Tag: parc industrial

  • Investiţie de 15 milioane de euro la Cluj

    CTP îşi continuă astfel, într-un ritm accelerat, procesul de extindere la nivelul întregii ţări, în special în partea de vest, unde cererea de spaţii logistice şi industriale de clasă A a crescut considerabil în ultimii ani. Poziţionat strategic la ieşirea din oraş, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Oradea, cu acces direct din DN1 şi Drumul European 60, CTPark Cluj II va fi construit pe un teren cu o suprafaţă de 65.000 de m². Proiectul se află în faza de autorizare, design şi licitaţie pentru subcontractori, urmând ca lucrările să fie finalizate în două etape: prima în martie 2018, iar a doua în ultima jumătate a anului viitor.

    Noul parc logistic va dispune de 29.000 m² spaţii de depozitare, din care aproximativ 8.000 m² sunt deja închiriate de unul dintre clienţii strategici ai CTP. Restul de 21.000 m² disponibili se află într-un singur depozit cu compartimentare flexibilă, care permite împărţirea spaţiului în suprafeţe de mărimi diferite, în funcţie de nevoile clienţilor, de la 1.500 m² până la 10.500 m².

    Facilităţile oferite de noul parc logistic vor fi unice pe piaţa din Cluj. Halele vor avea o deschidere de 145,4 m şi o înălţime utilă de 12 m, ceea ce le va permite clienţilor să beneficieze de mai mult spatiu de depozitare. Depozitele vor fi dotate cu iluminare interioară şi exterioară cu LED şi Smart LED, iar sistemul de luminatoare amplasate în tavan va asigura prezenţa luminii naturale. Izolaţiile din materiale de calitate superioară, precum şi sistemul inteligent de încălzire şi răcire vor menţine temperatura interioară la circa 14-15 °C iarna şi circa 22 °C în timpul verii, garantând o eficienţă energetică maximă. De asemenea, toate materialele folosite la construcţia depozitelor provin de la furnizori certificaţi ISO. Măsurile se înscriu în strategia pe termen lung a CTP la nivel internaţional, care prevede reducerea emisiilor poluante şi, implicit, a impactului asupra mediului, precum şi economisirea resurselor.

    „Primim din ce în ce mai multe solicitări din zona Clujului, care atrage în ultimii ani investitori de calibru din domenii ca: IT, automotive, FMCG, industria textilă, tehnologie. Este al treilea oraş ca mărime din România şi unul dintre cele mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, ceea ce generează o nevoie tot mai accentuată de noi spaţii de depozitare şi producţie. Investiţiile recente, îmbunătăţirile semnificative aduse infrastructurii şi apropierea de graniţa vestică sunt toate atuuri care ne determină să plasăm Clujul sus în topul strategiei noastre de dezvoltare pe termen lung în România”, declară Ana Dumitrache, country head al CTP România.

    În paralel cu construcţia noului CTPark Cluj II, CTP continuă dezvoltarea primul parc logistic din zonă aflat în portofoliul său. Compania investeşte circa 4,5 milioane de euro în extinderea cu 10.500 m² a CTPark Cluj I, aflat în Apahida, la 13 km de centrul oraşului Cluj-Napoca şi în apropierea aeroportului. Clădirea va fi finalizată în noiembrie 2017 şi este destinată clientului strategic al CTPark Cluj I, retailerul Profi.

    CTP, proprietarul cu cel mai mare portofoliu de spaţii industriale şi logistice din România, îşi consolidează continuu poziţia prin achiziţii şi investiţii consistente. Recent, CTP a achiziţionat in vestul ţării două parcuri logistice în orasele Ineu şi Salonta, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 37.000 m², şi a demarat lucrările la extinderea cu 32.000 m² a CTPark Timişoara, cu o investiţie de peste 13 milioane de euro. În următoarea perioadă, planurile de dezvoltare ale CTP în vestul ţării vizează oraşele Turda şi Deva.

