Tag: placere

  • Mihaela Lucica Popa, CEC Bank: „Trebuie să ştii cine eşti şi ce vrei, să fii deschis la nou”

    Mihaela Popa spune că printre cele mai importante realizări profesionale pe care le-a avut recent alături de echipa CEC Bank se numără optimizarea activităţii şi repoziţionarea băncii ca partener al economiei României, oglindite în profitul estimat pentru 2019, de peste 400 de milioane de lei, precum şi veniturile tranzacţionale şi creşterea volumului de credite acordate clienţilor persoane juridice, zonă pe care o coordonează din funcţia actuală. Pentru anul în curs, unul dintre principalele sale obiective este consolidarea CEC Bank pe piaţa bancară din România, „scopul nostru fiind să urcăm în top 5 cele mai mari bănci”, prin prisma unui „business plan cu indicatori clari” – care a stat, de altfel, la baza aprobării unei capitalizări de 940 de milioane de lei primite de CEC Bank în toamna anului trecut, prin aportul acţionarului statul român, în condiţii de piaţă şi cu acordul Comisiei Europene. „În 2020 CEC Bank va continua să crească organic, prin creşterea portofoliului de finanţări acordate economiei reale. De asemenea, vom demara o serie de investiţii în tehnologie care ne vor permite să deservim clienţii români de pretutindeni. Suntem deja prezenţi în ţară cu cea mai extinsă reţea, de peste 1.000 de sucursale, însă avem în vedere oferirea de servicii la distanţă, către românii din diaspora”, adaugă Mihaela Popa. Despre impactul pe care femeile îl au în mediul de business local, ea spune că „femeile pot face performanţă în România, iar egalitatea de şanse nu este doar un mit”.

    Profilul Mihaelei Lucica Popa a apărut în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business.

  • (P) Cafeaua, liantul dintre oameni în era digitalizării


    În august 2019 Nespresso Professional a inovat gama destinată companiilor cu sedii de birouri cu un nou model de espressor – Nespresso Momento – inspirat de evoluţia noilor spaţii şi moduri de lucru. Nespresso Momento este proiectat astfel încât să livreze experienţa unei cafele de cea mai înaltă calitate, care aduce oamenii împreună şi încurajează conversaţiile între colegi şi schimbul de idei. Dacă în trecut fiecare persoană dintr-un birou avea alocat un spaţiu de lucru şi un program fix, astăzi lucrurile stau diferit – programul de 8 ore a devenit flexibil, statul la birou este alternat de desfăşurarea activităţilor la distanţă, statutul de angajat cu cel de freelancer, iar piaţa este invadată de meserii sau industrii la care nici nu ne-am fi gândit în urmă cu câteva decenii.
    Prin prisma tehnologiilor disruptive, care au revoluţionat sistemele şi procesele de lucru, companiile au fost nevoite să se adapteze la schimbare, dar şi la nevoile şi cerinţele apărute în rândul angajaţilor care au crescut în era digitalizării: milenialii şi generaţia Z. Aceştia pun accent pe alte lucruri – libertate, autenticitate, un stil de viaţă echilibrat, protejarea mediului înconjurător – şi vor să regăsească aceleaşi valori şi în organizaţiile în care lucrează, satisfacţia la locul de muncă şi echilibrul vieţii profesionale fiind mai importante pentru ei decât compensaţiile băneşti. Ei aleg experienţele în locul deţinerii de bunuri materiale şi au aşteptări diferite cu privire la modul în care ar trebui să arate locul de muncă, inclusiv aspectul biroului şi facilităţile pe care le oferă. Pentru mileniali şi cei din generaţia Z interacţiunea cu oamenii este primordială. Relaţiile constructive sunt cheia unui business de succes, indiferent că vorbim de relaţiile cu clienţii sau cele între membrii echipei. Companiile care sprijină evoluţia angajaţilor, personalitatea acestora, interesele şi diversitatea sunt cele care vor reuşi să menţină o echipă mulţumită şi stabilă.
    „Mediul de afaceri din prezent se schimbă rapid: mai puţin structurat, mai global, mai diversificat, cu echipe care lucrează mai mult pe teren decât la birou. Asta face interacţiunea dintre oameni mai valoroasă – ştim că discuţiile faţă în faţă pot genera idei valoroase. Am creat espressorul Nespresso Momento deoarece o cafea de cea mai înaltă calitate poate fi combustibilul unor discuţii şi experienţe care generează valoare în business”, a declarat Sonia Năstase, Business Executive Officer – Divizia Nespresso. Clienţii acordă o atenţie specială cafelei care le este oferită în cadrul unei întâlniri de afaceri, aceasta putând să demonstreze valorile şi calitatea unei organizaţii. Oferirea unei cafele premium transmite o imagine pozitivă a companiei şi a serviciilor acesteia. Selectarea unei soluţii de cafea premium, de înaltă calitate, este o dovadă a aprecierii pe care companiile o au faţă de clienţi şi angajaţi deopotrivă.
    Dotat cu o tehnologie de ultimă oră, care reflectă lumea din ce în ce mai conectată în care trăim, espressorul Nespresso Momento reprezintă cel mai intuitiv produs din gama Nespresso Professional. Având în vedere preferinţele în continuă schimbare ale iubitorilor de cafea, espressorul dispune de un ecran tactil şi recomandă modalitatea optimă de extracţie, oferind totodată informaţii despre notele aromatice şi intensitatea celor 13 sortimente de cafea din gama Nespresso Professional. Nespresso înţelege că fiecare companie are nevoi şi cerinţe distincte, aşa că espressoarele Nespresso Momento au fost special create pentru a răspunde tuturor exigenţelor. Cu un design intuitiv, modern, cu linii simple şi în acelaşi timp elegante, espressorul se va potrivi în orice configuraţie a spaţiilor de lucru sau de relaxare. Espressorul Nespresso Momento poate fi încadrat fără efort în orice spaţiu disponibil: de la suprafaţe dedicate, de mici dimensiuni, până la bucătării, cafeterii sau chiar lounge-uri – cu sau fără conexiune la apă. Nespresso Momento se integrează perfect şi în săli de întâlniri sau săli de conferinţe, fiind espressorul cu cel mai înalt grad de silenţiozitate din gama destinată birourilor şi având capacitatea de a prepara rapid chiar şi două cafele simultan, în cazul modelelor care dispun de două unităţi de extracţie. Prin urmare, este soluţia de cafea pentru locurile de muncă de astăzi.
    Şi cum responsabilitatea faţă de mediu este în centrul preocupărilor companiei Nespresso, noul espressor este realizat conform celor mai înalte standarde privind protejarea mediului înconjurător şi reducerea amprentei de carbon, având componente obţinute durabil, uşor de reparat sau de înlocuit, ambalaje reciclabile şi setări personalizate care asigură un consum minim de apă şi energie. Astfel, s-au luat toate măsurile pentru a reduce impactul sistemului asupra mediului, iar angajaţii companiilor partenere nu numai că vor savura o ceaşcă de cafea extraordinară, dar vor fi de asemenea siguri că, implicit, contribuie la protejarea mediului înconjurător.
    Mai mult, cafeaua Nespresso este obţinută de la peste 100.000 de fermieri ale căror plantaţii sunt certificate prin programul propriu Nespresso AAA Sustainable Quality. Realizat împreună cu Rainforest Alliance, programul certifică producţia de cafea verde de cea mai înaltă calitate obţinută durabil. Tot prin acest program Nespresso sprijină comunităţile fermierilor şi investeşte în infrastructură, programe de formare profesională, pensii şi sănătate, asigurându-se de continuitatea colaborării cu fermieri iscusiţi dintr-unele dintre cele mai bune zone de cafea din lume, menţinându-şi astfel angajamentul faţă de iubitorii de cafea din întreaga lume.

  • Inginerul auto care şi-a descoperit pasiunea pentru obiecte din lut şi a reuşit să atragă fonduri europene de 40.000 de euro ca să îşi finanţeze hobby-ul

    Astăzi, Mihai Stanciu are 28 de ani, profesează ca inginer în domeniul automotive, dar în paralel realizează şi accesorii şi obiecte dintre cele mai diverse folosind lemn de nuc, piese de ceas mecanic sau tablă de cupru în micul său atelier situat în Avrig, la o distanţă de 25 de kilometri de Sibiu.
    „Am început să lucrez în atelier de acum 14 ani, făcând bijuterii din lut, pe care le pictam sau le decoram. Lucram la început pentru prieteni sau pentru familie. Apoi, încet, încet, am trecut la bijuterii pentru ceasuri. Îmi plăceau foarte mult ceasurile. După aceea am descoperit lemnul şi frumuseţea lui şi am trecut la obiecte din lemn”, îşi aminteşte Mihai Stanciu.
    El spune că şi-a descoperit pasiunea pentru lemn dintr-o întâmplare. Are un prieten de familie tâmplar, care i-a oferit la un moment dat câteva bucăţi de lemn pe care el nu le mai folosea, iar din ele a făcut primele obiecte. Astfel, şi-a dat seama că-i place să modeleze lemnul, unul dintre cele mai puternice elemente ale naturii. Hobby-ul său s-a transformat în afacere în 2018, când a atras fonduri europene de 40.000 de euro pentru a moderniza atelierul şi pentru a-şi cumpăra echipamente mai performante.
    Portofoliul Atelierului lui Mihai cuprinde acum de la cutiuţe pentru bijuterii sau accesorii la tăviţe pentru cafenele. Cei mai mulţi clienţi sunt persoane fizice care îşi doresc produse cu diferite mesaje. Comenzile companiei vin prin intermediul propriului site, dar şi prin intermediul paginii de Facebook. O cutiuţă pentru verighete costă 200-250 de lei, iar timpul de realizare a acesteia este de patru sau cinci zile.

  • Calităţile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România

    Sunt un lider organizaţional, îmi place să lucrez cu oamenii, muncesc în organizaţii destul de mari şi, pe lângă asta, aş spune că am o specialitate de retail, în sensul că am făcut 16 ani de supermarketuri în România. La un moment dat, când s-au împlinit 40 de ani, a venit un fel de criză şi am zis că trebuie să schimb câteva lucruri, aşa că am schimbat industria. Sunt de trei ani în această industrie nouă, a entertainmentului, care cred că are un viitor foarte solid raportat la modul în care funcţionează, se construieşte şi evoluează societatea noastră”, se autodescrie Vlad Ardeleanu în deschiderea celui mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN.

    Vlad Ardeleanu este originar din Timişoara; la sfatul părinţilor săi, a urmat liceul Grigore Moisil”, specializarea informatică, la care a intrat în 1990 printre ultimii, din cauza faptului că era preocupat mai mult de concursurile şi turneele de şah la care obişnuia să participe, şahul fiind una dintre marile sale pasiuni. Pe băncile şcolii a auzit primele noţiuni legate de antreprenoriat, fiind perioada de imediat după revoluţie, când mediul de business luase avânt, iar cei cu o generaţie mai mari începuseră să dezvolte diverse afaceri. Spune că acest lucru a jucat un rol fundamental în modul în care a învăţat şi s-a dezvoltat ca persoană. În 1994 a intrat la Facultatea de Economie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar după doi ani s-a înscris în paralel şi la Facultatea de Drept.
    După absolvirea Facultăţii de Economie povesteşte că a găsit prin diverse cunoştinţe un anunţ al Ministerului de Finanţe care căuta inspectori fiscali şi s-a gândit că cea mai bună soluţie este să se angajeze la stat, deoarece mai avea doi ani până termina Facultatea de Drept, pe care o urma la zi, aşa că era important să participe la cursuri şi seminarii. A lucrat la Ministerul de Finanţe din Timiş timp de un an şi jumătate, la Fisc. Primul salariul, de circa 50 de dolari, „era împărţit în două: avansul şi lichidarea. Mi-au pus în vedere că trebuie să ne facem legitimaţii – să ai o legitimaţie la Fisc era primordial. Era totul. Când am luat prima parte din salariu am coborât să îmi iau un hamburger şi – ţin minte – apăruse prima revistă Playboy. Mi-am cumpărat-o, am plătit banii de legitimaţie şi m-am întors acasă fără niciun ban”, îşi aminteşte el.


    O întâlnire care a schimbat o carieră
    Într-o zi, în 1999, printre inspecţiile pe care le efectua la diverse companii, a fost trimis în control la fabrica de napolitane Joe din Timişoara, care tocmai se vânduse către Nestlé. „Fiind tânăr, cu exces de zel, după două luni primesc un telefon în care fostul proprietar m-a sunat să mă întrebe dacă bem o bere – mă aşteptam să mă fi sunat ca să îmi conteste actul de control, ceea ce se întâmpla pe bandă rulantă pe unde treceam, era contestat în instanţă.” Spre surprinderea sa, abordarea acestuia a fost diferită. Proprietarul fabricii – Florentin Banu, cel care avea să îi devină mentor şi partener de afaceri – i-a făcut în schimb o ofertă de muncă: „Mi-a zis: «Mi-ai luat, prin controalele tale, ceva bani care trebuia să stea la mine în buzunar. În contextul ăsta aş vrea să îţi ofer un loc de muncă ca să îmi recuperez banii». Aşa s-a şi întâmplat, şi-a recuperat o groază de milioane”, îşi aminteşte, amuzat, Ardeleanu. L-a ales pe el pentru că pe atunci era unul dintre cei mai tineri lucrători la Ministerul de Finanţe sau la inspecţia financiară – „şi căram după mine un laptop, nu prea mai exista aşa ceva. Pe atunci am găsit un program de legislaţie piratat, că nu aveam eu atunci bani să îl cumpăr. L-am pus pe laptopul meu şi eram infinit mai capabil să răspund la întrebări faţă de toţi ceilalţi, pentru că eu aveam imediat legislaţia fiscală pe calculator. Am făcut diferenţa acolo. El a văzut că mă descurc în ceea ce fac, că am o atitudine pozitivă despre lume în general şi a existat şi o chimie”, povesteşte executivul companiei Superbet.
    Florentin Banu i-a propus să înfiinţeze, împreună, o reţea de supermarketuri, însă pentru Ardeleanu decizia nu a fost una uşoară, deoarece planurile lui de viitor erau foarte diferite. „Mai aveam câteva luni şi dădeam licenţa la drept în aprilie – anul 2000. Şi planul era să plec în SUA, la o universitate din Boston.” Totul era aranjat, dăduse şi testele de engleză şi plătise deja taxa de 3.000 de dolari cu ajutorul mamei sale, care vânduse „nişte tablouri din casă – asta era singura noastră avere. Mamei mele îi plăcea să coasă goblen. S-a dus la o vecină de scară care pleca în Germania şi care s-a gândit că ia tablourile şi le valorifică la preţ mai bun acolo”. Aşadar, „nu mai era nimic care să schimbe cursul lucrurilor”.
    Iniţial, i-a explicat lui Florentin Banu că nu poate renunţa la planurile sale, însă antreprenorul i-a spus că poate face „un MBA la locul de producţie”, şi să rămână „şi cu banii în buzunar”. Părinţii săi au fost reticenţi în faţa acestei schimbări de planuri: „Taică-miu nu a dormit în noaptea aia. Mi-a spus: «Ce să faci tu în privat, că acolo toată lumea te pune să furi, urmează să fii dus la ANAF, la poliţie»” şi l-a sfătuit, împreună cu prietenii săi, dar şi cu colegii de la Fisc, să plece în America. „Când am văzut că toată lumea îmi zice aşa, m-am dus la Florentin şi i-am zis: Da, accept!”
    Ce l-a determinat să ia această decizie, în opoziţie cu ce îl sfătuiau toţi cei din jurul său? „M-am dus la supermarketurile care existau deja în momentul acela în România, la Timişoara – un Metro şi două magazine Billa. Luând-o la pas prin acele supermarketuri, am rămas fascinat de model, tehnologie, fluxul din magazinele respective.” L-a întrebat pe Florentin Banu cu ce crede că ar fi putut să îl ajute, dat fiind că un supermarket e complicat ca o uzină, iar acesta i-a spus că trebuie să aibă energie şi să muncească. „Ăsta a fost un moment definitoriu – mi s-a părut o aventură care merită trăită. Şi a fost într-adevăr un rollercoaster extraordinar, care s-a terminat după şapte ani, când Carrefour a cumpărat compania Artima.” Florentin Banu i-a oferit un salariu de circa 400 de dolari, o sumă importantă pentru acele vremuri. „Titlul meu a fost fondator şi director financiar, dar făceam de toate.” Primul lucru a fost să înfiinţeze compania. „M-a trimis pe mine, aveam o carte după care am învăţat contracte comerciale la Drept şi în care am căutat un model de act constitutiv. L-am completat, l-am printat şi m-am dus la Registrul Comerţului. Doamna de acolo mi-a zis că trebuie să am un nume de firmă rezervat. Neavând un nume, am căutat în baza de date şi aşa a apărut Artima, care astăzi este marcă înregistrată în portofoliul Carrefour”, descrie el începuturile businessului, în anul 2000. „Îmi aduc aminte că în primele zile când am fondat Artima la Timişoara am fost într-o vizită la o bancă şi când am încercat să le explicăm ce o să facem, a fost extrem de greu şi ne-au întrebat: «Chiar vreţi să faceţi o alimentară?». Noţiunea de supermarket nu era cunoscută”, îşi aminteşte Ardeleanu.
    Spune că pentru el experienţa din cadrul Artima a fost definitorie: „Acolo am învăţat, la locul de producţie, şi a fost o cursă contra cronometru ca să nu dăm faliment, a fost o aventură cu toate ingredientele unui start-up”. De asemenea, Florentin Banu a fost o prezenţă importantă în formarea sa: „El mi-a definit personalitatea de business. De la el am învăţat cei şapte ani de business. De la mama şi de la tata am învăţat cei şapte ani de-acasă, iar echivalentul lor în business se numeşte Florentin Banu”. Cât despre businessul pe care l-au dezvoltat, spune că „mi s-a părut că am făcut un proiect extrem de valoros şi că a fost extrem de meritoriu că noi, ca echipă de manageri români care nu a ştiut să facă supermarketuri, până la urmă le-am făcut şi nu am dat faliment”.
    ESCALA PROFESIONALĂ DIN VARŞOVIA
    În anul 2005, cei doi au vândut acţiunile Artima către fondul de investiţii Enterprise Investors, într-o tranzacţie de 17 milioane de dolari. Doi ani mai târziu, compania a fost revândută retailerului Carrefour. După tranzacţie, executivul de la Superbet povesteşte că „Florentin Banu a plecat în real estate, ceea ce pentru mine nu a fost interesant. Etapa următoare mi s-a părut că trebuie să fie ceva internaţional.” Printre o serie de oferte venite din partea Sensiblu şi Mediplus, a primit o ofertă „de la acţionarii A&D Pharma, care mi-au propus să construim un business similar lui A&D Pharma în Polonia”, pe care a acceptat-o. „A fost, din nou, o aventură. Am plecat în Polonia fără să cunosc industria, fără să cunosc limba, aveam 29 de ani. Am construit acolo o companie care există şi astăzi şi produce profit.”
    După ce Carrefour a cumpărat lanţul de magazine, reprezentanţii retailerului l-au contactat şi i-au propus să se întoarcă pentru a pune umărul la dezvoltarea companiei. Era chiar în pragul crizei economice. „Mi s-a părut foarte interesant. Făcusem şi etapa asta internaţională la Varşovia şi ce îmi lipsea din portofoliul «de încercat» era şi o corporaţie de mari dimensiuni.” A fost numit director general al diviziei de dezvoltare şi real estate Carrefour Properties, care „acum este o divizie a Carrefour România, dar pe atunci era o entitate de sine stătătoare”. Cu toate că avea bunuri de 1 miliard de euro în portofoliu, a trecut însă destul de repede înapoi, pe cealaltă divizie a Carrefour, cea de retail. „Formaţia mea e un pic mai energică decât industria de real estate şi, având «injectată» această activitate de retail în sânge, am trecut în 2011 în funcţia de director comercial, ceea ce înseamnă gestiunea întregului motor de comerţ al Carrefourului.”    
    În perioada în care a lucrat în Polonia, a avut şi câteva „iniţiative antreprenoriale, dar nu au fost de succes”, printre care se numără, în 2007, o companie de dezvoltare imobiliară la Timişoara şi o companie de credite ipotecare la Bucureşti. „Am investit 80% din activele pe care le aveam atunci în real estate. Asta poate fi considerată o greşeală pe care nu aş mai face-o acum. Nenorocirea a fost timingul (sincronizarea – n.red.) – în 2008 a venit criza. A fost un proiect care s-a finalizat cu două luni înainte de căderea lui Lehman Brothers.” Cu toate acestea, spune că insuccesul acelei iniţiative antreprenoriale i-a prins „extrem de bine, pentru că am învăţat. În primul rând, că trebuie să diversifici. Am ajuns să citesc lucruri care mi-au schimbat percepţia despre viaţă. Am ajuns să contrazic multe din lucrurile pe care le-am învăţat în şcoala de economie. Şi nu mai cred în ele. Cine nu a avut un faliment ar fi bine să-l cumpere”, spune Ardeleanu, mai în glumă, mai în serios. În pofida acestui insucces, crede că ar fi avut stofă de antreprenor. „Jumătate din personalitatea mea este de antreprenor şi jumătate este de manager. Şi astăzi lucrez într-un mediu antreprenorial şi se vede în deciziile pe care le iau.” Are o urmă de regret faţă de faptul că lucrurile nu i-au mers pe calea antreprenoriatului aşa cum şi-ar fi dorit şi spune că „lucrurile au decurs foarte frumos pentru mine în cariera pe care mi-am ales-o şi sunt foarte mulţumit de ea. Dacă în viitor se va profila ceva, probabil că va fi la momentul respectiv. Ţine foarte mult de şansă, de moment şi de un ecosistem de lucruri pentru a ajunge să faci un start-up care să aibă succes”.


    DIN RETAIL, ÎN CULISELE PARIURILOR SPORTIVE
    Cum a ajuns însă la Superbet? L-a cunoscut pe fondatorul businessului, Sacha Dragic, în 2009, fiind amândoi jucători de şah. Ştiind de experienţa lui din Polonia, Dragic i-a cerut părerea în privinţa extinderii Superbet în ţările din Europa Centrală şi de Est. „Atunci s-a deschis discuţia. Cred că era anul 2012 sau 2013. Am văzut un exerciţiu antreprenorial frumos, am început să înţeleg industria pentru că am fost extrem de ignorant faţă de ce înseamnă pariul sportiv ca industrie, nu am înţeles potenţialul acesteia la momentul respectiv. Am început să învăţ un pic, am stat pe lângă companie.” În 2015, a intrat în echipa Superbet pe funcţia de director general. În acelaşi an, fondatorul companiei i-a propus să se ocupe de exportarea businessului în Polonia, şi „exact asta facem acum. Mă ocup printre altele şi de Superbet Polonia, unde deja avem un an de zile, deja am lansat lucrurile exact aşa cum am discutat“. Ce l-a determinat să aleagă Superbet? „În primul rând, partea de antreprenoriat. Am fost fermecat de modul în care s-a dezvoltat această companie ca start-up. După ce am început să mă gândesc ce viitor are această industrie, intrând un pic în interiorul ei, am ajuns la concluzia că e un business de entertainment şi entertainmentul are un viitor extrem de important în societatea pe care noi o dezvoltăm şi o trăim astăzi. Are de-a face cu şansa, ce înseamnă aceasta, cum trebuie să te raportezi la zona de risc şi care sunt avantajele. Asta mi s-a părut fascinant.” De asemenea, recunoaşte că după 16 ani de supermarketuri lucrurile „au devenit un pic plictisitoare şi m-am gândit să fac o schimbare.” L-a atras şi perspectiva de a intra într-o industrie „crudă”, aşa cum era şi cea de supermarketuri în ’99, când pornise Artima. „Este o industrie care îţi oferă foarte multe oportunităţi. Dacă era să fac o schimbare într-o altă industrie – energie, farma, telecom, care sunt industrii aşezate, foarte bine structurate, partea de oportunitate sau de amploare era vizibilă mult mai greu.”
    Un alt argument a fost faptul că la Carrefour se ocupase de partea de digital. „Eu am lansat carrefour-online.ro, am pus bazele a tot ce înseamnă digital în Carrefour. În industria pariurilor sportive zona de digital e o componentă fundamentală a businessului. Astăzi, businessul de digital l-a depăşit pe cel de retail, în condiţiile în care în retail lucrează 3.000, de oameni iar în digital circa 300 de oameni. E o industrie în care businessul de online este infinit mai avansat decât în zona de supermarketuri. Ăsta a fost un alt punct foarte bun, pentru că era esenţial pentru mine să învăţ lucruri noi.” Spune că gestionarea segmentului de digital din industria pariurilor este „foarte complicat, similar cu partea de banking, în care noi preluăm depozitele oamenilor, le stocăm, facem o sumedenie de tranzacţii în momentul în care se face un pariu, plătim”.
    Printre calităţile pe care consideră că un bun manager sau CEO ar trebui să le aibă se numără, în opinia sa, „să îţi placă ceea ce faci, altfel nu ai cum să consumi suficientă energie pentru a duce în spate o organizaţie. Asta cere foarte multă energie. Apoi, e important să ai un nivel de energie ridicat. Relaţiile interumane şi zona de risk management consumă foarte multă energie. Toate procesele şi calculele, la fel. Dacă nu reuşeşti să îţi menţii energia vitală şi să o consumi pe o perioadă suficient de lungă de timp, lucrurile nu mai sunt ceea ce trebuie. E foarte importantă şi zona de mind training. Din cauza volumului din ce în ce mai mare de informaţie şi de relaţii care trebuie gestionate, mintea noastră se încarcă. E foarte important să o calmezi şi să extragi esenţialul, să selectezi, să prioritizezi.” În ceea ce îl priveşte, crede că unul dintre defectele sale este lipsa răbdării, „din ce în ce mai puţină”; printre calităţi, aminteşte faptul că îi place foarte mult ceea ce face: „Pentru mine businessul este o plăcere. Nu ţin minte să mă fi uitat vreodată pe ceas, când mă trezesc dimineaţa îmi face plăcere când ştiu că trebuie să mă duc la birou. Dacă aş fi trăit în comunism, ca părinţii mei, ar fi fost o viaţă mizerabilă, pentru că nu ajungeai să faci business”. Ardeleanu mai spune şi că reuşeşte să construiască relaţii interumane solide „şi asta mă ajută extraordinar de mult la scalabilitate, pentru că reuşesc să deleg foarte bine. Oamenii au încredere în modul în care relaţionează cu mine şi atunci pot să acopăr o plajă foarte mare de departamente, procese şi proiecte”.
    Pe de altă parte, printre provocările cu care se confruntă spune că „cel mai greu este să te asiguri că lucrezi cu oamenii pe care ţi-i doreşti şi că ei rămân motivaţi în permanenţă; să reuşeşti să aduci cele mai puternice talente în echipa ta”. Printre scriitorii care l-au inspirat se numără Daniel Kahneman, Antonio Damasio, Ivano Maharadi şi mai ales Nassim Taleb, autorul cărţii „Black Swan” („Lebăda neagră”), „pe care am citit-o după criză şi care m-a ajutat, pentru că în perioada respectivă sistemul m-a făcut să înţeleg ce înseamnă şansa în viaţă şi să accept acest element de imprevizibilitate”.
    În 2017, cifra de afaceri a grupului Superbet, business înfiinţat în 2009, a fost de 139 de milioane de euro, „dar asta reprezintă doar diferenţa dintre încasări şi plăţile pe care le facem jucătorilor. Rulajul e diferit, e de ordinul miliardelor de euro”, spune Ardeleanu. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei se aşteaptă la o creştere a acesteia de până la 180 de milioane de euro. Businessul a ajuns în prezent la 1.000 de agenţii şi circa 3.500 de angajaţi la nivel naţional, însă activitatea companiei se desfăşoară în alte cinci ţări: prin operaţiuni directe în Polonia (cu 50 de agenţii) şi cu birouri deschise în Austria, Croaţia, Serbia şi Marea Britanie. De asemenea, Superbet are trei huburi de tehnologie în care lucrează peste 200 de angajaţi – în Bucureşti, Leeds şi Zagreb, acesta din urmă fiind şi cel mai mare. Acestea au fost deschise în perioada 2016-2017, „când au avut loc cele mai mari investiţii şi accelerarea pe zona de tehnologie din cadrul grupului. Investiţiile în toate cele trei sunt de ordinul zecilor de milioane de euro”, spun reprezentanţii businessului.
    Dacă anul trecut conducerea Superbet s-a axat pe consolidarea poziţiei de lider pe piaţa locală a pariurilor sportive, dezvoltarea operaţiunilor din Polonia, lansate oficial în noiembrie 2017, dezvoltarea businessului online şi achiziţia a trei companii de tehnologie (două din Croaţia şi una din Marea Britanie, pentru achiziţia şi integrarea cărora Superbet a cheltuit peste 20 de milioane de euro), anul acesta accentul este pus pe dezvoltarea diviziei de online. Mai exact, se doreşte „continuarea investiţiilor şi lărgirea echipelor de programatori, statisticieni din departamentele de tehnologie şi bookies – minţile care creează produsele Superbet şi GoBet – precum şi consolidarea operaţiunilor din Polonia”.
    În România, executivul de la Superbet spune că un procent covârşitor din volumul lunar de circa 15 milioane de pariuri – aproximativ 80% – este acoperit de fotbal, 6% de tenis şi restul de alte sporturi. În schimb, în Polonia, predominante sunt „evenimentelr şi ramurile sportive considerate naţionale – sky jumping, hochei; voleiul e foarte important.” Anul acesta, evenimentul pe care s-a pariat cel mai mult în România a fost Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, iar premiile record plătite de Superbet au fost de 300.000 de euro, respectiv 163.000 de euro. Ardeleanu spune că în spatele Superbet „e matematică şi statistică. Din partea jucătorului, ţine şi de cunoaştere, şi de şansă. Dacă te documentezi foarte bine despre o echipă de fotbal, sunt şanse să pui de cele mai multe ori un pariu corect”.



    Vlad Ardeleanu este, din septembrie 2017, general manager al Superbet Holding România, cea mai mare companie de pariuri sportive de pe piaţa locală.
    Originar din Timişoara, Ardeleanu a urmat liceul „Grigore Moisil“ şi a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii de Vest, în 1998. Imediat după absolvire, s-a angajat la Ministerul de Finanţe, ca inspector fiscal.
    A renunţat însă la munca în minister după ce a aflat de intenţia lui Florentin Banu (care anterior vânduse către Nestlé brandul de napolitane Joe) de a construi un lanţ de supermarketuri. A făcut echipă cu acesta şi au dezvoltat împreună lanţul de supermarketuri Artima. Afacerea a început în 2000, a crescut rapid, iar în 2005 a fost cumpărată de fondul de investiţii Enterprise Investors şi, doi ani mai târziu, a fost vândută către Carrefour.
    Ulterior, Vlad Ardeleanu a decis să schimbe domeniul în care activa, din dorinţa de a-şi dezvolta o carieră internaţională, şi a preluat rolul de director general al firmei Ozone Laboratories din Polonia, parte a grupului A&D Pharma.
    S-a întors apoi la Carrefour, mai întâi ca director general al diviziei Carrefour Property (2009-2011), iar apoi ca director comercial şi de retail, funcţie pe care a ocupat-o până în septembrie 2015, când a intrat în domeniul jocurilor de noroc. A deţinut iniţial rolul de general manager al BetArena, parte a grupului Superbet Holding România, de unde a evoluat în funcţia sa actuală, devenind astfel responsabil de cele câteva sute de agenţii de pariuri sportive ale companiei, de platforma online a operatorului, precum şi de expansiunea în regiunea Europei Centrale şi de Est.

     

  • Cum şi-a petrecut concediul Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: “O săptămână la schi şi un weekend în Vama Veche” – VIDEO

    În primul an cred că am fost în 7-8 city breakuri şi probabil 2-3 minivacanţe de 4-5 zile. Ţin minte că am avut o stare foarte bună în acel an, cu senzaţia unor vacanţe foarte dese, cu diversitate şi rupere de ritm aproape în fiecare lună. Aşa că de atunci acesta este modul în care se întâmplă vacanţele mele. Am doar două repere fixe într-un an: o săptămână de schi şi cel puţin un weekend în Vama Veche. Mie îmi place Bucureştiul vara, iar de acum doi ani alternez minivacanţele din ţară cu cele din afara ţării. Pe viitor, cel mai probabil o să mai merg în Columbia, unde revin oricând cu plăcere pentru oameni şi felul lor de viaţă. Pe perioadă limitată este cea mai tonică ţară unde eu am fost.

