Tag: osteoporoza

  • Un medicament împotriva osteoporozei, eficient şi contra cancerului pulmonar şi a celui mamar

    Bifosfonaţii blochează în aceste cancere acţiunea proteinelor – denumite receptori ai factorului de creştere epidermică (HER) – care, de obicei, accelerează proliferarea celulelor canceroase.

    Aceste caracteristici anticancer ale bifosfonaţilor, comercializaţi şi sub denumirile Fosamax şi Zometa, au fost deja observate la femeile diagnosticate cu cancer mamar.

    Medicii au observat, de asemenea, că pacienţii care luau bifosfonaţi pe cale orală pentru tratarea osteoporozei prezentau o incidenţă mai scăzută de cancer la colon şi mamar, demonstrând virtuţile preventive ale acestui tratament.

    “Studiul nostru a evidenţiat un mecanism care ar putea să permită folosirea bifosfonaţilor în tratarea şi prevenirea unui număr mare de cancere pulmonare, mamare şi de colon, a căror agresivitate este alimentată de receptorii HER”, explică profesorul Mone Zaidi, profesor la Facultatea de medicină Mount Sinai din New York, membră a echipei internaţionale care a realizat acest studiu, apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

    Dacă testele clinice confirmă efectele anticancer ale bifosfonaţilor, aceste medicamente ar putea fi utilizate foarte repede în spitale, întrucât sunt deja aprobate de Agenţia americană pentru medicamente (FDA).

    Bifosfonaţii ar putea reprezenta un aport consistent în arsenalul terapeutic împotriva cancerelor de plămân, de colon şi de sân. Pacienţii diagnosticaţi cu aceste trei tipuri de cancer sunt purtători ai acestei gene în 30%, 90% respectiv 20% din cazuri.

  • Medlife: afaceri de 53 milioane lei la 6 luni

    Rezultatele se datoreaza diversificarii serviciilor oferite si investitiilor in aparatura medicala, care au condus la numarului de pacienti, dar si a incasarilor per persoana, prin accesarea de catre un singur pacient a mai multor servicii medicale. Numarul de pacienti ai Medlife a avansat in primele sase luni cu aproape un sfert fata de perioada similara a anului trecut, pana la 600.000 de pacienti, pe ambele zone de activitate, retail si corporate.

    Potrivit reprezentantilor Medlife, segmentul de retail a contribuit cu 65% la valoarea totala a cifrei de afaceri a companiei din primul semestru, acesta inregistrand o crestere a incasarilor de 48% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe segmentul abonamentelor corporate, rezultatele din primele 6 luni arata un avans al incasarilor de 36% fata de anul trecut.

    „In prima jumatate a anului, am analizat oportunitatile de extindere a business-ului, avand planificate in acest sens mai multe proiecte a caror dezvoltare va fi accelerata in semestrul II – Hyperclinica Medlife Obor, Centrul de Excelenta in Tratamentul Osteoporozei, largirea capacitatii de functionare a maternitatii din cadrul Life Memorial Hospital cu 500 mp – prin lansarea unor apartamente de lux”, a declarat Mihai Marcu, presedintele Consiliului de Administratie Medlife.

    Pentru semestrul al doilea, oficialii companiei estimeaza o crestere de 25% a numarul de pacienti fata de primul semestru. Prognoza financiara pentru intregul an 2009 se intreapta catre o cifra de afaceri cu 40% mai mare fata de anul trecut, cand a raportat 21,2 milioane euro.

    In ceea ce priveste piata serviciilor medicale private, estimarile Medlife indica o valoare de 430 milioane euro pana la sfarsitul anului 2009, reprezentand 5% din valoarea intregii piete de servicii medicale din Romania.
     

  • Zentiva: nisa medicamentelor antiosteoporoza valoreaza 28,3 mil. euro

    In ceea ce priveste volumul, cresterea este de 38%, de la 760.000 unitati in 2007 la estimativ 1.000.000 unitati in 2008. „Avem de-a face cu o piata foarte dinamica si competitiva. Daca tinem cont de numarul mare de pacienti inca netratati sau tratati neadecvat, ritmul de crestere se va mentine in continuare”, a declarat Marilena Covaciu, product manager la Zentiva.

     

    De curand, compania a lansat un nou tratament impotriva osteoporozei, numit Risendros, care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala si se afla pe lista compensatelor 50%. La nivel mondial, osteoporoza ataca una din trei femei si unul din opt barbati, cu varste de peste 50 de ani.

     

    Compania farmaceutica Zentiva, care a preluat in 2005 producatorul local Sicomed, a inregistrat, in cel de-al doilea trimestru al anului acesta, vanzari de 68 de milioane de lei (circa 19,3 milioane de euro), in linie cu rezultatele raportate in perioada similara a anului precedent. Principalele motoare ale incasarilor au fost medicamentele de traditie Extraveral, analgezicele Algocalmin si Antinevralgic, dar si tratamentul anti-colesterol Simvacard.

     

    Grupul Zentiva are peste 6.000 de angajati si detine unitati de productie in Cehia, Slovacia, Romania si Turcia. Compania este cotata la Bursele de Valori din Praga si Londra. Actionarii majoritari ai Zentiva sunt Sanofi-Aventis Group (24,9%), Generali PPF Holding B.V. (19,2%) si Fervent Holdings Limited (7,6%). Managementul si salariatii detin impreuna 5,9% din actiuni, iar alti investitori institutionali particulari au 42,4% din companie.