„Sănătatea mea este un pic capricioasă, am o problemă la genunchi care mă necăjeşte la mers. La mers, este un pic enervant, dar se ameliorează, cel puţin pot să merg. Acum două săptămâni, nu puteam să fac nimic. E o chestie lentă, să vedem dacă îşi revine, dar există şi îndoiala că la vârsta asta nu ştii cum se va termina jocul, să sperăm că va fi bine”, a răspuns papa Francisc, întrebat despre vizita în Malta şi despre starea sănătăţii.
„Apoi, despre Malta: am fost mulţumit de vizită, am văzut realităţile Maltei, am văzut un entuziasm impresionant al oamenilor, atât în Gozo, cât şi în Malta, la Valletta şi în celelalte locuri. Un mare entuziasm pe străzi, care m-a uimit, a fost un pic cam scurt. Problema pe care am văzut-o în Malta este cea a migranţilor. Problema migranţilor este serioasă, deoarece Grecia, Cipru, Malta, Italia, Spania, sunt ţările cele mai apropiate de Africa şi Orientul Mijlociu şi ei vin în aceste ţări, şi trebuie să fie întotdeauna bineveniţi! Chestiunea este că fiecare guvern trebuie să spună câte persoane pot fi primite în mod normal pentru a locui în respectivele ţări. Acest lucru necesită un acord cu ţările europene şi nu toate sunt dispuse să primească migranţi”, a mai spus Suveranul Pontif, cerând să nu se lase toată povara pe umerii ţărilor vecine Africii şi Orientului Mijlociu, despre care a spus că „sunt atât de generoase”, „Malta fiind una dintre ele”.
Vorbind şi despre vizita la centrul de primire a migranţilor, Papa Francisc a amintit despre suferinţa persoanelor pentru a ajunge în aceste ţări, despre lagărele aflate pe coasta libiană, reiterând că problema migraţiei ne priveşte pe toţi.
„Aşa cum Europa face loc cu generozitate ucrainenilor care îi bat la uşă, la fel trebuie să facă şi cu cei care vin din regiunea Mării Mediterane” – a mai spus Sfântul Părinte.â
Întrebat despre o posibilă călătorie la Kiev şi despre condiţiile necesare pentru ca aceasta să poată avea loc, pontiful a răspuns: „Războiul este întotdeauna o cruzime, un lucru inuman, care contravine spiritului uman, nu spun creştin, ci uman. Este spiritul lui Cain, spiritul <cainist>… . Sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie făcut şi Sfântul Scaun, mai ales partea diplomatică, cardinalul Parolin şi monseniorul Gallagher, fac totul, dar totul; nu putem face public tot ceea ce fac ei, din prudenţă, din confidenţialitate, dar facem tot posibilul. Unul dintre ei a fost rugat de preşedintele Poloniei să îl trimită pe cardinalul Krajewski să îi viziteze pe ucrainenii care au fost primiţi în Polonia. Cardinalul Krajewski a mers deja de două ori, a dus două ambulanţe şi a stat acolo, în mijlocul refugiaţilor, şi o va mai face o dată; este dispus să o facă. Referitor la cealaltă deplasare despre care am fost întrebat, am spus cu sinceritate că am avut în vedere să merg, că disponibilitatea mea este întotdeauna prezentă, că nu există un „nu”; eu sunt disponibil. (…) Când am spus că vizita se află masa de lucru, m-am referit la faptul că se află printre propunerile sosite, dar nu ştiu dacă se poate face, dacă este convenabil, dacă ar fi bine să o fac (…). Apoi, de ceva timp, s-a luat în considerare o întâlnire cu patriarhul Kirill; la aceasta lucrăm şi ne gândim la Orientul Mijlociu pentru a face această întâlnire. Aşa stau lucrurile în acest moment”.
Întrebat ce i-ar spune preşedintelui Putin dacă ar vorbi cu el, pontiful a răspuns: „Lucrurile pe care le-au spus autorităţilor din ambele părţi sunt publice. Niciunul dintre lucrurile pe care le-am spus nu este confidenţial pentru mine. Când am vorbit cu Patriarhul (n.n. Kirill), el a făcut apoi o declaraţie frumoasă despre ceea ce ne-am spus unul altuia. Am primit veşti de la preşedintele Rusiei la sfârşitul anului, când m-a sunat pentru a-mi face urări. Pe preşedintele Ucrainei l-am auzit de două ori. Apoi, în prima zi a războiului, m-am gândit că ar trebui să mă duc la ambasada Federaţiei Ruse pentru a vorbi cu ambasadorul, care este reprezentantul poporului, să pun întrebări şi să-mi spun impresiile cu privire la situaţie. Acestea sunt contactele oficiale pe care le-am avut. Cu Federaţia Rusă am făcut-o prin intermediul ambasadei. De asemenea, l-am auzit şi pe arhiepiscopul Kievului, monseniorul Schevchuck. Apoi, la fiecare două-trei zile, primesc în mod regulat veşti de la unul dintre voi. Elisabetta Piqué, care a fost la Liov şi care acum se află la Odesa. Ea îmi spune cum stau lucrurile. Am vorbit şi cu rectorul seminarului. Dar, aşa cum am spus, sunt de asemenea în contact cu unii dintre voi. Apropo, aş dori să transmit condoleanţe pentru colegii dumneavoastră care au căzut la datorie, indiferent de care parte stau. Munca voastră este pentru binele comun şi aceştia şi-au pierdut viaţa făcându-şi munca în slujba binelui comun, pentru a da informaţii. Să nu-i uităm. Au fost curajoşi şi mă rog pentru ei, pentru ca Domnul să le răsplătească munca. Acestea au fost contactele de până acum”.
La întrebarea: „Care ar fi mesajul pentru preşedintele Putin, dacă aţi avea ocazia să vorbiţi cu el?”, Sfântul Părinte a răspuns: „Mesajele pe care le-am transmis tuturor autorităţilor sunt cele pe care le-am făcut publice. Eu nu folosesc limbajul dublu. Întotdeauna fac astfel. Cred că în întrebarea dumneavoastră există şi o îndoială cu privire la războaiele juste şi la cele nedrepte. Orice război se naşte dintr-o nedreptate, întotdeauna. Pentru că există un model de război, dar nu există un model de pace. De exemplu, efectuarea de investiţii pentru a cumpăra arme. Ei spun: ‚Dar avem nevoie de ele pentru a ne apăra’. Acesta este tiparul războiului. Când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, toată lumea a respirat, spunând „niciodată să nu mai fie război, ci pace”. A început atunci un val de iniţiative pentru pace şi, de asemenea, a existat la acea vreme bunăvoinţa de a nu produce arme, orice fel de arme, inclusiv arme atomice, pentru a menţine pacea, după Hiroshima şi Nagasaki. A fost o mare bunăvoinţă. Şaptezeci de ani mai târziu, am uitat toate acestea. Astfel se impune schema războiului. La acea vreme, existau atât de multe speranţe privind activitatea Naţiunilor Unite. Însă, modelul de război s-a impus din nou. Nu reuşim să ne gândim la un alt model, nu mai suntem obişnuiţi să ne gândim la modelul păcii. Au existat oameni mari, cum ar fi Ghandi şi alţii pe care îi menţionez la sfârşitul enciclicei <Fratelli tutti>, care au pariat pe modelul păcii. Dar noi, ca umanitate, suntem încăpăţânaţi. Suntem îndrăgostiţi de războaie, de spiritul lui Cain. Nu este întâmplător că, la începutul Bibliei, este prezentată această problemă: spiritul „cainic” de a ucide, în locul spiritului de pace. Mi se spune: ‚Părinte, altfel nu este posibil!’ O să vă istorisesc un fapt personal. Când am fost în localitatea (n.n. italiană) Redipuglia (n.n. la Cimitirul militar), în 2014, şi am văzut numele acelor tineri, am plâns. Într-adevăr, am plâns de tristeţe. Apoi, un an sau doi mai târziu, de Ziua Morţilor, m-am dus să celebrez la Anzio şi am văzut numele tinerilor soldaţi care au căzut acolo. Toţi tineri, şi am plâns şi acolo. Chiar am făcut-o. Trebuie să plângi pe morminte. Eu am respect pentru acest aspect, deoarece există o problemă politică. Însă, atunci când a avut loc comemorarea debarcării în Normandia, şefii de guvern s-au adunat pentru a comemora evenimentul. Dar nu-mi amintesc ca cineva să fi vorbit despre cei 30.000 de tineri morţi pe plaje. Tinereţea nu contează. Asta mă face să reflectez. Sunt întristat. Noi nu învăţăm. Fie ca Domnul să aibă milă de noi, de noi toţi. Cu toţii suntem vinovaţi!”.