    Sunt o gurmandă, aşa că îmi place să experimentez şi în general îmi place orice mâncare. Pot spune că am o slăbiciune pentru paste şi bucătăria sud-americană. Vara mojito, roze rece sau ultima pasiune – berea IPA (Indian Pale Ale – n.red.).

    De-a lungul timpului am avut pe rând colecţii de suveniruri: magneţi, globuri, linguriţe, degetare, steaguri, tricouri etc. Cred că am strâns suveniruri cât să-mi fac eu propriul magazin. Iar din locurile mai puţin comerciale îmi aduc întotdeauna câte o pietricică. Cât despre experienţe, eu sunt o persoană care observă şi învaţă întruna şi din orice: din replica unui taximetrist, de pe stradă, din orice întâmplare sau reacţie.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Obligatoriu o carte şi un card.

    Ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă? Care sunt locurile în care nu aţi merge pentru a vă petrece concediul?
    Nu aş sta pe social media. Şi am într-adevăr locuri care pe mine mă atrag mai puţin. În general revin în locurile care mi-au plăcut în loc să experimentez zone care nu cred că mi se potrivesc.

  • Cronică de film: Din anii copilăriei – VIDEO

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.

    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.

    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.

    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.

    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.

    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.

    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.


    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie


    Nota: 6,5/10

  • Cum şi-a petrecut concediul Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: “O săptămână la schi şi un weekend în Vama Veche”

    În primul an cred că am fost în 7-8 city breakuri şi probabil 2-3 minivacanţe de 4-5 zile. Ţin minte că am avut o stare foarte bună în acel an, cu senzaţia unor vacanţe foarte dese, cu diversitate şi rupere de ritm aproape în fiecare lună. Aşa că de atunci acesta este modul în care se întâmplă vacanţele mele. Am doar două repere fixe într-un an: o săptămână de schi şi cel puţin un weekend în Vama Veche. Mie îmi place Bucureştiul vara, iar de acum doi ani alternez minivacanţele din ţară cu cele din afara ţării. Pe viitor, cel mai probabil o să mai merg în Columbia, unde revin oricând cu plăcere pentru oameni şi felul lor de viaţă. Pe perioadă limitată este cea mai tonică ţară unde eu am fost.

    Sunt o gurmandă, aşa că îmi place să experimentez şi în general îmi place orice mâncare. Pot spune că am o slăbiciune pentru paste şi bucătăria sud-americană. Vara mojito, roze rece sau ultima pasiune – berea IPA (Indian Pale Ale – n.red.).

    De-a lungul timpului am avut pe rând colecţii de suveniruri: magneţi, globuri, linguriţe, degetare, steaguri, tricouri etc. Cred că am strâns suveniruri cât să-mi fac eu propriul magazin. Iar din locurile mai puţin comerciale îmi aduc întotdeauna câte o pietricică. Cât despre experienţe, eu sunt o persoană care observă şi învaţă întruna şi din orice: din replica unui taximetrist, de pe stradă, din orice întâmplare sau reacţie.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Obligatoriu o carte şi un card.

    Ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă? Care sunt locurile în care nu aţi merge pentru a vă petrece concediul?
    Nu aş sta pe social media. Şi am într-adevăr locuri care pe mine mă atrag mai puţin. În general revin în locurile care mi-au plăcut în loc să experimentez zone care nu cred că mi se potrivesc.

  • Din anii copilăriei

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.
    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.
    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.
    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.
    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.
    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.
    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.



    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie


    Nota: 6,5/10

  • Afacerea perfectă a capitalismului, unde socialismul şi democraţia sunt la bază

    Aşa sunt Facebook, Google, YouTube ca vârfuri de gamă, urmate de Twitter, Instagram, Snapchat şi cine ştie ce va mai apărea. Nu degeaba The Economist, cunoscutul săptămânal economic, denumeşte aceste companii BAAD – Big, Anti-competitive, Addictive and Distructive.

    În 2017, Facebook a avut venituri de 40 de miliarde de dolari, cu un profit de 15 miliarde de dolari. În 2007, când a apărut, a avut încasări de 153 de milioane de dolari, cu o pierdere de 138 de milioane de dolari.

    Google a avut în 2017 venituri de 109 miliarde de dolari, după ce în 2002 avusese venituri de 400 de milioane de dolari.

    Poate criptomonedele, cu evaluările lor utopice, vor reuşi să depăşească Facebook sau Google. Oricum, să creezi din nişte algoritmi bitcoin, să-i dai un concept, să vinzi o idee de blockchain, iar lumea să fie extaziată de acest lucru, de asemenea, mi se pare remarcabil.

    Cel mai sigur, toţi dintre voi – cu mine în frunte – aveţi pagină de Facebook, unde scrieţi aproape zilnic câte ceva, unde puneţi poze, încărcaţi filme şi aşteptaţi să vă citească cineva, să vă dea like, share sau commenturi.

    Un superbusiness: voi lucraţi pe gratis pentru Facebook prin faptul că le oferiţi conţinut, care este vizualizat, citit şi share-uit de prietenii voştri şi de prietenii prietenilor voştri. Facebook vă prelucrează, vă scanează, vă analizează şi vă vinde mai departe advertiserilor sau celor care vor să ştie totul despre voi.

    Mai mult ca sigur că Facebook, Google, Twitter, Snapchat ştiu mai mult despre voi, despre cele mai ascunse gânduri, decât ştiţi voi despre voi.

    John Thornhill, unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori de la Financial Times, cel mai mare ziar de business din Europa, constată cu stupoare în articolul ”Social media users of the world unite„ (cu o paralelă la cunoscutul slogan ”Proletari din toate ţările, uniţi-vă!„) că geniul Facebook-ului este că toţi userii lucrează gratis pentru companie, creând cel mai valoros produs. Puterea Facebook-ului este că utilizatorilor, nu un milion, nu o sută de milioane, ci 2 miliarde, adică cei care oferă materia primă, le face cea mai mare plăcere să muncească gratis. În Facebook democraţia este perfectă: scrieţi ce vreţi, când vreţi, comentaţi ce vreţi la oricine sau citiţi ce scriu alţii.

    Facebook nu te plăteşte pentru ce scrii, pentru că o faci de bunăvoie, dar a creat formatul perfect pentru a face acest lucru astfel încât ei să te vândă mai departe. Facebook trebuie doar să se asigure că produsul lor merge 25/24 şi, vorba unei reclame de la noi, ”nu se închide la nonstop“.

    Nu cred că este business mai tare în lume decât cel realizat de Facebook.

    Pentru că avea pierderi şi nimeni nu-şi imagina acest model de business în care materia primă să fie gratis – adică noi toţi -, nu foarte multă lume a pariat pe acest model. Doar utopicii au reuşit să vadă dincolo de cifre modul cum se transformă lumea.

    La fel s-a întâmplat cu Google sau cu YouTube, unde totul este aproape gratis – conţinutul şi utilizarea lui – iar banii se fac din vânzarea utilizării, din vânzarea voastră către advertiseri şi către firmele de cercetare.

    Nu ştiu încotro se vor duce businessurile, dar sigur Facebook şi Google sunt deschizătorii de drumuri ai noii revoluţii industriale, respectiv produsul este gratis şi ajungi să plăteşti pentru utilizarea lui.

    Acest lucru s-ar putea să se întâmple şi în lumea financiară: scăderea dobânzilor sub zero la sută pe an ar testa piaţa cu credite care aveau o dobândă negativă, respectiv banca te plătea ca să iei un împrumut.

    Poate în viitor energia va fi gratis când va bate vântul prea mult, dar vom plăti serviciile din jurul energiei.

    Poate că marii producători auto vă vor oferi maşini gratis, pentru care veţi plăti numai utilizarea.

    Airbnb, WeWork au deschis pieţele pentru alte concepte de business care pornesc de la ideea de share-uire.

    Aşa că, atunci când visaţi la milioanele pe care le veţi câştiga dintr-o idee de afaceri, mai întâi gândiţi-vă cum faceţi ca cei din jur, şi cât mai mulţi, să lucreze gratis pentru voi şi să le facă cea mai mare plăcere. Se cheamă experienţă.

    Noroc că sunt celelalte businesuri care plătesc salariile.

  • Anda, profa “altfel”, poate revoluţiona învăţământul clujean

    Elevii o îmbrăţişează când o văd în şcoală. Vin la ea şi îi cer sfaturi, o servesc cu dulciuri, ba chiar o întreabă dacă nu vrea să mănânce şi ea din sandvişul lor. Face parte din generaţia tânără de profesori. E plină de energie, e într-o continuă creaţie de idei, proiecte, se implică cot la cot cu elevii săi şi se dezvoltă personal, alături de ei. Din 2008 este cadru didactic la Liceul “Onisifor Ghibu” din Cluj. Anda Culişir, profesoara de biologie este “altfel”. A învăţat să fie “altfel” de la proprii elevi.

    “Am învăţat de la copii să am încredere în mine, să mă racordez cu lumea în care trăiesc, să mă bucur de micile plăceri ale vieţii, cum trebuie să mă comport când o să am familia mea. Îmi cunosc rolul, ştiu la ce sunt bună, la ce nu sunt bună şi mă regăsesc în ceea ce fac”, spune Anda.

    În aplauzele elevilor

    Clasa a VI-a, lecţie despre ţesuturi. Elevii se luminează la feţe când Anda intră în sală. O elevă din prima bancă o serveşte pe profesoară cu biscuţi. Anda nu refuză şi mănâncă cu poftă biscuitele. Pentru 50 de minute copiii ştiu că vor învăţa, distrându-se. Totul este interactiv, elevii sunt stimulaţi să se implice în discuţii, se râde, se glumeşte, se învaţă. Lucrurile noi sunt explicate pe înţelesul lor.

    Un copil este comparat cu o celulă, o clasă de copii cu un ţesut, şcoala cu un organ, toate şcolile cu un sistem de organe, toate şcolile alături de toate secţiile de poliţie, de toate spitale şi de alte instituţii sunt comparate cu organismul. Anda împarte elevii în cinci grupe, fiecare grupă primeşte câte o sarcină. Munca în echipă le place copiilor, îi stimulează să dea tot ce-i mai bun în ei.

    O echipă are de creat o poezie despre un anumit ţesut, altă echipă are de făcut o scenetă, alta să-l descrie în cuvinte, altele două trebuie să realizeze desene. Fiecare echipă merge în faţa clasei, prezintă colegilor sarcina şi aceştia trebuie să ghicească despre ce ţesut e vorba. Se aplaudă, se pare că toţi au înţeles lecţia.

    “Anda e cea mai tare profă. Abia aşteptăm orele cu ea. Aşa bine ne explică. Mi-ar place ca toţi profii să fie ca ea”, spune Andreea, o roşcată din prima bancă. “În primăvară ne-a promis că ne duce într-o excursie”, spune o altă elevă. Cititi mai multe pe www.transilvaniareporter.ro