Tag: Pastila

  • O pastilă care ar putea contribui la depistarea cancerului, creată de cercetătorii americani

    Cercetătorii americani lucrează de mulţi ani la dezvoltarea unei pastile care ar putea să determine celulele canceroase să elibereze anumite proteine în fluxul sangvin, informează dailymail.co.uk.

    În teorie, acele proteine ar putea fi detectate apoi cu ajutorul unui test sangvin rapid şi uşor de efectuat. Savanţii americani speră că noua pastilă va deţine un grad de sensibilitate suficient de ridicat pentru a funcţiona chiar şi asupra cancerelor aflate în stadii incipiente.

    Studiul cercetătorilor americani, coordonat de John Ronald şi Sanjiv Gambhir, a fost publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

    În urmă cu doi ani, cercetătorii au prezentat rezultatele preliminare ale studiului lor la Congresul mondial de imagistică moleculară.

    Noul test ar putea să detecteze celulele canceroase eliberate de tumori în fluxul sangvin.

    Savanţii ştiu că aceste celule singulare se află în sângele pacienţilor bolnavi de cancer, însă volumele lor sunt atât de mici încât, până acum, detectarea lor a fost imposibilă.

    Invenţia savanţilor de la Universitatea Stanford constă în administrarea pacienţilor unui medicament care conţine fragmente circulare de ADN, care pătrund în celulele tumorale.

    Acele fragmente de ADN – denumite “minicercuri” – determină celulele canceroase să secrete o proteină specifică în sânge.

    La conferinţa din 2013, autorii invenţiei au declarat: “Am dezvoltat minicercuri (de ADN) care vizează în mod specific tumorile, care le determină pe acestea să secrete fosfatază alcalină sau luciferază luminoscentă (proteină), validând astfel procedeul de detectare a tumorilor”.

    “Acestea pot fi detectate printr-un ser specific şi prin teste de imagistică non-invazive, pentru a separa pacienţii purtători de tumori de cei care sunt sănătoşi. Metoda noastră are o aplicabilitate largă în multe populaţii de pacienţi şi pentru mai multe tipuri de tumori”, au adăugat autorii descoperirii.

    Noua pilulă ar putea fi recomandată în curând tuturor persoanelor care fac parte din categoriile ce prezintă riscul de a dezvolta cancer.

  • Pastila de crestere

    Povestea businessului ADM Farm pare guvernata de crestere. Din zorii afacerii, cand firma avea o singura masina pentru distributie, o Dacie “papuc”, Dragos Pop isi aminteste ca primul si singurul partener se arata de-a dreptul impresionat de cresterea companiei sale. Omul vedea prin tot orasul masini inscriptionate “foarte vizibil” cu sigla ADM Farm si credea ca Dragos Pop cumpara masini pe banda rulanta pentru compania sa aflata in plina expansiune. In realitate insa, partenerul vedea unica Dacie din “flota”, ce umbla de dimineata pana seara prin tot orasul pentru a-si largi piata.
    In 1998, cand a inceput acest business, totul depindea de cat de repede puteai sa castigi noi clienti si noi comenzi. Cu cat te dezvoltai mai repede, cu atat aveai mai multe sanse sa supravietuiesti si sa te impui pe o piata imatura, asa cum era atunci piata farmaceutica din Romania. De fapt, Pop admite chiar ca nu s-a extins la nivel national suficient de rapid.

    De la 8 produse la 8 depozite
    Pop foloseste exemplul cu prima sa masina, ce batea Bucurestiul in lung si-n lat, pentru a-si argumenta succesul. El crede ca daca s-ar fi lasat descurajat atunci, probabil n-ar fi reusit niciodata sa se dezvolte la nivelul de astazi. Daca si-ar raporta succesul la numarul de masini pe care ADM Farm le detine astazi, ar fi perfect. Le-a pierdut de mult numarul.
    Insa el se raporteaza la cifre de afaceri si profit, la oameni, la depozite si farmacii deschise, iar numarul acestora a crescut la fel de rapid in cei opt ani trecuti de la infiintarea ADM Farm.
    Atunci, in 1998-1999, aveau numai opt produse si acestea erau importate de la singurul partener de afaceri, printr-o investitie initiala prea mica pentru a si-o mai aduce aminte. “Undeva pe la 2.400 de dolari, bani cu care am platit vama produselor pe care le-am importat.” Acum insa distribuie peste 8.000 de produse multibrand, firma se concentreaza in continuare pe import, dar si pe retail si o dezvoltare continua a businessului. “Afacerile companiei au crescut cu minim 50% in fiecare an si au fost cresteri anuale si de 100%.” Aproape tot ce a castigat a reinvestit si lucrurile au dat, intr-adevar, roade: conduce 8 depozite la nivel national, dintre care trei cu investitii majore prin cumpararea terenurilor respective. In sediul central din Bucuresti a investit cel mai mult, aproape cinci milioane de euro, iar lucrarile sunt in plina desfasurare. Deocamdata, cladirea din sticla adaposteste doar birourile holdingului ADM Farm, iar o parte din infrastructura celui mai important depozit este in constructie chiar in spatele sediului.

    Rezident in management
    Pop, 39, medic de profesie, a inceput businessul “serios” relativ tarziu, la 30 de ani, dar se gandea la idei si solutii de a porni pe cont propriu inca din timpul facultatii. A si avut o serie de tentative cu care “si-a facut mana” de manager, iar cea mai importanta dintre ele, pana la reusita ADM Farm, a fost o firma de contabilitate. A renuntat la afacere din cauza schimbarilor repetate din legislatie si a ratei foarte scazute a profitului inregistrat de companie, dar a continuat sa caute oportunitati in diverse domenii, fara sa se descurajeze daca nu avea know-how-ul necesar in unele segmente.
    In cele din urma si-a oprit cautarile foarte aproape de locul din care plecase, pentru ca drumul din cabinetul medical la farmacie este unul foarte scurt si cat se poate de firesc. Un drum batatorit, e drept, deoarece oamenii vor avea mereu nevoie de medicamente, deci si un business destul de sigur. Drept dovada, nu are nici cea mai mica intentie sa-si dezvolte afacerea peste granite, “pentru ca piata din Romania este inca pe un trend ascendent, pe care nu putem sa-l pierdem”.
    Si medicina privata este in crestere, dar Pop pare sa-si fi incheiat “conturile” cu spitalele. Timp de patru ani a fost medic rezident in psihiatrie, iar perioada aceea l-a influentat decisiv sa porneasca pe cont propriu. Avea, totusi, un mare neajuns: cei 30 de dolari pe care ii castiga lunar nu puteau sa-i ajunga pentru un start-up cu un capital de inceput mare, ci doar pentru o investitie initiala minima. Dar nu toata lumea urmareste acelasi lucru: investitie minima, profit maxim si un timp foarte scurt intre cele doua?

    Pofta vine mancand
    ADM Farm mai avea nevoie de ceva, palpabil, intre investitia minima si profit: primul “depozit”, un apartament de bloc, a fost indeajuns de incapator pentru cantitatea de medicamente pe care le livra atunci. Dar viteza cu care s-a dezvoltat businessul l-a determinat sa deschida primul depozit adevarat la Suceava, orasul sau natal, la distanta de numai doi ani, in 2001. In acelasi an a mai inaugurat alte doua subsidiare, cu investitii minime de la 100 pana la 350 de mii de euro, iar compania detine azi 8 astfel de locatii. Dintre acestea, trei sunt realizate pe spatii cumparate si au necesitat investitii mai importante: depozitele de la Suceava si Craiova au costat, impreuna, aproximativ 7-800.000 de euro, dar cea mai mare infuzie de capital este inca in curs, la sediul central al ADM Farm din comuna Pantelimon, Bucuresti. Investitia finala va depasi 5 milioane de euro, dar nu se va opri acolo.
    Multitudinea de constructii pe care le-a realizat in ultimii ani, printre care si ridicarea si amenajarea propriei locuinte, i-au deschis treptat apetitul si pentru investitii importante in domenii ce nu au nimic in comun, la prima vedere, cu farmaciile, dar sunt, totodata, segmente “pe care nimeni nu le poate ignora in economia noastra”: imobiliarele si constructiile.

    Mai multi oameni, farmacii si depozite
    Chiar daca in perioada romantica de inceput al businessului avea o sumedenie de probleme pe ordinea sau “dezordinea de zi”, Pop spune ca acum, cand grupul este condus ca la carte, prin impartirea sarcinilor intre manageri, timpul sau liber este la aceeasi cotatie: minima. Acum nu are cinci sau zece angajati, ci 550, impartiti in cele doua divizii ale businessului: distributia si retailul. Din cele 1,5 milioane de euro, profitul pe primele sase luni ale anului, cota cea mai mare o detine distributia, pentru ca vanzarile grupului depind in acest moment de numai 17 farmacii. Pentru ca retailul este, in general, un segment mai profitabil decat distributia, Pop vrea sa cresca numarul farmaciilor la 30 pana la finele anului si la 150 pana in 2011. El tinteste sus si cand vine vorba despre planul general de business si vrea sa se dezvolte mai rapid decat piata romaneasca de farmaceutice. Vrea sa-si dubleze cota de piata pana la 10% in 2011, interval in care afacerile cu medicamente vor ajunge, estimeaza el, la peste 3 miliarde de euro, fata de 1,8 miliarde, cat este valoarea actuala.
    E o miza importanta, si presiunea pe companii e din ce in ce mai mare, mai ales ca nivelul maxim al pietei este inca departe. La tensiune contribuie si normele Good Distribution Practice (GDP – norme care urmeaza sa intre in vigoare din vara anului viitor), ce necesita investitii costisitoare pentru marii jucatori. Dar astea sunt regulile si astea sunt riscurile “pe care trebuie sa si le asume orice om de afaceri care vrea sa aiba succes. Odata ce ai pornit la drum, nu te mai poti opri”.
    Poate doar pentru o partida de pescuit sau doua…. Pop este un mare impatimit si pescuieste ori de cate ori gaseste timp… sau apa. In Delta se duce special pentru peste, dar nici excursiile pe Mediterana nu-l prind fara undite, deci nu rateaza niciodata ocazia unei capturi impresionante. Totusi, povestile pescaresti nu se potrivesc cu cele antreprenoriale, motiv pentru care nici nu aminteste vreuna, chiar daca aproape toate concediile exotice au fost si un prilej pentru pescuit.ADM Farm
    Grupul detine opt depozite proprii la nivel national, cu cea mai importanta investitie, de peste 5 milioane de euro, la sediul central din Bucuresti. Actualul proiect de investitii, cresterea numarului de farmacii al retelei Sante la 30 de unitati, necesita fonduri de 4 milioane de euro. Alte 2 milioane de euro se vor indrepta catre dublarea capacitatii logistice din Bucuresti, pana la 10.000 de metri patrati.

    Vanzare, listare sau fuziune
    In ultimul an, distribuitorii de farmaceutice s-au orientat serios catre atragerea de capital, fie ca vorbim de vanzari de actiuni, contractare de credite sau chiar listare pe Bursa. Pop nu s-a hotarat inca incotro se va indrepta sau in ce directie isi va conduce compania, nu isi poate estima valoarea companiei inca, pentru ca nu au fost destule operatiuni asemanatoare pe piata farma, dar este deschis la orice fel de tranzactie. Pana acum, cele mai importante tranzactii din piata de farmaceutice autohtona se pot numara pe degete: nemtii de la ANZAC au preluat 60% din distribuitorul Farmexpert, preluarea Dita de catre grupul Gedeon Richter si fuziunea dintre Tamisa Trading si Montero.