Tag: pahonţu

  • Nicuşor Dan: Evident că l-am cunoscut pe Pahonţu. O să am o evaluare

    Nicuşor Dan a fost întrebat miercuri într-o conferinţă de presă dacă l-a cunoscut pe generalul Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din ultimii 20 de ani.

    „Desigur, da!”, a răspuns Dan.

    Ulterior, Dan a fost întrebat ce va face Pahonţu în mandatul de preşedinte al lui Nicuşor Dan, ţinând cont de faptul că acum 6 luni s-a comunicat că generalul a fost trecut în rezervă ca militar, dar că rămâne în funcţie de director SPP în calitate de civil, iar acest lucru ar fi în contradicţie cu echilibrarea bugetului, pentru că Pahonţu va încasa şi pensiie şi salariu din sistemul public, dar şi ţinând cont de faptul că generalul Lucian Pahonţu conduce SPP de 20 de ani, ceea ce nu ar fi tocmai eficient în privinţa standardului democratic al funcţionării serviciilor secrete din România.

    „Evident că l-am cunoscut (pe Pahonţu – n.r.) pentru că e vorba de omul care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale a acestei instituţii şi e bine că trebuie să colaborăm. O să am o evaluare, aşa cum o să am o evaluare pe activitatea serviciilor în general, pe care n-am făcut-o până acum”, a răspuns Nicuşor Dan.

    Potrivit preşedintelui, evaluarea va fi imediat după ce se va ieşi din problemele de guvern şi buget.

  • I-a luat gradul, dar îi lasă funcţia: Preşedintele Iohannis l-a trecut în rezervă pe generalul Lucian Pahonţu, şeful SPP, considerat unul dintre cei mai puternici oameni din sistemul de stat

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul prin care l-a trecut în rezervă pe generalul Lucian Pahonţu, directorul SPP. 

    „Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 1 noiembrie 2024, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general – cu patru stele Pahonţu Lucian-Silvan din Serviciul de Protecţie şi Pază, la data de 2 noiembrie 2024”, informează Administraţia Prezidenţială.

    Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază este unul dintre cei mai longevivi directori de servicii speciale din România. A stat în funcţie 19 ani, fiind numit de fostul preşedinte Traian Băsescu. P

    Potrivit legii, după 2 noiembrie, Pahonţu nu mai putea ocupa acest post.

    SPP a revenit cu precizări, după ce Pahonţu a fost trecut în rezervă, dar rămâne în funcţie:

    „Conform prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, SPP este condus de un director cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea CSAT.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin.23 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, generalii din Serviciul de Protecţie şi Pază sunt menţinuţi în activitate până la împlinirea vârstei de 60 de ani.

    Dl.gl. Lucian-Silvan Pahonţu se trece în rezervă din calitatea sa de militar, la împlinirea vârstei de 60 de ani, pe data de 2 noiembrie 2024.
    Încetarea calităţii de director SPP, cu rang de secretar de stat, presupune emiterea unui decret de eliberare din funcţie”.