuţia plasmei. Ar trebui ca în fiecare ţară să existe registre naţionale în care să fie trecuţi toţi pacienţii care au avut COVID-19, astfel încât centrele de donare să recruteze foarte uşor donatori.

    În România nu există însă un astfel de registru. În plus, pacienţii asimptomatici care nu au fost internaţi şi nu au teste sau alte dovezi care să arate istoricul bolii – bilet de internare/externare, test pozitiv RT-PCR sau test negativ – şi vor să doneze plasmă trebuie să-şi plătească din buzunar testul care arată dacă au sau nu anticorpi anti SARS-CoV 2. Acest test este necesar la centrul de donare.

    Preţul unui astfel de test pentru anticorpi poate să fie între 100 şi 250 de lei. În alte state aceste costuri sunt acoperite fie de stat, fie de anumite companii private.

    Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat statului 18 echipamente de plasmafereză, spune că, în cele 16 săptămâni de când le-a donat statului, 11 dintre ele au făcut sub o donare de plasmă pe săptămână. De vină pentru asta este, în opinia sa, metodologia greoaie, lipsa registrului şi a oricărei campanii de informare derulată de autorităţi.

    „Asta înseamnă din nou o abatere de la ghidul european care spune că toate testele pentru a se face recoltare de plasmă convalescentă de la donatori trebuie să fie suportate de stat. În România se vede treaba că statul descurajează de fapt recoltarea de plasmă din moment ce te pune să-ţi faci tu nişte teste”, a spus Florin Hozoc.

    Până acum, deşi în România există peste 30.000 de oameni vindecaţi, doar 671 dintre ei au donat plasmă.

    „Acest test trebuie efectuat automat şi gratuit de către persoana care doreşte să doneze, pentru că până la urmă este şi în interesul statului să avem cetăţeni sănătoşi şi e în interesul sănătăţii publice”, spune un pacient care a fost internat şi care a donat plasmă.

    „Pentru cei care nu au fost diagnosticaţi niciodată RT PCR, dacă în ambulator şi-au efectuat un test de anticorpi şi s-a dovedit că au anticorpi prezenţi pot veni la două săptămâni să doneze doar cu acest test pozitiv de anticorpi PLUS. Testul şi-l efectuează ei, este un test voluntar”, declară dr. Nicolaie Dragoş Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

  • Bilete gratuite de o zi la Untold şi Neversea pentru vindecaţii de COVID care donează plasmă

    Organizatorii celor două festivaluri de muzică, Untold şi Neversea, încurajează pacienţii vindecaţi de COVID-19 să doneze plasmă pentru a salva vieţile celor care sunt în stare critică în secţiile de ATI.

    Donarea de plasmă se poate face şi în cadrul caravanei Blood Network care se desfăşoară în mai multe oraşe din România până în 13 septembrie.

    „Cei care vor veni să doneze plasmă în centre fixe din ţară vor primi, la alegere, un bilet de o zi la Untold sau Neversea 2021”, anunţă organizatorii.

    În plus, donatorii din cadrul caravanei vor primi din partea unui lanţ de supermarketuri câte un voucher de cumpărături de 100 de lei, valabil în orice magazin din ţară.

    „Sistemul medical se confruntă în acest moment cu o lipsă acută de sânge, dar şi cu un număr foarte mic al donatorilor de plasmă – foşti pacienţi COVID -19”, au explicat organizatorii celor două festivaluri.

    Donarea de plasmă în cadrul caravanei Blood Network se face doar prin programare telefonică pentru centrele de transfuzii din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Oradea, Târgu Mureş, Braşov, Ploieşti şi Iaşi.

     

     

  • Firea vrea să îi stimuleze pe donatorii de plasmă – tichete în valoare de 1.000 de euro

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, că va propune CGMB un proiect care să îi stimuleze pe cei care au suferit de Covid-19 să doneze plasmă, aceştia urmând să primească tichete în valoare de 1000 de euro.

    „Soluţie salvatoare la două zile distanţă! Pacienţii cu forme grave de covid-19 au nevoie urgenţă de transfuzii cu plasmă de la pacienţii vindecaţi, care au dezvoltat anticorpi. Cei aproape 30 000 de pacienţi trecuţi prin infecţia Sars-Cov2 ar putea să-i salveze pe cei care au forme mai dificile. Toate ţările din lume duc o bătălie acerbă pentru a salva cât mai multe vieţi. S-au creat, deja, programe naţionale pentru stimularea donării de plasmă. În România, din păcate, nu există un astfel de program concret. Doar lamentările Ministerului Sănătăţii că pacienţii vindecaţi nu prea vor să doneze (până în 400 au donat, din 30 000 vindecaţi)”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

    Ea a anunţat că a redactat un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl va adauga joi pe Ordinea de zi a Consiliului General.

    „În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adaugă şi un stimulent financiar în cuantum de 1000 de euro, sub formă tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului dar şi alte produse necesare. Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, acum suntem într-o situaţie de excepţie. Prin urmare, este nevoie de o excepţie de la lege, pentru a salva cât mai multe vieţi! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior : salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecţiei covid 19”, a adăugat primarul general al Capitalei.

  • Cea mai mare plasma profesionala, de 500.000 de euro – GALERIE FOTO

    Plasma are o diagonala de 152 de inch si poate fi cumparata
    numai la comanda si dupa o asteptare de cinci luni. Rezolutia
    imaginii este 4000 X 2000 pixeli, iar pentru reproducerea
    imaginilor si culorilor compania a folosit o serie de tehnologii
    imbunatatite.

    Plasmele pot fi concetate la interfete DVI sau HD-SDI si,
    precizeaza compania japoneza, pot fi folosite in mediul corporate,
    pentru simulari 3D, in magazine sau showroom-uri sau in parcurile
    de distractii.

  • Panasonic a lansat la CES cel mai mare ecran cu plasma 3D Full HD din lume

    Noua plasma are in componenta panouri PDP (plasma display panel)
    cu indice cvadruplu de eficienta luminoasa, fiind continuarea
    primei plasme 3D Full HD cu diagonala de 103 inch lansata de
    Panasonic in 2008 , dar si a ecranului 3D Full HD PDP de 50 inch,
    parte a sistemului home theater 3D Full HD lansat de companie in
    2009.

  • Flamingo: Am vandut de doua ori mai multe plasme in 2008

    Valoarea produselor din aceasta categorie vandute de companie a crescut cu 75%, de la 47 milioane de lei in 2007, la 84 de milioane in 2008.

    Factorii principali care au condus la cresterea vanzarilor pe acest segment de produse au fost preturile tot mai accesibile, reduse chiar si cu 30%, dar si promotiile la plasme si LCD-uri. Intreaga piata din Romania de televizoare LCD si plasme a fost estimata in 2008 la aproximativ 250 de milioane de euro.

    In 2009 insa, ritmul de crestere a segmentului de plasme si LCD-uri va ramane constant pe fondul schimbarilor produse pe piata telecomunicatiilor, potrivit reprezentantilor Flamingo.
     

  • 4% dintre oraseni au televizor LCD

    Vanzarile de televizoare LCD sau cu plasma au inregistrat cresteri foarte mari in ultimul an, procentul din populatia urbana care detine un astfel de televizor ajungand la 4%, conform unui studiu de piata realizat de SNA Focus in perioada iulie 2006 – iulie 2007, pe un esantion format din 325.000 de persoane din mediul urban. In plus, 5% dintre participantii la studiu au in plan sa-si cumpere un televizor cu ecran plat pana in iulie 2008.

    Strict pe partea de LCD-uri, estimarile in ceea ce priveste gradul de achizitie al acestui tip de televizoare se situeaza la un procent de 10% din populatia urbana. Din totalul posesorilor de televizoare cu ecran plat, majoritatea sunt femei, cu 62% din totalul vanzarilor, potrivit SNA Focus, in timp ce, la o clasificare dupa varsta, 54% din total sunt consumatori cu varsta cuprinsa intre 18 si 34 de ani.

    Decizia de cumparare a fost facuta in primul rand in functie de brand si de caracteristicile tehnice, 34% dintre consumatori clasificand aceste criterii de selectie ca fiind cele mai importante. Pentru 21% dintre participantii la studiul SNA Focus conteaza si publicitatea facuta de producatori acestor televizoare, in timp ce pretul a devenit un factor ceva mai lipsit de importanta – numai 12% dintre consumatori au cumparat un LCD sau o plasma dupa acest criteriu.

    In curand la (HD)TV
    Cum a luat LCD-ul fata plasmei