Tag: PERSOANE DEFAVORIZATE

  • Magazin unde persoanele defavorizate muncesc pentru alimente, inaugurat în Drumul Taberei

    Noul magazin caritabil SocialXChange, situat pe strada Lunca Cernei numărul 6A, a fost inaugurat miercuri, în cadrul proiectului cu acelaşi nume ce a debutat în anul 2015. Programul SocialXChange funcţionează pe principiul echităţii sociale, ce presupune colectarea de la persoane fizice sau juridice de alimente sau alte produse necesare, acestea fiind apoi distribuite familiilor nevoiaşe, în schimbul muncii în folosul comunităţii. La rândul lor, şi donatorii pot beneficia, în schimbul produselor oferite, de servicii socio-medicale sau de divertisment.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un loc minunat în Bucureşti. Bogaţii şi săracii pot sta unii lângă alţii la masă. Iar săracii nu trebuie să plătească niciun leu pentru consumaţie – FOTO

    În centrul Capitalei, chiar în apropierea kilometrului 0, a fost deschisă de câteva luni o ceainărie, care, pe lângă faptul că a asigurat locuri de muncă pentru persoane defavorizate, a devenit locul în care bunătăţile au preţ fix, de opt lei, iar oamenii fără posibilităţi le primesc gratis.

    Dincolo de faptul că ceainăria poate concura fără probleme cu orice local de profil din Bucureşti, toate produsele achiziţionate au acelaşi preţ, respectiv opt lei, indiferent că vrei să bei un ceai, o cafea sau o limonadă, sau dacă vrei să încerci torturile şi prăjiturile făcute de alte persoane defavorizate, în cadrul unei alte afaceri de economie socială, firma de catering şi de cofetărie 292 Catering, denumită astfel după Legea 292 a asistenţei sociale.

    VEZI AICI IMAGINI CU ACEST LOC MINUNAT DIN BUCUREŞTI

     

  • Guvernul a extins numărul persoanelor defavorizate care beneficiază de ajutoare pentru alimente

    Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se modifică o serie de prevederi din Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014, astfel “se va extinde numărul beneficiarilor, întrucât limitele de venituri din pensii şi indemnizaţii de şomaj eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare vor fi modificate de la 400 lei/lună la 450 lei/lună”, se arată în comuinactul Guvernului. În plus, se adaugă o nouă categorie de beneficiari pentru aceste ajutoare, respectiv persoanele fără venituri.

    În comunicat se specifică şi o serie de categorii de persoane care nu pot primi ajutoare alimentare, respectiv “persoane care satisfac stagiul militar, execută pedepse privative de libertate etc”.

    Pe de altă parte, hotărârea stabileşte trecerea la baza de date oferită de autorităţile locale şi renunţarea la distribuţia pe bază de cupoane, precum şi procedurile pentru lichidarea stocurilor de ajutoare alimentare înregistrate la finalizarea distribuţiei pe lista de cupoane şi pe lista suplimentară.

    Totodată, actul normativ stabileşte “caracteristicile tehnice ale produselor alimentare care fac obiectul ajutoarelor alimentare şi dispune, prin direcţiile judeţene ale ANSVSA, efectuarea unor verificări ale produselor alimentare livrate de furnizori”.

    Nu în ultimul rând, actul normativ clarifică o serie de atribuţii ale instituţiilor publice centrale şi locale implicate în aplicarea şi derularea programului.