BusinessMagazin

Tag: open source

  • Linux la bursa

    S-a intamplat in 2002. Era epoca “razboaielor religioase” dintre
    adeptii softului liber (o sa-i spun open source, desi nu-i chiar
    acelasi lucru) si sustinatorii programelor proprietare, asa ca-mi
    era destul de greu sa tin cat de cat in limite decente discutiile
    pe aceasta tema ce se purtau pe un forum virtual pe care s-a
    intamplat sa-l moderez. Subiectul care a starnit cele mai multe
    reactii se referea la utilizarea softurilor open source in
    sistemele administratiei publice si, pana la urma, din aceste
    discutii a rezultat o dezbatere “in carne si oase” la care au
    participat sustinatorii ambelor pozitii, ceva presa si cativa
    oameni din administratie. Totul a decurs frumos, cu argumente
    pertinente de ambele parti, dar finalul i-a apartinut unui distins
    parlamentar ce a dinamitat pozitiile free software cu un argument
    zdrobitor: nu e de incredere. Astazi, acest gen de discutii a iesit
    din actualitate in cercurile de specialisti IT, pentru ca oricum
    cele mai multe solutii informatice sunt un mixaj de softuri
    proprietare si open source.

    Si totusi, pentru multa lume, intrebarea persista: cum poate fi
    “de incredere” un software dezvoltat prin contributiile voluntare
    ale unor pasionati? Trecand peste faptul ca putine programe open
    source sunt dezvoltate astfel (nucleul Linux fiind mai degraba
    exceptia decat regula), argumentul “nu e de incredere” isi are
    radacina – oricat de ciudat ar parea – intr-o confuzie larg
    raspandita intre gratuit si liber. Gratuitatea, pe care foarte
    multa lume pune accentul, duce automat gandul la lipsa calitatii.
    In realitate, caracterul gratuit este nu doar secundar, ci si
    inselator.

    Poate ca sistemul de operare pe care il folosesc nu are pret de
    achizitie, dar ceea ce se cheama TCO (Total Cost of Ownership)
    poate fi semnificativ in unele cazuri. Insa caracterul liber este
    cel important, din multe puncte de vedere, dintre care in acest
    context voi puncta doar unul: codul public permite multor firme
    sa-si construiasca afaceri consistente pe servicii aditionale, cum
    ar fi suportul tehnic, instruirea, adaptarea unor programe pentru
    cerinte speciale sau asamblarea altora din componente open source.
    Asa se face ca in jurul fiecarui software open source semnificativ
    exista suficiente firme furnizoare de suport, de garantii si, pana
    la urma, de incredere. Intrebarea este daca increderea furnizata de
    aceasta sustinere este suficienta pentru ca cineva sa-si
    incredinteze aplicatiile vitale unei infrastructuri software bazate
    pe open source. E greu de imaginat ceva mai “mission critical”
    decat sistemele informatice care sustin marile burse ale lumii.

    Si totusi, New York Stock Exchange a inceput inca din 2007 sa
    migreze pe sisteme Linux, dupa ce s-a bazat multa vreme pe sisteme
    Unix proprietare cum ar fi HP-UX, AIX (de la IBM) sau Solaris (de
    la Sun). In acest caz, furnizorul de expertiza si incredere s-a
    numit Red Hat. Printre ratiunile care au determinat NYSE la aceasta
    mutare nu s-a numarat pretul, insa au contat flexibilitatea si
    caracterul liber, adica independenta de un anumit producator.

    Aceasta in conditiile in care cele circa 600 de servere ce
    proceseaza tranzactii in valoare de circa 150 de miliarde de dolari
    pe zi isi permit doar 90 de secunde de “odihna” pe an. Daca in
    cazul NYSE a fost vorba totusi de o trecere de la Unix la
    Unix-like, mult mai spectaculoasa pare decizia bursei din Londra de
    a renunta la un sistem bazat pe software Microsoft (TradElect) in
    favoarea unei solutii bazate pe Linux. Printre motivele care au
    stat la baza deciziei se numara in principal cateva incidente,
    dintre care pana de aproape opt ore survenita in septembrie 2008 a
    fost considerata o adevarata catastrofa (incidentul s-a petrecut
    imediat dupa ce guvernul american s-a decis sa salveze Fannie Mae
    si Freddie Mac).

    Pe de alta parte, LSE isi doreste timpi de raspuns mult mai
    buni, tinta fiind de 0,13 milisecunde (sistemul actual ofera doar
    2,7 milisecunde). Spre deosebire de Deutsche Boerse, care a trecut
    pe Linux asistata de IBM, bursa londoneza a optat pentru o alta
    solutie: a cumparat fi rma MilleniumIT, specializata in dezvoltarea
    de sisteme “mission critical” foarte sigure si scalabile. Pretul
    platit a fost de 18,4 milioane de lire sterline, adica mai putin de
    jumatate din pretul sistemului TradElect. Iar daca rezultatele din
    teste se confirma in productie, LSE va avea cea mai rapida
    platforma de trading din galaxie. Asadar, marile finante ale lumii
    se sprijina pe un nucleu de sistem de operare pornit dintr-o joaca
    si dezvoltat de voluntari. Dar nu-l acuzati pe Linus Torvalds
    pentru criza.

  • Milionari din software gratuit

    Cand Hugh MacLeod, cunoscut blogger si om de marketing, s-a intrebat retoric pe blogul lui unde sunt miliardarii cu bani facuti de pe urma programelor open source, reactiile cititorilor au fost intense. Majoritatea s-au scandalizat, cerandu-i sa nu vorbeasca de lucruri pe care nu le intelege. Dar de ce nu ar putea cineva sa faca bani buni din vanzarea unor astfel de programe?

    Software-ul de tip open source se bazeaza pe o comunitate de programatori voluntari care creeaza, prelucreaza si imbunatatesc un program, dupa care il lanseaza la liber pe internet, pentru ca toata lumea sa-l poata folosi si, mai ales, ca oricine altcineva sa ii poata aduce imbunatatiri. Toate acestea sunt posibile deoarece codul sursa al acestor programe este disponibil gratuit pentru oricine doreste sa il modifice. Desi exista o serie de reguli si reglementari cu privire la crearea si distribuirea de programe open source, esenta acestora este libera circulatie si dreptul oricui de a interveni cu modificari. Cititorii lui Hugh MacLeod aveau in minte tocmai conceptul libertatii de circulatie si folosinta a programelor open source atunci cand l-au acuzat pe autorul blogului de violare a spiritului miscarii open source. Desi multi au admis ca e perfect normal ca un programator sa aiba parte de anumite avantaje pentru efortul de a crea un software functional, criticii lui MacLeod sunt convinsi ca acestea nu trebuie sa fie financiare, pentru a nu incalca filozofia open source.

    Numai ca o intreaga suita de companii mici producatoare de software open source au atras investitori si au primit oferte de achizitii sau fuziuni. Iar de aici si pana la posibilitatea unor castiguri de proportii este doar un pas. In plus, regulile in vigoare cu privire la software-ul open source nu interzic comercializarea de produse conexe sau oferirea de consultanta si administrare contra cost. Cea mai apropiata descriere pentru open source ar fi: oferi gratuit un produs, dar vinzi componente, accesorii, servicii pentru acesta. Si se pot scoate bani din programele open source, atat timp cat se urmeaza principiul enuntat mai sus – programul de baza e furnizat gratuit, dar contra cost pot fi oferite suportul tehnic necesar, servicii de consultanta, patch-uri si variante imbunatatite ale programului respectiv. O alta varianta ar fi comercializarea de accesorii si produse conexe programului, cum ar fi manuale de utilizare sau piese hardware special configurate pentru acesta.

    In fine, cea mai folosita strategie este incorporarea unor parti sau a unor programe intregi open source in aplicatii complexe livrate utilizatorilor contra cost si sub licenta. In 2001, programatorul roman Teodor Danciu a creat un soft open source pentru prezentari, destinat utilizatorilor din mediul de business, pe care l-a numit JasperReports. Dupa trei ani, timp in care programul creat de Danciu a fost descarcat de mii de companii din intreaga lume, o firma din Silicon Valley l-a remarcat si a decis sa faca o oferta de cumparare a acestuia. Firma respectiva, redenumita JasperSoftCorp, l-a angajat apoi pe Danciu ca programator si administrator al proiectului.

    Creatorii conceptului open source, Eric Raymond si Bruce Perens, au fost cei care au transformat filozofia software-ului liber, lansata in anii ‘80 de programatorul american Richard Stallman, intr-un concept cu valente comerciale. Impreuna cu Raymond, Perens a creat in 1997 definitia programelor open source si a trasat o serie de reguli cu privire la licenta software-urilor libere. De asemenea, cei doi au fondat in 1998 The Open Source Initiative, o organizatie menita sa promoveze software-ul open source. Pentru contributia sa la popularizarea conceptului, Raymond a primit 150.000 de actiuni ale companiei VA Linux. Cand aceasta s-a listat la bursa, in 1999, valoarea actiunilor detinute de Raymond a atins 32 de milioane de dolari (aproximativ 20 de milioane de euro). Prin urmare, desi indirect si fara a incalca libertatea circulatiei programelor, Raymond a ajuns sa detina o avere destul de mare.

    Un alt exemplu cunoscut ar fi finlandezul Linus Torvalds, creatorul sistemului de operare Linux, pe care l-a lansat in 1991 ca soft open source. In numai 17 ani, sistemul de operare Linux a ajuns sa fie utilizat de peste 25% din serverele de pe glob, ridicand pretentii la concurenta cu sistemul Windows, comercializat de Microsoft. Torvalds lucreaza acum in cadrul Open Source Development Labs (OSDL), o organizatie non-profit care promoveaza sistemul Linux si alte programe de tip open source. Ca si in cazul lui Raymond, Torvalds a primit un pachet de actiuni de la companiile de software Red Hat si VA Linux, in semn de recunostinta pentru contributiile aduse la dezvoltarea miscarii open source. Cand cele doua companii s-au listat la bursa (si Red Hat s-a listat tot in 1999, ca si VA Linux), averea lui Torvalds a ajuns la 20 mil. $ (12,6 mil. euro).