BusinessMagazin

Tag: Perspective

  • Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

    „Există potenţial de recuperare şi ne aşteptăm să vedem acest lucru întâmplându-se în mai multe colţuri ale lumii. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este din ce în ce mai greu să cred că asta o să se întâmple”, a declarat Gita Gopinath.

    Declaraţia economistului FMI vine pe fondul încetinirii economice în SUA, în timp ce în Europa, sectorul german manufacturier se contractă, iar China se confruntă cu cea mai slabă creştere economică din ultimi 27 de ani, care a fost înregistrată în primul semestru al anului 2019.

    Tensiunile provocate de războiul comercial SUA-China reprezintă un alt motiv de îngrijorare, mai ales pentru că liderii ambelor state continuă să impună tarife pe mărfurile importate şi nu oferă vreun indiciu din care să se înţeleagă că acest conflict se apropie de final.$

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tara unde bogaţii devin şi mai bogaţi, iar săracii sunt înlocuiţi de roboţi

    Una dintre cauzele acestui rezultat este preluarea de către maşinării şi roboţi a numeroaselor tipuri de sarcini, care până nu demult aparţineau clasei de mijloc şi celor mai săraci. „Dezvoltările tehnologice au înlocuit din ce în ce mai mult posturile muncitorilor calificaţi”, a declarat Chad Sparber, profesor asociat şi preşedinte al departamentului economic de la Universitatea Colgate. Iar această schimbare va creşte agresiv. Aproximativ 38% din locurile de muncă din SUA ar putea fi expuse riscului de automatizare până la începutul anilor 2030, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers LLP. Industriile „cele mai expuse” includ comerţul cu amănuntul, transporturile şi depozitarea, precum şi industria prelucrătoare.

    Utilizarea de către companii a angajaţilor temporari şi a celor cu normă parţială pentru a reduce costurile poate, de asemenea, să sporească discrepanţa, iar creşterea salariilor să nu ţină pasul cu creşterea cheltuielilor rezidenţiale şi a necesităţilor de bază. Locuinţele la preţuri accesibile, de exemplu, se găsesc foarte greu, iar muncitorii sunt nevoiţi să găsească o chirie îndepărtată de locul de muncă sau să suporte navete lungi şi costisitoare. Costurile de închiriere au crescut la nivel naţional cu 3,9 % în luna martie faţă de anul precedent, potrivit Departamentului Muncii.

    Bloomberg a calculat, de asemenea, cu cât s-a modificat diferenţa dintre cei mai bogaţi 5% şi clasa de mijloc, rezultând o creştere cu 58.800 de dolari. „Companiile au dublat reducerile de costuri şi eficientizarea operaţiunilor;  muncitorii de la baza companiei simt greul, pe când cei din vârf doar beneficiile”, a mai declarat Chris Rupkey, CFO al MUFG Union Bank din New York.

     

  • Opinie Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant – Coachingul transformaţional sau „varianta 4D” a coachingului

    Mă aflam la începutul drumului managerial când am luat contact prima dată cu noţiunea de „coaching” – un termen devenit deja uzual în lumea de business. Mi-a căzut bine recunoaşterea efortului îndelung depus prin numirea într-o funcţie de conducere. După ce am depăşit însă răsfăţul egoului, am căzut epuizată şi tristă cu capul între palme. Ce mă fac acum? De unde şi de ce am eu de astăzi alte drepturi? Şi cum să mă despart de bunele relaţii colegiale, chiar prieteneşti, pe care le aveam deja cu cei cu care făcusem până ieri, cot la cot, atâtea lucruri? Nu-mi stă în fire să stau prea mult în faza premergătoare depresiei, aşa că m-am dus la cel căruia îi datoram atât recunoaşterea, dar mai ales starea în care mă aflam. I-am spus exact ce simt, ce gândesc şi i-am cerut ajutorul. Mi-a zâmbit, mi-a spus că ştie şi înţelege prin ce trec, dar că el nu ştie cum să mă ajute. Dar poate să-mi recomande un proces de dezvoltare care să se desfăşoare pe mai multe luni şi în care să fiu însoţită de un coach.

    Au trecut peste 15 ani de atunci. Termenul s-a banalizat. Toată lumea ştie acum ce este şi cum se consumă coachingul. Şi oferta de servicii s-a rafinat pe măsură ce tot mai multe persoane au înţeles procesul şi s-au specializat, certificat sau nu, în a profesa. Termenul netraductibil, integrat în limbajul corporatist universal, prin care înţelegem antrenarea unui nou mod de a gândi şi acţiona, a unor comportamente până atunci inexistente sau ineficiente pe care coach-ul, beneficiarul, le doreşte. Unii îl consideră la modă, alţii îl văd ca pe un instrument care îi ajută să evolueze profesional şi personal.

    Odată cu dezvoltarea mediului de business, persoanele care activează în zona de middle şi top management, cât şi antreprenorii români au început să apeleze la coaching. Primul nivel de dezvoltare al coachingului este cel tranzacţional – cel care te ajută să îţi stabileşti cu claritate obiectivele pentru care lucrezi, să îţi construieşti un plan de acţiuni adecvat dorinţelor şi resurselor tale, dar mai ales să obţii rezultate măsurabile. Aşadar, coachingul tranzacţional se concentrează pe acţiune. Însă pentru a gestiona eficient toate acestea este nevoie ca tu, cel care conduci o echipă sau ai o afacere, să rămâi în armonie cu viaţa ta profesională şi personală.

    Şi iată-ne într-o altă paradigmă a creşterii, la următorul nivel al procesului de coaching – coachingul transformaţional. În anii de lucru susţinut cu diverse persoane pe care le-am însoţit în procesul de dezvoltare prin executive coaching, am ajuns deseori aici. Am identificat şi readus la viaţă, în viaţa beneficiarului, roluri uitate, abandonate, ale persoanei în cauză. Niciodată nu am renunţat însă.

    A pune întrebări cu sens, care ating suprafeţe ascunse privirilor, este instrumentul de lucru al coach-ului. Soţ(ie), fiu/fiică, frate/soră, prieten(ă), sportiv(ă), şef(ă), coleg(ă), iubit(ă), orice altă pasiune, plăcere care te ţine viu(e), sunt perspective din care funcţionezi scoţând la iveală abilităţile tale, cel care vrei să fii din nou însufleţit de ceea ce faci, energic şi cu privirea luminoasă. Între timp, cu siguranţă nefiind singura care a ajuns în această paradigmă de lucru, programele de certificare au evoluat pe măsură. Până în acest moment, coachingul transformaţional este cea mai completă şi complexă metodă de dezvoltare personală şi profesională, „varianta 4D a coachingului”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, toate demersurile de dezvoltare sunt dedicate individului în totalitatea sa, fără a face separarea între viaţa personală şi cea profesională.

