Tag: oraseni

  • Migraţie în vremea coronavirusului: orăşenii dau izolarea la bloc pe viaţa la ţară. „Căutăm să închiriem ceva la curte cât mai ieftin. Am cinci copii şi este cumplit să nu-i pot scoate zilnic la aer“

    De partea cealaltă, şi proprietarii de case la ţară au identificat interesul şi şi-au pus proprietăţile pe site-urile de anunţuri.

    „Vrem să stăm la aer“, „Căutăm să închiriem casă la ţară pe termen scurt“, „Căutăm casă de închiriat pe timp de izolare sau chiar facem schimb de locuinţe pentru două-trei luni“. Sunt câteva dintre anunţurile care au început să apară, în ultimele zile, pe grupurile de pe reţelele sociale, în condiţiile în care oamenii s-au săturat să fie izolaţi, din cauza pandemiei, în apartamente la bloc, mai ales că  perspectivele sunt ca izolarea să mai dureze câteva săptămâni de acum înainte.

    „Dorim să închiriem o casă la curte în special pentru cel mic, să poată mişuna pe afară. La bloc, în trei săptămâni, am ieşit cu el în cârcă în jurul blocului de cinci ori şi cam atât, ceea ce nu mi se pare deloc sănătos pentru un copil mic şi nici pentru noi, ca adulţi. Căutăm să închiriem ceva la curte cât mai ieftin, fiindcă avem credite. Plus că eu sunt medic dentist şi bănuiesc că vom fi închişi mai multe luni de acum, adică zero venit, aşa că poate cultivăm şi o ceapă, un cartof. Momentan, nu am găsit nimic, dar mai insistăm“, spune Anca Pintea, unul dintre bucureştenii care caută un refugiu în timpul pandemiei.

    Ca ea, sunt multe alte persoane, atât din Bucureşti, cât şi din alte oraşe mari ale ţării, precum Cluj-Napoca. „Căutăm o casă cu curte, pentru a avea spaţiu de joacă în aer liber pentru copii. Am cinci copii între 1 şi 12 ani şi este cumplit să nu-i pot scoate zilnic la aer, aşa cum eram obişnuiţi. Consider că le afectează sănătatea şi imunitatea. Încă nu am găsit, pentru că proprietarii cer preţuri mult peste bugetul nostru. Ar trebui să se bucure dacă în aceste zile mai pot face un bănuţ, în loc să ţină casele, cabanele goale. Mai căutăm, poate ni se arată ceva“, spune o locuitoare din Cluj-Napoca. Îşi doreşte o casă cu trei-cinci camere, la ţară, pe termen scurt, de una-două luni. Semnalul pentru telefonia mobilă este una dintre condiţii, arată anunţul postat de ea.

    De partea cealaltă, şi proprietarii de case la ţară au identificat interesul şi şi-au pus proprietăţile pe site-urile de anunţuri. „A fost o familie care a vrut să vină, dar nu au putut achita şi garanţia, care este contravaloarea chiriei pentru încă două luni. Proprietatea este, de fapt, o pensiune, însă, cum acum activitatea este suspendată, am zis să vedem dacă o putem închiria astfel“, spune proprietarul unei pensiuni din Tuşnad, care o închiriază cu un preţ de 6.000 de euro pe lună.

    Într-un anunţ intitulat „Autoizolare în mijlocul naturii“, el spune despre casă că este foarte izolată, iar cel mai apropiat loc pe unde trece un om este la o distanţă de 30 de metri. Pensiunea se află la 67 de kilometri de Braşov, are parter şi două etaje, terasă, terenuri de fotbal, de baschet, de volei, piscină. „Am observat şi noi discuţii de acest tip în piaţă, iar acum analizăm să vedem ce putem face în acest sens, respectând însă şi prevederile ordonanţelor militare. Odată mutaţi într-o casă izolată, oamenii vor avea nevoie să meargă şi la cumpărături în cele mai apropiate localităţi, aşa că trebuie să ne gândim la aceste deplasări, în ce măsură se pot face. Încă analizăm. Prioritatea noastră este să venim cu soluţii care să ne ajute să ieşim cât mai repede din această situaţie“, spune Daniel Crainic, directorul de marketing al platformei Imobiliare.ro.

     

    Întoarcerea la sate

    Interesul orăşenilor pentru case la ţară în această perioadă este în linie cu trendul celor care aleg să se mute definitiv în mediul rural. Potrivit unei analize ZF, peste 109.000 de români s-au mutat de la oraşe la sate în anul 2017, în timp ce numai 87.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe în aceeaşi perioadă, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi timp, mai mult de 111.000 de români s-au mutat dintr-un oraş în altul în 2017, mai arată statisticile oficiale.

  • Aproape doua treimi dintre oraseni cumpara marci proprii

    Peste trei sferturi (76,7%) dintre tinerii cu varsta cuprinsa
    intre 26 si 35 de ani au cumparat in ultimul an produse marca
    proprie a unui magazin, ponderea inregistrata in cazul persoanelor
    in varsta (56 – 70 ani) reducandu-se la mai numai 32,7%.

    Aproape jumatate (47,1%) dintre consumatorii de produse marca
    privata considera ca raportul calitate – pret al acestora este
    similar celui oferit de marcile renumite, iar 15,7% le considera
    chiar mai bune.
    Pretul se dovedeste a fi important si foarte important pentru circa
    61% dintre respondenti in momentul luarii deciziei de achizitie a
    produselor marca proprie. Cei care au afirmat acest lucru sunt
    respondentii cu un venit mai mic de 700 lei de persoana si care se
    declara afectati in mare si foarte mare masura de criza
    financiara.

    Studiul a fost realizat de Mednet Marketing Research Center pe
    un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste
    100.000 locuitori, in perioada 02 – 11 februarie 2011. Au fost
    intervievate telefonic 800 persoane cu varste intre18 – 70 ani.
    Marja de eroare a studiului este ±3,46%.

  • Bulevardul Champs-Elysee din Paris, transformat timp de doua zile in zona rurala

    Sute de agricultori au muncit, in noaptea de sambata spre
    duminica, in cadrul acestei actiuni, intitulate “Capitala Natura”,
    care va dura pana luni seara.

    Acelasi creator de “arta stradala”, Gad Weil, a creat, cu 20 de
    ani in urma, scena “Marele Seceris”, cu ocazia careia,
    Champs-Elysee, considerat “cel mai frumos bulevard din lume”, a
    fost transformat intr-un vast camp de grau, pentru a fi
    secerat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro