BusinessMagazin

Tag: panificatie

  • Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021

    Preţul făinii a crescut cu 20-30% pentru unii procesatori de la începutul anului până acum, iar pâinea s-a scumpit cu 4,5% faţă de 2020, totul într-un an cu o producţie istorică de grâu. Dincolo de raliul făcut de preţul energiei, sub toate formele sale, cu impact direct asupra oricărui bun, ce alţi factori, unii din logica globală a business-ului, scumpesc pâinea noastră cea de toate zilele?

    România a avut în anul agricol 2021 o producţie record de grâu – 11,3 milioane de tone – şi totuşi preţurile alimentelor cresc în lanţ.

    „Producţia record a agriculturii româneşti nu reprezintă decât o picătură din efortul global de hrănire a omenirii, iar 11 milioane de tone de grâu sunt doar 1,45% din prognoza mondială de producţie la grâu. Iar aceasta este în suferinţă, căci producţia mondială este cifrată la 775 milioane de tone de cereale, faţă de consumul care este estimat la 786 milioane de tone de cereale”, spune Cezar Gheorghe, fondatorul Casei de Trading a Fermierilor, expert analist şi consultant pentru comerţul cu cereale al Clubului Fermierilor România.

    Cu alte cuvinte, cererea este foarte mare, consumul este foarte apropiat de producţie, iar preţurile sunt alimentate de cerere şi ofertă. El crede că preţurile vor creşte în continuare, pentru că România este în circuitul comercial mondial şi nu stă în puterea niciunui guvernant să schimbe acest traseu inflaţionist. „Semnele de revenire vor veni peste minim un an”, prevede Gheorghe.

    O opinie similară are şi Vasile Varvaroi, director general în România al gigantului trader de cereale american Cargill: „suntem participanţi într-un flux global. Ce se întâmplă în România, că avem producţii mari sau mici, în general, nu are un impact semnificativ asupra creşterilor de preţuri înregistrate la nivel naţional. Dacă stau să mă uit la partenerii noştri fermieri, mă bucur de această conjunctură. (…) Cred că este o oportunitate pentru fermierii români să vândă cerealele la un nivel de preţ foarte bun”.

    Business MAGAZIN. Cu cât va creşte preţul pâinii după toată această nebunie a creşterii preţurilor materiilor prime?

  • Simpa, una dintre cele mai vechi fabrici de pâine din Sibiu: Noi nu am scumpit pâinea şi am observat că a crescut uşor volumul de vânzări

    Reprezentanţii Simpa, o companie cu tradiţie pe piaţa de panificaţie, fiind una din cele mai vechi fabrici de profil din Sibiu, deţinută majoritar de Maria Agârbicean (98%) şi administrată de Alexandru Agârbicean, spun că nu au majorat preţul pâinii, deşi costurile cu producţia au crescut, pentru că aşteaptă să vadă care este reacţia pieţei.

    „Ni s-a scumpit mult făina, iar preţul gazului s-a triplat. Noi nu am scumpit pâinea, pentru că aşteptăm reacţia pieţei. Am observat că a crescut uşor volumul de vânzări“, a spus pentru ZF Alexandru Agârbicean, admi­nistrator şi director tehnic al Simpa, din Sibiu, business cu o cifră de afaceri de aproape 95 milioane de lei în 2020, mai mică cu 3% decât în 2019, şi un profit net de 6,3 mi­lioane de lei şi peste 320 de angajaţi.

    Simpa, a cărei istorie a început în anul 1967, are în portofoliu peste 60 de sortimente de pâine şi produse de panificaţie şi peste 60 de produse de cofetărie, patiserie şi produsele noastre fast-food. Compania îşi desface producţia în peste 20 de magazine din oraşul Sibiu şi împrejurimi, arată datele de pe site-ul companiei.

  • Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021

    Preţul făinii a crescut cu 20-30% pentru unii procesatori de la începutul anului până acum, iar pâinea s-a scumpit cu 4,5% faţă de 2020, totul într-un an cu o producţie istorică de grâu. Dincolo de raliul făcut de preţul energiei, sub toate formele sale, cu impact direct asupra oricărui bun, ce alţi factori, unii din logica globală a business-ului, scumpesc pâinea noastră cea de toate zilele?

    România a avut în anul agricol 2021 o producţie record de grâu – 11,3 milioane de tone – şi totuşi preţurile alimentelor cresc în lanţ.

    „Producţia record a agriculturii româneşti nu reprezintă decât o picătură din efortul global de hrănire a omenirii, iar 11 milioane de tone de grâu sunt doar 1,45% din prognoza mondială de producţie la grâu. Iar aceasta este în suferinţă, căci producţia mondială este cifrată la 775 milioane de tone de cereale, faţă de consumul care este estimat la 786 milioane de tone de cereale”, spune Cezar Gheorghe, fondatorul Casei de Trading a Fermierilor, expert analist şi consultant pentru comerţul cu cereale al Clubului Fermierilor România.

    Cu alte cuvinte, cererea este foarte mare, consumul este foarte apropiat de producţie, iar preţurile sunt alimentate de cerere şi ofertă. El crede că preţurile vor creşte în continuare, pentru că România este în circuitul comercial mondial şi nu stă în puterea niciunui guvernant să schimbe acest traseu inflaţionist. „Semnele de revenire vor veni peste minim un an”, prevede Gheorghe.

    O opinie similară are şi Vasile Varvaroi, director general în România al gigantului trader de cereale american Cargill: „suntem participanţi într-un flux global. Ce se întâmplă în România, că avem producţii mari sau mici, în general, nu are un impact semnificativ asupra creşterilor de preţuri înregistrate la nivel naţional. Dacă stau să mă uit la partenerii noştri fermieri, mă bucur de această conjunctură. (…) Cred că este o oportunitate pentru fermierii români să vândă cerealele la un nivel de preţ foarte bun”.

    Vasile Varvaroi, director general în România al gigantului trader de cereale american Cargill:„Cred că este o oportunitate pentru fermieriI români să vândă cerealele la un nivel de preţ foarte bun.”

    Luni, 4 octombrie, floarea-soarelui din recolta nouă se negocia pentru livrări în noiembrie cu 649 de dolari/tonă, porumbul cu 237 de dolari/tonă, iar grâul de panificaţie cu 265 de dolari/tonă, potrivit Euronext, Bursa paneuropeană cu sediul la Paris şi subsidiare în Olanda, Belgia, Franţa, Portugalia şi Anglia. În luna iunie, grâul de panificaţie se vindea cu 217 euro/tonă şi rapiţa cu 543 euro/tonă, iar porumbul se negocia prin contracte al termen la un preţ de 269 euro/tonă.

     

    Care au fost totuşi factorii care au dus la creşterea preţurilor?

    „Un factor sunt măsurile de combatere a efectelor pandemice care s-au constituit în tipărirea banilor. La nivel global tiparirea banilor a atins niveluri record, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii şi băncile centrale au ajuns la un nivel de peste 16 trilioane de dolari, care efectiv au fost pompaţi în piaţă cu intenţia de a susţine companiile şi implicit populaţia. Aceşti bani nu au randament pozitiv sub nicio formă, dar ar trebui să aibă. Astfel, a fost declanşat un proces inflaţionist pentru ca banii să aibă randament”, explică Cezar Gheorghe.

    Randamentul, continuă analistul, nu poate fi obţinut decât prin revărsarea pe materia primă – în acest caz cereale – la nivel global prin burse. În acest context, fondurile de investiţii au început să joace în burse la nivel de materii prime din domeniul hranei şi al hrănirii, dar nu numai. Pentru rentabilizarea masei monetare construiesc poziţii şi efectuează operaţiuni prin care obţin profit imediat şi apoi vând activele, de obicei, la un preţ scăzut. „Vremea este al doilea factor ce a contribuit masiv la creşterea preţurilor materiilor prime. Anul 2020 a adus cu el o secetă teribilă în Europa şi bazinul Mării Negre, locuri de originare pentru restul lumii, adică locuri de unde pleacă mărfurile sub formă de materie primă către destinaţiile ce nu pot produce, ci doar cumpără, printre care Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Africa Subsahariană, Asia de Sud, Asia de Sud-Est sau regiunea Caraibelor”, menţionează Gheorghe.

    Anual, în medie, prin Portul Constanţa sunt tranzacţionate circa 25 de milioane de tone de cereale, iar 10-12 milioane de tone de cereale care pleacă la export sunt „made in RO”, potrivit specialiştilor din piaţă. Însă, situaţia excepţională de anul trecut a făcut ca sursele de aprovizionare să nu poată oferi randamente de volume, iar ţările importatoare au plusat în preţuri spre a suplini necesarul. „Agregat cu pandemia şi efectele pe alocuri nejustificate de panică, s-a creat sistemul de stockpilling, adică de a face provizii”, întăreşte Cezar Gheorghe.

    Cezar Gheorghe, fondatorul Casei de Trading a Fermierilor: „Producţia record a agriculturii româneşti nu reprezintă decât o picătura din efortul global de hrănire a omenirii, iar 11 milioane de tone de grâu sunt doar 1,45% din prognoza mondială de producţie la grâu. Iar aceasta este în suferinţă, căci producţia mondială este cifrată la 775 milioane de tone de cereale, faţă de consumul care este estimat la 786 milioane de tone de cereale.”

    Anul 2021 a generat acelaşi fenomen advers de secetă, însă de data aceasta victime au fost continentele nord şi sud americane. În Canada şi SUA au fost afectate producţiile de rapiţă şi grâu, iar în Brazilia a fost afectată producţia de porumb. „Canada a pierdut circa 9,3 milioane de tone din producţia de grâu şi circa 7 milioane de tone din producţia de rapiţă, SUA a pierdut circa 6,23 milioane tone de grâu, Brazilia circa de 25 milioane de tone din producţia de porumb. Iar pe continentul european, mai precis în bazinul Mării Negre, Rusia a pierdut 12,5 milioane de tone de grâu din aceleaşi cauze”, susţine analistul pentru comerţul cu cereale.

    Un alt factor care a contribuit la creşterea preţurilor, crede el, este factorul politic. Spre exemplu, multe ţări au impus bariere tarifare la exportul materiei prime. Rusia are o taxă de export variabilă la grâu, de circa 53 dolari pe tona de grâu, iar la seminţele de floarea-soarelui percepe un nivel de jumătate din preţul unei tone, dar nu mai puţin de 320 de dolari.

    În plus, pe lângă aceşti factori care au afectat direct, vine energia, care a cunoscut o creştere extremă în ultimul an. „Dacă ne uităm la preţul barilului de petrol, el a ajuns astăzi la nivelul de 80 de dolari/baril în cotaţia BRENT şi trage după el efectiv toată logistica mondială. Cu alte cuvinte, pentru a transporta o tonă de materie primă de la punctul A la punctul B, costul este dublat. Spre exemplu, costul de transport al grâului din Constanţa în Egipt a plecat de la 13 dolari/tonă, iar acum a ajuns la 35 dolari/tonă. Logistica se manifestă pe scara diversităţii de la mare la mic în toate sensurile, astfel că impactează preţurile finale”, subliniază Cezar Gheorghe.

    Anual, în medie, prin Portul Constanţa sunt tranzacţionate circa

    25 de milioane de tone de cereale,

    iar

    10-12 milioane de tone de cereale

    care pleacă la export sunt „made in Ro”, potrivit specialiştilor din piaţă.

    La extracţie, dintr-o tonă de grâu ies 650 de kilograme de făină,

    iar pentru a produce o franzelă de 300 g se folosesc 60 g de făină, conform specialiştilor din industrie.

    Practic, dintr-un kilogram de grâu ies 650 g de făină, cantitate din care se pot produce 10 franzele.

    Mai departe, de la pâine la paste, totul se scumpeşte.

    „Nouă, de la începutul anului şi până în prezent ne-a crescut cu 27% preţul făinii şi probabil va mai creşte cu 5-7% până la finalul anului. Acum, trebuie să facem un calcul şi să creştem direct proporţional şi preţul pastelor”, spune Atilla Vancsa, administrator al businessului Vancsa Multipast din judeţul Covasna, care are o fabrică în localitatea Ilinei, unde produce 2.000 kg/zi.

    Totodată, Iulian Şomîtcă, director de morărit şi panificaţie în cadrul Grup Şerban Holding, care operează în prezent mai multe linii de business în agricultură, spune că simte o explozie a preţului făinii. El afirmă că în luna iulie preţul de achiziţie fără TVA era de 1,14 -1,16 lei/kg, astăzi se duce spre 1,5 lei, plus 30%.

    La extracţie, dintr-o tonă de grâu ies 650 de kilograme de făină, iar pentru a produce o franzelă de 300 g se folosesc 60 g de făină, conform specialiştilor din industrie. Practic, dintr-un kilogram de grâu ies 650 g de făină, cantitate din care se pot produce 10 franzele.

    În retail, o franzelă de 300 g costă între 0,9 şi 1,2 lei, iar în Constanţa, traderii comercializează grâul de panificaţie cu puţin peste 1.100 de lei/tonă, potrivit AgroGo, platformă online dedicată tranzacţionării cerealelor. Ceea ce înseamnă că un kilogram de grâu pentru panificaţie costă circa 1,1 lei. Pentru a face un kilogram de făină, producătorul plăteşte, în aceste condiţii 1,78 de lei pe grâu. Totuşi, pentru un procesator preţul făinii poate fi dublu, iar în retail un kilogram poate să coste de 2,4 ori mai mult.
     

  • Harta investiţiilor străine în 2019: ce companii au pariat pe România şi ce lipseşte

    Un sfert dintre judeţele României au în poziţia de lider o companie din sectorul auto  – fabricarea de maşini sau de componente pentru industria auto – şi toate sunt investiţii străine. Harta proiectelor de tip ISD (investiţie străină directă) arată cât de mult au cântărit în economia judeţelor cele mai recente proiecte mari din industria auto – Daimler cu peste 300 mil. euro la Sebeş, în compania Star Assembly – Ford cu motoarele turate la Craiova sau Pirelli cu mai multe proiecte de extindere la Slatina. De pe aceeaşi hartă lipsesc însă fabrici de mezeluri, de dulciuri, de conserve. Singurii reprezentanţi ai industriei alimentare lideri într-un judeţ sunt producătorul din industria de morărit şi panificaţie Vel Pitar, controlat de fondul de investiţii Broadhurst şi Fabrica de Lapte Braşov a grupului grec Olympus.

    Judeţele Gorj, Mehedinţi, Vaslui, Botoşani şi Teleorman au un stoc al investiţiilor străine directe de sub 100 de milioane de euro, bani „strânşi” în 30 de ani de capitalism. La polul opus, zece judeţe la care se adaugă Bucureştiul şi Ilfovul au atras cel puţin 1 mld. euro fiecare, cu un vârf de 46 mld. euro în Bucureşti, dintr-un total de 82 mld. euro, arată o analiză a Business Magazin pe baza datelor de la BNR aferente anului 2019.

    Ruptura dintre judeţele României este evidentă de două decenii încoace, însă în loc să se estompeze ea pare să se amplifice. În Gorj, de exemplu, BNR notează în 2019 un stoc total al ISD-urilor de numai 3 milioane de euro, la fel ca în 2018. Cel mai mare business din judeţ este reprezentat de Complexul Energetic Oltenia, un colos cu aproape 13.000 de angajaţi în 2019, dar cu pierderi de 863 mil. lei în acelaşi an la o cifră de afaceri de 3,1 mld. lei. CE Oltenia, jucător strategic pe piaţa de energie, controlat de stat, trece acum printr-un proces de reorganizare gândit şi structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania ar urma să devină viabilă prin eficientizarea operaţiunilor şi trecerea la resurse regenerabile şi mai puţin poluante.

    În Dolj, investiţia realizată de constructorul auto Ford la Craiova a schimbat raportul de forţe din judeţ, iar prezenţa Ford şi Dacia în judeţele Dolj şi Argeş a atras şi zeci de producători de componente auto în cele două zone sau în judeţele vecine. Ilfovul a câştigat şi el în ultimii ani din mutarea sediilor unor companii din Bucureşti odată cu explozia rezidenţială care a cuprins şi multe din zonele de lângă Capitală.

    Investiţiile străine se văd pe harta de business a României, la fel de bine cum se vede şi lipsa lor. Se văd proiectele mari din industria auto – în 12 judeţe din ţară compania lider după cifra de afaceri este un jucător din industria auto, firme cu capital străin. Nu se văd investiţii comparabile în industria alimentară. Paradoxal, o ţară care domină topurile europene ale producţiilor agricole de cereale, nu are nicio fabrică de alimente, fie ea cu capital străin sau local cu afaceri de 1 mld. lei cel puţin. Mai mult, între liderii judeţelor după cifra de afaceri din 2019 se află doar două companii din industria alimentară – Vel Pitar – business din industria de morărit şi panificaţie deţinut de fondul de investiţii Broadhurst şi care este cea mai mare companie din judeţul Vâlcea şi Fabrica de Lapte Braşov (Covasna).

    Dacă industria alimentară are doar două companii pe harta liderilor de business, agricultura – cultivarea cerealelor – are trei companii lider în judeţe, respectiv Agricost (Brăila), Agro-Chirnogi (Călărăşi) şi Plantagro (Vaslui). Lor li se adaugă însă şi Bunge (Buzău) sau Expur (Ialomiţa), companii care au activităţi în industria alimentară, prin brandurile de uleiuri vegetale, dar care au şi o puternică amprentă în agrobusiness.

    Capitalul străin dă cel mai mare număr de lideri din judeţe, în doar 8 regiuni ale României compania lider este un business antreprenorial. Fiecare dintre lideri, capital românesc sau străin generează business în jurul lui, dezvoltă nuclee de companii mici, majoritatea antreprenoriale care cresc odată cu liderii judeţelor.

    Polarizarea investiţiilor, lipsa lor din unele zone ale României au creat în ultimii 30 de ani diferenţe majore între judeţe vecine, diferenţe care pot fi corectate doar prin proiecte noi.

  • Grupul Şerban din Bacău estimează afaceri de 80 mil. euro în 2020, în creştere cu 16%

    Grupul Şerban din Oneşti, judeţul Bacău, cu activităţi în cultivarea şi comercializarea cerealelor şi oleagi­noaselor, creşterea păsărilor, morărit şi panificaţie, patiserie şi cofertărie şi alimentaţie publică, speră la atingerea unei cifre de afaceri de 80 mil. euro în 2020, adică o creştere de 16% faţă de anul anterior.

    „Ritmul de creştere pe care îl previzionăm este cu do­uă cifre, conti­nuând în ace­laşi ritm ca în ulti­mii ani, de­păşind creş­terea medie a pie­ţei, mi­zând pe oleagi­noa­se şi le­gume, no­ua noastră li­nie de afaceri. Dacă anul 2019 a însemnat depăşirea pragului de 70 mil. euro, pentru 2020 ne propunem să tre­cem de borna 80 mil. euro“, a spus Ovi­diu Bucătaru, CFO al Grup Şerban Holding.

    Businessul Şerban operează în prezent şapte companii şi are peste 12.000 de hectare cultivate cu cereale şi oleaginoase, trei ferme de creştere a puilor şi cinci băcănii, potrivit datelor de pe propriul site.  

    Reprezentanţii companiei spun că anul agricol 2019-2020 a început bine, culturile de toamnă sunt într-o stare mai bună comparativ cu situaţia similară din ianuarie anul trecut şi întrevăd o creştere a sectorului vegetal. În ceea ce priveşte piaţa cărnii de pasăre, Şerban estimează o creştere a cererii de 5-7%. De altfel, ei îşi propun să extindă ramura de panificaţie la nivel naţional.

  • Constantin Boromiz, fondatorul Boromir, unul dintre cei mai importanţi producători de panificaţie din România

    Carte de vizită

    Constantin Boromiz a înfiinţat şi conduce singurul producător de panificaţie listat la bursă

    A decis să fie propriul său patron după ce a profesat vreme de numai un an ca inginer după terminarea Facultăţii de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti

    Constantin Boromiz a început activităţile în domeniu în jurul anului 1994 împreună cu fratele său, Gheorghe Boromiz, şi cumnatul său, George Frîntu, cu banii de la nuntă şi împrumutaţi de la rude

    Boromir Ind a avut anul trecut o cifră de afaceri de 255 milioane de lei

  • Povestea tinerilor români care au început afacerea într-un garaj iar acum au în plan să-şi deschidă mai multe magazine

    Ideea a apărut în urmă cu şapte ani, pornind de la observaţia că la vremea respectivă bucureştenii nu mai aveau acces la o pâine de calitate, aşa cum exista în străinătate. Iar cum cei doi făceau de ani de zile pâine în casă, deja acumulaseră cele 10.000 de ore proverbiale, necesare excelenţei în orice domeniu. ”Întrebarea «ce ar fi dacă…» a venit natural şi într-o zi ne-am hotărât să încercăm să facem un business din asta, iar Tartelier 1.0 a început în 2011, într-un garaj. Glumeam cu partenerii că multe companii mari au pornit dintr-un garaj, iar dacă facem şi noi la fel, sigur o să avem succes“, declară Irina Gheorghiu, care deţine împreună cu soţul său afacerea Tartelier. După doi ani au decis să se mute într-un loc mai vizibil, dar din cauza dificultăţilor de a închiria un spaţiu în condiţii acceptabile au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea.

    Printr-un concurs de împrejurări, Tartelierul a renăscut în varianta 2.0 în primăvara lui 2017, cu noi investitori şi o nouă locaţie. În prezent, Tartelier are cinci acţionari – Irina şi Ştefan Gheorghiu, Andrei Pitiş, un antreprenor foarte cunoscut în domeniul tech, Julien Ducarroz, fost director de marketing al Orange România şi în prezent CEO al Orange Moldova, şi Răzvan Popescu, unul dintre fondatorii Dental Med. Ştefan Gheorghiu are background în ştiinţe – fizică, chimie industrială, inginerie – şi a lucrat 10 ani în cercetare în universităţi de prestigiu din SUA şi Europa, iar soţia sa este de profesie jurnalist, cu experienţă de lucru şi management în presa publică şi privată.

    Iniţial, Tartelierul a pornit din pasiunea cuplului pentru gastronomie, acesta fiind încă motorul activităţii lor. În anii petrecuţi în străinătate, cei doi au explorat cultura şi tradiţiile culinare ale Europei, mai ales partea de brutărie şi patiserie şi cofetărie; au cunoscut morari şi brutari de la care, spun antreprenorii, au învăţat foarte mult despre producţie şi business, iar cu unii colaborează şi în prezent. După ce s-au întors în ţară, după fiecare concediu petrecut în Franţa, aduceau câte un sac de făină în portbagajul maşinii, povesteşte Irina Gheorghiu, iar timp de câţiva ani au făcut pâine în cuptorul de acasă, experimentând metode tradiţionale de fermentaţie, diverse combinaţii de făinuri şi seminţe şi diverse metode ce coacere pe vatră. ”Din cele două pâini care ieşeau din cuptor, pe una o mâncam, iar pe cealaltă o dăruiam. În acest fel ne-am făcut mulţi prieteni şi am descoperit că pâinea are proprietatea magică de a aduce oamenii la un loc“, spune Irina Gheorghiu. Investiţia iniţială s-a desfăşurat în mai multe etape şi este greu de estimat cu exactitate, dar fondatorii spun că se plasează în jurul a 100.000 de euro.

    Principalele categorii produse şi comercializate de Tartelier sunt pâinea, tartele dulci şi sărate, patiseria pe stil francez (croissants, financieri) şi oferta de prânz (sandvişuri, quiche, salate etc.). După cum arată şi numele, Tartelierul este în primul rând un atelier de tarte, deci tartele sunt mediul în care cei doi îşi exprimă cel mai bine talentul şi creativitatea. Astfel, Irina şi Ştefan Gheorghiu au ambiţia şi de a arăta bucureştenilor că tarta poate fi mult mai mult decât prăjitura banală din cofetăriile tradiţionale româneşti. ”Noi interpretăm în mod original reţetele clasice, dar creăm în permanenţă şi altele noi“, spune antreprenoarea. Tartelierul se poziţionează pe segmentul premium, oferind produse care punctează la calitate prin materiile prime din ingrediente bio.

    Categoriile de public ţintă includ ”young professionals“, acei oameni interesaţi de gastronomie sau de mâncare sănătoasă, oameni care cred în bio, susţin agricultura şi un stil de viaţă sustenabil. În Tartelier nu se folosesc aditivi, coloranţi alimentari sau conservanţi, ci totul este produs pe loc, în ziua vânzării. De asemenea, afacerea se adresează comunităţii de expaţi europeni care caută în Bucureşti o calitate a produselor comparabilă cu cea de acasă. În linii mari, valoarea bonului mediu este în jur de 30 de lei.

    Pe de altă parte, piaţa în care activează este din ce în ce mai competitivă, iar dacă în 2011 în tot Bucureştiul existau doar două, trei afaceri cu pâine şi patiserie de calitate, în ultimii ani au apărut multe firme mici care produc marfă bună, afirmă antreprenorii. ”Noi vedem asta ca un semn bun, care arată că piaţa se maturizează şi cererea de produse de calitate creşte. Tartelierul se diferenţiază de concurenţă mai ales prin direcţia bio pe care a ales-o“, explică Irina Gheorghiu. Deşi spune că este prea devreme să vorbească despre datele financiare, ţinând cont că au redeschis businessul de circa jumătate de an, fondatoarea precizează că în momentul de faţă încă mai investesc în schimbări şi amenajări în magazin. Recunoaşte că deocamdată nu se gândesc la extinderea businessului, dar e posibil ca în viitor să îşi deschidă mai multe puncte de vânzare. ”Ne dorim că Tartelierul să devină o destinaţie pentru cei interesaţi de mâncarea bună şi un loc plăcut de întâlnire pentru business sau prieteni“, adaugă antreprenoarea. Pe de altă parte, completează tot ea, Tartelierul nu a fost gândit pentru francizare, deoarece principalul motor al interesului pentru produsele lor este reprezentat de creativitatea echipei de producţie. ”În plus, nivelul de calitate este greu de reprodus în mai multe locaţii“, completează ea.

    Cel mai dificil moment de la lansarea afacerii a fost, conform antreprenorilor, găsirea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea afacerii. În primul rând, chiriile foarte mari fac foarte dificilă găsirea unui spaţiu care să permită producţia şi vânzarea în acelaşi loc. Pe de altă parte, infrastructura spaţiilor comerciale este foarte precară – de exemplu, puţine spaţii comerciale au curent trifazic şi o capacitate suficientă pentru instalarea unui cuptor, iar instalarea acestora implică cheltuieli substanţiale care cad de obicei în sarcina chiriaşului, spune Irina Gheorghiu.

    ”Însă un  antreprenor trebuie să aibă curajul să-şi ia viaţa în propriile mâini. În primul rând, trebuie să fie dedicat şi să aibă motivaţia să-şi urmărească scopul şi ideile şi trebuie să fie tolerant la risc. Nu e nevoie să aibă mulţi bani, mai ales că bani pentru afaceri se găsesc din ce în ce mai uşor în ultima vreme“, sunt sfaturile sale pentru cei care vor să ia calea antreprenoriatului. Indiferent în ce domeniu activează cineva, nu poate să obţină acest echilibru decât dacă îi place ceea ce face, pasiunea fiind una din căile sănătoase spre succes, completează antreprenoarea. ”Tinerii sunt mai buni la antreprenoriat decât cei din generaţia noastră. Ei au crescut deja într-o cultură în care totul e posibil şi în care cunoaşterea nu se mai limitează la un manual. Trebuie să aibă curaj să încerce, să nu se teamă de eşec şi să înveţe din el. Tinerii care vor să înceapă o afacere trebuie să înţeleagă cât mai repede că antreprenoriatul nu se potriveşte oricui. Unele lucruri se pot învăţa, altele ţin de personalitatea fiecăruia“, conchide fondatoarea Tartelier.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci şi-au adjudecat 20% din piaţă. În industria de panificaţie cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină tot antreprenorii locali.

  • Povestea tinerilor români care au început afacerea într-un garaj iar acum au în plan să-şi deschidă mai multe magazine

    Ideea a apărut în urmă cu şapte ani, pornind de la observaţia că la vremea respectivă bucureştenii nu mai aveau acces la o pâine de calitate, aşa cum exista în străinătate. Iar cum cei doi făceau de ani de zile pâine în casă, deja acumulaseră cele 10.000 de ore proverbiale, necesare excelenţei în orice domeniu. ”Întrebarea «ce ar fi dacă…» a venit natural şi într-o zi ne-am hotărât să încercăm să facem un business din asta, iar Tartelier 1.0 a început în 2011, într-un garaj. Glumeam cu partenerii că multe companii mari au pornit dintr-un garaj, iar dacă facem şi noi la fel, sigur o să avem succes“, declară Irina Gheorghiu, care deţine împreună cu soţul său afacerea Tartelier. După doi ani au decis să se mute într-un loc mai vizibil, dar din cauza dificultăţilor de a închiria un spaţiu în condiţii acceptabile au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea.

    Printr-un concurs de împrejurări, Tartelierul a renăscut în varianta 2.0 în primăvara lui 2017, cu noi investitori şi o nouă locaţie. În prezent, Tartelier are cinci acţionari – Irina şi Ştefan Gheorghiu, Andrei Pitiş, un antreprenor foarte cunoscut în domeniul tech, Julien Ducarroz, fost director de marketing al Orange România şi în prezent CEO al Orange Moldova, şi Răzvan Popescu, unul dintre fondatorii Dental Med. Ştefan Gheorghiu are background în ştiinţe – fizică, chimie industrială, inginerie – şi a lucrat 10 ani în cercetare în universităţi de prestigiu din SUA şi Europa, iar soţia sa este de profesie jurnalist, cu experienţă de lucru şi management în presa publică şi privată.

    Iniţial, Tartelierul a pornit din pasiunea cuplului pentru gastronomie, acesta fiind încă motorul activităţii lor. În anii petrecuţi în străinătate, cei doi au explorat cultura şi tradiţiile culinare ale Europei, mai ales partea de brutărie şi patiserie şi cofetărie; au cunoscut morari şi brutari de la care, spun antreprenorii, au învăţat foarte mult despre producţie şi business, iar cu unii colaborează şi în prezent. După ce s-au întors în ţară, după fiecare concediu petrecut în Franţa, aduceau câte un sac de făină în portbagajul maşinii, povesteşte Irina Gheorghiu, iar timp de câţiva ani au făcut pâine în cuptorul de acasă, experimentând metode tradiţionale de fermentaţie, diverse combinaţii de făinuri şi seminţe şi diverse metode ce coacere pe vatră. ”Din cele două pâini care ieşeau din cuptor, pe una o mâncam, iar pe cealaltă o dăruiam. În acest fel ne-am făcut mulţi prieteni şi am descoperit că pâinea are proprietatea magică de a aduce oamenii la un loc“, spune Irina Gheorghiu. Investiţia iniţială s-a desfăşurat în mai multe etape şi este greu de estimat cu exactitate, dar fondatorii spun că se plasează în jurul a 100.000 de euro.

    Principalele categorii produse şi comercializate de Tartelier sunt pâinea, tartele dulci şi sărate, patiseria pe stil francez (croissants, financieri) şi oferta de prânz (sandvişuri, quiche, salate etc.). După cum arată şi numele, Tartelierul este în primul rând un atelier de tarte, deci tartele sunt mediul în care cei doi îşi exprimă cel mai bine talentul şi creativitatea. Astfel, Irina şi Ştefan Gheorghiu au ambiţia şi de a arăta bucureştenilor că tarta poate fi mult mai mult decât prăjitura banală din cofetăriile tradiţionale româneşti. ”Noi interpretăm în mod original reţetele clasice, dar creăm în permanenţă şi altele noi“, spune antreprenoarea. Tartelierul se poziţionează pe segmentul premium, oferind produse care punctează la calitate prin materiile prime din ingrediente bio.

    Categoriile de public ţintă includ ”young professionals“, acei oameni interesaţi de gastronomie sau de mâncare sănătoasă, oameni care cred în bio, susţin agricultura şi un stil de viaţă sustenabil. În Tartelier nu se folosesc aditivi, coloranţi alimentari sau conservanţi, ci totul este produs pe loc, în ziua vânzării. De asemenea, afacerea se adresează comunităţii de expaţi europeni care caută în Bucureşti o calitate a produselor comparabilă cu cea de acasă. În linii mari, valoarea bonului mediu este în jur de 30 de lei.

    Pe de altă parte, piaţa în care activează este din ce în ce mai competitivă, iar dacă în 2011 în tot Bucureştiul existau doar două, trei afaceri cu pâine şi patiserie de calitate, în ultimii ani au apărut multe firme mici care produc marfă bună, afirmă antreprenorii. ”Noi vedem asta ca un semn bun, care arată că piaţa se maturizează şi cererea de produse de calitate creşte. Tartelierul se diferenţiază de concurenţă mai ales prin direcţia bio pe care a ales-o“, explică Irina Gheorghiu. Deşi spune că este prea devreme să vorbească despre datele financiare, ţinând cont că au redeschis businessul de circa jumătate de an, fondatoarea precizează că în momentul de faţă încă mai investesc în schimbări şi amenajări în magazin. Recunoaşte că deocamdată nu se gândesc la extinderea businessului, dar e posibil ca în viitor să îşi deschidă mai multe puncte de vânzare. ”Ne dorim că Tartelierul să devină o destinaţie pentru cei interesaţi de mâncarea bună şi un loc plăcut de întâlnire pentru business sau prieteni“, adaugă antreprenoarea. Pe de altă parte, completează tot ea, Tartelierul nu a fost gândit pentru francizare, deoarece principalul motor al interesului pentru produsele lor este reprezentat de creativitatea echipei de producţie. ”În plus, nivelul de calitate este greu de reprodus în mai multe locaţii“, completează ea.

    Cel mai dificil moment de la lansarea afacerii a fost, conform antreprenorilor, găsirea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea afacerii. În primul rând, chiriile foarte mari fac foarte dificilă găsirea unui spaţiu care să permită producţia şi vânzarea în acelaşi loc. Pe de altă parte, infrastructura spaţiilor comerciale este foarte precară – de exemplu, puţine spaţii comerciale au curent trifazic şi o capacitate suficientă pentru instalarea unui cuptor, iar instalarea acestora implică cheltuieli substanţiale care cad de obicei în sarcina chiriaşului, spune Irina Gheorghiu.

    ”Însă un  antreprenor trebuie să aibă curajul să-şi ia viaţa în propriile mâini. În primul rând, trebuie să fie dedicat şi să aibă motivaţia să-şi urmărească scopul şi ideile şi trebuie să fie tolerant la risc. Nu e nevoie să aibă mulţi bani, mai ales că bani pentru afaceri se găsesc din ce în ce mai uşor în ultima vreme“, sunt sfaturile sale pentru cei care vor să ia calea antreprenoriatului. Indiferent în ce domeniu activează cineva, nu poate să obţină acest echilibru decât dacă îi place ceea ce face, pasiunea fiind una din căile sănătoase spre succes, completează antreprenoarea. ”Tinerii sunt mai buni la antreprenoriat decât cei din generaţia noastră. Ei au crescut deja într-o cultură în care totul e posibil şi în care cunoaşterea nu se mai limitează la un manual. Trebuie să aibă curaj să încerce, să nu se teamă de eşec şi să înveţe din el. Tinerii care vor să înceapă o afacere trebuie să înţeleagă cât mai repede că antreprenoriatul nu se potriveşte oricui. Unele lucruri se pot învăţa, altele ţin de personalitatea fiecăruia“, conchide fondatoarea Tartelier.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci şi-au adjudecat 20% din piaţă. În industria de panificaţie cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină tot antreprenorii locali.

  • Românul care a pornit afacerea cu 2.000 de dolari împrumutaţi de la doi prieteni, iar acum are venituri de peste 140 de milioane de euro

    Antreprenorul a fondat în 1993 Macromex, care a ajuns în 2015 la afaceri de 633 de milioane de lei. Absolvent al Facultăţii de Automatică din cadrul Politehnicii Bucureşti, a intrat în afaceri iniţial cu o agenţie de turism numită Dani Tour, în 1992. A renunţat un an mai târziu şi s-a reorientat către distribuţie.

    Dan Minulescu a început afacerea Macromex cu 2.000 de dolari împrumutaţi de la doi prieteni, iar afacerea s-a dezvoltat rapid, ajungând în topul distribuitorilor bunurilor de larg consum. Treptat, Macromex a trecut de la o firmă care distribuia carne de pui la un un grup care are în portofoliu lactate, legume şi peşte congelat, îngheţată sau produse de panificaţie.

    În urmă cu aproximativ cinci ani, compania condusă de Dan Minulescu a semnat un parteneriat cu producătorul belgian de produse de panificaţie şi patiserie La Lorraine Bakery Group, deschizând o fabrică de panificaţie congelată la Câmpia Turzii. Macromex a inaugurat în 2014 şi un complex logistic numit Edenia Distribution Center. Anul trecut, Macromex a vândut zece companii către un grup din Danemarca şi a semnat un parteneriat pentru distribuţia îngheţatei La Strada în nordul Europei. Macromex are peste 400 de angajaţi şi mai mult de 1.700 de produse în portofoliu.

    Macromex are un model de business diferit faţă de competitori, având în vedere că o parte din produse sunt branduri proprii realizate de companie în colaborare cu producători din România şi străinătate. Macromex are în portofoliu branduri proprii precum Corso şi La Strada (îngheţată), dar şi mărci partenere precum La Lorraine (panificaţie congelată) sau President (lactate). Îngheţata La Strada, un brand situat pe segmentul premium, este produsă în Franţa, potrivit ultimelor date.

    Macromex a revenitîn 2015 pe profit net după ce a realizat un câştig de 1,1 mi­lioane de lei. Macromex şi-a bugetat pentru 2016 un profit net de 6,9 milioane de lei, adică o marjă de circa 1%, potrivit ZF.

  • Românul care a pornit afacerea cu 2.000 de dolari împrumutaţi de la doi prieteni, iar acum are venituri de peste 140 de milioane de euro

    Antreprenorul a fondat în 1993 Macromex, care a ajuns în 2015 la afaceri de 633 de milioane de lei. Absolvent al Facultăţii de Automatică din cadrul Politehnicii Bucureşti, a intrat în afaceri iniţial cu o agenţie de turism numită Dani Tour, în 1992. A renunţat un an mai târziu şi s-a reorientat către distribuţie.

    Dan Minulescu a început afacerea Macromex cu 2.000 de dolari împrumutaţi de la doi prieteni, iar afacerea s-a dezvoltat rapid, ajungând în topul distribuitorilor bunurilor de larg consum. Treptat, Macromex a trecut de la o firmă care distribuia carne de pui la un un grup care are în portofoliu lactate, legume şi peşte congelat, îngheţată sau produse de panificaţie.

    În urmă cu aproximativ cinci ani, compania condusă de Dan Minulescu a semnat un parteneriat cu producătorul belgian de produse de panificaţie şi patiserie La Lorraine Bakery Group, deschizând o fabrică de panificaţie congelată la Câmpia Turzii. Macromex a inaugurat în 2014 şi un complex logistic numit Edenia Distribution Center. Anul trecut, Macromex a vândut zece companii către un grup din Danemarca şi a semnat un parteneriat pentru distribuţia îngheţatei La Strada în nordul Europei. Macromex are peste 400 de angajaţi şi mai mult de 1.700 de produse în portofoliu.

    Macromex are un model de business diferit faţă de competitori, având în vedere că o parte din produse sunt branduri proprii realizate de companie în colaborare cu producători din România şi străinătate. Macromex are în portofoliu branduri proprii precum Corso şi La Strada (îngheţată), dar şi mărci partenere precum La Lorraine (panificaţie congelată) sau President (lactate). Îngheţata La Strada, un brand situat pe segmentul premium, este produsă în Franţa, potrivit ultimelor date.

    Macromex a revenitîn 2015 pe profit net după ce a realizat un câştig de 1,1 mi­lioane de lei. Macromex şi-a bugetat pentru 2016 un profit net de 6,9 milioane de lei, adică o marjă de circa 1%, potrivit ZF.