Tag: PACIENTĂ

  • Mărturia unei paciente cu COVID-19 din Spitalul TBC de la Stejăriş: Trecem prin două saloane cu persoane infectate ca să ajungem la toaletă

    Carmen este infectată cu noul coronavirus şi este internată în Spitalul TBC de la Stejăriş. În salon nu are chiuvetă. Femeia îţi arată drumul lung pe care trebuie să-l facă pentru a ajunge la toaletă. Trece prin două saloane în care sunt paciente infectate, deschide uşile învechite, iar apoi găseşte, în sfârşit, toaletele. Trebuie să atingă coşul de gunoi pentru a-l folosi. Vasul de toaletă nu este curăţat. Rar curge apă caldă la duş, spune Carmen, care se teme că aici se va îmbolnăvi şi mai tare, în loc să se vindece.

    Prefectul de Braşov spune că ştie de condiţiile de la Stejăriş, şi că, în câteva luni, spaţiile din spital vor fi renovate. Până atunci însă, pacienţii cu Covid internaţi aici, dar şi medicii care îi îngrijesc, sunt nevoiţi să accepte situaţia. Carmen îi invită pe cei care trebuie să schimbe lucrurile să vină şi să vadă cu ochii lor saloanele.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • Pacienta care a luat foc în sala de operaţii de la Spitalul Floreasca a murit

    Pacienta în vârstă de 66 de ani care a luat foc pe masa de operaţii de la Spitalul Floreasca a murit duminică seară, a confirmat, pentru MEDIAFAX, deputatul Emanuel Ungureanu.

    „Din păcate, din cumulul de probleme care au existat de la momentul în care a fost incendiată această doamnă şi până la momentul în care s-a întâmplat tragedia în această seară, vorbim despre omor din culpă şi putem vorbi fără nicio problemă de neglijenţă gravă, atâta vreme cât informaţiile contradictorii pe care le-a dat in aceste zile medicul curant Mircea Beuran incrimina pe nedrept doar personalul auxiliar pentru ce s-a întâmplat în sală şi acelaşi medic curant a strecurat şi o altă minciună care nu poate fi contestată şi anume că pacienta ar fi fost dezinfecată cu o substanţă pe bază de alcool pentru că ar fi fost alergică la iod”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Emanuel Ungureanu.

    Potrivit acestuia, nu a fost efectuată nicio analiză care să ateste că pacienta ar fi fost alergică la betadină sau la o substanţă pe bază de iod.

    „Transmit familiei îndoliate condoleanţele mele sincere şi îi rog să lupte pentru adevăr în memoria acestei doamne care s-a stins din viaţă din cauza acestei grave neglijenţe din partea unor oameni în mâna cărora şi-a pus viaţa”, a mai precizat Ungureanu.

    O pacientă a fost arsă pe masa de operaţii la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greşit substanţele de dezinfecţie, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Anunţul a fost făcut de deputatul Emanuel Ungureanu.

    Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat că a aflat târziu de femeia arsă de la Spitalul Floreasca şi, imediat, a cerut control deoarece exista pericolul muşamalizării cazului. Costache spune că este surprinzătoare atitudinea chirurgilor care refuză să coopereze cu echipa de control.

  • Reacţia unei paciente după ce a ajuns la urgenţe la Spitalul din Târgu-Jiu: „Oare pentru ce plătim contribuţiile la sănătate? Pentru umilinţă?”

    Conducerea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a anunţat, joi, că a început o anchetă, după ce o femeie din oraş a scris pe Facebook despre cum a fost tratată de personalul de la Urgenţă.

    Aceasta a povestit că în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce se afla la Urgenţă, acuzând dureri de cap, ar fi fost nevoită să semneze o serie de documente, după care a fost aşezată pe un pat, lângă o fereastră deschisă.

    „Am îndrăznit să deranjez personalul spitalului, cu o durere infernală de cap care nu mai ceda la niciun analgezic. Acestă durere persista de două zile, am zis să merg să mă vadă un medic, dar vă daţi seama că am îndrăznit la ora 2.00 dimineaţa, în situaţia în care am lăsat acasă trei copii, dintre care unul de numai doi ani, care este dependent de mine. De la intrare, în condiţiile în care abia mă mai ţineam pe picioare de durere, prioritară a fost semnarea acordului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal şi abia apoi a început completarea fişei pentru examinare. Am fost preluată şi aşezată într-un pat, cu un geam deschis deasupra capului, de unde venea un curent de nesuportat pentru un pacient cu migrenă”, a scris femeia pe Facebook.

    Ea susţine că a cerut să fie închisă fereastra, însă a fost refuzată de asistente. Femeia mai spune că a primit un calmant abia după o oră şi jumătate.

    „Am rugat asistenta să il închidă, dar mi-a spus că o să îl închidă mai târziu, că trebuie să aerisească, pentru că a fost cineva care mirosea urât. Nu l-au închis deloc în cele trei ore cât am stat acolo. Medic foarte deranjat că are foarte multe cazuri la ora la care ar trebui să doarmă, asistente care petrec timpul pe telefon, şi un calmant care a venit după aproximativ o oră şi jumătate. Singurul personal amabil era brancardierul, care îşi cerea scuze doamnei de la RMN, de asemenea foarte revoltată că a fost chemată pentru o urgenţă”, a mai scris pacienta.

    Femeia din Târgu-Jiu scrie că şi alţi pacienţi au avut parte de acelaşi tratament.

    „La 30 de minute este adus un domn în vârstă de aproximativ 65 de ani, care este certat de medic că a sunat la ambulanţă, atâta timp cât suferinţa lui este de două zile. Oare nu putea sa vină singur, fără să deranjeze serviciul de ambulanţă? La un moment dat îmi dau seama că am temperatură şi o rog pe una dintre asistente să îmi dea un termometru, având temperatura de 37 cu 5. Dar mirarea mare a fost dimineaţa după ce am ajuns acasă şi am constatat pe fişa mea că am avut temperatura 35 cu 6. Dar aventura nu se termină aici, după ce merg şi la medicul ORL, de gardă, care doar se uită la mine şi îmi zice <nu cred că aveţi nicio problemă>, fără nicio consultaţie, mă trimite inapoi la camera de garda, unde asistentele erau foarte preocupate de ce se întâmplă pe telefon, iar eu îndrăznesc să scot telefonul din geantă, să trimit un mesaj pentru a vedea ce face puiuţul meu acasă, iar una dintre asistente, vizibil iritată mă întreabă <Sper că nu ne faceti poze?>. M-am şocat. După încă 30 de minute de stat în pat mă cheamă să îmi dea fişa de internare, fără să mi se pună un diagnostic sau să mi se dea un tratament, mă trimit la Spitalul 700 la neurologie, unde camera de gardă era încuiată şi cu lumina stinsă, probabil domnul asistent îşi făcea somnul de frumuseţe, în schimb doamna doctor neurolog a fost destul de amabilă”, mai spune pacienta.

    În finalul postării, ea se întreabă dacă pentru un astfel de tratament plăteşte contribuţiile la sănătate: „Doamne fereşte să te simţi rău şi să fii nevoit să ajungi la camera de gardă, unde eşti umilit în fiecare minut prin comportamentul inuman al medicilor şi asistenţilor. Oare pentru ce plătim contribuţiile la sănătate? Pentru umilinţă? Domnilor doctori şi asistenţi, dacă nu vă place meseria dumneavoastră, nu mai veniţi la serviciu, doar pentru salariile uriaşe, faceţi loc acelora care îşi fac meseria cu pasiune, nu pentru bani”.

    Directorul SJU Târgu-Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la spital se fac verificări în acest caz.

    Unitatea medicală se află în mijlocul unui scandal, după ce Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a descoperit nereguli grave la spital, de la produse medicale expirate, sală de operaţii fără apă sterilă, pereţi degradaţi, la hrana pacienţilor transportată cu o maşină neigienizată şi împărţită de angajaţi în haine murdare. Mai mult, Poliţia a deschis un dosar penal, pentru că medicii nu ar fi raportat infecţiile nosocomiale care ar fi fost descoperite, potrivit unor surse, în Secţia Urologie.

  • Fiica unei paciente moarte la SJU Craiova acuză că aceasta nu primea tratament şi era legată de pat

    Paula Drulă, în vârstă de 65 de ani, suferea de diabet şi era dependentă de insulină, iar în urma unei crize aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.

    Aflată în Italia, fiica femeii s-a întors în ţară la aflarea veştii, ea spunând că a mers la spital şi şi-a gasit mama la Secţia de terapie intensivă, legată de pat cu un cearşaf.

    ”Mă implora să o duc acasă, că asistentele nu îi fac insulina, îi vorbesc foarte urât, nu i se dă tratamentul de inimă necesar pentru a trăi. Am întrebat asistenta ce se întâmplă când am găsit-o legată de picioare şi mi s-a răspuns că nu este treaba mea, este treaba medicilor să îmi explice, dar pentru că nu era niciun medic, am fost invitată să ies afară, am făcut fotografii şi mama mă implora să o iau acasă. M-au dat afară, au chemat pază, că nu aveam voie să fac fotografii şi în timp ce ieşeam afară, asistenta respectivă cu care am avut această altercaţie mi-a zis că nu se ştie ce se poate întâmpla în acea noapte. (…) Iniţial, mi s-a spus că e legată pentru că e violentă, dar era legată de picioare, era violentă cu picioarele? Nu i se făcuse perfuzie, nu i se dăduse apă”, a declarat Anca Drulă, fiica pacientei decedate.

    Şi soţul femeii, care a mers cu aceasta la spital, a spus că au găsit-o pe pacientă legată de picioare.

    “Am intrat şi am încercat să o ridic în picioare, dar ne-a spus că o dor picioarele. Atunci am dat pătura la o parte şi am observat că acestea sunt legate. I le-am desfăcut imediat, în timp ce soţia a plecat să vadă ce se întâmplă”, a povestit Sorin Veselu.

    În cursul acelei nopţi, fiica pacientei a fost anunţată că mama ei a decedat.

    A doua zi, aceasta a depus o plângere la Poliţie şi la conducerea spitalului, care a declanşat o anchetă internă.

    ”Am sesizat în urma acestei adrese Consiliul etic al spitalului, este forul care se ocupă de relaţie medic – pacient. Acest Consiliu etic va lua declaraţii scrise celor implicaţi în cazul respectiv, atât medicilor, cât şi asistenţilor, apoi se va formula o concluzie care va fi comunicată şi aparţinătorilor”, a declarat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova.

    În ceea ce priveşte acuzaţiile că pacienta de 65 de ani a fost găsită legată de pat, managerul a spus că a solicitat explicaţii medicului şef de pe Secţia de terapie intensivă.

    “Am cerut medicului şef de pe clinică să ne spună dacă în terapie intensivă se admit astfel de proceduri, de contenţie, am rugat să se facă un consiliu cu toţi medicii din secţia respectivă să ne spună dacă aceste tehnici sunt premise conform atât legislaţiei, cât şi procedurilor şi dacă da, care sunt momentele în care un pacient poate fi imobilizat, dacă este corect sau nu”, a mai spus Bogdan Fănuţă.

    Fiica pacientei decedate a precizat că va sesiza şi Colegiul Medicilor, şi Minsiterul Sănătăţii.