Update 22.41
Unii dintre protestatarii din Piaţa Victoriei au aruncat, miercuri seară, cu petarde şi torţe către jandarmi, oamenii legii folosind gaze lacrimogene şi ridicând gardul în zonă.
Update 22.41
Unii dintre protestatarii din Piaţa Victoriei au aruncat, miercuri seară, cu petarde şi torţe către jandarmi, oamenii legii folosind gaze lacrimogene şi ridicând gardul în zonă.
Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă peste 200 de baxuri cu petarde.
“Din primele verificări, s-a stabilit că produsele erau aduse din Polonia, iar bărbatul le-ar fi comercializat direct de la domiciliu”, se mai precizează în comunicat.
Petardele au fost confiscate, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru deţinere fără drept de articole pirotehnice.
Suspectul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă peste 200 de baxuri cu petarde.
“Din primele verificări, s-a stabilit că produsele erau aduse din Polonia, iar bărbatul le-ar fi comercializat direct de la domiciliu”, se mai precizează în comunicat.
Petardele au fost confiscate, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru deţinere fără drept de articole pirotehnice.
La data de 6 iunie, poliţiştii din cadrul I.P.J. Mehedinţi au efectuat 12 percheziţii domiciliare, pe raza a cinci localităţi din judeţ. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 13.400 de ţigarete marcate necorespunzător, 310 litri de alcool şi 71 de articole pirotehnice (petarde). Valoarea bunurilor confiscate este de peste 10.000 de lei.
În perioada 2-5 iunie, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au efectuat 1.352 de controale, 278 de filtre, 15 de percheziţii şi 5 razii. Peste 400 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti în această perioadă, iar poliţiştii au aplicat aproape 12.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.400.000 de lei.
În cele patru zile au fost constatate 408 infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 217 în flagrant. Poliţiştii au prins 311 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 47 au fost reţinute şi 16 arestate. De asemenea, au depistat 5 autoturisme semnalate ca fiind furate şi 25 de persoane urmărite.
Au fost aplicate 11.999 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.426.673 lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 175.005 de lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.292 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 294 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 48 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 10.058, dintre care 96 pentru consum de alcool şi 3.375 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 604 permise de conducere şi au retras 299 de certificate de înmatriculare.
Pe parcursul zilei de luni au continuat, pentru a patra zi consecutiv, protestele din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, până la această oră în mod paşnic, cu excepţia unui incident în care unii protestatari au aruncat cu petarde pe trotuarul din zona Teatrului Naţional, Jandarmeria intervenind cu două grupe a câte 20 de jandarmi. Manifestanţii care vor să intre în piaţă sunt legitimaţi selectiv şi controlaţi de jandarmi.
În piaţă au sosit şi grupuri de studenţi. Cei peste 1.000 de protestatari din perimetrul pieţei, oameni de toate vârstele, au scandat lozinci contra Guvernului şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, grevă generală şi alegeri anticipate.
Câteva persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O maşină a fost incendiată pe una dintre străzile învecinate. Ulterior, o parte dintre manifestanţi, cu lozinci ca “Gabori asasini!”, au încercat să plece spre Piaţa Unirii şi să blocheze circulaţia pe bulevard, după cum anunţaseră pe Facebook. Jandarmii au prins şi reţinut câteva zeci dintre aceştia. Unii dintre cei plecaţi spre Unirii s-au risipit pe străzile adiacente, de unde au fost recuperaţi de jandarmi, care au folosit gaze lacrimogene. Circa 40 de protestatari au fost urcaţi în dube şi duşi la poliţie. Situaţia este sub controlul forţelor de ordine.
Suporterii galeriilor de fotbal care şi-au anunţat pe Facebook dorinţa de a se răzbuna pe jandarmi şi-au anunţat din timp prezenţa, tot prin intermediul reţelelor sociale online. Unii dintre aceştia au început să-şi exprime frustrarea faţă de faptul că manifestanţii paşnici s-au delimitat de vandalismele din 15 ianuarie şi de autorii lor.
