Tag: piele

  • Asistentul universitar care a început în timpul liber un business cu obiecte din piele. Produsele lui ajung să coste chiar şi 700 de euro

    Din pasiunea lui Ionuţ Marin pentru lucrătura în piele şi pentru obiectele rezultate din acest meşteşug lua naştere, în 2015, brandul MOTA, o marcă de genţi şi accesorii destinate exclusiv bărbaţilor. Primul model-prototip a fost creat în 2011. Era o geantă de purtat zi de zi, care combina pielea şi metalul. Brandul a fost însă lansat oficial în anul 2015. „Proiectul MOTA a început cu paşi mici şi încă este un business boutique. Folosim tehnici clasice de lucru în piele, fără aparatură complexă, aşa că investiţia iniţială a fost de aproximativ 15.000 de euro, însă de atunci au fost investiţi în mod constant bani şi reinvestite profiturile, în materiale (pielea fiind un material scump) şi promovare (prin website, fotografii de produs, campanii de promovare). Per total, după calculele noastre, peste 40.000 de euro”, povesteşte Ionuţ Marin.
    El este creatorul brandului şi designerul din spatele produselor. De formare este artist, doctor în arte vizuale şi asistent universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în cadrul secţiei Metal. De altfel, specializarea în arta metalului i-a înlesnit modelarea acestui material pentru crearea accesoriilor sau a elementelor care devin părţi componente ale genţilor MOTA. Detaliile din metal au devenit un element distinctiv al mărcii.
    Din 2018, în poveste a apărut Silviu Ţolu, cu o experienţă de peste zece ani în domeniul modei. A lucrat ca junior copywriter la o agenţie de creaţie din New York, iar în prezent urmează cursurile unui program MBA cu specificul Design, Fashion & Luxury Goods la Bologna Business School – Universitatea din Bologna. „Produsele MOTA sunt făcute manual în atelierul nostru din Bucureşti. Pielea provine, de obicei, din Toscana, Italia, şi din Portugalia, dar este achiziţionată şi de la furnizori din Bucureşti, la fel ca accesoriile. Apoi începe procesul de creare a genţii, în care piesele sunt lucrate (tăiate, cusute, vopsite în cant acolo unde este cazul) şi asamblate cu multă pasiune şi atenţie”, spune Silviu Ţolu.
    Genţile şi accesoriile MOTA sunt catalogate drept produse de lux, astfel că preţurile reflectă standardul. Cele mai ieftine sunt brăţările din piele şi agendele, care costă circa 50 de euro bucata. Preţul unui rucsac porneşte de la 350 de euro, o servietă costă minimum 400 de euro, o geantă de călătorie – 540 de euro, iar vârful de gamă – geanta Franco, un model care îmbină metalul prelucrat manual cu pielea – porneşte de la 780 de euro. „Preţurile însă variază şi în funcţie de nivelul de customizare dorit de client, mai concret în funcţie de costul materialelor utilizate sau al manoperei aferente. Pentru că încurajăm personalizarea genţilor realizate la cerere, clienţii pot alege tipul de piele şi culoarea acesteia, finisajul accesoriilor metalice realizate in-house şi chiar mesajul ce este gravat pe plăcuţa metalică ataşată fiecărei genţi în parte”, spune Ionuţ Marin.
    Vânzările de genţi şi accesorii MOTA for Men au fost în 2018 de aproximativ 24.000 de euro. A fost, practic, al doilea an de activitate intensă, după ce în 2017 fusese lansată prima colecţie propriu-zisă de genţi, 2015 şi 2016 fiind ani în care, deşi brandul exista, MOTA era încă la nivel de hobby. Profitul a fost de 30-35% din valoarea cifrei de afaceri anul trecut. Toată producţia se face cu doar doi angajaţi, la care s-au mai adăugat anul trecut patru colaboratori, care să faciliteze finalizarea comenzilor mai mari.
    „O parte din clienţii MOTA sunt persoane care lucrează în domenii creative, lucru la care ne aşteptam, însă am fost plăcut surprinşi să observăm că balanţa se înclină destul de mult şi către persoane din industrii tehnice (ingineri, medici, avocaţi)”, spune Silviu Ţolu.
    Mai mult, deşi brandul a fost conceput pentru bărbaţi, din rândul cumpărătorilor fac parte şi femei.
    Pentru 2020, cei doi antreprenori pregătesc lansarea unei noi colecţii de genţi, despre care, momentan, dezvăluie un singur secret: vor aduce un tribut lucrurilor „made in Romania”.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


