Tag: OPUS LAND

  • Opus Land, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Cosmopolis din Bucureşti, raportează afaceri de 29,5 mil. euro în primele nouă luni ale anului, nivel similar cu rezultatul obţinut pe întreg anul 2020. ”Cererea pentru locuinţe în proiecte integrate a crescut exploziv în această perioadă”

    Opus Land, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Cosmopolis din Bucureşti, a înregistrat afaceri de 29,5 milioane de euro în primele nouă luni din acest an, comparativ cu rezultatul de 30,6 milioane de euro înregistrat pe tot parcursul anului 2020, arată datele transmise de reprezentanţii SVN Romania, consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului.

    În primele nouă luni din 2021 au fost vândute 425 de locuinţe în cadrul proiectului rezidenţial Cosmopolis, unde cererea pentru vile a crescut cu peste 70% comparativ cu anul anterior, notează SVN Romania.

    ”Cererea pentru locuinţe în proiecte integrate a crescut exploziv în toată această perioadă iar faptul că avem şi un produs atractiv pe segmentul de case cu grădină a contribuit la acest rezultat – cererea pentru case a crescut cu peste 70%”, spune Gabriel Voicu, vicepreşedinte SVN Romania şi project manager Cosmopolis din partea companiei.

    Investiţiile totale derulate de Opus Land în acest an pentru dezvoltarea Cosmopolis se ridică la 29 de milioane de euro, cu o treime peste nivelul din 2020. Suma va fi direcţionată atât către dezvoltarea de locuinţe cât şi către extinderea infrastructurii generale a Cosmopolis.

    În acest an a fost deschis circulaţiei al doilea drum de acces dinspre şi înspre Tunari, în zona de nord a complexului. Proiectul a ajuns în prezent la peste 4.400 de locuinţe finalizate şi o comunitate care numără peste 12.000 de locuitori.

    Printre facilităţile existente în acest moment în Cosmopolis se numără două grădiniţe, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului din apropiere, peste 44 de piscine exterioare, restaurante şi cafenele şi o sală de fitness.

    În plus, în proiect se regăsesc şi un supermarket, o brutărie, spaţii de servicii, magazine de produse tradiţionale, clinică veterinară şi mai multe saloane de înfrumuseţare, în timp ce infrastructura rutieră a proiectului numără zeci de kilometri de drumuri şi alei pietonale.

    Dezvoltarea proiectului este prevăzută să continue până cel puţin în 2033, când Cosmopolis va include peste 12.000 de locuinţe şi o comunitate de peste 30.000 de persoane, comparabilă cu cea a unor oraşe precum Câmpina, Câmpulung Muscel sau Sighişoara.

    Investiţiile totale realizate în Cosmopolis până în acest moment se ridică la peste 370 de milioane de euro, acesta fiind unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din România, indiferent de segmentul pieţei imobiliare.

    SVN Romania, jucător activ pe piaţa de consultanţă imobiliară din România, are şi două birouri regionale, în Braşov şi Cluj – Napoca şi este consultantul şi agentul a peste 20 proiecte rezidenţiale amplasate în Bucureşti, Braşov, Cluj – Napoca, Constanţa, Sibiu şi Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de  consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

     


     

  • Opus Land a vândut unui investitor 32 de locuinţe în complexul Cosmopolis, pentru 1 milion de euro

    Tranzacţia care a vizat 32 de studiouri duble a fost încheiată la începutul anului, iar locuinţele vor fi închiriate pe o perioadă de minimum trei-cinci ani, randamentul în euro fiind estimat la 8% pe an.

    “Odată cu creşterea cererii din partea utilizatorilor finali, simţim şi o uşoară creştere a interesului pentru achiziţionarea de locuinţe în scop investiţional. Nu vorbim de acelaşi tip de investitor ca în perioada de creştere economică, care cumpăra pentru a revinde cu profit pe termen scurt, ci de investitori care cumpără locuinţe cu scopul exclusiv de a le închiria, randamentul anual oferit fiind net superior unui depozit bancar“, a declarat într-un comunicat Gabriel Voicu, director new homes division în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    O tranzacţie similară a fost încheiată în 2013, prin care un investitor a cumpărat un bloc, valoarea tranzacţiei ridicându-se la peste două milioane de euro. Pachetul de locuinţe este închiriat integral, cea mai mare parte fiind preluate de către clubul de fotbal FC Viitorul, pentru personalul administrativ şi sportiv. Randamentul anual al acestei investiţii este de 7,8%.

    Cosmopolis este unul din cele mari proiecte rezidenţiale din România, cu peste 1.700 de locuinţe finalizate. Dezvoltarea proiectului va continua şi în 2015 prin investiţii care se vor ridica la 18 milioane de euro. Vor fi finalizate aproximativ 400 de noi apartamente şi vile şi va fi continuată dezvoltarea generală a infrastructurii proiectului.

    Cosmopolis este amplasat în zona de nord-est a Bucureştiului, în apropiere de Şoseaua de Centură, între podurile din Pipera-Tunari şi Andronache-Ştefăneştii de Jos. Până în prezent, investiţiile în cadrul Cosmopolis s-au ridicat la aproximativ 250 de milioane de euro, în construcţia de locuinţe, infrastructură, spaţii comerciale şi spaţii verzi.