Tag: Perfect Tour

  • Credit Europe Bank triplează valoarea bonusului pentru călătoriile posesoriilor de carduri premium

    Programul CardAvantaj Bon Voyage se derulează în parteneriat cu agenţia de turism Perfect Tour. Detaliile călătoriei sunt stabilite împreună cu un agent al Departamentului VIP de la Perfect Tour prin intermediul liniei telefonice dedicate Bon Voyage – Luxury Line. Plata se face din bonusul asociat contului de card, fondurile disponibile de acest tip fiind triplate de către bancă. Dacă valoarea majorată a bonusului nu acoperă în întregime cheltuielile planificate, suma suplimentară va fi dedusă din limita de credit, care va fi returnată în 3 rate cu dobândă zero.

    “Programul Bon Voyage îi sprijină pe toţi clienţii noştri care îşi planifică vacanţele, simplificând procesul şi oferindu-le resurse financiare suplimentare. Dorim să continuăm şirul inovaţiilor, iar CardAvantaj Bon Voyage este un exemplu de beneficiu unic în România”, spune Bianca Ioniţă, Head of Cards Product Management la Credit Europe Bank.

    Programul CardAvantaj Bon Voyage poate fi folosit doar pentru pachetele de călătorie (cazare şi transport sau numai cazare), nu şi pentru biletele de avion achiziţionate separat. Rezervările în cadrul Programului CardAvantaj Bon Voyage se pot face şi în weekend, urmând ca tranzacţiile să se efectueze doar în timpul săptămânii, în timpul programului de lucru al băncii.

    Credit Europe Bank (România) SA, membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, are aproape 500.000 de clienţi persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 77 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de internet banking şi phone banking.

  • Vacante pentru bogati – o insula privata sau relaxare in cel mai sofisticat spa din lume

    Perfect Tour a infiintat din luna noiembrie a acestui an un
    departament dedicat exclusiv serviciilor VIP, prin intermediul
    caruia sunt oferite cazari la hoteluri de sase si sapte stele,
    inchirieri de avioane private si iahturi, vacante exotice si luni
    de miere, calatorii pe insule indepartate.

    “Am cautat pe tot globul experiente unice si autentice pentru
    clientii nostri. Cum ar fi sa iti petreci seara cu o familie de
    localnici in Maldive, sa te intalnesti cu un astrolog in Jaipur sau
    sa iei cina intr-o tabara de beduini intre dunele din Abu Dhabi?
    Cam asa arata surprizele pe care le oferim pentru cei care isi
    doresc cu adevarat sa iasa din rutina”, spune Corina Pacuraru,
    general manager Perfect Tour.

    Perfect Tour ofera iubitorilor de vacante inedite croaziera de
    100 de nopti in jurul lumii cu preturi de la 10 479 euro de
    persoana in cabina interioara. Tariful unui croaziere in jurul
    lumii include: 100 nopti cazare cu pensiune completa, 15 excursii
    la tarm, bauturi alcoolice si non-alcoolice nelimitat la dejun si
    cina, acces la facilitatile navei: piscina, terenuri de sport,
    centru de fitness, teatru, biblioteca, participare la toate
    activitatile zilnice: jocuri, cautari de comori, turnee, karaoke,
    cursuri de dans, petreceri tematice, taxe portuare. Plecarea in
    aceasta croaziera se face din orasul italienesc Savona. Vasul Costa
    Deliziosa se opreste in fiecare port din itinerariu si fiecare
    pasager poate alege sa mearga in excursiile optionale.

    Exista oferte si pentru hoteluri exclusiviste preferate de cele
    mai pretentioase vedete. Cel mai sofisticat centru Spa din lume,
    The Spa at Mandarin, ce dispune de 17 sali pentru tratamente si
    relaxare, asteapta turisti in Miami, la Hotel Mandarin Oriental, de
    sase stele, cu preturi de la 194 euro de persoana pentru o noapte
    de cazare in Camera Mandarin Executive.

