Tag: Pandora

  • Cine este tânărul care vinde cele mai deştepte bijuterii din România: “Clienţii revin la magazin de şase ori cu aceeaşi bijuterie”

    Ziua în care ţi-ai luat permisul de conducere sau ziua în care ai văzut turnul Eiffel pot fi motive pentru cumpărarea unei bijuterii„, descrie Lucian Adochiţei, country manager al Pandora Jewelry pentru România şi Moldova, conceptul cu bijuterii personalizate pe care se bazează brandul internaţional.

    Fondată de un mic bijutier din Danemarca în 1983, afacerea a ajuns pe toate continentele după introducerea conceptului de „brăţări talisman„. Pe piaţa locală, preţul pentru un astfel de produs porneşte de la 59 de lei şi poate ajunge la 2.000 de euro, în funcţie de numărul de experienţe pe care vrea să şi le amintească posesoarea bijuteriei. Până acum, circa 10.000 de astfel de brăţări au fost cumpărate de români, alături de alte bijuterii din metale preţioase cu o valoare cuprinsă între 14 şi 24 de carate existente în portofoliul Pandora. Lansată pe piaţa autohtonă în iarna anului 2011, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 700.000 de euro şi la un profit net de circa 30.000 de euro. Adochiţei este responsabil de activiteatea celor două magazine din Bucureşti şi a celui din Constanţa, dar brandul este prezent şi prin două francize, în Iaşi şi în Cluj şi prin intermediul a circa 30 de puncte de desfacere în cadrul magazinelor multibrand: Sabrini, Be in Time, Splend’or, B&B Collection şi Cellini.

    Talismanele i-au adus noroc lui Adochiţei, care, până să lucreze în cadrul reţelei internaţionale de bijuterii, şi-a testat abilităţile de antreprenor cu o afacere de producţie de mobilă la comandă, a lucrat în publicitate în cadrul unui trust media şi a fost manager de retail pentru un distribuitor de produse farmaceutice pentru animale. Pasionat de marketing, spune că nu există mari diferenţe între activităţile anterioare şi afacerea cu bijuterii, domeniu în care a intrat în 2010, cu un magazin propriu. A preferat totuşi să se dedice afacerii Pandora atunci când danezii şi-au extins activităţile din Europa Centrală şi de Est, preluând conducerea acestora pentru România şi Republica Moldova, singurele ţări din regiune în care brandul nu era prezent. După ce în 2009 a intrat pe piaţa din Polonia, unde, potrivit managerului, toate brandurile au performanţe cu 20-30% mai bune decât în România, reţeaua a ajuns pe piaţa autohtonă la sfârşitul lui 2011, mizând pe apetitul românilor pentru branduri internaţionale.

    Lansarea din Republica Moldova va fi făcută în următoarele luni, prin intermediul unui partener care va lansa două magazine. „Deşi este o piaţă asemănătoare cu cea din România, proporţia bijuteriilor de brand este mică, la putere fiind încă cele turceşti sau ruseşti„, descrie Adochiţei comportamentul clienţilor din vecinătate.

    În România însă, piaţa de bijuterii şi ceasuri de brand este evaluată la 90 de milioane de euro, fiind compusă din circa 20 de jucători. Aceasta este dominată în prezent de retailerul de bijuterii B&B, cu o cifră de afaceri de circa 40 milioane de euro, de compania italiană de produse de lux Sodo Migliori – care operează pe piaţa autohtonă magazinele Paul&Shark, Swarowski şi Cellini, cu o cifră de afaceri de circa 20 mil. euro – şi de retailerul de bijuterii Sevda, cu afaceri estimate la circa cinci milioane de euro. Pandora ocupă deocamdată locul 17 în lista „bijutierilor„ autohtoni din segmentele premium şi de lux, într-o piaţă aflată la 10% din valoarea afacerilor globale ale danezilor.

  • Bijutierii testează piaţa românească

    Cu afaceri care se apropie de un miliard de euro, cu magazine în 55 de ţări şi cu o istorie de aproape trei decenii, danezii de la Pandora sunt un exemplu mai mult decât concludent că bijuteriile – chiar mici şi delicate cum sunt ele – pot pune bazele unui business solid. Intrarea pe piaţa românească a danezilor a avut loc luna trecută în centrul comercial AFI Palace Cotroceni. Pandora devine astfel cel mai nou jucător pe piaţa retailului de bijuterii, evaluată la circa 100 de milioane de euro, potrivit estimărilor BUSINESS Magazin, şi împărţită între B&B Collection, Cellini, Helvetansa, Micri Gold sau Sabion. Ultimii care şi-au anunţat intenţia de a deschide un magazin propriu în România sunt israelienii de la Rafael & Sons. De când a intrat pe piaţa locală, Rafael & Sons a vândut produsele exclusiv în cele 14 magazine Cellini.

    Acum planurile companiei se conturează într-o altă direcţie şi vizează pentru acest an un boutique Rafael & Sons doar pentru diamante, în zona Calea Victoriei – Banca Naţională. Reprezentanţii Pandora spun că se aşteaptă ca fiecare client al magazinului deschis în centrul comercial AFI Palace Cotroceni să lase în medie 400 de lei (100 de euro) la casă. “Clienţii pretenţioşi ştiu exact ceea ce caută. Ceilalţi sunt atraşi de designul bijuteriei, rezonanţa pietrei şi cumpără întotdeauna în funcţie de preţ, aceasta fiind principala caracteristică după care se ghidează. N-au cunoştinţe tehnice, sunt atraşi de modele, culori şi estetica pietrelor”, spun reprezentanţii Pandora, care au adus în România bijuterii cu preţuri între 14 şi 4.500 de euro, care se încadrează în categoria “affordable luxury jewelry” şi care ar putea mulţumi aproape orice client. “Preţul, deşi important în mixul de marketing, nu trebuie considerat principalul driver. Cunoaştem obiceiurile de consum din zona în care activăm, iar oferta de produse este adaptată acestora.”

    Mai mult, oficialii Pandora spun că orice produs din magazin îşi poate găsi uşor cumpărător în Bucureşti, deoarece capitala este oraşul românesc cel mai deschis provocărilor din punctul de vedere al stilului şi culorilor de bijuterii care se poartă. Acest fapt explică şi motivul pentru care compania a optat să deschidă în Bucureşti primul său magazin din România: “AFI ne-a oferit spaţiul potrivit şi l-am luat. Suntem în discuţii cu încă un centru comercial din zona de Nord, însă ne dorim o anumită poziţionare şi suprafaţă. Rămâne de văzut dacă vom găsi ceea ce ne dorim acolo”, spun oficialii companiei. Magazinul din AFI Palace, care a necesitat o investiţie de circa 300.000 de euro, are o suprafaţă de 64 de metri pătraţi.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor pentru piaţa locală, reprezentanţii Pandora spun că sunt prudenţi, bine pregătiţi şi documentaţi şi au un plan de extindere stabilit pe următorii doi ani. “Vom deschide încă trei magazine în Bucureşti. De asemenea, vizăm să ne extindem în câteva oraşe din ţară printr-o reţea de magazine partenere şi proprii.”Compania caută în principal spaţii în centre comerciale, însă reprezentanţii acesteia nu exclud posibilitatea unor magazine stradale, dacă se vor ivi oportunităţi: “Urmează să deschidem până la sfârşitul anului o locaţie stradală în Bucureşti”.

    Pe stradal a mizat şi Helvetansa, care a intrat pe piaţă în urmă cu circa doi ani şi între timp a ajuns la trei magazine în România, toate stradale. Magazinele Helvetansa au vândut anul trecut bijuterii, ceasuri şi accesorii Piaget, Cartier sau Dior în valoare de 13,5 milioane de lei (3,2 milioane de euro). Cel mai mare vânzător român de bijuterii rămâne B&B Collection, care reuneşte peste 100 de unităţi şi afaceri de 153 milioane de lei (36,4 milioane de euro). Cele peste 100 de magazine Kultho, Be in Time, Splend’or, B&B Collection sau Kendra se adresează fiecare unui alt tip de client – conservator, tânăr, elegant sau care caută preţuri atrăgătoare. Spre deosebire de toate celelalte lanţuri, care oferă bijuterii Rosato, Versace, Breil sau Giorgio Visconti, magazinele Kendra vând doar produse de machiaj.

    În liga celor mari joacă şi lanţul Cellini-Swarowski, cu 18 magazine, dintre care patru Swarowski şi restul Cellini. Pentru a confirma crezul celor de la Pandora, că bucureştenii au apetit crescut pentru cumpărături, cei de la Sodo Miglori, care operează magazinele Cellini şi Swarowki, au mizat pe capitală, cu un total de 13 magazine. Restul magazinelor sunt în Constanţa, Ploieşti, Piteşti şi Cluj Napoca. Numelor cunoscute de pe piaţă li se adaugă bijutierii fără nume, dar cu tradiţie, la care românii mergeau înainte de apariţia noii generaţii. Clienţi pentru aceştia există în continuare. Clienţi există în România pentru aproape orice fel de bijuterie, ca în orice piaţă care încă se educă.

  • Planeta Pandora din “Avatar” va deveni o atracţie pentru parcurile Disney

    Această planetă imaginară, prezentată de James Cameron ca un eden cu o natură virgină, va fi reconstituită de echipele de specialişti care lucrează pentru parcurile tematice Disney. Primul parc care va primi universul din “Avatar” va fi Walt Disney World, din Florida, în secţiunea “Animal Kingdom”. Lucrările vor debuta în 2013.

    Graţie parteneriatului cu Disney, “vom putea să dăm viaţă Pandorei aşa cum nimeni nu a mai făcut-o în trecut”, a declarat cineastul canadian într-un comunicat. “Cu alte două noi filme «Avatar» în pregătire în prezent, vom avea şi mai multe decoruri, personaje şi poveşti de explorat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro