Tag: onorarii

  • Unde sunt onorariile de alta data ale consultantilor de M&A?

    Cu toate acestea, piata consultantei de M&A poate fi
    estimata anul trecut la peste 5 mil. euro, fata de un nivel de sase
    ori mai mare in anii buni, 2006-2008. Odata cu criza, a inceput o
    perioada neagra pentru consultanti, care au vazut cum numarul
    clientilor se prabuseste de la o perioada la alta, iar concurenta
    pentru aceleasi tranzactii a devenit mult mai puternica. Cum au
    rezistat, ce fac in prezent?

    “Munca acopera doua segmente. Diagnosticul strategic al pietei
    si al companiei respective, soldat cu anumite recomandari de
    actiune si daca firma agreeaza rationamentul consultantului,
    executia mandatului, adica vanzarea, cumpararea, consolidarea. In
    unele cazuri, mandatele de achizitie au si componenta de asigurare
    a finantarii necesare”, spune Doru Lionachescu, partener principal
    al casei de investitii Capital Partners.
    Altfel spus, mandatul unui consultant incepe cu analiza pietei si a
    companiei, in functie de care recomanda o anumita strategie,
    respectiv vanzarea unei anumite participatii, cumpararea unei
    companii sau amanarea procesului. Oamenii din industrie spun au
    fost cazuri in care au oferit indicatii diferite de strategia pe
    care un cumparator sau un vanzator dorea sa o urmeze.

    “De multe ori este mai indicat sa se amane o tranzactie decat sa
    fie aruncata pe piata cu nepasare, doar pentru a vedea ce se
    intampla”, spune Matei Paun, managing partner al BAC
    Investments.
    Este vorba de saptamani si luni de analiza financiara, care se duc
    la intalniri cu clientii in care se discuta solutiile si
    propunerile concrete, adauga Ioana Filipescu, managering partner al
    Raiffeisen Investment. La fiecare tranzactie lucreaza 3-4
    consultanti cu experienta, care pe parcursul celor 6-9 luni, cat
    dureaza in medie o tranzactie, realizeaza sute de pagini de
    documente si au zeci de intalniri cu potentiali clienti.
    Mai exista si situatii in care proprietarul este convins ca vrea sa
    vanda sau sa cumpere si mandateaza direct casa de investitii, fara
    sa fie nevoie de o analiza in prealabil. Cu toate acestea, multe
    dintre tranzactii se fac fara un consultant, mai puncteaza oamenii
    din aceasta industrie.

    CINE SUNT CONSULTANTII DE M&A SI CE TRANZACTII AU
    FACUT?
    “Cred ca sunt in jur de 15-18 jucatori cu adevarat activi,
    pozitionati pe patru paliere competitionale”, spune Lionachescu. El
    se refera la marile banci internationale de investitii, fara
    prezenta permanenta in Romania, care se implica in tranzactiile
    mari, asa cum este cazul Credit Suisse, Deutsche Bank, JP Morgan,
    Goldman Sachs, Citi si Rotschild, la bancile comerciale regionale
    care au divizii specializate, Raiffeisen, Unicredit, ING, BRS,
    Eurobank, si la firmele din Big 4 (PwC, Deloitte, Ernst &
    Young, KPMG). Exista insa si companiile independente, categorie in
    care intra Altria Capital, BAC Investment, Capital Partners sau A-Z
    Capital.

    “Ca si numar de persoane, estimez ca exista aproximativ 100 de
    romani si expati din Romania care au ca activitate principala
    consultanta pentru fuziuni si achizitii, incluzand aici si un numar
    semnificativ de romani care lucreaza in centrele financiare de la
    Londra, Paris, Frankfurt si Viena”, este de parere Ioana
    Filipescu.

    Potrivit datelor din Anuarul Top Tranzactii editat anul trecut
    de Ziarul Financiar, una dintre cele mai mari tranzactii din 2009
    si inceputul anului 2010 – dintre Cosmote si Zapp – a avut ca si
    consilieri Citigroup si Rotschild (de partea cumparatorului) si BNP
    Paribas (de partea vanzatorului). O alta tranzactie, preluarea de
    catre SGAM, un fond al Société Générale, a unei participatii
    minoritare din MedLife, a avut drept consilieri pe cei de la
    Raiffeisen Investment (de partea vanzatorilor). In alti ani,
    Raiffeisen Investment a fost de partea Groupama in achizitia Asiban
    si de partea vanzatorilor Proton Technologies, BAC Investment a
    fost implicata in vanzarea Sitel Group, Altria Capital in vanzarea
    Diamedix, PwC in preluarea La Fourmi, in achizitia Upground, KPMG
    s-a implicat in preluarea Expo Market Doraly, a Frigotehnica si a
    Unita.

    CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
    ->>>>>>>>>>