Tag: oligarhi

  • Rusia, ţara oligarhilor miliardari în care o treime din locuitori n-au cu ce să-şi ia două perechi de încălţăminte pe an

    Pasagerii trenurilor germane ultramoderne care gonesc pe lungile rute dintre Moscova şi Sankt Petersburg cu 229 de kilometri pe oră pot gusta din viaţa în stil mare, la propriu, scrie Bloomberg. Pe meniu ei găsesc o jumătate de sticlă de şampanie franţuzească şi o lingură de caviar negru pentru 10.600 de ruble (163 de dolari).
    Probabil că nu iau prea mult în seamă halta Okulovka, prin care trenul trece după ce-a parcurs puţin peste jumătate din călătoria de patru ore. Este un oraş din Novgorod, o regiune în care mai mult de o treime din populaţie nu are apă curentă – iar disparităţile economice frapante nu sunt ceva excepţional în Rusia. Însă focare de nelinişte, ceva rar întâlnit în epoca lui Vladimir Putin, pun în prezent Okulovka şi alte oraşe subdezvoltate din inima Rusiei pe radarul politic al conducătorilor.
    Catalizatorul, binecunoscut în ţări dezvoltate ca SUA, Marea Britanie şi chiar Suedia, este sistemul medical. Doctorii şi alţi membri ai personalului spitalului din regiune au protestat împotriva promisiunilor deşarte ale preşedintelui de a majora salariile şi contra ameninţării cu închiderea clinicilor. Ei sunt încurajaţi de un sindicat nou, susţinut de un important critic al Kremlinului.
    Susţinerea la nivel naţional pentru Putin este stabilă după scăderea dramatică de anul trecut. Gradul său de aprobare este de peste 60%, iar pentru mulţi din Novgorod el este incapabil de a face greşeli. Cu toate acestea, îngrijorarea că păturile tradiţional loiale ale populaţiei se întorc împotriva autorităţilor au sunat alarma la guvern, spun două persoane apropiate administraţiei prezidenţiale.
    Protestele se limitau înainte la marile oraşe. Acum au ajuns în bastioanele lui Putin, în locuri unde promisiunile unei vieţi mai bune sună din ce în ce mai mult ca un ecou vag. Datele statistice federale publicate în martie arată că mai mult de o treime dintre ruşi nu îşi permit să-şi cumpere două perechi de încălţări pe an.
    „Avem totul în Rusia – bogăţii naturale, o populaţie educată“, spune Dmitri Sokolov, un activist de 48 de ani care joacă un rol-cheie în mobilizarea personalului medical nemulţumit din regiunea Novgorod. „Problema este cu conducerea noastră – este putredă. Iar oamenii s-au săturat“.
    În Okulovka, un oraş de 10.000 de locuitori, aproximativ 500 de persoane s-au adunat pentru o demonstraţie pe 16 martie în care au denunţat politica autorităţilor de a „optimiza“ serviciile medicale, un termen înşelător care ascunde reduceri de personal şi suprimarea salariilor pentru medici şi asistente medicale. Pe ştatele de plată ale spitalului local, lucrătorii de pe ambulanţă şi asistentele medicale sunt prezenţi cu venituri lunare de până la 10.000 de ruble. În timp ce protestul la temperaturi scăzute a durat două ore, un concert ţinut în acelaşi timp în casa de cultură a oraşului pentru a comemora cinci ani de la anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina a atras doar o mână de participanţi.
    Yuri Korovin, în vârstă de 60 de ani, este singurul chirurg rămas la spitalul Okulovka, unde serviciile sunt ameninţate deoarece autorităţile se concentrează pe susţinerea spitalului din oraşul mai mare Boroviki. Până în anul trecut au lucrat acolo patru chirurgi, dar trei au renunţat, dintre care doi au plecat în martie pentru salarii mai bune în regiunea vecină Leningrad.
    „Intru şi-o întreb pe asistentă: «Ce medicamente avem?». Ea răspunde: «Nimic!», a povestit Korovin pe 5 aprilie într-o cameră de hotel din Okulovka, unde se adună activişti. „Pacienţii trebuie să-şi aducă propria lenjerie de pat.“ La sfârşitul anului trecut, deoarece nu există echipament pentru endoscopii, Korovin a trebuit să deschidă cu bisturiul un pacient pentru a opri o sângerare în stomac.
