Tag: permis de conducere

  • BestJobs: Candidatul tip este femeie, cu studii superioare, permis de conducere şi experienţă în vânzări

    În ultimele şase luni, peste 300.000 de candidaţi şi-au actualizat CV-ul pe BestJobs.ro, majoritatea (aproape 120.000 de candidaţi) având experienţă în vânzări, domeniu care s-a situat în topul celor mai ofertante profesii din 2012. La o analiză mai atentă, 61% dintre cei care îşi caută un loc de muncă în vânzări au terminat facultatea, au vârsta între 25 si 35 de ani (43%) şi locuiesc în Bucureşti (43%). În ceea ce priveşte împărţirea pe sexe, balanţa înclină către femei, în proporţie de 56%.

    Pe locul doi se află candidaţii care îşi caută un loc de muncă în finanţe, numărul acestora depăşind uşor 70.000 de persoane la nivel naţional. Dintre aceştia, 78% au terminat facultatea, în timp ce 36% au şi un master la activ. Şi în acest caz, cei mai multi candidaţi locuiesc în Bucureşti (49%), în timp ce 49% dintre aceştia vorbesc limba engleză fluent şi au carnet de conducere (73%).

    Locul trei este ocupat de candidaţii care îşi caută un loc de munca în domeniul serviciilor (Horeca, înfrumuseţare, sport, protecţie şi pază, etc), în contextul în care numărul acestora depăşeşte 52.000 de persoane. În schimb, proportia este egală între cei care au studii superioare la activ şi cei care au studii medii sau încă nu au absolvit facultatea.

    Numărul inginerilor care şi-au actualizat CV-ul în ultimele şase luni se situează la aproape 50.000 de persoane. Dacă majoritatea celor care vor să se angajeze în finanţe şi vânzări sunt femei, de aceasta dată proporţia candidaţilor de sex masculin depăşeşte 70%.

    Totodată, numărul candidaţilor care îşi caută la ora actuală un loc de muncă în domeniul IT/Telecom, primul loc în topul celor mai ofertante domenii la inceput de 2013, se apropie de 38.000, la nivel naţional, în timp ce numărul candidaţilor ce îşi cauta un job în sănătate nu depăşeşte 13.500 de persoane.

    În ceea ce priveşte oferta de pe piaţa muncii, numai anul trecut numărul anunţurilor cu locuri de muncă în vânzări a depăşit 25.000, în timp ce segmentul IT/Telecom a înregistrat o creştere cu 131%, la aproape 28.000 de anunţuri. Se estimează că şi în 2013 numărul posturilor disponibile va echivala nivelul atins în anul precedent.

  • Şerban Huidu a rămas fără carnet în 2009, în apropierea zonei în care s-a produs accidentul duminică

    Lui Şerban Huidu i-a fost suspendat atunci carnetul de conducere pentru 30 de zile. Huidu a fost şi amendat, atât pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cât şi pentru faptul că plăcuţa cu numărul de înmatriculare din spatele maşinii era murdară. El a plătit o amendă de 180 de lei. “Nu am semnat procesul-verbal, aşa că aştept să îmi vină acasă, prin poştă. E a doua oară în 14 ani de când conduc şi mi se suspendă permisul. Asta e, în cele 30 de zile voi merge cu taxiul”, a declarat Huidu pentru Libertatea, potrivit ediţiei online din 28 ianuarie 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Analfabetul Bercea Mondial are permis de conducere. Ce spune seful Politiei Rutiere

    In fata procurorului de caz, Eugen Iacobescu, Bercea s-a laudat
    ca el, spre deosebire de “intelectuali”, este un om destept pentru
    ca a reusit sa faca milioane de euro fara carte, in timp ce oamenii
    cu facultate nu sunt in stare de nimic. De asemenea, in fata
    instantei de judecata, a luat declaratia consemnata de grefier si
    nu a stiut ce sa faca cu ea. Ziarul gandul a incercat sa afle daca
    autoritatile vor lua vreo masura in legatura cu acest aspect. “Eu
    nu pot sa-i anulez permisul decat daca instanta constata ca a fost
    obtinut fraudulor”, a declarat pentru gandul comisarul sef Lucian
    Dinita, seful Politiei Rutiere. Intrebat cine ar putea sesiza
    instanta de judecata, seful Politiei Rutiere a precizat ca acest
    lucru ar putea sa il faca Parchetul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info