Tag: Oscar Downsteam

  • Oscar Downsteam: Proiectul Sanovan – Servicii Medicale Mobile

    Nr. angajaţi: > 500

    Reţea: >120 de benzinării (proprii şi în franciză), peste 2.500 de staţii de incintă OSCAR – DIESELPoint


    MOTIVAŢIE

    Am căutat un partener cu expertiză şi credibilitate în servicii medicale mobile pentru a aduce o componentă de sănătate solidă în platforma România Tot Înainte, lansată de OSCAR Downstream în 2024. Această platformă este un demers naţional pe termen lung, care adresează trei piloni fundamentali: educaţie, sănătate, sport şi mediu.

    „Proiectul Sanovan se înscrie în direcţia noastră strategică de CSR pe sănătate şi prevenţie. Credem că sănătatea este o condiţie esenţială pentru o societate sustenabilă, la fel ca educaţia şi protecţia mediului. Colaborarea cu Sanovan a venit firesc, pentru că împărtăşim aceeaşi viziune: să ducem serviciile medicale mai aproape de oameni, indiferent de resursele lor sau de locul în care trăiesc”, declară Luiza Dumitru, communication & marketing director, Oscar Downstream.

    DESCRIEREA PROIECTULUI

    Proiectul a fost lansat în iunie 2024 şi se derulează sub forma unor caravane medicale organizate în weekend. Fiecare caravană se desfăşoară într-un spaţiu familiar pentru pacienţi (şcoli, cluburi sportive, centre de îngrijire, primării) şi include un circuit complet de investigaţii medicale, cu rezultate integrate şi recomandări personalizate. O caravană deserveşte aproximativ 40 de pacienţi adulţi şi 35 de copii într-o singură zi.

    Au fost alese două categorii de beneficiari care reflectă nevoile critice ale comunităţilor din România: adulţi şi vârstnici din zone rurale sau centre de îngrijire – persoane cu acces limitat la servicii medicale, care se confruntă cu dificultăţi de mobilitate sau lipsă de resurse şi tineri sportivi din cluburi sportive şcolare – viitoarea generaţie de performeri, care au nevoie de educaţie medicală şi de prevenţie pentru a-şi construi o carieră sănătoasă şi o rutină bazată pe controale medicale regulate.

    Echipa Sanovan reunesşte un coordonator medical, fondator, partener de business, logistică, plus aproximativ 20 de medici specialişti şi rezidenţi din discipline precum imagistică, cardiologie, cardiologie pediatrică, pediatrie, medicină internă, pneumologie, optometrie. După fiecare caravană, Sanovan transmite un raport cu problemele identificate şi recomandările medicale.

    Proiectul este finanţat prin sponsorizare integrală din partea OSCAR Downstream, în linie cu strategia noastră de CSR şi cu platforma România Tot Înainte.

     

    REZULTATE ŞI IMPACT

    Din iunie 2024 până în septembrie 2025, au fost organizate 25 de caravane medicale, distanţa parcursă fiind de peste 8.000 de kilometri. Caravanele au ajuns în 14 judeţe din România (Arad, Timiş, Bihor, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Mureş, Vâlcea, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Tulcea, Mehedinţi). „Am oferit servicii medicale pentru peste 1.100 de beneficiari direcţi (500 copii, 600 adulţi)”, afirmă Luiza Dumitru. Conform ei, beneficiarii au perceput caravanele ca pe o experienţă prietenoasă şi accesibilă, apreciind atât rapiditatea echipei, cât şi empatia şi răbdarea medicilor. „Părinţii tinerilor sportivi au remarcat sprijinul concret oferit copiilor în activitatea lor sportivă şi faptul că aceştia s-au obişnuit cu ideea de controale medicale regulate. Pentru adulţi şi vârstnici, proiectul a însemnat acces la prevenţie într-un spaţiu familiar şi fără bariere financiare sau logistice”, punctează Luiza Dumitru.

  • Oscar Downsteam: Mândru să fiu fermier

    Nr. angajaţi: > 500

    Reţea: >120 de benzinării (proprii şi în franciză), peste 2.500 de staţii de incintă OSCAR – DIESELPoint


    MOTIVAŢIE

    Proiectul „Mândru să fiu fermier”, implementat de Fundaţia World Vision România cu sprijinul OSCAR Downstream, îşi propune să ofere copiilor şi tinerilor din mediul rural şansa de a-şi descoperi potenţialul şi de a privi agricultura ca pe o oportunitate reală de dezvoltare profesională şi personală.

    Scopul proiecutului este de a reducere inegalitatea de şanse pentru copiii şi tinerii din comunităţi rurale, dar şi de a promova agricultura ca domeniu cu perspective moderne şi atractive. În plus, acest tip de abordare poate juca un rol în prevenirea abandonului şcolar prin oferirea de sprijin educaţional şi motivaţional.

    „În 2025, filosofia noastră de CSR se bazează pe ideea de continuitate şi impact real. Credem că responsabilitatea socială nu înseamnă doar proiecte punctuale, ci angajamente pe termen lung, construite împreună cu parteneri de încredere şi adaptate la nevoile comunităţilor. Prin platforma România Tot Înainte, ne concentrăm pe educaţie, mediu şi dezvoltarea comunităţilor rurale, susţinând proiecte care aduc beneficii vizibile şi durabile”, declară Luiza Dumitru, communication & marketing director în cadrul Oscar Downstream.

     

    DESCRIEREA PROIECTULUI

    Obiectivele proiectului sunt de a sprijini elevii în continuarea studiilor şi orientarea către o carieră în domeniul agricol; dezvoltarea abilităţilor de comunicare, relaţionare şi învăţare aplicată; crearea unui cadru de mentorat şi învăţare prin practică în comunităţi rurale; consolidarea legăturilor dintre educaţie, familie şi comunitate.

    În cadrul proiectului, au fost derulate activităţi educaţionale şi ateliere tematice despre agricultură, mediu şi dezvoltare sustenabilă. În plus, au fost organizate workshopuri pentru dezvoltarea competenţelor personale şi profesionale, iar elevii au beneficiat de mentorat oferit de specialişti şi fermieri din comunităţi. Au fost organizate vizite de studiu în ferme şi spaţii de producţie modernă; resursele educative şi kiturile de învăţare sunt adaptate vârstei şi nevoilor copiilor.

    La proiect, derulat pe parcursul anului şcolar 2024–2025, au participat peste 300 de elevi din comunităţi rurale defavorizate din România, provenind din familii de fermieri sau cu interes de a urma o carieră în agricultură.

    Programul a fost realizat cu particiarea echipei de CSR OSCAR Downstream, echipa World Vision România, cadre didactice şi mentori locali, iar metode de lucru au incus sesiuni educaţionale, mentorat, practică, implicarea părinţilor şi profesorilor.

    Bugetul dedicat acestui program depăşeşte 60.000 euro, finanţare integrală din partea companiei.

     

    REZULTATE ŞI IMPACT

    Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt peste 300 de elevi au participat la activităţi educative şi mentorat, dar în rândul beneficiari indirecţi se numără peste 800 de persoane (familii, cadre didactice, comunităţi).

    Conform estimărilor, impactul este legat de creşterea interesului pentru educaţie şi agricultură, prevenirea abandonului şcolar, consolidarea încrederii în propriile abilităţi.

    „Pentru noi, sustenabilitatea nu este un proiect separat, ci o direcţie integrată în tot ceea ce facem. De la investiţiile în infrastructură logistică mai eficientă şi tehnologii curate, până la proiecte de CSR dedicate educaţiei şi mediului, abordăm responsabilitatea ca parte a modelului nostru de business. Grija faţă de comunitate se reflectă în felul în care construim parteneriate, sprijinim dezvoltarea rurală şi investim în programe care pot crea valoare pe termen lung pentru oameni, natură şi economie”, conchide Luiza Dumitru.

    „O companie cu adevărat responsabilă este aceea care îşi asumă rolul de partener al comunităţii, nu doar de actor economic. Înseamnă să priveşti dincolo de cifre şi să înţelegi că succesul tău este strâns legat de binele oamenilor şi al mediului în care activezi. Responsabilitatea reală se măsoară în schimbările pozitive pe care reuşim să le aducem în vieţile oamenilor şi în modul în care contribuim la un viitor sustenabil.” 

     Luiza Dumitru, communication&marketing director, Oscar Downstream

  • Oscar Downsteam: Proiectul „Vreau la facultate”

    Nr. angajaţi: > 500

    Reţea: >120 de benzinării (proprii şi în franciză), peste 2.500 de staţii de incintă OSCAR – DIESELPoint


    MOTIVAŢIE

    Proiectul are drept principal scop reducerea inegalităţii de şanse pentru studenţii din mediul rural în continuarea şi promovarea studiilor universitare, dar şi susţinerea dezvoltării personale şi profesionale prin educaţie şi mentorat. În plus, îşi propune să asigure un cadru de suport holistic pentru ca tinerii să îşi construiască un traseu educaţional şi profesional solid.

     

    DESCRIEREA PROIECTULUI

    Proiectul „Vreau la facultate”, derulat de Fundaţia World Vision România cu sprijinul Oscar Downstream, sprijină tinerii din mediul rural care au reuşit să acceadă la studii universitare, oferindu-le sprijin financiar şi educaţional pentru a-şi continua parcursul academic şi pentru a-şi atinge potenţialul maxim.

    Programul a fost realizat pentru a sprijini studenţii pe parcursul studiilor universitare şi pentru a dezvolta competenţe de comunicare, relaţionare şi gestionare a carierei. În plus, oferă şi orientare vocaţională şi profesională pentru o carieră de succes.

    Proiectul include sprijin financiar lunar pentru acoperirea costurilor de trai şi studiu; workshopuri tematice (reconversie profesională, job crafting, ego-marketing, interviu de angajare, actualizare CV etc.); mentorat şi consiliere în carieră; tabără de vară pentru dezvoltare personală şi conectare la un mediu de învăţare inspiraţional.

    Programul, derulat pe parcursul anului universitar 2024–2025, a inclus 30 de studenţi din medii rurale defavorizate, înscrişi la 13 facultăţi din 12 judeţe din România şi din Republica Moldova (29 de comunităţi rurale: Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Suceava). În proiect s-au implicat echipe din partea World Vision România, echipa de CSR Oscar Downstream, mentori şi traineri.

    Compania a alocat suma de 62.000 de euro, cu titlu de sponsorizare, în tranşe, conform contractului, pentru acoperirea costurilor aferente implementării proiectului.

     

    REZULTATE ŞI IMPACT

    30 de studenţi au fost sprijiniţi financiar şi educaţional, iar în rândul beneficiarilor indirecţi se numără familiile studenţilor, cadrele universitare, comunităţile din care aceştia provin. În ce priveşte impactul programului, Luiza Dumitru, communication & marketing director, Oscar Downstream, enumeră reducerea riscului de abandon universitar, dezvoltarea unor competenţe esenţiale pentru piaţa muncii, consolidarea încrederii tinerilor în propriul potenţial. Pentru studenţii din medii vulberabile, este important să aibă acces la mentorat şi la sprijinul holistic, nu doar financiar, adaugă Luiza Dumitru. Planurile de scalare vizează extinderea numărului de burse şi consolidarea reţelei de mentori pentru mai mulţi studenţi din mediul rural.