“Am reziliat contractul cu firma care se ocupa de pasajul de pe Văcăreşti (Romstrade, controlată de Nelu Iordache – n. red.). Acum este în expertiză şi trebuie scos din nou la licitaţie. Va fi gata în martie 2014”, a spus Oprescu. Citiţi mai jos principalele declaraţii ale lui Sorin Oprescu din cadrul emisiunii “După 20 de ani”:
“Şoferii nu respectă nimic atunci când vine vorba de parcări. Trotuarul s-a transformat într-o parcare. Nici nu am vrut să intru prea tare în această problemă, din moment ce aceştia nu au alternative.”
“Tot cer la Guvern să rezolvăm cu proiectul Esplanada. Am oameni de despăgubit acolo. Îmi doresc să avem o sală mare de muzică, o sală polivalentă. Doamna Angela Gheorghiu m-a sunat şi mi-a zis că vrea să găsească investitori.”