Tag: PETRAEUS

  • Fostul director CIA David Petraeus îl acuză pe Vladimir Putin că încearcă să refacă fostul imperiu sovietic

    Generalul în retragere David Petraeus a recomandat Statelor Unite, într-o audiere în Comisia pentru Serviciu Armat din cadrul Senatului, să instituie zone sigure sigure pentru sunniţi în Siria şi să trimită trupe terestre în Irak pentru a opri expansiunea Statului islamic (SI).

    Fostul comandant al forţelor americane atât în Irak, cât şi în Afganistan, a pus semnul egalităţii între situaţia actuală din Siria şi unul dintre cele mai devastatore accidente nucleare din istoria omenirii.

    Siria “este un Cernobîl geopolitic – răspândind instabilitate şi extremism în regiune şi în restul lumii”, a declarat Petraeus în Comisie, referindu-se la accidentul nuclear care a avut loc în 1986 în fosta Uniune Sovietică. “La fel ca o catastrofă nucleară, repercusiunile a ceea ce se întâmplă în Siria ameninţă să fie prezente zeci de ani, iar cu cât se permite ca acest lucru să continue cu atât mai grave vor fi pagubele”, a subliniat el.

    O parte a soluţiei în vederea unei stabilizări a Siriei ar implica acordarea unui ajutor în protejarea unor segmente vaste ale populaţiei sunnite de bombardamentele regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, cu scopul de a atrage mai mulţi parteneri dispuşi să lupte împotriva SI.

    “Ei nu vor dori ca noi să-i susţinem, dacă noi nu suntem dispuşi să-i susţinem atunci când sunt atacaţi de către (preşedintele sirian) Bashar (al-Assad) şi atunci când se află sub atacul ISIS (una dintre abrevierile denumirilor SI) sau Jabhat (Frontul) al-Nusra” şi alte grupări afiliate Al-Qaida în Siria, a subliniat Petraeus.

    Mai degrabă bombardamentele cu butoaie umplute cu explozivi ale regimului al-Assad decât atacurile SI “au fost principala sursă a victimelor civile, principala motivaţie a radicalizării care alimentează ISIS şi criza refugiaţilor”, a continuat el.

    Patraeus, conducătorul războiului din Irak, în 2007, care i-a raliat pe sunniţii privaţi de drepturi în lupta împotriva Al-Qaida, în această ţară, a insistat că implicarea sunniţilor, atât în Irak, cât şi în Siria, este necesară pentru întoarcerea valului împotriva SI.

    Statul islamic şi Al-Qaida sunt ambele organizaţii sunnite, în timp ce al-Assad aparţine unei ramificaţii a islamului şiit.

    Până în prezent, politica administraţiei Obama în Siria a constat în susţinerea eforturilor de a forma şi echipa opoziţia moderată siriană să lupte împotriva SI, fără să se implice în sângerosul război civil care devastează ţara de peste patru ani.

    “În tot Orientul Mijlociu de azi, vechea ordine se prăbuşeşte”, a comentat senatorul republican John McCain din Arizona, preşedintele Comisiei. “Această dezintegrare a regiunii a fost accelerată de eşecul strategiei şi leadershiului Statelor Unite în influenţarea în bine a evenimentelor din această parte vitală a lumii”, a adăugat el.

    Petraeus i-a replicat că el susţine “crearea unor enclave, în Siria, care să fie protejate de puterea aeriană a coaliţiei”, în care forţe sunnite moderate pot să fie susţinute şi formate şi în care opoziţia siriană să poată să se organizeze mai bine în faţa unei acumulări continue de forţe ruseşti pe teritoriul Siriei şi a susţinerii continue a regimului al-Assad de către Iran.

    “Recenta escaladare militară din partea Rusiei în Siria arată, o dată în plus, că, atunci când Statele Unite nu iau iniţiativa, alţii vor umple golul, adesea în moduri care ne afectează interesele”, a spus Petraeus.

    Acţiunile Rusiei în Siria sunt menite să consolideze şi să păstreze baza navală şi aerodromul ruseşti situate pe coasta siriană de la Mediterana şi să consolideze totodată regimul al-Assad pentru ca Moscova să-şi păstreze influenţa în Orientul Mijlociu, a subliniat Petraeus.

    “Eu cred că ceea ce vrea să facă Vladimir Putin este să readucă la viaţă imperiul rus”, a denunţat generalul american.

    În Irak – unde forţele de securitate au fost incapabile să recucerească de la SI centre majore populate ca Ramadi şi Mosul – este necesar ca Statele Unite să “exploreze” o posibilă recurgere la forţele americane pe post de avanposturi avansate, în vederea unei colaborări cu unităţi irakiene selectate în acest sens, cu scopul de a ajuta la coordonarea şi stabilirea ţintelor atacurilor aeriene ale coaliţiei de pe teren – ceea ce reprezentanţi ai administraţiei şi Pentagonului au respins până în prezent.

    În ceea ce priveşte recentul acord în domeniul nuclear cu Iranul, Petraeus a apreciat că este necesar ca Washingtonul să “spună clar” Teheranului că nu-i va permite niciodată să producă uraniu puternic îmbogăţit sau alte materiale nucleare de uz militar în Iran, inclusiv după ce majoritatea restricţiilor vizate de acord vr fi relaxate în timp.

     

  • Fostul director CIA, generalul David Petraeus, condamnat în cazul scurgerii de informaţii

    Generalul în retragere, în vârstă de 62 de ani, care a fost considerat un potenţial candidat la preşedinţie, a prezentat scuze într-un tribunal din Charlotte, în statul North Carolina, după ce a pledat vinovat, în urma unei înţelegeri cu procurorii.

    Procurorii au cerut să i se aplice o amnendă în valoare de 40.000 de dolari, dar judecătorul a apreciat că este necesar ca aceasta să aibă o valoare mai mare pentru a fi “punitivă”.

    Petraeus a “comis o eroare de judecată gravă, dar necharismatică”, a apreciat judecătorul federal David Keesler.

    Fostul comandant a recunoscut că i-a dat informaţii amantei sale, Paula Broadwell, ofiţer în cadrul Armatei americane de Rezervă, care scria o biografie a ofiţerului de rang înalt.

    În apărarea sa, avocatul lui Petraeus a spus că nicio informaţie clasificată nu a fost făcută publică.

    Potrivit unui document judiciar, Petraeus i-a acordat acces lui Broadwell la dosare clasificate în 2011, înainte să devină director al Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA).

    Cunoscute sub numele de “black books”, aceste dosare conţineau informaţii clasificate, inclusiv identităţile unor ofiţeri sub acoperire, coduri de încriptare a unor texte, strategii de război, capabilităţi în domeniul informaţiilor, negocieri diplomatice şi informaţii de la reuniuni ale Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC) de la Casa Albă.

    Petraeus, care a fost comandantul forţelor Statelor Unite în războaiele din Irak şi Afganistan, a demisionat de la conducerea CIA în 2012, după dezvăluirea relaţiei sale extraconjugale.

    La plecarea de la tribunal, el le-a mulţumit celor care l-au susţinut. “Aştept cu nerăbdare să trec la următoarea etapă din viaţa mea”, a spus el, citat de BBC.