BusinessMagazin

Tag: oslo

  • Bucureştiul se află pe locul 134 din 150 în topul celor mai bune oraşe din lume pentru familii. Oraşele de pe primele locuri. Care capitală este pe ultimul loc

    Oraşele din nordul Europei şi cele din Canada sunt cele mai bune oraşe din lume pentru familii, primele poziţii în clasament fiind ocupate de Helsinki (Finlanda), Quebec (Canada) şi Oslo (Norvegia), arată un raport al companiei germane Movinga, o platformă online specializată în mutări. La polul opus se află Bucureştiul, care ocupă locul 134 dintr-un total de 150 de oraşe din lume. Ultima poziţie e ocupată de Istanbul. Astfel, în timp ce capitala Finlandei este evaluată la 100 de puncte din 100, Bucureştiul este aproape la jumătate. Alte oraşe din regiune sunt poziţionate mai bine, cu Budapesta şi Varşovia pe locurile 126 şi respectiv 127 şi cu Praga la jumătatea clasamentului.

    „Ca experţi în mutarea familiei, noi la Movinga ştim ce îşi doresc părinţii şi copiii lor, aceştia având alte nevoi şi aşteptări faţă de oamenii care se mută singuri într-un oraş nou. Studiul analizează 16 factori diferiţi pentru a descoperi care sunt cele mai bune oraşe pentru familii“, spun analiştii platformei. Printre indicatorii analizaţi se numără educaţia, rata şomajului, piaţa imobiliară şi preţurile (cât de accesibil financiar este un oraş). Au fost luate în calcul şi alte aspecte precum legislaţia în domeniul familiei, suma pe care o primesc mamele când intră în concediu maternal sau posibilitatea unor familii formate din părinţi de acelaşi sex. Au fost incluse totodată opiniile unor familii care au experimentat viaţa şi traiul în aceste oraşe.

    Bucureştiul a primit cele mai multe puncte pentru siguranţă şi deschiderea oamenilor către familii. La polul opus, nu există deschidere către diversitate, respectiv către familiile cu părinţi de acelaşi sex, iar sistemul medical nu este bine pus la punct.

  • Omul de legătură dintre finanţe, tehnologie şi modă

    “Cariera mi-am început-o în Citibank România, divizia de consumer. Erau probabil 10 oameni când am venit eu”, îşi aminteşte Cristina Zgherea începutul parcursului profesional. A pornit de pe o poziţie de asistentă, a continuat în operaţiuni şi apoi a fost analist financiar câţiva ani.

    „Citi creştea şi creşteam şi eu odată cu businessul. După şase ani, am aplicat la o poziţie în Citi în Copenhaga.” Asta se întâmpla în 2008, în plină criză financiară. Astăzi, americanii de la Citibank deţin în România o sucursală specializată pe segmentul corporate. Banca a renunţat la businessul cu persoane fizice de pe piaţa locală în 2013, încheind o tranzacţie de vânzare a portofoliului de retail cu austriecii de la Raiffeisen.

    „În Danemarca am stat doar un an pentru că businessul era în proces de vânzare, cum am aflat foarte repede după ce m-am mutat acolo. Dar a fost primul meu contact cu ceea ce se numeşte «diferenţă culturală».“ A fost prima dată când a realizat ce înseamnă acest lucru. Ca funcţie, în Danemarca, Cristina Zgherea a deţinut o poziţie similară cu cea din România.

    „Datorită reputaţiei de om muncitor, şeful pe accounting pe regiune a dorit ca eu să rămân în Citi şi m-a recomandat pentru o poziţie în Norvegia.” Poziţia era şi de această dată similară cu cea din Danemarca, ba chiar executivul român încă lucra cu această piaţă, doar că s-a adăugat şi Norvegia la portofoliu. Iar biroul era în Oslo.

    La mai puţin de un an după ce s-a mutat în Norvegia, Citi a vândut – din nou – divizia de consumer cu tot cu oameni unei bănci locale, Gjensidige Bank. „Acţionarul majoritar al băncii era Gjensidige, o firmă de asigurări, una dintre ele mai mari din regiune (cu o istorie care se întinde pe două secole – n.red.). „În Gjensidige, executivul român a crescut până pe poziţia de head of planning and analysis (şeful diviziei de planificare şi analiză). A acumulat mai multe responsabilităţi şi a crescut odată cu firma – de la active totale de 7 miliarde de coroane norvegiene (730 milioane de euro) la 50 de miliarde de coroane norvegiene (5 miliarde de euro), valoare la care era evaluat portofoliul când a plecat.

    „Înainte să plec, am participat şi la vânzarea băncii către o altă bancă, Nordea, deci am participat la două vânzări de firmă.” A lucrat pentru Gjensidige Bank timp de aproximativ nouă ani şi a făcut şi un MBA între timp.

    „În timpul MBA-ului am fost inspirată de modulul de antreprenoriat de la universitatea din Berkeley şi am decis că aş vrea să lucrez într-un start-up.” Aşa că în septembrie 2018 a devenit CFO într-unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri din Norvegia, după cum îl descrie ea.

    FJONG Norge este o platformă de intermediere pentru închirierea de haine şi accesorii.

    În momentul acesta compania are un showroom şi o platformă online unde se pot face rezervările. Ideea din spatele acestei firme este că oamenii au multe haine scumpe, pe care le folosesc o dată sau de două ori, după care le atârnă în dulap. „Noi vrem să dăm o viaţă nouă acelor haine şi accesorii pentru că înţelegem impactul negativ pe care îl are domeniul fast fashion asupra mediului şi vrem să reducem consumul excesiv şi producţia inutilă.”

    FJONG transformă a doua cea mai poluantă industrie din lume, industria globală de modă, evaluată la 1,7 trilioane de dolari, introducând o modalitate convenabilă de a închiria şi împărţi hainele. „Noi reinventăm modul în care oamenii consumă, introducând un serviciu de închirieri de îmbrăcăminte şi un abonament la un dulap comun”, aşa sună descrierea brandului pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Un stilist digital, alimentat de inteligenţă artificială, va asigura o experienţă personalizată pentru fiecare utilizator. „În mai puţin de un an, am crescut organic baza de utilizatori la peste 25.000 şi avem peste 3.000 de articole de închiriat.” Planurile de viitor vizează pieţele internaţionale.

    De asemenea, start-up-ul este o firmă unde o mare parte din angajaţi, dar şi din acţionari şi din membri ai boardului sunt femei. „Circa 85% dintre acţionari sunt femei, mai ales după o campanie de crowdfunding ţinută în aprilie. Implicarea femeilor în business, în investiţii, în tehnologie este foarte importantă şi o promovăm pe orice cale.”

    Ce presupune jobul Cristinei Zgherea în cadrul acestui start-up?

    „Am început acum aproximativ o lună şi nu pot să spun că am avut două zile la fel. Deci îmi e greu să descriu o zi obişnuită.” Dar în această perioadă ea a preluat responsabilitatea de CFO, iar acest lucru a presupus să înţeleagă cum arată veniturile şi cum sunt acestea generate, care sunt cheltuielile şi cum funcţionează businessul. A avut interviuri cu aproape toţi oamenii din firmă ca să înţeleagă ce face fiecare, ce idei au ei despre viitorul firmei, care sunt nemulţumirile şi care sunt lucrurile de care se bucură.

    „Totodată, am depus o aplicaţie pentru un grant (bursă – n.red.) de 2 milioane de dolari în cadrul unei competiţii – Female Founders Competition la M12 (fostă Microsoft Ventures) – şi am avut un pitch la un Startuplab, unul din incubatoarele cunoscute de start-up-uri din Norvegia.” Şi aşa a trecut o lună.

    În momentul acesta, nu are niciun om în subordine. Este însă CFO-ul unei firme evaluate la circa 7 milioane de euro, o firmă înfiinţată acum un an şi jumătate. „E o firmă prea mică pentru o ierarhie tradiţională. Partea de accounting (contabilitate – n.red.), de exemplu, este ţinută de o altă firmă, pe care o plătim pentru serviciul respectiv.” E un serviciu extern pe care îl coordonează, dar nu are oameni în subordine în accepţiunea tradiţională a conceptului.

    Cristina Zgherea a plecat din ţară în 2008, la 29 de ani. „Când lucram ca asistentă în Citi, şeful meu, pentru o perioadă, a stat trei zile pe săptămână în Ungaria şi patru zile în România.” I s-a părut fascinant şi şi-a dorit să poată face ceva similar sau să încerce o experienţă internatională, aşa cum făcea el. „Iar în Citi, simţi că lumea e mare.”

    Poţi aplica la o poziţie în orice ţară. Uitându-se în urmă, spune că inspiraţia pentru decizia de a pleca din ţară i-a venit de la primul său şef. A făcut-o în 2008, când a simţit că acumulase suficientă experienţă. Şi a părut un moment bun să încerce. 
    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, spune că nu ştie. „După experienţa din Danemarca am învăţat să nu îmi fac planuri pe termen lung. Ideea iniţială când am plecat în Danemarca a fost că stau 2-3 ani şi mă întorc.” Dar după numai un an planurile sale au fost spulberate, după cum afirmă chiar ea. Aşa că a învăţat că nu are sens să se gândească în avans şi că trebuie să se bucure de ce oportunităţi are.

    „Deocamdată însă, nu văd oportunităţi care să mă intereseze în ţară. Mai ales că firma cu care lucrez acum se bazează foarte mult pe sustenabilitate, iar acesta e un subiect care mă interesează.” În România ar fi multe de făcut pe tema asta, spune ea, dar nu vede un proiect concret în care să se implice sau pe care să îl demareze. Dacă ar fi să se întoarcă, primul gând ar fi să parieze pe antreprenoriat, dar această decizie depinde de atâţia factori încât nu a luat încă în considerare ideea.

    Ultima dată a fost în România acum trei luni, la nunta unui prieten. Îi e greu să spună ce s-a schimbat de când a plecat. Cert e că mereu e ceva nou.

    „Se construieşte continuu, de exemplu, de fiecare dată când aterizez în Bucureşti e ceva schimbat.” Dar mai sunt multe de îmbunătăţit.

  • Cele mai scumpe oraşe din lume pentru a lua cina la restaurant. Unde eşti nevoit să laşi peste 70 de dolari la o masă

     
    Acesta este un raport recent al Deutsche Bank, care a analizat costul vieţii şi compară preţurile între cele mai mari oraşe din întreaga lume. Cel mai scump oraş din lume, în această privinţă, a fost desemnat oraşul Zurich din Elveţia unde pe o cină la restaurant trebuie să cheltuieşti în jur de 73 de dolari.
     

  • Cele mai scumpe oraşe din lume pentru a lua cina la restaurant. Unde eşti nevoit să laşi peste 70 de dolari la o masă

     
    Acesta este un raport recent al Deutsche Bank, care a analizat costul vieţii şi compară preţurile între cele mai mari oraşe din întreaga lume. Cel mai scump oraş din lume, în această privinţă, a fost desemnat oraşul Zurich din Elveţia unde pe o cină la restaurant trebuie să cheltuieşti în jur de 73 de dolari.
     

  • Oraşul care nu mai permite parcarea maşinilor pe stradă. Ce a dus la această decizie

    În primul rând, s-au implementat idei ce au dovedit un real succes în alte oraşe, cum ar fi scumpirea taxelor de circulaţie pentru autoturisme şi crearea unei zone strict pietonale în centrul oraşului. Însă cea mai dramatică schimbare în acest scop se referă la transformarea străzilor din Oslo. Până la sfârşitul anului oraşul va elimina toate locurile de parcare stradale pentru a face mai mult spaţiu pentru pietoni şi biciclişti. Imaginile incredibile ale echipajelor de stradă care pavează spaţiile de parcare pentru a crea bulevarde largi au împânzit reţelele de socializare. 

    „Ar trebui să nu mai oferim locuri de parcare peste tot, să nu le mai cerem asta constructorilor şi să eliminăm parcările stradale în centrele aglomerate”, declară oficialităţile. Mai multe locuri de parcare înseamnă întotdeauna mai multe maşini, adaugă aceştia. Însă primarul oraşului adaugă că planul său este destul de ambiţios, în contextul în care Norvegia cunoaşte în ultimii ani una dintre cele mai rapide creşteri a numărului de locuitori, plusând cu câte 10.000 de oameni pe an. „Mulţi rezidenţi vin din alte locuri, se aşteaptă ca aici să folosească o maşină, însă Oslo va trebui să le schimbe păreea”, adaugă acesta.

  • Adolescent rus, reţinut în urma descoperirii unui dispozitiv explozibil în Oslo

    Poliţia norvegiană a detonat dispozitivul explozibil descoperit în centrul oraşului Oslo, reţinând apoi în custodia sa suspectul adolescent.

    Potrivit şefului serviciilor de securitate norvegiene, nu este încă clar dacă adolescentul plănuia să întreprindă un atac cu ajutorul dispozitivului artizanal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara europeană care nu mai ştie ce să facă cu banii cheltuie milioane pe noile paşapoarte: “Sunt concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”

    După succesul înregistrat de noile bancnote emise anul acesta, Norvegia a decis să investească într-un nou proiect: modificarea paşapoartelor. Designul a fost realizat de către Neue Studio, o companie din Oslo.

    “Interiorul paşaportului va avea o reproducere grafică a unui peisaj norvegian”, a explicat publicaţia Citylab. “E păcat că acesta va fi acoperit de vize şi ştampile”, a mai notat publicaţia într-un material cu titlul “Noile paşapoarte din Norvegia, concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”.

    Sub lumină ultravioletă, peisajul se va schimba iar “luminile nordului” vor deveni vizibile. Coperta paşaportului este una simplă, având ca unic element grafic sigla statului norvegian. Paşapoartele vor fi disponibile în trei culori: roşu pentru cetăţeni, albastru pentru diplomaţi şi alb pentru imigranţi.

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator. Fondul are active evaluate la 760 de miliarde de dolari şi a avut performanţe modeste în acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

  • Scriitorul care a fost interzis în birourile din Oslo

    Când cei de la editură mi-au trimis pachetul, am deschis la nimereală cartea lui Karl Uve Knausgaard şi am citit următoarele: „Îl înţeleg foarte bine pe Sartre de ce lua amfetamină, a spus. Trăieşti la intensitate maximă, realizezi mai multe, arzi. Nu-i aşa? Dar cel mai consecvent dintre ei a fost Mishima. Întotdeauna revin la el. Avea patruzeci şi cinci de ani când şi-a luat viaţa. A fost consecvent, eroul trebuia să fie arătos. Nu putea fi bătrân. Şi Junger, care a mers în direcţia cealaltă. În ziua când împlinea o sută de ani, bea coniac şi fuma trabucuri, cu mintea brici. E vorba de forţă. Singurul luru care mă interesează. Forţă, curaj, voinţă. Inteligenţă? Nu. Cred că inteligenţă poţi să capeţi, dacă vrei. Nu e importantă, nu e interesantă… Viaţa mea e atât de măruntă! Şi inamicii mei sunt atât de mărunţi! Nu merită să-ţi iroseşti energia pe ei. Dar nu există nimic altceva. Aşa că stau aici în dormitor şi mă zbat degeaba“.

    Nu ştiu asupra altora, dar vorbele astea, care nu sunt ale personajului principal din „Lupta mea“, au o semnificaţie pentru mine; vin dintr-o generaţie care a luat viaţa în piept, a schimbat două regimuri şi s-a sacrificat pentru ambele, generaţie care a dat lumii muzică, cinematografie, tablouri şi literatură. A avut forţă. Şi a făcut asta fără să se holbeze la ecrane, şi spun asta fără vreo intenţie peiorativă, dar a deschis calea pentru ecrane, şi spun asta cu o oarecare tristeţe. Şi l-am simţit aproape pe Uve Knausgaard.

    În tinereţea mea se vorbea intens de romanul sud-american, de grupul de scriitori care timp de câteva decenii, de la mijlocul veacului trecut până spre sfârşitul acestuia, au ţinut prima pagină a literaturii mondiale. Acum romanul nordic mi se pare a fi la putere, de la scrierile cu tentă poliţistă la literatura pură. Iar ceea ce am găsit la Knausgaard confirmă şi susţine respectiva ascensiune. Karl Uve Knausgaard a simţit, undeva prin 2006 – 2007, că are o problemă cu ficţiunea, că un caracter sau mai multe imaginate îi provoacă un soi de rău fizic.

    Soluţia sa au fost 3.600 de pagini, grupate în 6 volume, publicate între 2009 şi 2011 sub numele „Lupta mea“ – „Min Kamp“ în norvegiană, o apropiere periculoasă de titlul operei de căpătâi a lui Adolf Hitler, „Mein Kampf“; o relatare în şase părţi a vieţii şi experienţelor sale personale, scrise într-o manieră directă, puternică şi sensibilă. Faptul că s-au vândut jumătate de milion de cărţi în întreaga Norvegie mă face să cred că oamenii au făcut cuvenita distincţie între Kamp şi Kampf, între lupta cotidiană a insului din clasa mijlocie, inteligent dar cumva nesigur pe el, şi delirul naţional-socialist al fostului lider nazist. Înţeleg că autorul a ţinut să lămurească şi acest aspect şi a scris un eseu de 400 de pagini despre nazism şi ideile care îl călăuzesc pe ucigaşul Anders Breivik la finalul celui de-al şaselea volum.

    Oricum, ideea este că scrierile lui Karl Uve Knausgaard au prins în aşa măsură încât birourile din Oslo au fost nevoite să declare, în 2009, „zile fără Knausgaard“, când angajaţilor nu le era permis să vorbească despre scriitor atunci când se întâlneau la distribuitorul de apă. Şi este acesta cel mai mărunt detaliu dintr-o ţesătură de fapte care au însoţit apariţia cărţilor în Norvegia, fapte care au început cu demersurile familiei scriitorului de a opri publicarea cărţii până la o isterie de presă care a intervievat nu numai pe cei ce au apărut în carte, ci şi pe cei care au relaţionat cu cei ce au devenit personaje. Acest al doilea volum apărut în româneşte se subintitulează „

    Un bărbat îndrăgostit“ şi descrie istoria celei de-a doua căsnicii a lui Knausgaard, o abordare sinceră, curată în îmbâcseala ei. Şi să nu uităm forţa, desigur. Aşa că zic: bucuraţi-vă de Knausgaard şi mai lăsaţi un pic ecranele alea.

  • Cum a reuşit un tânăr să facă peste 800.000 de dolari investind doar 26 de dolari

    Kristoffer Koch scria o lucrare despre encripţie şi decis să investească în Bitcoin. A cumpărat bitcoin în valoare de 26 de dolari. Asta se întâmpla în 2009 ani. Patru ani mai târziu, Bitcoin a explodat şi norvegianul şi-a adus aminte de investiţia făcută, potrivit The Guardian. 
     
    Şi-a amintit parola şi când a deschis portofelul digital a observat că cei 5000 de bitcoin valorau acum 886.000 de dolari. 
     
    Kristoffer Koch a retras o cincime din sumă, destui pentru a cumpăra un apartament în Oslo. La scurt timp după descoperirea norvegianului preţul unui bitcoin a scăzut de la 266 de dolari la 50 de dolari.
     
    Azi un bitcoin valorează 420 de dolari.
     

  • Ţara europeană în care sunt mai mulţi atei decât credincioşi

    Majoritatea norvegienilor “nu cred în Dumnezeu” pentru prima dată în istoria ţării, informează The Independent.

    Pentru prima dată la întrebarea “Crezi în Dumnezeu?”, răspunsurile de “nu” le-au depăşit pe cele “da”.

    Un sondaj, la care au răspuns 4000 de norvegieni, arată că 39% dintre respondeţi au declarat că nu cred în Dumnezeu, 37% sunt credincioşi, iar 23% au spus că nu ştiu.

    În 1985, când a fost adresată această întrebare pentru prima dată, doar o cincime a declarat că nu crede în Dumnezeu, în timp ce 50% s-au declarat ca fiind credincioşi.

    Procentul celor care cred în Dumnezeu scade şi mai mult în capitala norvegiană, Oslo (29%). Cei mai mulţi credincioşi aflându-se în nord-vest (44%).