    Pentru cei care vor sa se simta precum o vedeta, pot alege o
    insula privata in Seychelles: Denis Private Island, o insula de
    cinci stele. Preturile pentru o noapte de cazare pornesc de la 447
    euro de persoana pe noapte in Beach Deluxe Cottage. Doritorii pot
    inchiria o cabana cu terasa proprie si cu iesire la Oceanul Indian
    pentru un sejur romantic.

  • Ce pot oferi Vestului agentiile romanesti de turism?

    Perfect Tour a deschis in iunie 2010 prima agentie din afara
    tarii, in Republica Moldova, agentie care a devenit deplin
    functionala in luna august. Corina Pacuraru, general managerul si
    fondatoarea agentiei, se asteapta ca “pana in luna martie 2011
    agentia de la Chisinau sa se sustina singura, sa isi acopere
    costurile operationale”.

    Deschiderea de la Chisinau nu este in sine surprinzatoare.
    Migrarea catre Republica Moldova este ceva aproape obligatoriu in
    extinderea companiilor locale. Planul pentru 2011 al Corinei
    Pacuraru este insa mai surprinzator: are in plan deschiderea a doua
    agentii, una in Bulgaria si una in Austria. Acestea se vor axa pe
    turismul de business, dar va exista si o componenta de leisure.
    Perfect Tour va patrunde astfel pe piata austriaca, o piata matura,
    unde nume mari precum Edelweiss Bike Travel sau Tui fac jocurile.
    Corina Pacuraru este optimista insa si afirma ca, desi trebuie sa
    investeasca peste 100.000 de euro intr-o agentie din afara tarii,
    vede in asta chiar o oportunitate deoarece “clientii stiu deja ce
    vor, obiceiul de a cumpara servicii de travel in Austria fiind
    inradacinat”. Mai mult, o piata matura este una unde afacerile sunt
    mai previzibile, considera Corina Pacuraru: “Criza este o
    oportunitate si de aceea am decis sa facem aceasta mutare”.

    “Este o idee buna, insa este totodata un risc”, este de parere
    Traian Badulescu, director general al ANAT Media. Jucatorii locali
    opteaza cel mai mult pentru tarile din jur, unde piata este mai
    putin concurentiala. “Bulgaria, Moldova si Serbia, precum si
    statele cu comunitati importante de romani” ar fi o posibila
    destinatie pentru agentiile locale pentru ca nu exista un
    tour-operator puternic. “Agentiile din Romania inteleg procesul
    investitional”, crede Traian Badulescu.

    Perfect Tour nu este singura agentie care cauta oportunitati pe
    pietele externe. Ioan Basea, care detine agentia Croaziere.net,
    specializata in organizarea de croaziere, afirma ca va investi
    circa 120-140.000 de euro in deschiderea, in septembrie-octombrie
    anul viitor, a unei agentii de croaziere la Sofia, in capitala
    vecinilor de la sud de Dunare. In prezent, Basea vinde serviciile a
    18 linii de croaziera si afirma ca romanii pleaca tot mai mult in
    croaziere: “Este un alt fel de turism care incepe sa prinda tot mai
    mult in Europa Centrala si de Est”. O croaziera de 8 zile (7
    nopti), rezervata cu 5-6 luni inainte, porneste de la 1.000-1.200
    de euro pentru doua persoane, cu toate serviciile incluse.

    Daca unii jucatori vad oportunitatile peste hotare, altii le
    cauta pe plaiuri mioritice. Paralela 45 a deschis patru noi agentii
    in tara, la Craiova, Constanta, Roman si Buzau, ajungand la un
    total de 30. Alin Burcea spune ca a decis sa se extinda local, desi
    agentiile romanesti au potential si pot face o figura buna pe
    pietele externe: “Depinde ce isi doresti. De ce sa mergi in
    Republica Moldova cand ungurii sunt deja acolo?”.

    Aceeasi reteta a aplicat-o si Eximtur, care a deschis prima
    agentie de turism din Constanta si a renuntat apoi la sediile din
    Arad si Timisoara. Pentru Eximtur nu exista planuri de extindere in
    afara granitelor tarii, deoarece “mai este loc de dezvoltare in
    Romania”, crede Lucia Morariu, presedintele companiei.