Tag: Patrick van den Bossche

  • Patrick Van Den Bossche, founder şi managing director, Liebrecht & wooD: În orice activitate, succesul începe cu o bună planificare şi o evaluare corectă a riscurilor

    Deopotrivă pentru modelarea lemnului, întreţinerea pădurii, călătorii sau maraton, siguranţa este prioritară – implică echipamente speciale şi decizii calculate, punctează executivul care are mai multe hobbyuri şi reuşeşte să le îmbine cu viaţa profesională, pe care, de fapt, o pune în vârful listei de pasiuni.

     

    În aceeaşi măsură, punctează executivul, în afaceri, „o abordare strategică, susţinută de cunoaştere, analiză şi responsabilitate, este esenţială pentru a lua decizii sănătoase şi sustenabile”, spune Patrick van den Bossche, cofondator şi managing director al Liebrecht & wooD, companie de dezvoltare imobiliară cu activitate în Europa Centrală şi de Est. El are o carieră de peste 25 de ani în domeniu, şi este responsabil de coordonarea operaţiunilor strategice ale grupului şi de extinderea acestuia pe pieţe precum Polonia, România şi Belgia. Cea mai importantă noutate legată de activitatea companiei pe plan local se leagă de decizia campionului olimpic David Popovici, care a ales să se mute în ansamblul rezidenţial premium Liziera de Lac, devenind totodată ambasadorul proiectului. „Această colaborare reflectă o aliniere firească între valorile de excelenţă, performanţă şi stil de viaţă aspiraţional promovate de David şi filosofia ansamblului, care pune accent pe un mod de viaţă modern, sustenabil şi în armonie cu natura.” În semn de apreciere pentru realizările sportive ale campionului, piscina semiolimpică din cadrul ansamblului poartă numele său, consolidând astfel identitatea Liziera de Lac ca un proiect premium ce combină confortul urban cu liniştea şi frumuseţea mediului natural.

    Pe de altă parte, Liebrecht & wooD a lansat faza a doua a proiectului Liziera de Lac, care cuprinde 39 de case, cu suprafeţe între 87 şi 117 metri pătraţi. „Investiţiile semnificative în infrastructură alături de succesul comercial şi operaţional al primei faze, cu 94 de locuinţe deja livrate şi o comunitate solidă de rezidenţi, cu peste 200 de membri, subliniază viziunea Liebrecht & wooD de a oferi un concept de locuire premium, durabil şi relevant, poziţionând Liziera de Lac ca un punct de referinţă pe piaţa rezidenţială locală”, adaugă antreprenorul belgian.

     

    Ce hobby ai şi cât timp îi dedici? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Pentru mine, un hobby înseamnă mai mult decât o simplă activitate – este acel lucru care mă relaxează, îmi oferă multă satisfacţie, mă inspiră şi îmi aduce o stare de bine. Am mai multe hobby-uri, iar fiecare dintre ele are un loc deosebit în viaţa mea, şi am să încep cu primul de pe listă.

    Cel mai important hobby al meu este viaţa profesională. Chiar dacă munca face parte din viaţa de zi cu zi, trebuie să recunosc că o văd tot ca pe un hobby. Îmi place ce fac, mă implic cu pasiune şi asta îmi oferă un sentiment real de împlinire. Un proverb cunoscut spune: „Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nici o zi din viaţa ta!” Şi este foarte adevărat  Să îţi investeşti pasiunea şi energia în muncă nu înseamnă doar să îţi îndeplineşti un rol, ci să construieşti zi de zi ceva în care crezi cu adevărat, la care trebuie lucrat permanent şi pentru care să îţi aloci suficient timp. Iar atunci când reuşeşti să transformi cariera într-o sursă de motivaţie şi satisfacţie, ştii că eşti pe drumul cel bun.

    Un al doilea hobby are legătură cu timpul petrecut în natură, care ocupă un loc aparte în sufletul meu, aşa cum vă puteţi da seama şi când vizitaţi Liziera de Lac  Sunt norocos că am o mică pădure chiar în spatele casei mele din Belgia. Acolo îmi găsesc liniştea şi inspiraţia. Îmi place să lucrez cu lemnul, să folosesc uneltele necesare pentru modelare şi să îngrijesc pădurea – este un fel de ritual personal. Iar cel mai mult îmi place că rezultatele apar imediat. Tai, construieşti, cureţi – şi vezi cum totul prinde contur chiar în faţa ta. Spre deosebire de real estate, unde progresul este adesea lent, încărcat de birocraţie, şi unde mulţumirea vine după o perioadă lungă de timp şi multă răbdare, aici este o satisfacţie instantă, clară şi tangibilă. Dacă ar fi să fac o paralelă, aş spune că un copac este ca o construcţie – impunător, echilibrat şi plin de viaţă, creat fără intervenţia omului. În schimb, o clădire este opera noastră, construită cu intenţie şi plan, dar care poate deveni parte armonioasă din peisaj atunci când este gândită cu grijă, în respect faţă de natură şi locul în care se află.

    Îmi place foarte mult şi să călătoresc. Am fost în multe colţuri ale lumii, pe diferite continente, şi fiecare experienţă m-a ajutat să văd viaţa din perspective noi. Îmi place să mă implic în cultura locală, să gust mâncarea tradiţională, să înţeleg obiceiurile locului şi să mă integrez armonios în cultura lor, fie ea africană, asiatică sau latino-americană. Cred cu tărie că toate aceste momente reprezintă cheia unei vieţi îmbelşugate, îţi deschid ochii asupra diferitelor culturi din întreaga lume şi te fac să fii o persoană mai bună. Te întorci acasă altfel — mai bogat, mai înţelegător, mai curios.

    Şi nu în ultimul rând, trebuie să mai menţionez că sunt un alergător pasionat, cu numeroase maratoane la activ. Pentru mine, alergatul este un hobby, dar nu înseamnă doar a rămâne în formă şi a avea grijă de corpul meu, pe care îmi doresc să îl menţin agil cât mai mult timp, este şi un timp pe care mi-l dedic – un moment de claritate, echilibru şi reconectare. Mă inspiră ideea de a fi preocupat de corpul meu, dar în acelaşi timp, mă bucur de energia colectivă pe care o simt atunci când alerg alături de alţi oameni, toţi animaţi de acelaşi scop. Iar momentul în care trec linia de sosire… este greu de pus în cuvinte. Este o senzaţie unică, un mix de efort, emoţie şi bucurie sinceră.

    Ce corespondenţe există între acest hobby şi afaceri?

    Perseverenţa este esenţială. Nu poţi alerga un maraton fără pregătire, aşa cum nu poţi construi ceva solid fără instrumentele potrivite. A trata maratonul cu seriozitate înseamnă să îl abordezi ca pe un proiect profesional: cu un plan bine pus la punct, început cu un an înainte, şi urmat cu rigurozitate. Antrenamentele au loc cu stricteţe de cinci ori pe săptămână, conform unui program structurat, sub supravegherea unui antrenor care îţi monitorizează constant ritmul cardiac. Toate acestea implică disciplină, planificare şi o bună organizare – exact ca în lumea afacerilor.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Desigur, şi o să mă întorc chiar la exemplele de mai sus. Călătoriile contribuie semnificativ la dezvoltarea personală şi profesională. Îţi lărgesc perspectiva, îţi cultivă adaptabilitatea, empatia şi creativitatea – abilităţi esenţiale într-un mediu de lucru dinamic şi multicultural. Activitatea fizică, la fel. De pildă, schiul este mai mult decât un sport – este o modalitate de a te deconecta complet de la agitaţia zilnică. Te ajută să-ţi limpezeşti gândurile şi să îţi recapeţi echilibrul mental. Această formă de relaxare profundă contribuie semnificativ la claritatea în luarea deciziilor şi la menţinerea unei stări de concentrare pe termen lung.

    Există reguli aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

    Absolut, există principii care se aplică atât în hobby-uri, cât şi în mediul de afaceri – iar unul esenţial este pregătirea riguroasă. Indiferent de context, succesul începe cu o bună planificare şi o evaluare corectă a riscurilor. În orice activitate, indiferent că vorbim despre modelarea lemnului, întreţinerea pădurii, călătoriile sau maratonul, siguranţa este prioritară – implică echipamente speciale şi decizii calculate. Când călătoresc, mai ales în zone mai puţin dezvoltate, acord o atenţie deosebită pregătirii medicale şi logistice.

    La fel, în afaceri, o abordare strategică, susţinută de cunoaştere, analiză şi responsabilitate, este esenţială pentru a lua decizii sănătoase şi sustenabile.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată? De ce?

    Aş fi groaznic la fotbal.  Am încercat să practic şi să mă bucur de acest sport, dar pur şi simplu nu mi s-a potrivit. Când eram student, jucam tenis. Apoi am încercat squash, care mi s-a părut mai uşor.    


    CARTE DE VIZITĂ

    1. Patrick van den Bossche a înfiinţat grupul Liebrecht & wooD împreună cu Marc Lebbe în anul 1991. De atunci, el a ocupat permanent funcţia de director general şi membru al Consiliului de Administraţie al companiei.

    2. Înainte de a pune bazele Liebrecht & wooD, a fost implicat profesional în cadrul unor companii precum Unilever, Philips şi Whirlpool.

    3. Este absolvent al Facultăţii de Economie din cadrul Universităţii din Gent (Belgia) şi al Departamentului de Marketing din cadrul Vlerick Leuven Gent Management School.

  • Real Estate. Piaţa imobiliară din România: „o foaie albă, plină de potenţial”

    De la primele investiţii în România, într-o piaţă „ca o foaie albă”, la un portofoliu solid de proiecte, Patrick van den Bossche rămâne fidel ideii de dezvoltare pe termen lung. În interviul ZF Real Estate, cofondatorul companiei belgiene Liebrecht & wooD vorbeşte despre piaţa imobiliară locală, accesibilitatea locuinţelor şi viziunea din spatele proiectului Liziera de Lac.

     

    România, în 1996, era o foaie albă. O piaţă care abia începea să respire, dar în care vedeai cu ochiul liber pofta de dezvoltare – atât din partea oamenilor, cât şi din partea companiilor.” Aşa îşi aminteşte Patrick van den Bossche primul contact cu România. Fondator şi managing director al companiei Liebrecht & wooD, Van den Bossche a fost printre primii investitori imobiliari străini care au intuit potenţialul est-european într-un moment în care puţini se uitau cu adevărat spre această parte a continentului.

    Astăzi, conduce un portofoliu impresionant de proiecte în Polonia şi România – cu un focus recent asupra Lizierei de Lac, un proiect rezidenţial amplu dezvoltat în estul Bucureştiului, care propune un model de „premium lakeside living” la preţuri adaptate clasei de mijloc.

    Liebrecht & wooD a luat naştere în Belgia, la începutul anilor ‘90, cu proiecte mici pe litoral. Dar Flandra, spune el, era un teritoriu deja aglomerat: „E greu să găseşti oportunităţi noi într-o piaţă în care există deja atâţia jucători.” Aşa a început căutarea altor pieţe, iar Europa de Est era „un teritoriu nou de explo-rat”.

    A ajuns prima dată în Polonia, apoi în  România, iar în 1996 a păşit pentru prima oară în Bucureşti. Câţiva ani mai târziu, Liebrecht & wooD a început efectiv dezvoltarea de proiecte aici.

    „Suntem dezvoltatori. Cumpărăm terenuri, concepem proiectul, construim, închiriem şi apoi vindem. Cu acei bani reluăm procesul. Aşa am crescut.” Primul proiect – un centru comercial într-o zona Militari din vestul oraşului – a fost vândut prea devreme, admite el azi. „Dar am reinvestit câştigul în alte proiecte – parcuri de birouri, outleturi, parcuri de retail. Şi mai ales în idei noi.”

    Liebrecht & wooD este şi compania care a introdus în România conceptul modern de centru outlet, odată cu lansarea FASHION HOUSE Outlet Centre Militari în 2008 – primul outlet profesionist din ţară. Situat în cadrul West Park Retail, în partea de vest a Bucureştiului, proiectul a devenit un punct de refer-inţă pentru retailul cu discount.

    Al doilea proiect de acest tip, FASHION HOUSE Outlet Centre Pallady, a fost deschis în 2021, în estul Capitalei, ca parte a unei strategii de extindere într-o zonă cu acces facil dinspre autostrada A2. Cu 62 de magazine, restaurante, locuri de joacă şi peste 300 de locuri de parcare, centrul marchează o nouă etapă în dezvoltarea brandului FASHION HOUSE.

    „Outleturile sunt contraciclice. Când vremurile devin incerte, oamenii caută valoare – branduri la preţuri mai bune. Şi asta livrăm.”

     e ce Liziera de Lac? Noul proiect de suflet al lui Patrick van den Bossche este Liziera de Lac, un ansam-blu rezidenţial cu aproape 4.000 de unităţi planificate, amplasat în estul Bucureştiului, în apropierea lac-ului Tătaru. Locaţia, spune el, este esenţială: aproape de oraş, de autostrăzi, de centre comerciale – dar în acelaşi timp, în mijlocul naturii. „Am făcut multe cercetări. Am văzut o dorinţă tot mai mare în rândul bucureştenilor de a trăi în case cu grădină, în afara oraşului, dar aproape de el. Bucureştiul nu are o cali-tate a aerului grozavă, iar oamenii simt asta.”

    Proiectul vine ca o alternativă la dezvoltările concentrate în nord-estul oraşului, acolo unde preţurile au crescut considerabil. „Mulţi oameni din clasa de mijloc, profesionişti, ingineri, contabili – oameni ca cei care lucrează în compania noastră – nu îşi mai permit să cumpere în nord. Am vrut să le oferim o opţiune reală.” Preţurile pornesc de la 146.000 euro pentru o casă individuală, complet utilată, cu două dormi-toare, grădină şi loc de parcare. Unităţile mai mari ajung până la 190.000 euro. „Majoritatea cumpărătorilor sunt cupluri care fac credit pe 25 de ani. Şi funcţionează. Se vând constant.”


    „Outleturile sunt contra-ciclice. Când vremurile devin incerte, oamenii caută valoare – branduri la preţuri mai bune. Şi asta livrăm.” 

    Patrick van den Bossche, cofondator şi Managing Director al Liebrecht & wooD


    În comparaţie cu Varşovia, spune el, preţurile din Bucureşti sunt aproape la jumătate, în timp ce salariile nu sunt la fel de disproporţionate: „Varşovia e de două ori mai scumpă, dar salariile nu sunt duble. România nu e o piaţă scumpă, dacă te uiţi în context”. Proiectul include facilităţi care rivalizează cu dez-voltările din nord: grădiniţă, spaţii de coworking, centru de fitness cu echipamente Technogym, o piscină semiolimpică de 25 de metri, piste de bicicletă, străzi amenajate, parcuri.

    „Nu construim doar locuinţe. Construim o comunitate. Nu vrei să faci un hotel cu 10 camere, ci unul cu 150, ca să poţi oferi piscină, restaurant, spa. La fel e şi aici. Ai nevoie de scară.” Strategia Liebrecht & wooD este clară: investiţii pe termen lung, în pieţe pe care le cunosc bine. În România, mizează exclusiv pe zona Bucureştiului şi împrejurimi. „Suntem ataşaţi de ceea ce construim. Nu ridicăm clădiri ca să fu-gim de ele după ce le vindem. Vrem să fim mândri de ce rămâne în urmă.” Pe finalul discuţiei, Patrick van den Bossche face un apel direct: „Le spun mereu românilor şi polonezilor: nu plecaţi din ţară. Rămâneţi şi construiţi aici. Fiţi parte din schimbare.”

    El însuşi este parte dintr-o generaţie de investitori care, în urmă cu 30 de ani, a venit în Europa de Est cu dorinţa de a construi ceva durabil. „Când, peste 30 de ani, veţi vedea tinerii crescând într-o societate mai bună, veţi simţi satisfacţia pe care o simt eu acum.”    

    Carte de vizită:

    1. Patrick van den Bossche este cofondator şi Managing Director al Liebrecht & wooD, o companie inter-naţională de dezvoltare imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est;

    2. Cu o carieră de peste 25 de ani în domeniu, el este responsabil de coordonarea operaţiunilor strate-gice ale grupului şi de extinderea acestuia pe pieţe precum Polonia, România şi Belgia;

    3. În cadrul Liebrecht & wooD, Patrick a fost implicat în dezvoltarea unor proiecte mixte care includ spaţii de birouri, comerciale şi logistice. Compania este cunoscută pentru proiecte precum Fashion House Outlet Centre sau Liziera de Lac, iar activitatea sa se concentrează pe planificarea urbană, investiţii şi relaţia cu autorităţile şi partenerii locali;

    4. Patrick van den Bossche locuieşte în Belgia şi continuă să fie implicat activ în direcţiile de dezvoltare ale grupului.


    Trei întrebări şi răspunsuri din interviul cu Patrick van den Bossche

    1. Ce face diferit proiectul Liziera de Lac faţă de alte proiecte rezidenţiale?

    În primul rând, locaţia. Apoi, segmentarea. Noi facem multă cercetare pentru a înţelege exact ce îşi dor-esc oamenii. Am observat că în Bucureşti există o cerere tot mai mare pentru case cu grădină, mai ales în rândul celor din clasa de mijloc. Oamenii sunt tot mai preocupaţi de calitatea aerului şi de spaţiul în care trăiesc. Toate dezvoltările rezidenţiale mari din jurul oraşului sunt concentrate în nord-est, care e o zonă mai scumpă. Dar majoritatea populaţiei – inclusiv mulţi dintre colegii noştri – nu îşi permit acele preţuri. Aşa că am identificat un teren în estul oraşului, aproape de autostrăzi, de metrou, de centre comerciale, dar şi înconjurat de natură – vii, lacuri, aer curat. Pentru că am cumpărat mai ieftin terenul, putem oferi locuinţe la un preţ adaptat acestei categorii – oameni cu venituri stabile, angajaţi white-collar, care îşi doresc o casă aproape de oraş, dar cu un stil de viaţă mai echilibrat.

    2. Cum vedeţi discuţia legată de preţurile locuinţelor – sunt prea mari pentru clasa de mijloc?

    Aud această percepţie de foarte mult timp. Când mi-am cumpărat prima casă, în urmă cu 35 de ani, oa-menii spuneau acelaşi lucru: că nu-şi permit. E un sentiment care revine în fiecare generaţie. Diferenţa e că atunci dobânzile la credite ipotecare erau de 8–10%. Fratele meu a luat un credit cu dobândă de 18%! Astăzi, în România, dobânda medie e în jur de 5,8%, iar preţurile sunt competitive în comparaţie cu alte capitale din regiune. În Varşo-via, locuinţele similare costă dublu, iar salariile nu sunt duble. La Liziera de Lac, vindem case începând cu 146.000 de euro – casă individuală, complet utilată, cu două dormitoare, grădină, loc de parcare, in-frastructură completă. Cele mai mari ajung la 190.000 euro. Majoritatea clienţilor sunt cupluri din clasa de mijloc, care iau un credit pe 25 de ani.

    3. Ce perspective vedeţi pentru piaţa imobiliară din România în anii următori?

    Piaţa rezidenţială va rămâne importantă, fără îndoială. Dar văd o revenire interesantă a segmentului de birouri – într-o formă diferită, integrată, umanizată. Birourile trebuie să creeze echipe, nu doar să adune indivizi. De aceea, noi cerem prezenţa fizică în birou patru zile pe săptămână. Spaţiile de lucru evoluează – vorbim de zone de brainstorming, de relaxare, de mobilier care te face să te simţi ca acasă. Pe lângă asta, cred în retailul fizic. Online-ul a atins un echilibru, dar oamenii încă vor să atingă, să probeze. Out-leturile noastre au succes pentru că oferă brand şi valoare – iar românii apreciază brandurile. Nu trebuie să fie de lux, dar trebuie să fie autentice şi de calitate.