    Okulovka nu este un caz izolat. În ianuarie, 200 de persoane au protestat împotriva reducerii personalului din serviciile de sănătate din Şimsk, un oraş cu 3.500 de locuitori tot din regiunea Novgorod. În Saratov, un oraş din sud-vestul Rusiei, localnicii au organizat un miting în luna februarie împotriva închiderii unui spital pentru copii. Planurile de a duce gunoiul Moscovei în regiunile învecinate au provocat, de asemenea, demonstraţii.
    În afară de Okulovka, în atenţia de activist a lui Sokolov a intrat o clinică ce riscă să fie închisă dintr-o mică localitate numită Moşenskoie, aflată la aproape 90 de kilometri pe drumuri periculoase de Okulovka. Sokolov, care îşi câştigă traiul vânzând sobe, spune că convorbirile sale sunt monitorizate de autorităţi. În cursul unei vizite la clinică, luna trecută, un ofiţer de securitate al autorităţii de sănătate l-a aşteptat pentru a-l împiedica să intre.
    Pe 1 martie, programul nonstop al clinicii a fost suspendat, ceea ce înseamnă că pacienţii nu mai pot rămâne peste noapte. Clinica funcţionează acum între orele 8:30 şi 17:00. Acest lucru îi obligă pe  locuitorii din Moşenskoie să se ducă la Boroviki, centrul regional aflat la 50 de kilometri distanţă, în caz de urgenţă, spune Elena Serebriakova. În vârstă de 43 de ani, ea este angajată a companiei de electricitate şi s-a alăturat echipei lui Sokolov în eforturile de a atrage cadrele medicale din Moşenskoie în Alianţa Doctorilor.
    Transportul public este rar. Există doar un autobuz pe zi între cele două localităţi. Iar în Moşenskoie a rămas o singură ambulanţă, care trebuie să acopere o zonă cu 6.500 de locuitori. Înainte erau patru, conform alianţei.
    Persoanele care suferă cel mai mult din cauza acestor schimbări sunt oameni ca Valentin Fetodov, un bărbat de 71 de ani lovit de o boală rară de piele. Acum el trebuie să cheltuiască 1.600 de ruble din pensia lunară de 12.000 de ruble pe taxi de fiecare dată când trebuie să fie consultat de un specialist în Veliki Novgorod, capitala regiunii. Trăgând cracul pantalonului pentru a arăta reporterilor pielea roşie şi solzoasă, el spune că trebuie să plătească şi pentru medicamente. Întrebat dacă crede că protestele ar putea schimba lucrurile, el spune: „Nu are rost. Nu mai cred în nimic“.
    Rusia este o ţară cu 100 de miliardari, însă 13% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei dacă sunt avute în vedere standardele naţionale. Procentul este dublu în funcţie de  normele internaţionale. Cu toată forţa sa militară etalată şi cu tot statutul de exportator mondial de energie, economia Rusiei este mai mică decât a Italiei sau a Canadei.
    Putin s-a angajat să reducă la jumătate rata sărăciei în următorii şase ani când şi-a făcut campania pentru cel de-al doilea mandat prezidenţial, anul trecut. Însă pentru că atenţia şi resursele Kremlinului se îndreaptă acum spre protejarea profiturilor de  miliarde de dolari din petrol, de teama noilor sancţiuni occidentale, prea puţin se îndreaptă şi spre cetăţenii obişnuiţi. Nu ajută cu nimic faptul că creşterea anuală a Produsului Intern Brut abia dacă depăşeşte 2% din 2013 încoace.
    „Timp de 15 ani, veniturile populaţiei au crescut, dar de cinci ani lucrurile merg în direcţia opusă“, spune Denis Volkov, analist la agenţia independentă de cercetare a pieţei  Levada din Moscova. „Viaţa ruşilor de rând se înrăutăţeşte şi nu mai există speranţă pentru viitor. O să ajungem ca Venezuela? Nu. Dar tot mai mulţi oameni se plâng.
    Potrivit Fundaţiei pentru Opinie Publică, intenţiile de vot pentru Putin au scăzut la 45% la jumătatea anului 2018, de la 74% în 2015, şi au rămas de atunci la acelaşi nivel. Mandatul preşedintelui expiră în 2024.
    Guvernatorul Novgorodului, Andrei Nikitin, face parte dintr-o nouă recoltă de tehnocraţi loiali lui Putin, trimişi în teritoriu de Kremlin pentru a îmbunătăţi serviciile şi a reduce nemulţumirea. El spune că problemele regiunii cu asistenţa medicală au fost cronice.
    „Înţelegem această problemă şi ştim că nu poate fi rezolvată fără echilibrarea bugetelor sistemului medical“, a declarat Nikitin la telefon pe 7 mai. „Asta facem noi acum. Aceasta înseamnă că suntem obligaţi să adoptăm măsuri care nu sunt dintre cele mai populare. Însă scopul final este de a face serviciile medicale cât mai accesibile.
    Rusia cheltuie aproximativ 3% din PIB pentru sănătate, o treime din nivelul ţărilor vest-europene, iar cheltuielile au scăzut în termeni ajustaţi la inflaţie în ultimii şase ani. În martie, însă, Nikitin a anunţat o finanţare de 2 miliarde de ruble pentru modernizarea unui spital din Valdai, o zonă din Novgorod unde Putin şi asociaţii săi au proprietăţi.
    Între timp, în Moşenskoie, pensionara Galina Emilianova se plânge că se înrăutăţeşte constant calitatea serviciilor medicale. Sora ei de 73 de ani a fost operată în septembrie anul trecut de apendicită, dar după câteva zile chirurgii au trebuit să o opereze din nou, iar recent încă o dată, pentru a treia oară în şase luni.Emilianova, în vârstă de 65 de ani, locuieşte împreună cu soţul ei bolnav într-un apartament municipal, care nu este branşat la apă caldă, la gaze sau la canalizare. Pentru a avea acces la reţeaua de apă rece, acum câţiva ani, spune ea, a trebuit să ia un împrumut de 30.000 de ruble, echivalentul unei pensii pe două luni.
    „Autorităţilor nu le pasă“, spune ea. „Ei pot merge la spitale de elită, au bani şi maşini. Ei pot merge oriunde doresc. Dar unde ne putem duce noi,  oamenii obişnuiţi? Totuşi, Emilianova nu dă vina pe Putin pentru situaţia ei. „Îmi place preşedintele, desigur. Am votat pentru el. Doar că are oameni răi care lucrează pentru el. Nu-i poate controla pe toţi.“
    Liderul opoziţiei, Aleksei Navalni, speră să obţină capital politic cu campania sa de a scoate în evidenţă promisiunile neîndeplinite ale lui Putin din 2012 încoace de a majora până în 2018 salariile a 8 milioane de salariaţi din sistemul de sănătate şi învăţământ în conformitate cu o formulă legată de veniturile medii regionale.
    El s-a aliat cu sindicatul Alianţei Medicilor, condus de Anastasia Vasilieva, un oftalmolog din Moscova care de la sfârşitul lunii august a înfiinţat peste 20 de filiale regionale. Aproximativ 10.000 de persoane din întreaga Rusie s-au înregistrat online la Fondul Anticorupţie al lui Navalni pentru a solicita aducerea cazurilor lor în atenţia autorităţilor. Majoritatea solicitanţilor au cerut să rămână anonimi.
    Frica este principala problemă, spune Vasilieva. La o vizită a activistului local Sokolov la spitalul Okulovka, securitatea a ajuns în 15 minute şi a sunat la poliţie. „Autorităţile mizează pe intimidare“, spune ea. „Angajaţii din spitale şi clinici se tem că vor fi concediaţi şi vor rămâne fără ultimele mijloace de subzistenţă.“
    Însă tot mai mulţi oameni îşi depăşesc reţinerile. În decembrie, când spitalul din Okulovka a anunţat că elimină unul dintre cele trei echipaje de ambulanţă, Sokolov spune că a strâns în mai puţin de o zi 400 de semnături pentru o petiţie care se opunea deciziei.
    Personalul medical care face parte din sindicat protestează regulat, muncind doar atât cât prevede regulamentul, o alternativă la grevă.
    Oleg Andrianov, în vârstă de 68 de ani, fost poliţist şi pompier, a trimis scrisori de protest pentru reducerile din sănătate şi susţine acţiunea. Sub un poster electoral înfăţişând o familie tânără, zâmbitoare, îmbrăcată în costume tradiţionale ţărăneşti într-un lan de grâu, stau cuvintele: „Rusia Unită împreună cu preşedintele“, referindu-se la partidul de guvernământ şi la Putin.
    „Rusia Unită împreună cu preşedintele – împotriva poporului“, spune Andrianov, arătând spre afiş.  „Realitatea asta este.“
    Forbes a calculat că aproape 100 de miliardari ruşi deţin o avere cumulată mai mare decât toate economiile populaţiei. Potrivit Credit Suisse, 89% din avuţia ţării este în mâinile celor mai bogaţi zece ruşi. Iar bogaţii devin şi mai bogaţi. Averile celor mai avuţi 23 de oligarhi au crescut cu peste 20 de miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an.

