Tag: parcuri fotovoltaice

  • Armand şi Greentech construiesc parcuri fotovoltaice de 20 milioane euro în România

    Cele două companii au semnat un acord pentru finanţarea şi dezvoltarea mai multor proiecte fotovoltaice cu capacitate sub 500 KW.

    “Acestea vor beneficia de noul Feed-in Tariff, care se aşteaptă să fie aplicat în acest an în România. Cu finanţare britanică şi inginerie românească, cele două companii plănuiesc ca până la finele lui 2016 să dezvolte 20 de MW de noi proiecte solare în România”, se arată într-un comunicat al Armand Group.

    Reprezentanţii Armand Group au precizat pentru MEDIAFAX că investiţiile se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

    Armand Group a fost înfiinţat în 2009, la Timişoara, asigură soluţii în domeniul energiei regenerabile, consultanţă, proiectare, instalaţii şi echipamente, şi este controlat de directorul general, Armand Domuţa.

  • Investiţie de peste 20 mil. dolari în parcuri solare

    Cele cinci parcuri solare, amplasate în localităţile Scorniceşti (Olt) şi Nucet (Dâmboviţa), au o putere instalată de 1,2 MW fiecare, putând să asigure o producţie anuală totală de peste 8.500 MWh.

    “Ne-am întors recent din România, unde peste 20 de milioane de dolari au fost investiţi în mai puţin de un an pentru crearea unei reţele de cinci parcuri solare mari”, a delarat Forlani într-un interviu pentru Business Review Europe.

    Power Clouds este o iniţiativă prin care compania-mamă construieşte parcuri fotovoltaice în diferite ţări, pe care le închiriază apoi de la proprietari pentru o perioadă de 20 de ani. Participanţii la proiect primesc o chirie lunară negociată prin contract cu Power Clouds, iar electricitatea produsă de parcurile solare este folosită pentru alimentarea sistemelor energetice naţionale.

    Reţeaua actuală a Power Clouds include 15 parcuri fotovoltaice cu o valoare totală de 60 de milioane de dolari.

  • Trei parcuri fotovoltaice noi în judeţele Braşov şi Cluj

    Cele trei parcuri solare sunt conectate deja la reţeaua electrică. Unisum face parte din grupul Wuxi Guolian Development Group, specializat în dezvoltarea de parcuri fotovoltaice.

    Grupul a dezvoltat şi a finanţat proiecte fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 500 MW în mai multe state. În România funcţionează centrale fotovoltaice cu o capacitate de peste 700 MW.