Tag: Palermo

  • Alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei

    În Italia erau, la sfârşitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistraţi cu forme legale. Creşterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare faţă de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin.

    Presa din România a fost informată în aceste zile în legătură cu o nouă descoperire a Poliţiei din Italia: alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei. „În fiecare săptămână, în ultimele luni, au fost violate, sechestrate şi ucise românce, o femeie de 60 de ani s-a sinucis, după ce a lucrat ca badantă timp de 15 ani, iar alta şi-a ucis concubinul italian care o abuza. Au fost perioade în care trei femei pe zi au fost ucise în Italia. În aceste zile, şi în Spania au fost găsiţi români trataţi ca sclavi, plătiţi cu sume foarte mici pentru munca la câmp şi cazaţi în corturi, fără apă curentă şi fără minime condiţii de igienă. Ultimele trei guverne nu au luat în considerare informările din partea C.A.P.I.M.E.D. România şi nici proiectul strategic – „Vreau să lucrez legal în Europa mea! – depus de C.A.P.I.M.E.D. România, pentru a sprijini în mod real românii plecaţi la muncă în Italia. Autorităţile din România nu ştiu nici câţi români sunt plecaţi la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câţi român mor anual şi nici măcar nu pot fi repatriaţi, pentru a fi înmormântaţi”, se arată în comunicatul de presă C.A.P.I.M.E.D.

    Datele statistice arată că peste 4,5 milioane de români muncesc în ţările europene, mulţi nefiind înregistraţi, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzaţi de angajatorii care îi forţează să lucreze in condiţii mizere, de violatori, de funcţionari, dar şi de legislaţia discriminatorie. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că românii au trimis acasă peste 55 de miliarde de Euro, mai mult decât investitorii străini şi mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană.

    „Ministerul Pentru Românii de Pretudindeni ar trebui să renunţe la finanţarea proiectelor aşa-zis culturale şi să finanţeze proiecte integrate, parte dintr-o strategie care ar putea salva atât românii abuzaţi astăzi în străinătate, cât şi România de mâine, care va trebui să se ocupe de o populaţie bolnavă, cu nevoi speciale şi fără drept la asistenţă socială şi medicală, după zeci de ani de muncă la negru. O Românie care îşi va primi actualii copii care nu au acces la educaţie şi sunt abuzaţi în străinătate, iar peste 10-20 de ani vor fi adulţi fără pregătire profesională”, se mai arată în comunicat.

  • Ryanair lansează o nouă rută de pe aeroportul Henri Coandă

    Compania aeriană low-cost cu origini irlandeze Ryanair a anunţat lansarea unei noi rute din Bucureşti către Palermo, cu o frecvenţă de trei zboruri săptămânale. Compania va începe să opereze pe noua rută de la 28 martie 2017.

    Aceasta este prima dintre noile rute Ryanair din Bucureşti operate în calendarul de vară 2017 care urmează a fi anunţat curând în întregime, potrivit reprezentanţilor companiei. Odată cu acest anunţ, Ryanair scoate la vânzare locuri pe ruta Bucureşti – Palermo cu tarife ce pornesc de la  a 24.99 de euro pentru călătorii în aprilie şi mai 2017. Aceste locuri promoţionale sunt disponibile de astăzipână la miezul nopţii de luni (22 august).

  • Noua generaţie de mafioţi sicilieni este dependentă de Facebook. Cum arată viaţa lor

    În timp ce poliţiştii consideră că au reuşit să slăbească puterile istorice ale mafiei siciliene, o nouă generaţie de mafioţi a apărut pe străzile din Palermo. Spre deosebire de strămoşii lor, ei se laudă cu ceea ce fac pe Facebook. Unul dintre exemple este Domenico Palazzoto, un mafiot în vârstă de 28 de ani care şi-a făcut un profil Facebook sub un nume fals şi postează poze cu el din bărci cu motor, stând lângă homari scumpi şi şampanie sau conducând limuzine.

    Printre preferinţele lui se numără muzica neapolitană, cântăreţul american Kenny Loggins şi serialele italieneşti despre mafie. Pe pagina sa se află insulte la adresa poliţiei, dar şi discuţii cu un mafiot “aspirant”. “Trebuie să trimit un CV?” întreabă aplicantul “Da, frate”, i-a răspuns Palazzoto glumind. “Trebuie să luăm în considerare cazierul tău. Nu luăm oameni cu un cazier curat.”Palazzoto a adăugat: “Alătură-te echipei mele… Suntem cei mai puternici, ha ha ha”.

    Într-un scurt film postat pe pagina sa, unul dintre colaboratorii săi scrie “Eu sunt Naşul”, la care Palazzoto răspunde “Eu sunt originalul”. Postările, publicate de revista italiană L’Espresso au menirea de a răspândi frica în rândul comunităţii în care este răspândită mafia italiană. Ofiţerii de poliţie se folosesc însă de paginile de pe reţelele sociale  pentru a descoperi capii mafioţi ascunşi sub numele false.

    “Noua generaţie de mafioţi foloseşte Facebook, mesajele scrise şi WhatsApp pentru a arăta că merg la cele mai bune cluburi, plaje şi restaurante deoarece cred că aceasta este modalitatea prin care câştigă respect. Problema este că acest comportament te face detectabil şi vor fi arestaţi”, a declarat pentru The Telegraph o sursă a poliţiei.

  • Fly Romania va lansa zboruri pe ruta Bucureşti – Palermo

     Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi joi, iar tarifele pornesc de la 29,9 euro.

    “Prin introducerea oraşului Palermo în programul nostru de vară am ajuns deja la şapte destinaţii internaţionale, iar intenţia noastră este să extindem rutele şi purtăm în continuare discuţii cu mai multe aeroporturi în acest sens”, a declarat, într-un comunicat, directorul executiv al Fly România, Cătălin Buţu.

    Fly România va începe operarea de zboruri interne şi internaţionale de la mijlocul lunii mai.

    Pentru rutele interne, tarifele vor fi unice, respectiv 69,9 euro/zbor pentru Bucureşti – Timişoara şi 49,9 euro/zbor pentru Bucureşti – Tulcea, iar pe rutele internaţionale, preţurile pornesc de la 29,9 de euro/zbor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de faliment

    “Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment”, scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.

    Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni din Spania au anunţat că vor cere ajutorul guvernului central pentru a-şi putea plăti datoriile. Alte câteva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, între care Catalonia, Andalucia şi Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor financiar.

    O decizie a guvernului Italiei obligă autorităţile locale să scadă cu 25% valoarea contabilă a unor active, rezultând deficite mari în finanţele acestora. Activele vizate includ venituri din surse precum amenzi şi taxe de managementul deşeurilor, de foarte multe ori supraestimate de autorităţile locale în planurile bugetare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro