Tag: orchestra
-
Elon Musk, omul-orchestră. Ultima „lovitură” – o piesă dedicată unei gorile
Cântecul “RIP Harambe”, care are o durată de două minute, a fost încărcat sub titulatura Emo G Records. Acesta este un tribut adus gorilei Harambe, care fost ucisă la Grădina zoologică din Cincinnati, SUA, în 2016, după ce un copil în vârstă de 3 ani a intrat în ţarcul ei.Nu este, însă, clar dacă vocea de pe piesă este a omului de afaceri sau dacă el a fost doar cel care a lansat-o. Musk a fost cel care a dat vestea publicării cântecului pe reţeaua de micro-blogging Twitter. Acesta a publicat mesajul “RIP Harambe” şi titlul casei de discuri fictive sâmbătă. Mesajul a continuat: „Sunt dezamăgit de eşecul casei mele de discuri”. -
Doliu în lumea muzicii clasice. Un mare dirijor s-a stins din viaţă
Legendarul dirijor rus Gennady Rozhdestvensky a murit la vârsta de 87 de ani. Acesta a condus unele dintre cele mai mari orchestre din lume, precum Orchestra Filarmonică din Berlin şi Orchestra Simfonică din Boston, potrivit Deutsche Welle.
Conservatorul Tchaikovsky din Moscova a anunţat moartea dirijorului la sfârşitul acestei săptămâni, dar nu a dat detalii cu privire la cauzele decesului.
Cariera lui Rozhdestvensky s-a întins pe şase decenii şi l-a plimbat prin toată lumea, conducând orchestre din Chicago, Cleveland şi Londra până în Stockholm, Viena şi Moscova.
Acesta a fost dirijorul şef al Orchestrei Simfonice BBC în anii 70, director de muzică la Orchestra Filarmonică Regală din Stockholm în anii 80 şi anii 90.
Născut în Moscova dintr-o familie de muzicieni, acesta a absolvit Conservatorul de Stat Tchaikovsky în 1954. Acesta şi-a făcut debutul la Teatrul Bolshoi în 1951, dirijând The Sleeping Beauty a lui Tchaikovsky. A avansat în carieră în cadrul Bolshoi, trecând de la dirijor, la dirjor şef şi apoi la director artistic general.
Din 2012, Rozhdestvensky a fost director de muzică şi dirijor şef în cadrul Teatrului Academic de Stat din Moscova.
-
Jan Garbarek concertează la Bucharest Jazz Festival 2018
Festivalul, care aduce în fiecare vară la Bucureşti legende ale jazzului internaţional în concerte şi ateliere cu acces liber pentru public, îi va avea ca invitaţi anul acesta, printre alţii, pe Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Lars Danielsson Quartet, Teodora Enache and The Prophet Band şi Bucharest Jazz Orchestra feat. Bluie Noise.
Artistul nominalizat la Grammy Jan Garbarek va concerta pe scena din Piaţa George Enescu alături de percuţionistul Trilok Gurtu, unul dintre capetele de afiş ale ediţiei din 2016. Jan Garbarek Group va cânta la Bucureşti pe 7 iulie, în cadrul unui turneu european.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Formaţia Pink Martini concertează la Bucureşti pe 1 decembrie
Mica orchestră de 12 artişti, ce cântă în nu mai puţin de 25 de limbi străine, deschide sezonul de concerte din iarnă de la Bucureşti.
O aventură muzicală în jurul lumii, ce îşi trage inspiraţia din musicalurile hollywoodiene ale anilor ’40 şi ’50 şi îmbină o varietate de genuri într-o compoziţie modernă şi eclectică – Pink Martini aduce, pe orice scenă pe care performează, un repertoriu multilingv şi un sound ce nu poate fi clasificat, dar care garantat va ridica publicul în picioare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Încep concertele de muzică clasică în aer liber la Piaţa Festivalului George Enescu
Primul weekend al festivalului continuă duminică, ora 20:00, cu Orchestra Naţională Radio, alături de dirijorul Cristian Oroşanu şi violonistul Roman Patočka.
Piaţa Festivalului face parte din seria de proiecte dedicate Festivalului George Enescu, al treilea cel mai important eveniment muzical din lume, după BBC Proms şi Festivalul din Lucerna. Festivalul este organizat pentru a oferi publicului accesul gratuit la concerte de muzică clasică.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Fata a pus câteva monezi în pălăria muzicianului. Ce s-a întâmplat în doar câteva secunde te va lăsa fără cuvinte!
Fetiţa care se afla în piaţă din întâmplare a pus câteva monezi în pălăria unui muzician care se afla acolo. Nimeni nu se aştepta însă să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în continuare. Acest muzician a început să cânte uşor, în surdină auzându-se un cântec cunoscut tuturor.
În scurt timp s-au alăturat şi alţi instrumentişti, lumea s-a adunat şi a început să filmeze, iar spre final s-a adunat în acel perimetru întreaga orchestră simfonică Son Sabadell.
Citiţi mai multe pe perfect-ask.com
-
Ce venituri generează violonistul André Rieu
André Rieu este cel mai de succes violonist din lume şi cel mai bine vândut muzician clasic din toate timpurile. El câştigă peste 40 de milioane de dolari şi este plasat în topul Billboard între primii 10 cei mai bogaţi cântăreţi din lume. A vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume şi DVD-uri în întreaga lume.
În fiecare an, André şi Johann Strauss Orchestra susţin aproximativ 100 de concerte peste tot în lume, în faţa a peste 1 milion de oameni. Orchestra alături de care concertează este considerată în prezent cea mai mare ochestră privată la nivel international. În plus, membrii orchestrei sale provin din zece ţări.
Rieu deţine compania “André Rieu Productions” şi are 120 de angajaţi care lucrează pentru el în mod constant la care se adaugă în turnee 100 de colaboratori. Rieu are un studio propriu de înregistrare, agenţie de turism, o grădiniţă pentru copiii membrilor orchestrei, propriile autobuze şi un atelier, unde se fac costumele pentru concertele sale. Rieu şi orchestra calatoresc cu o echipa întreagă de bucătari, medici şi antrenori de fitness.
André Rieu va concerta în Piaţa Constituţiei de pe 6 iunie până pe 14 iunie, de la orele 20.30. Pentru primul concert al artistului peste 12.500 de bilete s-au epuizat în trei ore de la scoaterea la vânzare. Biletele au fost puse în vânzare în ianuarie 2015. Iniţial au fost anunţate patru concerte, iar pentru că biletele s-au vândut repede, s-a programat un concert şi pentru data de 6 iunie 2015.
André Rieu s-a născut în 1949 la Maastricht, Olanda, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, André Rieu Sr. a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig, l-a încurajat să ia lecţii de vioară la vârsta de 5 ani. A continuat să studieze vioara la Conservatorul din Liege (1967) şi la Conservatorul din Maastricht (1973), iar în 1974, Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles. André Rieu a înfiinţat propria orchestră, Orchestra de Salon Maastricht, în 1978, iar nouă ani mai târziu dirija primele repetiţii ale Johann Strauss Orchestra.André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667. Lansarea sa internaţională a venit în 1994 cu CD-ul “Strauss & Co”. De atunci, a primit mai mult de 400 de discuri de Platin şi 171 de Gold Awards.
-
Audiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, pe 7 februarie 2015, la Ateneul Român
Audiţiile au loc anual în toate ţările Uniunii Europene, fiind deschise tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani (inclusiv la 31 decembrie 2014), informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul artexim.ro, până la data de 25 ianuarie 2015. Candidatul va prezenta la audiţie o lucrare la alegere şi lucrările impuse de organizatori (bibliografie disponibilă accesând link-ul http://www.euyo.org.uk/orchestral-extracts).
Programarea pentru audiţie va fi comunicată ulterior termenului limită de înscriere. În cadrul acestei selecţii sunt vacante aproximativ 140 de locuri în orchestră, iar tinerii selectaţi din peste 4.000 de candidaţi fac parte din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene, inclusiv dintre membrii actuali ai orchestrei, care trebuie să se prezinte la audiţii pentru a-şi păstra locul.
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene este unul dintre cele mai prestigioase şi dinamice ansambluri de profil ale lumii, reunind cei mai talentaţi tineri muzicieni din ţările Uniunii Europene, sub bagheta unor faimoşi dirijori, trecând peste barierele culturale şi concertând pe scenele din întreaga lume. Orchestra oferă şansa unei experienţe profesionale unice pentru tinerii instrumentişti care îşi doresc o carieră muzicală în ansamblu. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experienţa marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeştri îi pregătesc pentru o carieră internaţională de succes. Peste 90% dintre membrii orchestrei ajung muzicieni profesionişti de marcă, iar cea mai mare parte a lor îşi găsesc cu uşurinţă locul în ansambluri de profilde prim rang ale Europei.
Orchestra susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi de repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, susţine frecvent concerte şi serii de spectacole în Europa şi pe alte continente. Participarea la concerte, turnee şi sesiuni de pregătire a tinerilor muzicieni selectaţi sunt finanţate în totalitate de Orchestra de Tineret a Uniunii Europene.
În stagiunea 2014/2015, în urma audiţiilor de la Bucureşti din februarie 2014, trei muzicieni români au fost selectaţi ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Andrei Mihăilescu (contrabas) şi Sorin-Vlad Spasinovici (violă).
În cadrul proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe, organizat de European Union Youth Orchestra în iulie 2014 (Grafenegg, Austria) şi dedicat tinerilor sub 18 ani, au fost selectaţi Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) şi Benjamin Chircă (violoncel).
Artexim, instituţie a Ministerului Culturii, organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audiţiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra, EUYO). Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. Artexim este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, al unor turnee de spectacole în străinătate pentru instituţiile artistice din România şi al unor evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.
-
La Comisia Europeană se mănâncă sărmăluţe şi ciorbă de perişoare, de Ziua Naţională a României
La prânz, în Piazza Berlaymont din sediul central al Comisiei Europene, se vor servi “produse tradiţionale româneşti – pastramă ciobănească, jumări de casă, salam de Sibiu, brânză de burduf, caşcaval de Covurlui, piept de raţă şi costiţă ţărănească, dar şi sucuri naturale de mere şi vinuri româneşti”, se arată în comunicat.
Totodată, la cantina Comisiei Europene meniul va include, în premieră, salată de vinete şi salată de boeuf, ciorbă de perişoare, sărmăluţe în foi de varză şi plăcintă cu brânză şi stafide.
Sărbătorirea Zilei Naţionale a României se va încheia cu o recepţie oferită de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi cu un concert susţinut de violonistul George Tudorache, prim-concert-maestru al Orchestrei Filarmonice Regale din Liege şi al Orchestrei Filarmonice din Londra. La o vioară Stradivarius din anul 1709, Tudorache va interpreta opere de George Enescu, Ciprian Porumbescu, dar şi de J.S. Bach şi Francesco Tarrega.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Concertele lunii decembrie. Craciun in stil clasic
Sala Radio va redescoperi fenomenul statului studenteste pe
scari, pentru Concertul Extraordinar de Craciun al Orchestrei
Nationale Radio, din 17 decembrie, care ii are ca solisti pe
Alexandru Tomescu, Horia Mihail si Razvan Suma. Pentru copiii care
nu pleaca din Bucuresti imediat ce incepe vacanta, Opera Nationala
Bucuresti s-a gandit sa propuna si o versiune scenica la
Spargatorul de nuci, chiar pe 24 decembrie, in ajun de Craciun.Detalii in
Ziarul de Duminica.