Tag: plafon de indatorare

  • O rază de speranţă în blocajul fiscal din SUA

    Ca urmare, secretarul apărării, Chuck Hagel, a anunţat că îi va chema înapoi la lucru pe majoritatea celor 350.000 de angajaţi civili ai Departamentului Apărării care au fost trimişi în şomaj tehnic.  

    Blocarea activităţii în majoritatea instituţiilor federale ale SUA, începând de marţi, a început treptat să îngrijoreze nu numai pieţele financiare, care iniţial sperau într-o rezolvare rapidă a situaţiei, ci şi pe şefa FMI, Christine Lagarde, care le-a cerut politicienilor să-şi rezolve conflictul înainte ca o criză a datoriilor în SUA să lovească în plin economia globală.

    Avertismentul şefei FMI nu se referă atât la blocarea legii aflate acum în impas, privitoare la bugetul pentru anul fiscal 2014, cât la faptul că rezistenţa înverşunată a unei facţiuni republicane faţă de aprobarea acestei legi s-ar putea repeta şi cu prilejul apropiatei dezbateri privind ridicarea plafonului de îndatorare a SUA, fixat acum la 16.700 mld. dolari.

    Preşedintele Barack Obama şi-a anulat turneul din această săptămână în Asia pentru summitul ASEAN şi Forumul Asia-Pacific, iar Trezoreria SUA a avertizat, la rândul său, că îşi va epuiza capacitatea de a împrumuta bani până la 17 octombrie şi că până la jumătatea lunii estimează că va ajunge să mai aibă doar lichidităţi de 30 mld. dolari. “Piaţa creditului ar putea îngheţa, dolarul s-ar prăbuşi, dobânzile ar creşte brusc, iar rezultatul ar fi o criză financiară poate chiar mai gravă decât cea din 2008”, afirmă Trezoreria.

    În tabăra republicană, problema se pune în continuare în aceiaşi termeni – condiţionarea votului pentru buget în Camera Reprezentanţilor de o amânare cu un an a intrării în vigoare pentru unele dintre prevederile legii de reformă a sistemului de asigurări medicale, amânare căreia i se opun atât preşedintele Obama, cât şi Senatul dominat de democraţi.
     

  • Senatul SUA aproba majorarea plafonului de indatorare a SUA (VIDEO). Ce plati are de facut statul american in august

    Pentru cresterea plafonului s-au pronuntat 74 de senatori, iar
    impotriva au votat 26, reflectand faptul ca democratii, sustinatori
    ai majorarii limitei de indatorare, beneficiaza de majoritate in
    Senat. Dezbaterile au semanat insa cu cele din Camera
    Reprezentantilor, cu democrati care au avertizat ca o respingere a
    proiectului de lege ar insemna “aruncarea economiei Americii in
    haos” (Dick Durbin, Illinois) si republicani ce au avertizat ca
    aprobarea unor datorii noi inseamna “un alt fel de incapacitate de
    plata, prin faptul ca ne vom plati datoriile cu bani care valoreaza
    din ce in ce mai putin de la an la an” (Rand Paul, Kentucky).

    Legislatia aprobata de Congres prevede cresterea cu 2.400 de
    miliarde de dolari a plafonului de indatorare pentru SUA –
    suficient pentru acoperirea necesarului de finantare pana dupa
    alegerile din noiembrie 2012. In schimbul acordului asupra
    majorarii plafonului, legislatorii americani au convenit asupra
    reducerii cheltuielilor de la bugetul federal cu 917 miliarde de
    dolari, urmand ca o noua transa de reduceri, de 1.500 miliarde de
    dolari pentru urmatorii zece ani, sa fie decisa de un comitet de
    reducere a deficitului, ce va fi format din 12 congresmeni
    democrati si republicani si va transmite Congresului propunerile
    sale in acest sens pana la 24 noiembrie.

    Majorarea plafonului datoriei urmeaza sa aiba loc in doua etape:
    900 de miliarde de dolari initial, apoi inca 1.500 de miliarde daca
    se aproba in Congres reducerile de cheltuieli propuse de comitetul
    pentru reducerea deficitului sau daca este aprobat un amendament
    introdus de republicani privind introducerea in constitutie a
    obligatiei de a mentine un buget echilibrat. Daca niciuna dintre
    conditii nu este indeplinita, transa a doua de crestere a
    plafonului va fi limitata la 1.200 de miliarde.

    Actualul plafon de indatorare expira la 2 august, ora 24, ceea ce
    inseamna ca, in lipsa suplimentarii lui, Trezoreria ar fi fost in
    imposibilitatea de a onora platile programate pentru perioada
    urmatoare, intre care, potrivit Reuters, se numara:

    3 AUGUST
    32 mld. dolari, incluzand 23 mld. pentru beneficiarii de asigurari
    sociale

    4 AUGUST
    10 mld. dolari, incluzand 3,1 mld. dolari pentru programele
    Medicaid si Medicare, avandu-i ca beneficiari pe americanii batrani
    si bolnavi; 90 mld. dolari reprezentand datorii ajunse la
    scadenta

    5 AUGUST
    12 mld. dolari, incluzand 3,4 mld. reprezentand salarii ale
    bugetarilor si 2 mld. cheltuieli militare

    8 AUGUST
    11 mld. dolari, incluzand 1,4 mld. reprezentand cheltuieli militare
    si 2,2 mld. reprezentand plati in sistemul sanitar

    9 AUGUST
    11 mld. dolari, incluzand 2,5 mld. pentru programele Medicaid si
    Medicare si 1,5 mld. pentru Departamentul Educatiei

    10 AUGUST
    19 mld. dolari, incluzand 8,5 mld. pentru beneficiarii de asigurari
    sociale

    11 AUGUST
    11 mld. dolari, incluzand 3 mld. pentru programele Medicaid si
    Medicare

    12 AUGUST
    9 mld. dolari, incluzand 2,2 mld. pentru sistemul sanitar si 3 mld.
    dolari pentru ajutoare de somaj si ajutoare sociale.

    15 AUGUST
    41 mld. dolari, incluzand cel putin 29 mld. reprezentand plata
    dobanzilor pentru datoriile existente.

    In medie, Trezoreria SUA se imprumuta in fiecare luna cu 125 de
    miliarde de dolari, pentru a onora obligatiile financiare ale
    Washingtonului.