    În România, CTP este cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii logistice şi industriale de clasa A, cu 650.000 m² suprafaţă închiriabilă situată în zece oraşe: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Piteşti, Salonta, Sibiu, Timişoara, Turda.

     

  • Investiţie de 200 mil. euro la Turda, într-un parc industrial

    Se estimează că bugetul de investiţii pentru noul parc industrial va ajunge la 200 milioane euro, investitorul spaniol dezvoltând acest parc în cooperare cu Europa Capital, fond European de investiţii.
    Parcul industrial din Turda va include depozite şi hale industriale, după cum urmează: hale logistice şi pentru distribuitori, hale destinate producţiei uşoare, hale customizate la cererea ocupantului. Noul parc va avea şi suprafeţe de teren dotate cu toate utilităţile pentru companiile ce preferă să îşi dezvolte propria hală şi va acorda acestora suport în dezvoltare.

    “Vom încerca să oferim un preţ pe mp sub media preţurilor practicate pe piaţă; unul dintre cele mai importante avantaje ale noastre fiind ‹‹Titlul de Parc Industrial››. Aceast lucru înseamnă că firmele vor beneficia de 5 ani liberi de taxe municipale, precum şi că taxa de servicii ce este de 12 ori mai mică decât în alte locaţii cu acelaşi profil. Taxa de servicii percepută de noi va fi de 0,7 euro/mp/an comparativ cu 0,5 – 0,7 euro mp/luna media pieţei”, a explicat Josep Mateu, director de marketing şi vânzări al companiei spaniole Graells & Llonch.

    Parcul dezvoltat de Graells & Llonch şi partenerul său Europa Capital la Turda, Cluj, deţine titlul de parc industrial ceea ce înseamnă scutirea de taxe pe teren şi construcţie. Dezvoltarea industrială de la Turda va beneficia de dotările cerute de ultimele norme în vigoare ale Uniunii Europene. “Parcul va beneficia de utilităţi – apă, gaz, electricitate – precum şi de sistem de canalizare, de sistem de protecţie în caz de incendiu, de instalaţii de telecomunicaţie, precum şi iluminare stradală. Pentru transportul muncitorilor, oficialităţile din Turda au aprobat înfiinţarea unei linii de autobuz speciale ce va conecta parcul de oraş”, a completat Josep Mateu.

    Cei doi asociaţi ai Garells & Llonch – Antonio Graells & Miguel Llonch au declarat că până la sfârşitul anului 2012 vor construi o suprafaţă de 25.000 mp şi se vor creea aproximativ 150 de locuri de muncă.
    La rândul său, expertul imobiliar de la Cushman & Wakefield, Gabriel Sfetcu, a declarat: “Se poate face o conexiune şi cu calea ferată şi este prevăzut în planul de dezvoltare şi un terminal de containere.”
    Parcul industrial este previzionat să genereze un număr de aproximativ 3000 de noi locuri de muncă în următorii trei ani.
    Graells & Llonch deţine în România compania un parc industrial în Prejmer, Braşov. Graells & Llonch Industrial Park Braşov are o suprafaţă de 839.000 mp şi este vândut în proporţie de 65%.

  • Alinso Group si Piritex vor investi 750 mil. euro intr-un parc logistic

    Proiectul se numeste "Ploiesti West Park", iar lucrarile de constructie au inceput in luna iunie, prima cladire, de 40.000 de metri patrati urmand a fi finalizata in octombrie, conform declaratiilor reprezentantilor celor doua parti.

    Constructia proiectului va dura circa 6-7 ani, si se va concretiza intr-un parc cu o suprafata de 220 de hectare.

    "In ultimul an, Alinso a urmarit cu atentie dezvoltarea statelor din estul Europei. Am ales Romania, cu regiunea Ploiesti, pentru ca beneficiaza de o rafinarie de petrol, de o universitate de inginerie si de activitati economice diverse", a declarat Ivan Lokere, CEO al grupului belgian.