De pildă, “Ultras Tei Dinamo” scrie, adresându-se celor din grupul cu acelaşi nume: “Poate in al 12-lea ceas veti intelege ca poporul asta nu ne vrea! Romanii nu merita sacrificiul nostru. Romanilor, cu foarte putine exceptii, le place cum e acum. Au tv, au gigi, au seminte, au manele, au mici, au caldura in casa. Lasati porcii sa traiasca in cocina. Nu va sacrificati pentru ei ca sa-i bagati in sufragerie, ca ei tot in cocina se vor intoarce”. Adepţii răzbunării violente îi ameninţă virtual cu moartea pe jandarmi şi repetă sloganul ultraşilor – A.C.A.B. (All Cops Are Bastards).
“Lecţia de prim ajutor” este un program de prevenţie şi educaţie pentru salvarea de vieţi care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro TV în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul www.lectiadeprimajutor.ro. De la lansarea programului, peste 1,5 milioane de români au beneficiat de cele două instrumente oferite de ING Asigurări de Viaţă în parteneriat cu SMURD pentru a afla cum trebuie să procedeze corect în situaţii care necesită primul ajutor.
În cadrul secţiunii www.lectiadeprimajutor.ro/sarbatorideiarna sunt prezentate situaţii frecvente în această perioadă – arsuri cauzate de petarde, fracturi, degerături, hipotermie, consum excesiv de alimente şi alcool – precum şi soluţiile acestora, sub forma unui ghid care include sfaturi ale medicilor SMURD.
Conform statisticilor SMURD, în luna decembrie cresşte cu aproximativ 20% numărul cazurilor de urgenţă înregistrate, generată strict de casuistică specifică acestei perioade. În luna decembrie 2010 s-au înregistrat 13.009 cazuri de urgenţă asistate de SMURD, comparativ cu luna septembrie 2010, de exemplu, cu 11.621 cazuri de urgenţă.
SMURD funcţionează la capacitate maximă de sărbători, deoarece, în această perioadă, numărul cazurilor care apelează la serviciile de urgenţă şi la unităţile de primiri urgenţe este mult mai mare. Este, deci, necesară o atenţie deosebită pentru organizarea serviciului de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, pentru evitarea eventualelor disfunctionalităţi.
Cele mai des întâlnite cazuri în această perioadă sunt corelate cu anotimpul – vreme rece, zăpadă, gheaţă – sau sunt asociate consumului necontrolat de alimente. Apar, astfel, mult mai multe cazuri de luxaţii, entorse sau fracturi. “Exodul” populaţiei urbane către zonele de agrement pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă provoacă, de asemenea, mai multe accidente rutiere uşoare decât de obicei. Site-ul www.lectiadeprimajutor.ro a înregistrat peste 6.500 vizite din 9 noiembrie până în prezent, în cele şase săptămâni de campanie, din care 5.000 de vizitatori unici.
Peste 25.000 pagini au fost vizionate, iar timpul mediu petrecut pe site este de 4 minute. Site-ul oferă soluţii la situaţiile de urgenţă cele mai frecvente, soluţii care pot fi puse în practică în siguranţă de persoane fără pregătire medicală. Aici sunt disponibile informaţii despre cum recunoaştem o urgenţă medicală, cum putem oferi primul ajutor în cazul unei hemoragii, arsuri, intoxicaţii, fracturi, cum să efectuăm corect manevră Heimlich, dar şi informaţii despre prevenţie şi procedureă de semnalare a unei situaţii de urgenţă la 112.
Informaţiile sunt însoţite de ilustraţii grafice explicative sau de filme. De asemenea, site-ul oferă şi posibilitatea de a pune întrebări online şi a primi răspunsuri de la medicii SMURD în 24 de ore. Pe Facebook programul şi informaţiile despre acesta sunt disponibile la https://www.facebook.com/lectiadeprimajutor, iar pe Twitter la http://twitter.com/#!/primajutor.