Intrand in 2006, descoperim ca avem probleme atat acasa, cat si dincolo de granita. Si avemprobleme pentru ca suntem condusi de niste defetisti. De niste miorlaiti, de fapt. Ce ma irita cel mai mult la presedintele George W. Bush si la vicepresedintele Dick Cheney e ca ei vorbesc rastit despre nevoia de a invada Irakul, de a-i tortura pe cei suspectati de terorism si de a recurge la acte de spionaj intern – toate pentru a apara modul american de viata si de a promova democratia pe tot globul. Imi pare rau, dar a proteja mediul si a cere natiunii o mai mare eficienta energetica nu sunt chestiuni pentru visatori si pampalai. Sunt, de fapt, cele mai transante, geostrategice, vizionare si patriotice gesturi pe care le putem face. Protectia mediului nu e o treaba de pampalai. A ramane legati de petrol si a spune, in esenta, ca o tara care poate dubla viteza microcipurilor la fiecare 18 luni e, din felurite motive, incapabila sa-si inventeze propria independenta energetica – asta e o atitudine pentru pampalai, defetisti, pentru oameni dispusi sa fie martori ai erodarii valorilor americane si acasa, si peste granita. Protectia mediului nu e doar o virtute personala, cum spune Cheney. E un imperativ de securitate nationala. Cea mai mare amenintare la adresa Americii si a valorilor sale nu e astazi comunismul, autoritarismul ori islamismul. E petrolismul. Petrolismul e termenul prin care eu descriu practicile de guvernare care corup, practicile antidemocratice – cele din state petroliere de la Rusia la Nigeria ori Iran – si care rezulta din mentinerea pe termen lung a pretului petrolului la 60 de dolari barilul. Petrolismul este politica prin care petrolul este folosit pentru a-ti cumpara cetatenii cu subventii si slujbe guvernamentale, politica prin care petrolul si gazul sunt folosite pentru intimidarea ori cumpararea dusmanilor, politica prin care profiturile din petrol sunt utilizate pentru a cladi forte de securitate interna si armate menite sa mentina pe cineva anume la putere. Cand liderii unei natiuni sunt in masura sa practice petrolismul, nu mai au nevoie sa foreze pentru energia si creativitatea cetatenilor lor; trebuie doar sa foreze in puturi petroliere. Asa ca politica intr-un stat petrolist nu are ca miza, prin urmare, construirea unei societati ori a unui sistem educational care sa maximizeze capacitatea oamenilor de a inova, de a exporta si de a intra in competitie. Miza tine pur si simplu de cine e cel care controleaza puturile petroliere. In state petroliste precum Rusia, Iran, Venezuela sau Sudan oamenii se imbogatesc daca intra in guvern si golesc vistieria statului – asa ca nu vor cu nici un chip sa renunte la putere. In state non-petroliste, ca Taiwan, Singapore ori Coreea de Sud, oamenii se imbogatesc daca stau departe de guvern si fac afaceri adevarate. Pofta noastra neostoita de petrol creeaza si intareste diverse tipuri de regimuri petroliste. Incurajeaza petrolismului autoritarist in Rusia, Venezuela, Nigeria, Sudan si Asia Centrala. Da forta petrolismui islamist din Sudan, Iran si Arabia Saudita. Prin ricoseu, ajuta si la supravietuirea comunismului in Cuba lui Castro, care traieste azi in parte multumita petrolului ieftin din Venezuela. Cele mai multe dintre aceste regimuri petroliste ar fi trebuit sa se prabuseasca de mult, pentru ca s-au dovedit complet incapabile sa livreze popoarelor lor un viitor modern. Dar au supravietuit tocmai sprijinindu-se pe excesele noastre in materie de energie. Indiferent ce s-ar intampla in Irak, nu putem seca mlastinile autoritarismului si ale islamismului violent din Orientul Mijlociu decat daca ne seaca si noua pofta de petrol – pentru ca asa vom impinge in jos pretul titeiului. O politica de democratizare a Orientului Mijlociu fara o schimbare de politica energetica acasa, in America, e o pierdere de vreme, de bani si, cel mai important, o pierdere de vieti tinere pe fronturi. Asta pentru ca exista o diferenta uriasa intre ceea ce aceste regimuri gaunoase pot face cu un baril de 20 de dolari si ceea ce fac la actualul baril de 60 de dolari. Nu e tocmai un accident ca epocile reformiste din Rusia lui Eltin si din Iranul lui Khatami au coincis cu preturi mici ale petrolului. Cand preturile au crescut, autoritaristii petrolului din ambele societati si-au reafirmat puterea.
Dar cand vine vorba de cea mai importanta chestiune din politica interna si externa americana la acest moment – aceea de a face din Statele Unite o tara eficienta din punct de vedere energetic, independenta, care isi protejeaza mediul – ii ridiculizeaza pe cei care cer asa ceva, pretinzand ca doar liberalii, activistii iubitori de copaci si pampalaii cred ca toate astea sunt posibile ori necesare.
Destul cu nonsensul Bush-Cheney, care spun ca protectia mediului ori eficienta energetica sunt doar niste hobby-uri pe care acum nu ni le putem permite. Nu-mi vine in cap nimic mai las si mai neamerican ca asta.