    Procesul de coaching transformaţional face trecerea la nivelul superior de dezvoltare, antrenând individul pentru modelul de leadership transformaţional. Dar pentru că nu este atât de simplu pe cât de frumos sună, nu oricine, sau oricând, este pregătit să parcurgă acest nivel. Faţă de coachingul tranzacţional, cel transformaţional aduce sub aceeaşi umbrelă toate rolurile pe care le ai, conştient sau inconştient, în viaţa ta. Nu este un exerciţiu uşor. Dar ştim deja că numai în afara zonei de confort creştem. Acest tip de coaching activează resursele individului în ansamblul său, fapt ce antrenează diferite forme de inteligenţă (raţională, emoţională sau spirituală) ale persoanei implicate în proces.

    Nu este terapie, nu este mentorat, nu este consiliere! Este exact ceea ce îţi este greu să faci singur – un suport în analizarea şi conştientizarea perspectivelor vieţii tale şi a acţiunilor pe care le întreprinzi din această perspectivă. Rezultatele acestui demers vin, aşa cum era firesc, ca efect al acţiunilor din viaţa noastră de zi cu zi. Mai concret, dacă eu îmi antrenez empatia, ingredientul vital al eficienţei inteligenţei emoţionale, voi vedea efectele (primind chiar feedback de la cei din preajma mea) atât în rolul de manager de la birou, cât şi în cel de părinte, prieten, soţ etc.
    Cum măsor eficienţa procesului de coaching transformaţional? Prin eficienţa cu care acţionez, claritatea cu care îmi stabilesc obiectivele, dar mai ales obiectivitatea şi înţelegerea corectă a contextului în care funcţionez.

    Una dintre experienţele în care coachingul transformaţional şi-a dovedit eficienţa îmi trezeşte amintiri foarte frumoase. Am lucrat cu o persoană care avea rolul de CEO de multinaţională. O femeie frumoasă, inteligentă, rafinată, care lucra într-o industrie ce i se potrivea mănuşă. Intenţia acesteia, din perspectivă profesională, a fost aceea de a-şi clarifica şi eficientiza relaţiile cu echipa de board şi oamenii cheie din echipă. Am lucrat la acest aspect prin mai multe demersuri până am ajuns la un proces individual de dezvoltare.

    Am trecut pragul coachingului tranzacţional către cel transformaţional pas cu pas, printr-un exerciţiu îndelungat de introspecţie care a generat schimbări majore în viaţa sa per ansamblu. Ca să fiu succintă, şi-a schimbat cu totul modul de a funcţiona, a făcut alegeri definitorii plecând de la un rol profesional care au generat repoziţionarea sa în viaţă – modul în care dezvoltarea sa a impactat organizaţia s-a tradus în creşterea cifrei de afaceri, prin relaţii mai armonioase cu echipa şi partenerii de business, dar şi în viaţa personală. La un moment dat, o altă clientă îmi mărturisea convingerea ei că şeful companiei în care lucra (CEO-ul multinaţionalei) are, la rândul său, un coach, având în vedere provocările prin care treceau la nivel organizaţional. Aşadar, a avea un însoţitor de drum atunci când modul de a acţiona nu pare a fi cel mai eficient, dar nici în armonie cu tine, devine un standard de igienă personală şi profesională, aşa cum îţi verifici anual starea sănătăţii.

  • PwC: Tehnologia nu este o prioritate pentru executivii din sectorul imobiliar

    Doar 17% dintre executivii din domeniul imobiliar consideră ameninţările cibernetice drept un real pericol pentru perspectivele de creştere ale afacerilor, comparativ cu 40% din totalul celor intervievaţi din toate sectoarele economice. Chiar şi mai puţini dintre decidenţii acestui sector (10%) văd în rapiditatea cu care evoluează tehnologia o ameninţare la adresa propriilor organizaţii, comparativ cu 38% din totalul executivilor care au luat parte la acest sondaj.

    Dacă vorbim despre oportunităţi, doar 20% dintre directorii generali din imobiliare spun că au înţeles pe deplin cum robotica şi inteligenţa artificială pot îmbunătăţi serviciile pentru clienţi, comparativ cu 47% dintre executivii activi în toate sectoarele.

    Sectorul imobiliar pare a fi în urmă şi atunci când vine vorba despre atragerea forţei de muncă cu abilităţi digitale. Raportul arată că doar 43% dintre executivii din sectorul imobiliar, comparativ cu 60% per total, şi-au redefinit strategia de resurse umane astfel încât să poată angaja astfel de talente.

    „Sectorul imobiliar, caracterizat de o utilizare intensivă a capitalului, este, în mod tradiţional, unul în care deciziile se iau mai greu şi poate fi câteodată marcat de conservatorism. Tehnologia, noile tendinţe în materie de urbanism şi schimbările la nivel social pe care le traversăm sunt elemente ce trebuie luate în calcul de către executivii din domeniu, astfel încât să se poată adapta noilor cerinţe venite din partea pieţei. Un prim pas în adresarea acestor noi tendinţe trebuie să fie axat pe recuperarea decalajului faţă de alte industrii în adoptarea tehnologiilor digitale. Din punctul nostru de vedere, acest proces ar trebui să înceapă prin construirea unui grup mai divers de specialişti cu abilităţi digitale, inclusiv prin angajarea de experţi în psihologia comportamentală şi în analiza datelor, iar aceştia să lucreze alături de talentele deja existente în sectorul imobiliar. Acesta este un pas important spre îmbinarea abilităţilor tehnice cu cele specifice industriei”, spune Francesca Postolache, Partener Audit, Coordonatorul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar, PwC România.  
     

  • Povestea antreprenorului care a fondat, la doar 24 de ani, o companie cu venituri de miliarde de dolari

    Mark Reynolds Hughes s-a născut pe 1 ianuarie 1956 în Los Angeles, în familia lui Stuard Hartman şi a Annei Jo Hughes. Când avea 14 ani, părinţii săi au divorţat, iar Hughes a rămas în custodia mamei. Divorţul a avut un impact emoţional puternic asupra mamei sale, care a început să consume somnifere şi amfetamină. În clasa a noua, Hughes a abandonat şcoala şi a început să se drogheze. 

