Tag: partaj

  • Patriciu cere scutirea de taxa de timbru pentru 2,3 mld euro, în procesul de partajare a averii

    Judecătoria Sectorului 1 a început miercuri discuţiile în dosarul în care soţia omului de afaceri Dinu Patriciu solicită partajarea averii şi o jumătate din totalul acesteia. Într-un astfel de caz, persoana care solicită partajul este obligată la plata a trei la sută din suma totală precizată în cadrul acţiunii. Raportat la acest caz, soţia lui Dinu Patriciu cere scutirea de la plata a trei la sută din cele 2,3 miliarde de euro estimate ca reprezentând averea omului de afaceri, notează Mediafax.

    Cererea Danei Patriciu de ajutor public judiciar al statului va fi judecată în şedinţă secretă la 13 februarie. Instanţa a stabilit următorul termen în acţiunea de partajare a averii la 20 martie. În acţiunea de la Judecătoria Sectorului 1, soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţiii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală. Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri. Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real. Dana Patriciu îşi motivează gestul, precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată.

    Toate stirile sunt pe mediafax.ro

  • Soţia lui Dinu Patriciu cere partajul acuzându-l că a înstrăinat, gajat şi ipotecat bunuri comune

    Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri.

    Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real.

    Dana Patriciu îşi motivează gestul, precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tiger Woods isi vinde iahtul pentru 25 milioane de dolari


    Woods a cumparat iahtul acum 2004 pentru a-i face un cadou de
    nunta fostei sale sotii, Elin Nordegren. Vasul are peste 70 de
    metri, cinci dormitoare si i-a fost dat lui Elin in momentul
    partajului, insa aceasta nu l-a acceptat. Iahtul este in prezent
    ancorat in portul St. Augustine din Florida.

  • TOP: Cele mai scumpe zece divorturi din lume

    Pentru miliardarii si milionarii lumii, contractul prenuptial
    este poate cea mai utila inventie, mai ales in situatiile in care
    rareori reusesc sa-si petreaca o viata intreaga alaturi de o
    singura persoana. Caci tot procesul divortului, atat de dificil de
    indurat,este parca indulcit de clauzele respectivului contract,
    care simplifica foarte mult partajul.

    Altfel, divortul este un proces anevoios in care fiecare dintre
    parti se lupta sa obtina cat mai mult sau, dupa caz, sa plateasca
    partii celeilalte cat mai putin. Iar cand averea celor doi este de
    ordinul sutelor de milioane sau chiar al miliardelor de dolari,
    batalia devine cu atat mai stransa.

    Tiger Woods i-a cumparat tacerea fostei sotii cu 750 de milioane
    de dolari, dupa cum scrie presa internationala, suma in schimbul
    careia Elin Nordegren a promis sa nu povesteasca public despre
    escapadele fostului sot cu nu mai putin de 19 femei diferite. La
    fel de umilita a fost si Melissa Mathison, care si-a petrecut
    ultima parte a casniciei cu Harrison Ford ca sotie inselata, in
    conditiile in care relatia publica a actorului cu o colega de
    breasla, Calista Flockhart (Ally McBeal) au fost tocmai motivul
    pentru care Mathison s-a decis sa intenteze divort. Si a primit 118
    de milioane de dolari despagubire pentru prejudiciile aduse de
    fostul sot.

    Majoritatea procedurilor de partaj sunt finalizate la ceva timp
    dupa ce divortul a fost deja pronuntat, mai ales cand la mijloc
    sunt implicati si copii. In cazul lui Tiger Woods, custodia celor
    doi copii, Sam Alexis si Charlie, va fi impartita o perioada, cu
    conditia ca tatal sa nu le prezinte niciuna dintre noile lui
    prietene. In alte cazuri insa, custodia a revenit doar uneia dintre
    parti. Iar “despagubirile” au fost poate chiar mai mari – cel mai
    scump divort finalizat a fost cel dintre Anna si Rupert Murdoch,
    mogulul media care i-a platit sotiei 1,7 miliarde de dolari, pentru
    a se putea insura, nici o luna mai tarziu, cu alta femeie.