    Cuptorul Moldovencei şi Glazurai – magazine cu deserturi tradiţionale (Iaşi)
    Fondatori: Nicoleta şi Radu Hriţcu
    Investiţie iniţială: 11.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 740.000 de euro
    Prezenţă: Iaşi


    Critique Gaming (Interrogation) – joc video (Bucureşti)
    Fondatori: Andrei Olaru, Marius Petcu,
    David Moscovici
    Investiţie iniţială: 40.000 de euro
    Cifră de afaceri*: 300.000 de euro
    Prezenţă: online (pe platformele Steam,
    Google Play şi Apple Store)

    * estimată pentru primul an de activitate


    Alecsandra Şerbănescu – birou de arhitectură (Găeşti, jud. Dâmboviţa)
    Fondator: Alexandra Şerbănescu
    Profit în 2018: 16.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Mavericks – agenţie de marketing online (Bucureşti)
    Fondator: Dragoş Smeu
    Investiţie iniţială: 5.000-7.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată în 2019: 400.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Două surori – producţie de dulceţuri, zacuscă, siropuri, murături (Bicaz, jud. Neamţ)
    Fondatori: Laura Buţincu, Geanina Dumitrescu
    Cifră de afaceri în 2018: 22.000 de euro
    Prezenţă: naţională şi în străinătate

  • Fier, inele şi intarsii

    Casa germană Hemmerle a expus bijuterii din fier, aur şi diamante, în timp ce designerul italian Fabio Salini a atras atenţia prin cerceii săi care seamănă cu nişte inele atârnate unul de altul, care combină pietre preţioase, metale lustruite oglindă, fibră de carbon şi piele, scrie The Telegraph, în timp ce Bulgari şi Piaget s-au prezentat cu ceasuri şi brăţări cu fosile şi diamante. Au existat şi galerii de artă care au expus lucrările unor creatori atent selectaţi pentru eveniment, ca Objet d’Emotion. Printre aceştia se numără Francesca Villa, care foloseşte pentru bijuteriile sale tot felul de obiecte neobişnuite pentru aşa ceva, cum ar fi jetoane vechi de pocher şi timbre, Melanie Georgacopoulos, care propune coliere de sidef cu perle ce par să se afunde în suportul lor, sau Silvia Furmanovich, care preferă intarsiile cu coral, turcoaze şi aur pentru cercei mari sau brăţări rigide.
    Printre creatorii prezenţi la festival s-a numărat şi francezul James de Givenchy, a cărui companie din New York, Taffin, s-a pregătit pentru această ocazie cu bijuterii care combină pe lângă metale şi pietre preţioase sau semipreţioase sticlă, ceramică, piele, lemn, un exemplu în acest sens fiind o pereche de cercei cu aur roz, oţel albastru, peridote şi ceramică gri, care arată ca nişte pandantive prinse de urechi.

  • O pungă de solzi

    O tânără din Marea Britanie, Lucy Hughes, ţine însă să dovedească faptul că aceştia îşi pot găsi o întrebuinţare alături de pielea de peşte, ca înlocuitor de plastic pentru obiectele de unică folosinţă. Materialul creat de aceasta, MarinaTex, este translucid şi flexibil, potrivit pentru confecţionarea de pungi sau ambalaje pentru sandviciuri şi nu necesită colectare separată ca deşeu, scrie Dezeen. Creatoarea sa susţine că, de exemplu, un singur cod de Atlantic (peşte care poate atinge până la doi metri lungime) furnizează suficientă materie primă pentru 1.400 de pungi din MarinaTex. 

  • Broderii tatuate

    Realizate în colaborare cu producătorul de tatuaje temporare Tattly, broderiile cu motive florale – rămurele, flori simple sau grupate în buchete – pot fi aplicate pe piele de către cei care nu s-au decis încă dacă vor un tatuaj permanent sau nu.

  • Cum a reuşit o tânără din Bucureşti să transforme o pasiune din liceu într-o afacere de peste 100.000 de euro

    În adolescenţă, combina texturi şi culori, dar ce tânără nu face asta, în anii de liceu, din dorinţa de a evada din lumea copiilor? De la a fi atentă la felul în care se îmbracă şi se încalţă ea însăşi, Wilhelmina Tambac a trecut la a le da sfaturi – solicitate sau nu – prietenelor ei. Iar de aici până la o afacere cu pantofi şi genţi nu a mai fost decât un pas… de fapt, mai mulţi, făcuţi în încălţămintea potrivită.
    L-a cooptat în afacere pe Daniel Ştefan şi în 2013 au pus împreună bazele The 5th Element, un business care le-a adus anul trecut venituri de 120.000 de euro. Numele brandului a fost o constatare a formei pe care o ia un pantof cu toc aşezat cu vârful în jos şi tocul către dreapta, acesta devenind, de altfel, şi logoul mărcii.
    „Ceea ce a fost deosebit de important în procesul de testare a produselor noastre a fost identificarea unei nişe în piaţa de fashion. Am observat că, deşi erau foarte multe opţiuni pe piaţă pentru încălţăminte, posibilitatea selecţiei pieilor era inexistentă”, povesteşte Wilhelmina Tambac.
    Aşa se face că în atelierul tinerei de 31 de ani clientele au un întreg catalog din care pot alege tipul de piele pe care îl preferă pentru pantofii, sandalele, balerinii sau ghetele pe care urmează să le poarte, de la piele clasică la piele întoarsă, lăcuită, cu aspect de şarpe, în nuanţe sidefii sau cu reflexii colorate.
    „Încălţămintea reprezintă accesoriul care poate da tonul oricărei ţinute – fie o va pune în valoare, fie o va dezavantaja, accentuând acele forme sau elemente care nu arată bine împreună.” După pantofi, „cheful” de creaţie s-a extins, natural, şi către genţi. Tot din piele pe alese. De designul pantofilor şi al genţilor se ocupă chiar Wilhelmina Tambac, care le şi consiliază pe cumpărătoarele din showroom şi din spaţiul virtual, în vreme ce colegul ei Daniel Ştefan se ocupă de administrarea afacerii şi este implicat direct în producţie. Împreună au pornit la drum acum şase ani.
    „Investiţia iniţială a fost de 1.000 de euro, echivalentul a şase perechi de pantofi. Pe parcurs, am început să investim în modele, piei şi calapoade, iar asta ne-a mărit semnificativ investiţia”, spune Wilhelmina Tambac.
    Pentru ca încălţămintea şi genţile The 5th Element să fie exact aşa cum le imaginează ea pe hârtie, lucrează mai mulţi angajaţi din câteva ateliere de producţie din Capitală, cu care antreprenorii au parteneriate. Atelierele prelucrează manual produsul final, folosind designul, calapoadele şi pieile furnizate de The 5th Element şi aduse preponderent din Italia. „Fiecare dintre cliente are parte de consiliere, fie că primim o comandă pe site, pe Facebook, pe Instagram sau direct în showroom. Ca atare, rata de retur este de până în 7%, fiind foarte mică pentru această piaţă.”
    Showroomul din Bucureşti funcţionează doar cu scop de prezentare, fiind practic poarta de intrare pentru viitoarele cliente, care pot să probeze încălţămintea şi să vadă întregul portofoliu de piei şi calapoade, urmând plasarea comenzilor propriu-zise. Din constatările celor doi fondatori ai The 5th Element, clientele vin, de regulă, din segmentul de vârstă cuprins între 24 şi 35 de ani, dornice să poarte produse realizate manual, şi nu industrial. „Sunt acele femei din mediul urban care au viaţă complexă, care participă la multe evenimente – sociale sau personale – şi ca atare au nevoie să-şi completeze ţinuta cu accesoriul perfect”, spune Wilhelmina Tambac. Toate colecţiile create de The 5th Element începând din 2013 sunt încă active, astfel că cei doi fondatori au decis să nu păstreze stocuri, pentru că ar fi avut un volum mult prea mare de produse. În plus, stocul înseamnă produse făcute pe o singură culoare de piele şi textură, or, cum afacerea lor mizează tocmai pe personalizare, păstrarea unor astfel de prototipuri nu se justifică. „În 2019, ne-am propus să colaborăm cu alte businessuri, dezvoltându-ne portofoliul de clienţi B2B (business to business – n. red.), precum agenţii de publicitate şi multinaţionale, care au nevoie de echipamente pentru diferite campanii de marketing sau promovare. Avem deja un parteneriat cu o multinaţională din industria tutunului, iniţiat acum trei ani. Avem parteneriate şi cu alte companii, pentru care producem încălţăminte şi genţi pentru diverse proiecte”, mai spune Wilhelmina Tambac. Practic, în cadrul acestor colaborări, The 5th Element produce genţi şi încălţăminte pentru hostesse, în funcţie de sezon şi de cerinţele clienţilor. O pereche de balerini, de pildă, sub emblema The 5th Element începe de la 340 de lei, iar o pereche de cizme ajunge la 600 de lei. Media pentru o pereche de pantofi sau sandale este în jurul a 400 de lei. Dar orice femeie ştie că valoarea pantofilor nu stă în bani, ci în imboldul pe care ţi-l dau ca să cucereşti lumea.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • (P) Avantajele unei staţii de călcat faţă de un fier de călcat simplu

    Până atunci însă, va trebui să ne călcăm hainele ori de câte ori ne dorim să arătăm prezentabili. Iar asta ar trebui să se întâmple de fiecare dată când ieşim din casă. Pentru a avea haine netede, fierul de călcat, staţia de călcat, chiar şi steamer-ul ne stau la dispoziţie. Toate trei prezintă avantaje şi dezavantaje, iar factorul de decizie trebuie să fie influenţat de modul tău de viaţă şi de timpul pe care îl ai la dispoziţie.

    Poate că te-ai întrebat şi tu, la fel ca mulţi alţii, dacă e rentabil să-ţi cumperi o staţie de călcat în locul banalului şi mai ieftinului fier de călcat</a>. Hai să analizăm avantajele unei staţii de călcat faţă de fierul simplu de călcat, pentru ca tu să poţi lua o decizie avizată în momentul în care vei achiziţiona următorul tău produs pentru călcat. Hai să analizăm avantajele unei staţii de călcat faţă de fierul simplu de călcat, pentru ca tu să poţi lua o decizie avizată în momentul în care vei achiziţiona următorul tău produs pentru călcat.

    Dacă obişnuieşti să calci haine în fiecare zi, dimineaţa, în grabă, atunci fierul de călcat simplu ar putea fi mai potrivit pentru tine. O staţie de călcat necesită ceva mai mult timp pentru a fi pusă în funcţiune şi pentru a se încălzi înainte de a fi folosită. Dar, dacă eşti genul de persoană care aşteaptă să se strângă ”munţi” de haine înainte de a se apuca de călcat, operaţiune căreia îi dedică o zi anume din săptămână, staţia de călcat este varianta mai potrivită pentru tine.

    Calitatea călcării hainelor este diferită, de asemenea. Faţă de un fier de călcat obişnuit, o staţie de călcat foloseşte un debit de abur mult mai puternic, care netezeşte materialul mult mai bine.

    Timpul acordat fiecărei cămăşi sau perechi de pantaloni de călcat este redus. Datorită puterii mai mari a aburului, nu trebuie să insişti de mai multe ori pe fiecare bucată de ţesătură pentru a o călca perfect, întrucât o staţie de călcat îşi face treaba mai bine şi mai rapid.

    Alte avantaje ale staţiei de călcat ar fi faptul că aceasta este silenţioasă şi că nu arde ţesăturile atunci când este lăsată pe haine, în timpul călcatului. În plus, nu calcă doar pe orizontală, ci şi pe verticală, astfel că sacourile sau chiar şi paltoanele pot fi foarte uşor pregătite de purtare fără a le da jos de pe umeraşe.

  • O proteină care menţine pielea tânără, descoperită de cercetătorii japonezi

    Proteina a primit numele de COL17A1 şi funcţionează prin încurajarea competiţiei între celule, un proces cheie menit să menţină sănătatea ţesuturilor. Substanţa elimină celulele mai slabe, încurajând înmulţirea celor mai puternice.

    “Celulele stem deteriorare sau afectate de stres pot fi eliminate selectiv, zilnic, de celule intacte din pielea noastră”, a afirmat Emi Nishimura, coordonatoarea cercetării şi profesoară în cadrul departamenului de biologie – celule stem din instituţia de învăţământ niponă.

    Studiul, care a apărut săptămâna aceasta în publicaţia ştiinţifică Nature, a fost bazat pe cercetări asupra cozilor de şoareci, care au multe caracteristici similare pielii umane.

    Procesul de îmbătrânire reduce prezenţa proteinei COL17A1, un efect similar cu cel al radiaţiilor UV şi al altor factorilor de stres. Acest fapt se traduce printr-o multiplicare a celulelor mai puţin puternice, care slăbesc pielea şi o fac predispusă la leziuni şi la vindecarea la un ritm mai lent.

    Confirmarea importanţei proteinei COL17A1 a determinat echipa de cercetători să se concentreze asupra găsirii unor substanţe care să stimuleze procesul de producere a acesteia.

    Specialiştii au izolat doi compuşi chimici – Y27632 şi apocinina – şi le-au testat pe celulele din piele, iar rezultatele au fost pozitive.

    “Aplicarea acestor compuşi pe răni grave ale pielii a ajutat, în mod semnificativ, la vindecare”, spun autorii studiului.

    Aceştia mai susţin că cele două substanţe indică faptul că există modalităţi care facilitează regenerarea pielii şi şi reduc procesul de îmbătrânire.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iarnă la purtător

    Această categorie, care cuprinde arome asociate iernii, a apărut timid, prin 2009, când s-au lansat parfumuri cu note de pin de pădure, fum de lemne ori pepinieră de brazi de Crăciun. Încetul cu încetul s-a ajuns ca tot mai multă lume să caute parfumuri care amintesc de mirosurile plăcute dintr-o căsuţă de lemn, de iarnă, de pădure sau de munţi. Aşa au apărut parfumuri ca Burvuvu, de la January Scent Project, scrie New York Times, o combinaţie de cedru şi licheni de copac cu note de ciuperci sălbatice, Winter de la Dasein, o combinaţie de molid argintiu, levănţică, pin de pădure şi cardamom negru, disponibil doar între lunile octombrie şi ianuarie, în ediţie limitată. Tot iernatic e şi Cedarise, lansat de casa pariziană Hermetica şi care combină urme de grepfrut roz, extract de rădăcină de vetiver şi mai ales chiparos. Fragranţele iernatice, spun specialiştii din industria parfumurilor, au avantajul că rezistă mai mult, datorită temperaturii mai scăzute a pielii, şi conturează ideea de simplitate şi confort, cei care le preferă căutând echivalentul aromatic al gătitului lent, după cum afirmă creatoarea lui Winter, Samantha Rader.

  • Căciuli de blană şi curele de piele, cumpărate pentru poliţiştii locali din Alexandria

    O firmă cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de lei anual şi 6 angajaţi, cu sediul în Alexandria, a câştigat licitaţia.

    Astfel, Primăria Alexandria va plăti 40.226,41 lei pentru articolele destinate poliţiştilor locali, care vor fi dotaţi cu haine de calitate: căciuli din blană naturală şi curele de piele. Pe listă mai sunt trecute şi cămăşi, şepci de stofă pentru vară, pantofi de iarnă, pantofi de vară, pulovere şi pantaloni.
     
    Echipamentul le va fi util poliţiştilor locali în anul 2019.
     
  • Noul Paradis Românesc. Staţiunea din munţi cu plaje artificiale la 900 de metri altitudine care a fost numita „Marea de la Munte” – GALERIE FOTO

    Mai ştiţi povestea cu „Munţii noştri aur poartă”?! Se pare că, mai nou, munţii noştri au şi… plaje. Mare şi munte în acelaşi loc, varianta ideală pentru o destinaţie de vacanţă pe care turiştii o aleg în număr tot mai mare.Un astfel de loc există în judeţul Bistriţa-Năsăud, situat la 900 de metri altitudine, unde turiştii pot sta la plajă pe şezlong, sau fac o baie în apă răcoroasă, în timp ce admiră crestele munţilor.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    “Îţi găseşti liniştea”, a declarat un turist. “Mie îmi place mai mult aici decât la mare. După două săptămâni vii încărcat negativ de la mare. Vin aici 2 zile şi îmi încarc bateriile”.

    Este vorba despre staţiunea Colibiţa, o destinaţie vizitată tot mai des chiar şi românii stabiliţi în străinătate.

    „Din Germania venim. Şi tot venim o dată pe an în perioada concediului la munte pentru că-i mai plăcut ca-n Austria sau în alte părţi”, a povestit un alt turist.

    Proprietarii pensiunilor din Colibiţa au amenajat chiar şi plaje artificiale la marginea lacului. Astfel, turiştii pot sta sub umbrele, pe nisip şi pot admira munţi în linişte. O noapte de cazare costa între 70 de lei într-o cameră obişnuită, şi 100 de euro într-un bungalow de lux, iar şezlongul este gratuit.

    Cititi mai multe pe www.one.ro