Tag: Pasajul Basarab

  • Doar în România: Pasajul Basarab, funcţional timp de 7 ani fără recepţie la finalul lucrărilor

    “Pasajul Basarab a fost deschis circulaţiei în anul 2011, în momentul în care s-au finalizat parţial lucrările şi s-au făcut toate testele de rezistenţă, dar fără să fie făcută recepţia la terminarea lucrărilor pentru că, la momentul inaugurării, o serie de lucrări adiacente care făceau parte din proiect nu erau finalizate. Este vorba despre parcarea de sub pasaj, lifturi, trotuarul rulant etc. Deschiderea pasajului fără recepţia la terminarea lucrarilor a fost posibila pentru că, pe vechiul regulament de receptie, prevăzut in H.G.273/1994, beneficiarii lucrărilor puteau prelua şi pune în funcţiune părti din lucrare”, transmite Primăria Capitalei printr-un comunicat de presă.

    Potrivit sursei citate, la preluarea mandatului actualei administraţii, la cinci ani de la punerea în funcţiune a pasajului, procesul de recepţie nu era demarat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accident la Pasajul Basarab. Două tramvaie cu călători s-au ciocnit

    Accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, în zona Pasajului Basarab, din Capitală. Cele două tramvaie transportau călători şi se deplasau în direcţii opuse.

    Una dintre garnituri circula dinspre zona căminelor din Regie, iar la intersecţia cu Calea Giuleşti a virat la stânga. Celălalt tramvai se deplasa pe Calea Giuleşti, spre Gara Basarab, iar la intersecţie urma să meargă înainte.

    Ambele tramvaie s-au pus în mişcare în acelaşi timp, iar garnitura care se deplasa spre cartierul Giuleşti a efectuat virajul la stânga şi a lovit în partea din lateral-spate vagonul care circula spre Gara Basarab.

    În urma impactului, ambele tramvaie au fost avariate, dar, din fericire, niciun pasager nu a fost rănit şi nici vatmanii nu au suferit leziuni.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • “ProSport Bucharest Midnight Run”, pe Pasajul Barasab, sâmbătă, de la ora 22.00

    Startul evenimentului se va da, la ora 22.00, din parcarea Carrefour Orhideea, iar concurenţii, cu vârsta de peste 15 ani, sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele două probe propuse de organizatori, de cinci kilometri, respectiv de zece kilometri. Participanţii vor primi chip-uri individuale de cronometrare, astfel încât fiecare îşi va afla la finalul cursei timpul personal realizat. Toate persoanele care doresc să participe la “ProSport Bucharest Midnight Run” se pot înscrie pe site-ul www.midnightrun.prosport.ro, iar înaintea concursului la start. Primii 1.000 de participanţi primesc tricoul oficial al evenimentului.

    ProSport confirmă că la cel mai mare eveniment de running nocturn din România şi-au anunţat prezenţa şi multe vedete din lumea sportivă. Astfel, Otilia Bădescu (campioană mondială la tenis de masă) şi Virgil Stănescu (căpitanul echipei de baschet Steaua Bucureşti) vor da startul evenimentului şi chiar vor lua parte la alergare, alături de sutele de bucureşteni dornici de mişcare.

    Există patru categorii de participare: două pentru bărbaţi (15-35 de ani şi peste 35 de ani) şi două pentru femei (15-35 de ani şi peste 35 de ani), ProSport oferind premii în bani pentru fiecare din categoriile de participare: Locul I – 100 euro; Locul II – 75 euro; Locul III – 50 euro.

    Astfel, ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos, după episoadele “Cu bicicleta la mare”, “Tower Center Up Run” şi “Cu bicicleta la munte”.

    Este cea de-a doua ediţie a “ProSport Bucharest Midnight Run” organizată de ProSport, de această dată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Locaţia aleasă este una spectaculoasă pentru această ediţie, şi anume Pasajul Suprateran Basarab. Inaugurat în iunie 2011, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, Pasajul Basarab este cu precădere un pasaj rutier, el unind sectoarele 1 şi 6 între şoseaua Nicolae Titulescu şi şoseaua Grozăveşti. A fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de Nord-Vest a Capitalei şi de a completa inelul interior de circulaţie al municipiului Bucureşti, pe el trecând zilnic circa 80.000 de maşini.

