Tag: Palas Iasi

  • Amazon închiriază o clădire de 13.500 mp în Iaşi

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a închiriat clădirea UBC 5 din cadrul proiectului de birouri Palas Iaşi, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, cu o suprafaţă închiriabilă de 13.500 mp în cea mai mare tran­zac­ţie de birouri din provincie.

    La o chirie medie de 10-12 euro/mp, contractul s-ar ridica la peste 1,6 mil. euro anual, însă astfel de acorduri se semnează pe cel puţin cinci ani, astfel că tranzacţia trece de 8 milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

    Suprafaţa închi­riată oferă suficient spaţiu pentru cel pu­ţin 1.300 de angajaţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Magazinul H&M din Palas Iaşi, inundat la doar o zi de la deschiderea centrului comercial

    Magazinul a fost închis după circa 40 de minute de funcţionare, iar angajaţii centrului încercau vineri dimineaţă să evacueze apa.

    Palas Iaşi a fost inaugurat joi, la eveniment participând şi premierul Victor Ponta.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • S-a deschis Palas Iaşi, în urma unei investiţii de 265 mil. euro – GALERIE FOTO

    Ansamblul multifuncţional de 265 de milioane de euro, finanţat în principal de UniCredit ţiriac Bank, împreună cu Emporiki Bank şi Banca Italo-Romena, creează peste 4.000 de locuri de muncă şi modernizează centrul Iaşului. “De astăzi, Palas devine un reper nu doar pentru Iaşi, ci pentru întreaga Românie. Palas este mai mult decât un mall, este un centru de afaceri de anvergură. Sper ca această mare investiţie să facă din Iaşi un oraş atractiv şi pentru alţi oameni de afaceri, care să vină să îşi dezvolte aici propriile proiecte.

    Suntem încrezători că ansamblul îi va atrage deopotrivă pe locuitorii din zona de nord-est a ţării, precum şi pe cei din afara graniţelor. Pe termen lung, ansamblul Palas reprezintă o investiţie care va contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a regiunii”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele Iulius Group.Situat în inima oraşului, ansamblul Palas este un mix de office – componentă funcţională începând cu toamna anului 2010 – shopping, hoteluri şi entertainment, toate dispuse în jurul unei grădini publice, amplasată în imediata vecinătate a Palatului Culturii.

    La Palas Mall s-au deschis magazine ca H&M, Massimo Dutti, Tommy Hilfiger, Zara, Swarovski, Camaïeu, C&A, New Look, Douglas, Humanic, L’Occitane, LC Waikiki, Oodji, Hervis Sports, Stefanel, Subway. În total, aproximativ 195 de magazine, în 60.500 mp, vor fi prezente în Palas Mall şi pe Palas Shopping Street.Gradul de închiriere pe retail este de 97%. Complexul are restaurante şi cafenele, spaţii de joacă pentru copii, club de bowling şi biliard şi food-court cu o capacitate de 1.300 de locuri.

    Reţeaua Auchan a deschis un hipermarket în cadrul complexului. Palas este singura dezvoltare de retail care are ca ancoră o grădină publică, cu panoramă asupra Palatului Culturii. Grădina cuprinde un lac circular cu ponton şi foişor, oglinzi şi căderi de apă, fântâni arteziene, spaţii largi de promenadă; are 50.000 de arbuşti, peste 1.000 de copaci şi multe specii de flori. O premieră pentru România este şi parcarea subterană, cea mai mare din ţară, cu o capacitate de peste 2.500 de locuri, dotată cu un sistem inteligent de ghidare, care îi ajută pe şoferi să găsească locurile libere şi rezolvă una dintre problemele spinoase ale oraşului.

    Pentru ieşeni Palas va fi gazda a patru zile pline de concerte, în care vor fi acordate peste 15.000 de premii, printre care şi două excursii la Amsterdam. Vineri, 1 iunie 2012, este ziua tinerilor, cu proiecţii 3D pe Palatul Culturii şi concursuri de dans, invitaţi speciali fiind celebrii prezentatori Răzvan şi Dani. Sâmbătă, 2 iunie, Iaşul are marea şansă să doboare un nou record. Toată lumea este invitată la Palas pentru un eveniment special – înălţarea celor mai multe lampioane din lume.

    Responsabil cu voia bună va fi Cătălin Măruţă, iar Andreea Bănică şi ştefan Bănică Jr. vor susţine concerte pe scena din faţa Palatului Culturii.
    Duminică, 3 iunie, ziua dedicată copiilor, la Palas Mall vor veni Alexia Urtoi şi Ştefan Atârgoviţoaie, premiaţi la Festivalul de la San Remo, vor avea loc spectacole de muzică şi dans, iar Alex Velea urcă pe scenă seara, la finalul zilei.Pe 4 iunie vor avea loc spectacole de pian şi vioară, demonstraţii de dans, iar seara, pe scena din Palas Mall, va face show Connect-R.

    Palas în cifre:
    Investiţie totală de 265 de milioane de euro
    Peste 4.000 de locuri de muncă permanente
    2.500 de locuri în parcarea subterană, investiţie de 73 de milioane de euro
    Total suprafaţă construită: 270.000 mp
    United Business Center – trei clădiri de birouri clasa A, peste 20.000 mp
    Palas Mall – 54.200 mp GLA, 170 de magazine
    Palas Shopping Street – 6.300 mp GLA, 25 de magazine
    Branduri internaţionale şi naţionale: Auchan, H&M, Massimo Dutti, Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Camaïeu, Oysho, Tommy Hilfiger, Subway, C&A, Stefanel, Swarovski, New Look, Douglas, Humanic, LC Waikiki, Hervis Sports, Nikon – Yellow Store, Levi’s, Motivi, Oodji, L’Occitane, Sephora, Intersport, Ecco, Il Passo, Deichmann, Sony Center, KFC Drive Thru, Pizza Hut Delivery etc.
    Food court cu 1.300 de locuri, restaurante, cafenele, patiserii
    Cinema multiplex cu 10 săli
    Hoteluri de 4*
    Grădina publică Palas – o investiţie de aproximativ 2,5 de milioane de euro
    Numeroase atracţii: carusel veneţian, lac, patinoar sezonier, amfiteatru în aer liber
    Vestigii arheologice expuse în grădina publică

  • H&M va deschide magazine in Palas Iasi si in mall-urile Iulius din Timisoara si Cluj-Napoca

    Compania Iulius Group anunta parteneriatul cu retailerul suedez
    H&M pentru deschiderea a trei magazine in cadrul ansamblului
    urbanistic Palas din centrul Iasului, in Iulius Mall Timisoara si
    Iulius Mall Cluj, se arata intr-un comunicat al
    dezvoltatorului.
    “Alegerea de catre H&M a ansamblului urbanistic Palas Iasi si a
    mall-urilor noastre din vestul si centrul tarii da un plus de
    valoare portofoliului companiei”, a declarat, in comunicat, Iulian
    Dascalu, presedintele Iulius Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iulius Group investeste 50 mil. euro intr-o parcare subterana la Iasi

    Parcarea va fi amplasata in subsolul complexului Palas Iasi, urmand sa aiba intre trei si cinci nivele. Parcarea va deservi zona comerciala, office, hoteliera, rezidentiala si cea de agrement din incinta proiectului Palas.

     

    “Din punct de vedere tehnic, amenajarea acestei parcari este o mare provocare. Inedita va fi si semnalistica parcarii, iar instalatiile in caz de incendiu, cele pentru ventilatie si pentru masurarea nivelului emisiilor de gaze sunt de ultim moment, presupun ca si acestea unice in Romania”, a afirmat Joachim Jörger, managerul de proiect al ansamblului Palas, reprezentant al companiei germane Assmann Beraten+Planen.

     

    Proiectul imobiliar Palas Iasi urmeaza sa fie finalizat in 2010, urmand sa includa o zona comerciala cu o suprafata de 41.500 de metri patrati, 13.500 mp de spatii de biouri, mai multe hoteluri, o zona rezidentiala cu 500 de apartamente si un parc cu o suprafata de cinci hectare.

     

    Proiectul a obtinut marele premiu in cadrul Targului de Retail si Real Estate „MAPIC” Cannes-Franta, categoria „Best Retail Development over 20.000 sqm”. Investitia in dezvoltarea proiectului Palas Iasi este estimata la 250 de milioane de euro.

     

    Iulius Group detine in prezent pe piata locala trei centre comerciale sub brandul Iulius Mall, situate in Iasi, Timisoara si Cluj, precum si un alt proiect in deztoltare, la Suceava, mall care urmeaza sa fie finalizat in toamna acestui an.