    La vârsta de 16 ani, a fost trimis la o şcoală privată din California pentru reabilitarea adolescenţilor cu probleme. Aici a primit misiunea de a vinde bilete pentru tombole şi a dovedit în scurt timp că are calităţi înnăscute pentru domeniul vânzărilor. Când avea 19 ani, mama sa a murit din cauza unei supradoze de droguri.

    Un an mai târziu, în 1976, s-a angajat ca agent de vânzări în cadrul companiei Seyforth Laboratories, care comercializa produse pentru dietă, devenind unul dintre cei mai buni agenţi. După ce, în 1979, compania a dat faliment, Hughes a găsit un nou job în compania Golden Youth, unde trebuia să vândă echipamente pentru exerciţii fizice şi produse pentru controlul greutăţii. După un timp, a întâlnit-o în cadrul companiei pe Kathryn Whiting, câştigătoare a concursului de frumuseţe Miss Santa Monica, care avea să devină prima dintre cele patru soţii ale sale.

    După ce şi compania Golden Youth a dat faliment, Hughes s-a hotărât să îşi deschidă propriul business. În iarna anului 1980, la doar
    24 de ani, antre­prenorul a fondat, în Los Angeles, compania Herbalife International, care avea să devină cel mai mare distribuitor de produse pe bază de plante la nivel mondial.

    La mijlocul anilor ’80, Hughes a fost dat în judecată de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, de biroul procurorului general din California şi de Departamentul de Stat pentru Sănătate în legătură cu afirmaţiile false despre beneficiile produselor Herbalife asupra sănătăţii şi despre diferitele scheme utilizate pentru a le comercializa. De asemenea, agenţiile de sănătate au acuzat compania de încălcarea standardelor de etichetare şi de utilizarea unor practici de vânzări necorespunzătoare. După ce a fost audiat, Hughes a fost de acord, în cele din urmă, să plătească o amendă de 850.000 de dolari.

    În 1991, antreprenorului şi celei de-a treia soţii li s-a născut un fiu, Alexander Reynolds „Alex“ Hughes. Stresul şi programul prelungit i-au afectat sănătatea lui Hughes, care, pe fondul unei pneumonii recurente, a început un tratament care i-a cauzat grave probleme cu somnul. Din acest motiv, medicul său i-a prescris un antidepresiv puternic, care conţinea doxepină.

    Pe 21 mai 2000, autorităţile au anunţat că Mark Hughes a murit, la 44 de ani, în urma unei supradoze accidentale, după ce a amestecat alcool cu o cantitate prea mare de somnifere.

    Alexander Hughes, fiul antreprenorului, pe atunci în vârstă de nouă ani, a fost numit singurul beneficiar al averii tatălui său, estimată la circa 400 de milioane de dolari. Hughes a introdus totuşi o clauză care prevedea că averea urma să fie administrată de tatăl său, Jack Reynolds, alături de un avocat şi de CEO-ul de atunci al Herbalife, Christopher Pair, până când fiul său împlinea vârsta de 35 de ani.

    În prezent, compania, care  a avut anul trecut veni­turi de peste 4,4 miliarde de dolari, este prezentă în 95 de ţări şi îşi vinde produsele prin intermediul a peste 2 milioane de distribuitori independenţi.

  • Companiile din Europa Centrală şi de Est intră în cursa pentru inovare

    Această concluzie a rezultat în urma raportului R&D realizat de Deloitte, menit să susţină analiza tendinţelor curente şi să identifice obstacolele majore din calea investiţiilor mai mari în domeniul cercetării şi dezvoltării. Studiul din acest an a cuprins răspunsurile unor respondenţi reprezentând 329 de companii din nouă ţări din regiune (Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia).

    Situaţia macroeconomică din regiune este relativ bună, dar există mai multe provocări în viitorul apropiat. Statele din Europa Centrală se află în pericolul de a cădea în capcana „venitului mediu“, care a ridicat numeroase dificultăţi în Spania şi Portugalia. Simplu spus, este vorba de situaţia în care un stat atinge un PIB pe cap de locuitor moderat, iar apoi nu reuşeşte să se mai apropie de statele bogate ale lumii. O soluţie la această capcană este acordarea unui grad sporit de atenţie sectorului de cercetare şi dezvoltare, notează autorii studiului.

    „Dacă gradul de inovaţie al unei economii se află în legătură strânsă cu cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, succesul unei ţări în domeniul inovaţiei este influenţat de finanţarea indirectă prin intermediul stimulentelor dedicate”, remarcă Dinu Bumbăcea, partener coordonator al companiei de consultanţă Deloitte România.

    În privinţa cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea, studiul arată că puţin peste jumătate dintre respondenţi (52%) anticipează că firmele pentru care lucrează vor cheltui mai mult în viitorul apropiat (următorul an sau doi) faţă de 2017, o creştere de şapte puncte procentuale faţă de ultima ediţie a studiului din 2016. Abordarea pro-inovaţie pare să fie mai puternică dacă ne referim la o perioadă pe termen lung. Două treimi (67%) din companiile intervievate au în plan să-şi crească investiţile în R&D în următorii trei până la cinci ani (în creştere cu 10 puncte procentuale faţă de ediţia anterioară).

    Optimismul intervievaţilor are la bază două motive: subvenţiile oferite companiilor care investesc în acest sector şi înţelegerea faptului că folosirea forţei de muncă ieftină nu mai dă rezultatele scontate.

    Uniunea Europeană oferă subvenţii importante instituţiilor care promovează cercetarea şi dezvoltarea, iar acest lucru se traduce prin faptul că un număr tot mai mare de proiecte pot genera profit. Fondurile încurajează şi derularea unor activităţi cu potenţial crescut de risc, pentru că finanţarea este doar parţială. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că aceste subvenţii din partea Uniunii Europene vor scădea în cazul unor state (un exemplu fiind Polonia), astfel încât companiile din ţări cu o evoluţie pozitivă pe plan european ar putea fi avantajate.

    Pe de altă parte, modificările regimului fiscal sau lipsa unor reguli sau norme clare reprezintă piedici în calea investiţiilor în R&D şi inovare: aproape o treime din cei intervievaţi au spus că au probleme în identificarea proiectelor pentru care ar putea primi subvenţii.

    Cele mai multe state din Europa Centrală şi de Est cheltuie în zona de R&D un procentaj mai mic de PIB decât primele 15 state din Uniunea Europeană; acestea se confruntă şi cu problema specialiştilor care se mută în ţările cu activităţi de cercetare mult mai bine puse la punct.
    Avansul înregistrat de sistemele de inteligenţă artificială (AI) face cu atât mai importantă cursa pentru inovare. Numeroase joburi repetitive vor dispărea în anii sau deceniile care vin, făcând astfel esenţială găsirea unei strategii de creare a locurilor de muncă în sectoare de activitate unde oamenii nu pot fi înlocuiţi de roboţi.

    Dintr-un anumit punct de vedere, statele din Europa Centrală şi de Est sunt, totuşi, privilegiate; ele pot beneficia de inovaţiile introduse de ţările dezvoltate, replicând astfel soluţii adoptate şi testate pe pieţe mai mature.

    Principalii factori care ar putea duce la creşterea investiţiilor în R&D rămân aceleaşi ca şi în anii trecuţi. Lipsa personalului calificat reprezintă încă o mare problemă pentru statele din Europa Centrală şi de Est, iar o soluţie la aceasta ar putea fi angajarea specialiştilor străini. Pentru state care nu fac parte din Uniunea Europeană  Ucraina, Rusia sau chiar India  regiunea este una extrem de atractivă. Din punctul de vedere al costurilor, impactul ar fi unul destul de mic, doar o treime din companiile participante la studiu indicând acest aspect ca unul important.

    Un ultim subiect abordat de autorii studiului „Central European Corporate R&D Report 2018“ este acela al colaborării cu terţi, iar 76% din cei intervievaţi au declarat că au în curs astfel de parteneriate; este o măsură adesea necesară, pentru că structurarea unui departament intern de inovare poate dura ani de zile. Jumătate dintre companiile care nu lucrează cu parteneri externi au propriul centru de cercetare sau au acces la facilităţile deţinute de alte companii.

  • Kremlin: Vladimir Putin şi Donald Trump se vor întâlni pe data de 16 iulie la Helsinki

    Cei doi lideri vor discuta despre “starea actuală şi perspectivele dezvoltării relaţiilor ruso-americane, dar de asemenea şi chestiuni vitale de pe agenda internaţională”, mai precizează Administraţia prezidenţială de la Moscova.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • O ecuaţie doar cu semne de plus

    „Dacă ar fi să ne uităm doar la modul în care a evoluat piaţa în primele luni ale anului, lucrurile arată foarte bine comparativ cu anul trecut“, spune Victor Armăşelu. ”Sunt creşteri de două cifre în toate categoriile de produse, în special pe zona de televizoare, dar trebuie să privim cu circumspecţie aceste rezultate. Fiind comparate cu cele de anul trecut, trebuie să ne gândim că în aceeaşi perioadă din 2017 am avut vreme rea, a nins, au fost zile întregi în care nu s-au putut face livrări, în care oamenii nu au avut din ce magazine să cumpere.“
     
    Una peste alta, comentează reprezentantul Samsung, creşterea este consistentă, iar previziunile pentru întreg anul 2018 se referă la plusuri: ”Ne aşteptăm la un comportament de piaţă pozitiv, alimentat de evenimentele sportive majore“. Referindu-se la Campionatul Mondial de Fotbal care va avea loc în Rusia, la finalul lunii iunie, el a constatat că de fiecare dată când există un campionat  fie el european sau mondial  piaţa reacţionează pozitiv; interesul pentru sport există, iar răspunsul consumatorului la produsele noi este pozitiv.
     
    Aşadar, reprezentantul companiei se aşteaptă ca trimestrul II al acestui an să fie mai bun decât cel din 2017, datorită evenimentelor sportive, dar concluzionează că plusul faţă de anul trecut va fi inferior celui înregistrat după primele luni ale anului. ”Segmentele care nu au mers atât de bine probabil că nu sunt în portofoliul nostru“, spune el râzând. ”Nu aş putea să nominalizez o categorie care a avut un comportament negativ sau neaşteptat dintr-un punct oarecare de vedere.“
    Piaţa românească e din ce în ce mai matură şi mai informată, crede Armăşelu.
     
    ”Fără îndoială că piaţa răspunde şi la alte elemente din exteriorul ei; dacă ar fi să comparăm cu momentele de reducere a TVA-ului sau cu cele care au dus, prin diverse decizii de ordin politic, la creşterea veniturilor anumitor categorii de populaţie, fără îndoială că acestea au reprezentat impulsuri pozitive în creşterea consumului de care am beneficiat şi noi, ca o companie cu activitate pe această piaţă.“ Dacă vor mai fi impulsuri pozitive, ele se vor regăsi şi în vânzările Samsung, crede el. ”Ne e foarte greu să estimăm impulsurile negative, pentru că nu avem cum, dar orice impuls negativ care poate afecta încrederea consumatorului sau disponibilitatea pentru creditele de consum va avea un impact negativ asupra industriei în general. Deocamdată nu avem semne în această direcţie.“
     
    Privind la evoluţia pieţei în 2017, creşterea s-a situat în jurul valorii de 10%, spune managerul de la Samsung, principalul motiv fiind impulsurile pozitive care au generat creşterea încrederii consumatorului şi, implicit, interesul pentru achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată. Victor Armăşelu se aşteaptă ca anul 2018 să urmeze acelaşi trend, nu neapărat datorită unor creşteri salariale, ci mai curând a unei inerţii pozitive venite din creşterile economice succesive ale ultimilor ani.
     
    Samsung Electronics a raportat pentru anul trecut un profit operaţional de 50 mld. dolari la o cifră de afaceri de 223,45 mld. dolari şi un venit net de 39,34 mld. dolari, acestea fiind cele mai bune rezultate financiare înregistrate de gigantul sud-coreean în cei 80 de ani de existenţă. 
     
    În România, subsidiara locală a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 3,64 miliarde de lei (811,3 mil. euro), în creştere cu 10,1% faţă de anul anterior, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Compania a raportat un profit net de 54,6 mil. lei (12,2 mil. euro), în scădere cu 9,1% faţă de anul anterior, în timp ce numărul mediu de angajaţi a crescut cu 48 de persoane la 163.
     
    ”Piaţa de televizoare din România e în creştere, cel puţin 30% din gospodăriile româneşti încă deţin televizoare cu tub; asta înseamnă că potenţial de creştere există“, remarcă Victor Armăşelu. ”Cota noastră de piaţă este întotdeauna în jurul a 40-45%, fără ca asta să fie însă o informaţie să spunem oficială – ţine de tipul de produs şi de segmentul de piaţă.“
     
    Electronicele în general şi electrocasnicele în particular au intrat, relativ recent, în hora Internet of Things (IoT). Conceptul se referă la ideea de a lega toate dispozitivele inteligente între ele, dezvoltând astfel un ecosistem care să uşureze treaba utilizatorilor. ”IoT e un buzz word care a tot apărut în ultimii ani. Uneori vorbim despre el imaginându-ne că ar fi ceva care ţine de viitorul îndepărtat, de nişte lucruri spectaculoase; în realitate, IoT nu înseamnă altceva decât modul în care cele mai multe dintre dispozitivele pe care noi le folosim trebuie pentru a funcţiona corect, să fie conectate la ceva prin internet  fie că e vorba de o reţea externă sau de una internă, creată ca un ecosistem al acelor produse“, opinează Victor Armăşelu.
     
    Multe dintre dispozitive sunt deja conectate, spune el, fără ca noi să ştim sau fără să avem vreun beneficiu din asta. ”Sigur, orice producător care are capacitatea tehnologică de a dezvolta o gamă largă de produse, acoperind o arie largă de utilizări, are un beneficiu suplimentar. De la bun început, din momentul de cercetare şi dezvoltare, acest device este gândit ca făcând parte dintr-un sistem. Pe de-o parte, nu există interesul niciunui producător mare de a limita, într-un fel sau altul, experienţa de utilizare a consumatorului prin obligativitatea achiziţiei de produse de la acelaşi brand.“
     
    Ca exemplu, el vorbeşte de televizoarele Samsung smart, care beneficiază de mai multe facilităţi ce ţin de conectivitate, dar care nu au nicio limitare în ceea ce priveşte sistemul de operare al dispozitivului mobil ce urmează să fie conectat la televizor. 
    ”Lucrurile trebuie discutate pe două paliere“, subliniază Victor Armăşelu. ”Unul este legat de percepţia asupra unui anumit brand – dacă vorbim de Samsung, vorbim de un brand care de ani de zile s-a stabilit în mintea şi emoţiile consumatorului.“
    Un al doilea element ţine de experienţa de utilizare – avantajele care derivă din faptul că produsele respective fac parte dintr-o familie care a fost creată, încă din faza de design, astfel încât să se poată conecta rapid şi să existe o uşurinţă în comunicarea dintre utilizator şi produse sau chiar în cea dintre produse.
     
    Prin urmare, ideea de a cumpăra de la acelaşi brand este atractivă. ”În al doilea rând, designul produselor, aspectul lor, interacţiunea dintre utilizator şi aceste produse sunt familiare sau nu. Dacă ne decidem să schimbăm dintr-o dată toate produsele din bucătărie, sigur că ne-am dori să fie din aceeaşi familie de design, aceeaşi familie a culorii, din aceeaşi familie a tipului de utilizare. Dacă eşti o companie cum e Samsung, care poate oferi întreaga gamă de produse pentru utilarea unei bucătării, atunci dai această oportunitate cumpărătorului. De aici şi modul în care observăm corelarea pieţei imobiliare – dezvoltarea de zone rezidenţiale, case, blocuri, care are o dinamică pozitivă în ultimii ani, cu achiziţia de produse electrocasnice şi mai exact produse din zona menţionată mai devreme. Ciclul de utilizare a unui produs electrocasnic variază, să spunem, între 6 şi 8 ani; e de aşteptat ca acesta să se scurteze dacă un consumator vrea să aibă toate produsele din aceeaşi familie.“
     
    În ceea ce priveşte noutăţile Samsung pentru 2018, Victor Armăşelu se referă la trei produse: a doua generaţie de televizoare QLED (Quantum Dot Light Emitting Diode – n.red.), maşina de spălat QuickDrive, care poate încheia un ciclu complet de spălare în jumătate din timpul necesar unei maşini normale, şi cuptorul Dual Cook, ce permite gătirea a două tipuri de alimente care nu sunt compatibile ca temperatură de coacere, durată de coacere sau miros.
     
    ”|n general, partea de cercetare şi testare durează între doi şi trei ani, depinde de dimensiunea inovaţiei şi modificările aduse. |n principiu, înainte de a fi lansat pe piaţă, orice produs Samsung este testat intensiv, pe loturi mai mici sau mai mari de producţie, şi trece printr-o succesiune de certificări“, încheie managerul de la Samsung.
     

  • Tinerii români, printre cei mai încrezători în viitor

    ”Tinerii români sunt cei mai încrezători dintre toate naţiile participante la sondaj, privind viitoarea lor carieră în economia digitală. 53% dintre ei se declară încrezători în ce priveşte găsirea unui job pe măsura abilităţilor“, declară Florin Petrescu, HR director la Vodafone România, care face referire la un studiu realizat de compania de cercetare de piaţă YouGov în 15 ţări, între care şi România.

    Studiul mai arată că aproape o treime dintre tinerii români (peste 30%) spun că economia digitală va oferi oportunităţi noi de locuri de muncă. Gradul lor de optimism se regăseşte şi în ceea ce priveşte aşteptările în privinţa calităţii vieţii: doar 10% dintre tinerii români sunt de părere că nu îşi vor permite o calitate a vieţii la fel de bună ca generaţia părinţilor lor. Spre comparaţie, alte naţii, mai cu seamă din ţările dezvoltate, sunt mult mai pesimiste din acest punct de vedere, considerând că nu vor trăi la fel de bine ca şi părinţii lor: peste o treime (36%) din britanici, aproape un sfert (23%) dintre tinerii din Noua Zeelandă, 20% dintre greci, 18% dintre italieni, 17% dintre irlandezi şi 15% portughezi.

    ”Orice generaţie are trăsături de identificare. Studiul încearcă să identifice care sunt trăsăturile marcante ale noii generaţii“, spune Florin Petrescu, care are o carieră de 18 ani în domeniul resurselor umane, atât pe piaţa din România cât şi peste hotare, la Londra şi Moscova; de doi ani, el s-a alăturat Vodafone România. Studiul s-a derulat în primele două luni ale acestui an, de pe urma răspunsurilor a 6.000 de respondenţi cu vârste între 18 şi 24 de ani. ”Ne-am concentrat pe opiniile noilor generaţii legate de viitor“, afirmă reprezentantul companiei telecom.

    54% dintre tinerii români care au răspuns la studiu consideră drept cea mai dificilă provocare pentru generaţia lor găsirea unui loc de muncă bine plătit şi permanent; pentru 46% dintre cei care au răspuns la acest studiu, fericirea depinde de găsirea unui loc de muncă bine plătit şi permanent. ”Pe de altă parte, este foarte interesant că 51% dintre tinerii români preferă să luceze pentru ei înşişi, în loc de a fi angajaţi într-o companie“, punctează Florin Petrescu.

    Mai mult de o treime dintre tinerii români (37%) cred că odată cu creşterea utilizării inteligenţei artificiale, a big data şi a automatizării, cele mai multe profesii vor fi înlocuite de roboţi în următorii 50 de ani.

    Gradul de încredere al noii generaţii, observă Florin Petrescu, se reflectă şi în apetitul lor mare pentru antreprenoriat: ”51% dintre tinerii români declară că vor să fie antreprenori sau să lucreze pentru ei, în loc să muncească într-o companie. Şi din acest punct de vedere România este cap de listă în rândul tuturor celor 15 ţări care au participat la studiu.“

    În ce priveşte perspectiva asupra locurilor de muncă, românii care au participat la studiul derulat de YouGov se declară interesaţi mai cu seamă de meserii ca programator (27%), din marketing şi vânzări (25%), designer de jocuri (23%), youtuber sau videoblogger (22%), designer de aplicaţii (17%) sau specialist în securitate cibernetică (14%). ”Sunt locuri de muncă menţionate în acest studiu care parcă ţin mai mult de domeniul SF“, spune directorul de HR al Vodafone România. Mai mult de atât, punctează tot el, respondenţii la acest studiu s-au născut în era digitală, ”şi-au trăit copilăria folosind tehnologia, astfel încât nu e de mirare că văd meseria de programator ca fiind extrem de atractivă. Acest lucru se întâmplă şi în contextul în care România este o destinaţie importantă pentru dezvoltarea afacerilor companiilor din tehnologie“.

    Un rezultat surprinzător, într-o oarecare măsură, al acestui studiu este faptul că 48% dintre respondenţi spun că au primit consiliere în carieră, dar simt că nu le-a fost de ajuns, iar 28% afirmă că au primit consiliere în carieră în trecut şi simt că a fost suficient. Doar 27% dintre timerii români declară că procesul de consiliere a inclus mai multe locuri de muncă digitale care îşi pot găsi locul în economia viitorului.

    Spre deosebire de respondenţii din alte ţări, 53% dintre tinerii români spun că sunt încrezători că vor găsi un loc de muncă pe măsura aptitudinilor lor. Doar circa un sfert (26%) dintre tinerii români îşi fac griji că nu şi-ar putea găsi un loc de muncă. Ba mai mult de atât, ”32% dintre respondenţi văd economia digitală ca o oportunitate, pentru că va deschide noi uşi prin care îşi pot valorifica abilităţile. 19% spun că se simt pregătiţi pentru economia digitală, având, de pildă, aptitudini în domenii ca programarea, robotica, social media, realitatea virtuală, securitatea cibernetică“, adaugă reprezentantul Vodafone România. 21% dintre tinerii români nu se simt pregătiţi pentru economia digitală.

    Rezultatele studiului derulat de YouGov la cererea operatorului telecom au fost folosite, spune Florin Petrescu, pentru documentarea programului internaţional Alege-ţi viitorul, conceput pentru a oferi îndrumare în carieră în economia digitală şi acces la training pentru 10 milioane de tineri din 18 ţări. Programul, lansat recent şi în România, include platforma inovatoare Future Jobs Finder, un portal uşor de folosit care le dă tinerilor posibilitatea să-şi formeze noi abilităţi şi să găsească oportunităţi de angajare în domenii ale economiei digitale.

    Pentru dezvoltarea platformei, disponibilă în 10 limbi, inclusiv în română, Vodafone a lucrat cu psihologi specializaţi, consultanţi în domeniul carierei şi furnizori de programe de formare profesională. ”În prima săptămână de la lansare, aproximativ 4.000 de români au completat sesiunile de întrebări pe versiunea locală a platformei Future Jobs Finder, ceea ce demonstrează un interes ridicat al noii generaţii pentru identificarea oportunităţilor de carieră şi faţă de pregătirea pentru economia digitală“, conchide directorul de HR al Vodafone România. Compania a înregistrat 9.944.595 de clienţi în total la 31 decembrie 2017, reprezentând o creştere de 5,2% faţă de finalul anului 2016. Din numărul total de clienţi, 9.221.666 sunt utilizatori ai serviciilor mobile.

  • Cine sunt cei care investesc în artă într-o ţară în care chiriile sunt cât salariile şi multor români le este greu să supravieţuiască de la o lună la alta?

    Potrivit reprezentanţilor companiilor cu activităţi în domeniu, arta nu mai reprezintă un lux, ci a devenit o nişă accesibilă publicului larg. ”Statutul financiar nu este neapărat un criteriu. Pentru a fi colecţionar nu trebuie să fii multimilionar, îţi poţi achiziţiona artă contemporană şi cu câteva sute sau mii de euro“, declară Ioana Ciocan, directorul general al Art Safari Bucureşti, eveniment care găzduieşte an de an, într-un muzeu temporar situat în diferite locaţii din Capitală, opere importante aduse din muzee din toată ţara.

    Tot ea adaugă că numărul de colecţionari tineri interesaţi de artă românească este în creştere semnificativă. În plus, colecţionarii au un rol foarte important în dezvoltarea profesională a artiştilor contemporani şi în susţinerea dezvoltării pieţei de artă.

    Reprezentanţii casei de licitaţii Artmark susţin, de asemenea, această idee: ”Avem colecţionari de toate vârstele şi din toate categoriile sociale. Există pe de o parte cumpărătorul care îmbină pasiunea cu interesul financiar, trăirile emoţionale cu afacerile. Este o lume foarte eterogenă, ceea ce într-un fel este bine, pentru că mesajul se adresează tuturor. Sunt colecţionari tineri, de 20 de ani, dar şi mai vârstnici, de 80 de ani“, afirmă Veronica Leca, senior editor marketing, PR & communication la Artmark. Potrivit ei, până în 2008, 98% dintre cumpărători erau colecţionari, dar raportul s-a schimbat de-a lungul anilor, 50% fiind în prezent investitori nou-veniţi. ”Cu toate acestea, piaţa este încă în formare“, adaugă ea. 

    În schimb, Ionuţ Stanimir, director de comunicare şi marketing în cadrul BCR, vede în colecţionarul de artă un ”client pasionat, cunoscător, cu standarde şi aşteptări ridicate, care aparţine, cumva, unei comunităţi destul de restrânse, dar în plină expansiune, şi arată un interes din ce în ce mai mare către arta contemporană. Mai sunt, bineînţeles, şi colecţionarii de ocazie, cei fără experienţă, care acţionează, în cele mai multe ocazii, instinctual“, spune acesta.

    Trendul ascendent al pieţei de artă se observă în primul rând pe plan internaţional. Un studiu realizat în luna septembrie 2017 de Knight Frank Luxury Investment (KFLII) arăta că arta este pe cale să devină cel mai performant activ al anului trecut. Până la data respectivă, valoarea artei vândute la licitaţie crescuse cu 16%, potrivit analizei de piaţă Art Market Research.

    Creşterea se reflectă şi pe plan local. ”Simt o creştere a interesului pentru valorile naţionale şi pentru moştenirea noastră culturală, aşa că preconizez că piaţa va evolua pozitiv. Sunt optimist, fiindcă văd o evoluţie constantă, chiar dacă, pe alocuri, lentă. O mică parte dintre artiştii noştri, predominant cei contemporani, au reuşit să penetreze pieţe internaţionale, dar, din motive birocratice, este încă foarte greu ca tablouri româneşti să fie expuse în străinătate sau să fie cumpărate de colecţionari străini, aşa cum se obişnuieşte, în general“, spune Cristian Preotu, deţinătorul grupului Le Manoir şi colecţionar pasionat de arta clasică.

    Ionuţ Stanimir observă, la rândul său, tendinţa de creştere a pieţei: ”Cu toate că este, în continuare, subdezvoltată, în ciuda potenţialului de care dispune, atât din perspectiva patrimoniului, cât şi din cea a noului val de artişti contemporani de valoare certă, din care mulţi au obţinut deja recunoaştere internaţională, ne bucurăm să vedem, în ultima perioadă, o efervescenţă pe piaţa de artă din România. Suntem într-o perioadă de creştere de cel puţin două cifre procentuale“.

    În ceea ce priveşte cumpărătorii străini, potrivit reprezentantei Artmark, numărul acestora este încă mic, sub 5%, în ciuda faptului că artiştii români sunt apreciaţi pe piaţa internaţională. Ea pune această situaţie pe seama faptului că piaţa este încă emergentă, în formare, şi este încă puternic conectată la nostalgii, afecţiune, datini. ”|ncă nu suntem orientaţi către o piaţă internaţională, este o chestiune de pregătire, de timp“, afirmă Veronica Leca.

    La nivel de investiţii, în opinia lui Ionuţ Stanimir, arta este un activ cu potenţial, care devine din ce în ce mai interesant. ”|n condiţiile în care piaţa de artă a cunoscut în ultimii ani creşteri procentuale de câte două cifre, nu poţi să nu fii atent la o astfel de dinamică.“ |n opinia lui, există interes şi preocupare în rândul clienţilor privind plasarea unei părţi din resursele financiare în astfel de active, capabile să le ofere oportunităţi de investiţie, fie ele artistice sau financiare. ”Ce este la fel de adevărat e că industria bancară din România mai are ceva de lucrat până să integreze acest activ în fluxurile sale financiare şi de investiţii“, susţine reprezentantul BCR. Ioana Ciocan afirmă că valoarea artei creşte în timp, nu scade niciodată.

    De asemenea, Veronica Leca consideră arta de patrimoniu o investiţie sigură, nu doar din punct de vedere financiar, ci şi din punct de vedere educaţional şi cultural. Cele mai mari investiţii se îndreaptă, în continuare, spre operele de patrimoniu ale marilor artişti clasici, iar printre cei mai valoroşi se numără Grigorescu, Tonitza, Luchian, Aman. Motivele nu ţin doar de pasiunea cumpărătorilor pentru artă, ci sunt, mai ales, de ordin pragmatic. ”Lucrările lor reprezintă o investiţie sigură, fiind cele mai dorite atât de colecţionarii consecvenţi care vor să îşi întregească colecţia, cât şi de nou-intraţii în piaţă, care fie caută să îşi plaseze banii într-o investiţie sigură, fie doresc să înceapă o colecţie şi aleg varianta consacrată“, spune reprezentanta Artmark.

    Anul trecut, cele mai scumpe cinci tablouri vândute de Artmark au fost: ”Curtezane din Shimabara“ – Samuel Mützner (160.000 de euro), ”Florăreasa“ – Tonitza (150.000 de euro), ”Bretonă la Brolle“ – Grigorescu (140.000 de euro), ”După petrecere (Natură statică cu fructe şi vin franţuzesc)“ –Aman (130.000 de euro) şi ”Bărăţia din Câmpulung“ – Grigorescu (120.000 de euro). 

    Despre arta contemporană, Veronica Leca spune că poate fi o investiţie pe termen mediu şi lung şi o consideră cel mai accesibil segment al pieţei locale de artă. Ea adaugă că, întotdeauna, alegerea folosind propriile criterii estetice şi de afinitate rămâne cea mai sigură investiţie. Adrian Ghenie, Şerban Savu, Mircea Suciu, Geta Brătescu sau Sabin Bălaşa sunt doar câţiva dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, atât în ţară, cât şi pe plan internaţional. Reprezentantul BCR spune că succesul acestora a adus o dinamică cu randamente investiţionale ce merită luate în calcul la nivel instituţional-bancar.
    |n ceea ce priveşte veniturile, Ioana Ciocan susţine că artiştii români contemporani trăiesc probabil una dintre cele mai prospere perioade, datorată în principal interesului din partea cumpărătorilor internaţionali. Ea spune că tot mai mulţi artişti români sunt urmăriţi pe scena internaţională şi acest lucru contribuie la creşterea pieţei de artă autohtone.

    Cu toate că piaţa de artă este în creştere, românii sunt încă departe de a avea un nivel cultural deplin format. ”Arta este o valoare naţională care a trecut testul timpului, dar care ar putea beneficia de un nivel de apreciere şi mai mare în România. Acest lucru ţine, în primul rând, de nivelul de educaţie,“ afirmă Ionuţ Stanimir. 

    Cristian Preotu consideră că micile galerii şi casele de licitaţii au contribuit mult la ridicarea interesului consumatorilor, fie cei care cumpără, fie cei care vizitează expoziţii, ca activitate de educare şi relaxare. ”După părerea mea, este nevoie ca mai multe entităţi – muzee, galerii, case de licitaţie, curatori – să susţină activităţi care sensibilizează publicul şi, mai mult de atât, care atrag tinerii, crescându-le aprecierea pentru artă.“

    Pe lângă evenimente precum Noaptea Muzeelor, care au ca scop apropierea oamenilor de arta şi cultura naţională, diverse companii organizează şi alte proiecte cu acelaşi obiectiv. Unul dintre acestea este Art Safari, ajuns anul acesta la a cincea ediţie. Proiectul a fost lansat în 2014, în Piaţa George Enescu din Bucureşti (unde va avea loc şi anul acesta – n.red.), şi a apărut, potrivit Ioanei Ciocan, din nevoia de a face un eveniment cultural care să expună artă vizuală. ”Această nevoie a fost ilustrată cel mai bine de către public, pentru că în 2014 am avut 15.000 de vizitatori şi după patru ediţii, în 2017, am avut 29.000 de vizitatori.

    Această creştere dovedeşte clar afinitatea publicului iubitor de artă. Avem un public de toate vârstele, dar în principal este un public tânăr, care îşi doreşte să vadă artă şi care este dispus să facă şi o investiţie în artă, să îşi achiziţioneze o lucrare“, povesteşte Ioana Ciocan, directorul general al Art Safari. Ea precizează că publicul Art Safari are, în proporţie de 68%, vârste sub 45 de ani, iar ponderea femei-bărbaţi este aproape egală. Anul acesta, organizatorii se aşteaptă la circa 50.000 de vizitatori.

    Conform reprezentantei Art Safari, cea mai mare dificultate este, de fiecare dată, găsirea spaţiului necesar expoziţiei. De asemenea, alcătuirea echipei, care se schimbă în fiecare an, reprezintă un pas dificil, deoarece agendele artiştilor şi ale curatorilor sunt, adesea, foarte încărcate. Pe lângă asta, o altă provocare este obţinerea lucrărilor, care, înainte
    de a ajunge la Art Safari, trec printr-un proces extrem de complicat. ”Lucrările trebuie identificate, restaurate dacă este nevoie, asigurate, împachetate într-un mod special specific artei. Lucrările trec printr-un proces foarte lung.“

    Tot ea povesteşte că pe lângă procesul fizic de deplasare în spaţiu a lucrărilor, echipa care lucrează pentru eveniment este uneori nevoită să doarmă în unităţi militare, pentru că lucrările sunt tezaurul ţării. ”Sunt lucrări foarte valoroase şi foarte importante, ca şi cum am transporta diamante, vinuri scumpe sau aur. Şi, pe lângă acest aspect, lucrările nu pot fi însoţite decât de un dosar extrem de stufos, care se face împreună cu Ministerul Culturii, care trebuie să se asigure că lucrările sunt transportate în siguranţă maximă şi că locul în care ele vor fi arătate publicului este, la fel, pregătit pentru a le găzdui“, povesteşte Ioana Ciocan.

    Bugetul alocat evenimentul s-a ridicat anul trecut la peste 430.000 de euro, iar pentru 2018 organizatorii speră să dispună de o sumă mai mare. Ioana Ciocan spune că o mare parte a sumei este folosită pentru asigurare şi pentru ridicarea pavilionului expoziţional, cu o suprafaţă de mii de metri pătraţi. De asemenea, trebuie asigurate condiţii propice pentru exponate, care presupun, printre altele, folosirea luminii la o anumită intensitate şi o umiditate între anumiţi parametri. Şi publicitatea consumă un procent important din fondurile alocate evenimentului, iar restul sunt direcţionaţi spre plăţile curatorilor internaţionali, naţionali, publicarea catalogului şi transportul exponatelor. 

    În cadrul evenimentului vor fi deschise două pavilioane culturale. Unul va fi curatoriat de istoricul de artă Alina Şerban. ”Vom avea foarte multe peisaje care ilustrează România trecută, mai ales că vom sărbători şi Centenarul, cu tradiţiile româneşti. Dar cred că cel mai important este peisajul. Cumva, în tot haosul acesta cotidian uităm să ne bucurăm de natură, aşa că o aducem în centrul oraşului în acest pavilion expoziţional care va însemna de fapt un muzeu temporar“, spune Ioana Ciocan. Tot ea explică faptul că alegerea lucrărilor expuse este făcută de Alina Şerban, care  alege tema, face vizite prin muzeele din ţară şi alege lucrările care se potrivesc temei pe care a decis-o pentru anul acesta, respectiv natural-cultural. ”Subiectul acesta sună foarte interesant şi incitant, pentru că s-a gândit să facă o legătură între cultură şi natură“, susţine Ioana Ciocan.

    În partea opusă pavilionului realizat de Alina Şerban va fi expoziţia curatoriată de Hervé Mikaeloff, unde reprezentanta Art Safari spune că ”nu vom găsi liniştea, ci mai degrabă efervescenţa oraşului, a modei, a trendurilor, pentru că el este curatorul fundaţiei Louis Vuitton din Paris, aşa că întreaga lui expoziţie va fi un fel de scenă deschisă, în care artiştii vor performa, lucrările vor fi extrem de experimentale, vom putea trece printre ele, deoarece vor avea dimensiuni impresionante“.

    Evenimentul se monetizează atât din vânzarea de bilete, cât şi din vânzarea de lucrări de artă contemporană. Valoarea totală a lucrărilor care vor fi expuse anul acesta în cadrul Art Safari depăşeşte 7 milioane de euro. Cea mai valoroasă este o lucrare de Constantin Brâncuşi, luată cu împrumut de la Centre Pompidou. Obiectivul evenimentului este, potrivit Ioanei Ciocan, să apropie lumea de artă.

    Încercări de a atrage publicul spre artă se fac şi la nivel mai mic. Cristian Preotu povesteşte că, în acest scop, a ales să expună tablouri din colecţia sa în restaurantele pe care le deţine. ”Eu simt că îmi joc rolul aici, deoarece am ales să expun o parte importantă a colecţiei mele în restaurantele Le Bistrot Français şi La Vinuri şi chiar să împărtăşesc poveştile tablourilor mele preferate sau informaţii mai puţin cunoscute despre artişti, presărându-le prin meniul bistroului. Oaspeţii noştri sunt entuziasmaţi să descopere fiecare operă, vor să ştie mai multe, pun întrebări, recunosc artişti.“ Omul de afaceri spune că cel mai mult a investit într-un tablou de Tonitza, Tătăroaice, care a costat aproximativ 20.000 de euro şi pe care l-a expus în restaurantul Le Bistrot Français, alături de alte opere ale artistului.