    Crosurile nocturne sunt foarte populare în prezent, atât în marile capitale europene, cât şi pe continentul american. O tradiţie aparte o au alergările de noapte în Brazilia. La Rio de Janeiro, la cumpăna dintre ani, se aleargă pe străzile oraşului tocmai pentru a celebra într-un mod inedit trecerea într-un nou an.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul VITAMAX (sponsor principal), Ford prin Ţiriac Auto, Superbet, Puma Fragrances, ProFM şi Sport.ro, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.

    “ProSport Bucharest Midnight Run” va fi transmis în direct de televiziunea sport.ro, sâmbătă, de la ora 22.00.


     

  • Oprescu: Aproximativ 4.000 de vehicule au trecut pe Pasajul Basarab, estimam 80.000 de masini pe zi

    Pasajul Basarab a fost deschis, duminica, traficului auto, la
    ora 6.00, cand a fost permisa traversarea, mai multi soferi
    asteptand la coada pentru a fi printre primii care trec
    podul.

    Pe Pasajul Basarab circula de duminica si tramvaiele liniei 34.
    Regia Autonoma de Transport Bucuresti a anuntat ca tramvaiele
    liniei 34 vor circula pe traseul actual intre Calea Vitan si
    Bulevardul Banu Manta, apoi pe un traseu prelungit pe soseaua
    Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Soseaua Orhideelor, Bulevardul
    Vasile Milea, Bulevardul Timisoara, Calea 13 Septembrie, Bulevardul
    Ghencea, pana la terminalul “Ghencea”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • ISC: Pasajul Basarab incalca disciplina in constructii, Primaria poate fi data in judecata. Reactia lui Sorin Oprescu

    ISC, institutie in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale
    si Turismului, a cerut joi proiectantului structurii de rezistenta
    un raport de evaluare tehnica a lucrarii, care sa fie transmis ISC
    si PMB pana la 30 iunie, concluziile documentului urmand sa
    conditioneze efectuarea receptiei. Reprezentantii Ministerului
    Dezvoltarii au declarat pentru MEDIAFAX ca daca nu sunt respectate
    prevederile legale referitoare la disciplina in constructii, ISC
    poate sesiza Prefectura, care poate decide actionarea PMB in
    instanta.

    In replica, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca
    reprezentantii ISC trebuie sa citeasca mai bine legea si ca “toata
    viata au pus piciorul pe frana sa nu se termine nimic”. Primaria a
    comunicat ca Pasajul Basarab a fost supus tuturor testelor
    prevazute de legislatia in vigoare, rezultatele acestora confirmand
    siguranta si stabilitatea acestuia in cele mai dificile conditii de
    exploatare.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Pasajul Basarab va fi inaugurat sambata. Oprescu invita bucurestenii la promenada

    Oprescu a precizat ca sambata, de la ora 10.00, ii asteapta pe
    toti bucurestenii sa vina pe Pasajul Basarab si sa participe la o
    parada prilejuita de inceperea vacantei.
    “Ii invit din toata inima pe toti bucurestenii maine (n.r. –
    sambata), ii astept pe toti pe pod incepand cu ora 10.00, iar
    duminica, de la ora 6.00, masinile vor putea circula pe pasaj”, a
    mai spus Oprescu.
    Primarul general a sustinut ca pasajul este gata, s-a semnat
    procesul verbal de predare-primire si se poate da in folosinta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basarab, cel mai mare pasaj suprateran din tara, este in pericol

    Proprietarii unui teren din zona pe care constructorii au amplasat deja doi dintre pilonii de sustinere au fortat intrarea in santier. Prin intermediul avocatilor, oamenii si-au delimitat parcela care le apartine.

    Mai multe amanunte, pe www.protv.ro