  • Cum a ajuns un actor de comedie preşedintele unui stat european

    Un „pirat” toată viaţa lui, aşa cum le spune el celor pricepuţi la a exploata oportunităţile, Igor Kolomoiski a făcut în tinereţe bişniţă cu electronice aduse de la Moscova în Ucraina în vremea prăbuşirii Uniunii Sovietice, scrie revista The New Republic. Apoi a pus pe ruinele URSS bazele unei mici bănci, PrivatBank, care între timp a devenit cea mai mare din Ucraina. La succesul acesteia a contribuit nu doar inspiraţia de afaceri, ci şi, dacă ar fi de crezut autorităţile ucrainene, ceva fraudă. Kolomoiski a supravieţuit ambelor revoluţii din Ucraina, din 2004 şi 2014, a devenit miliardar, iar când Ucraina era invadată de trupele ruseşti, în 2014, el a creat şi finanţat o armată care să o apere. O parte din afacerile sale erau în Crimeea ocupată de militarii ruşi. Ca lord al războiului în estul devastat de conflict, a pus recompense uriaşe pe capetele liderilor militari ruşi. Unul din batalioanele finanţate de el, Azov, este cunoscut ca incubator de extremism de dreapta, adică de neonazism. 

    Preşedintele Petro Poroşenko i-a retezat avântul. L-a concediat din funcţia de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, din est, cea mai importantă din punctul de vedere al industriei, i-a naţionalizat banca şi a încercat să taie picioarele imperiului energetic al oligarhului. Sub asediu, Kolomoiski a decis că actorul de comedie Vladimir Zelenski, vedeta unei reţele de televiziune pe care o deţine, trebuie să devină preşedinte.  Iar planul i-a reuşit. Zelenski este un nou venit în politică, dar are în spate un om influent şi puternic aflat în luptă disperată pentru imperiul său de afaceri, un imperiu ale cărui urme se văd din Rusia, unde are afaceri cu petrol şi gaze naturale, până în SUA, unde este investigat pentru posibile infracţiuni financiare şi a stârnit două  mici scandaluri politice. 

    Trei lucruri definesc un oligarh, spune Dmitro Iablonovski, directorul adjunct al Centrului pentru Strategia Economică, un think tank din Kiev: instituţiile media deţinute, interesele de afaceri semnificative şi o influenţă politică substanţială. În prezent cinci dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, inclusiv Kolomoiski şi Poroşenko, controlează o parte considerabilă din instituţiile şi resursele ţării – de la partide politice şi posturi de televiziune la oţelării, gaze şi…ciocolată. „Oligarhii sunt statul“, concluzionează Iablonovski.

    Reţeaua de oligarhi a început să se dezvolte în anii 1990 sub fostul preşedinte Leonid Kucima şi a înflorit în era postsovietică, potrivit lui Mihail Minakov, un asociat la Centrul Wilson. Clanurile de oligarhi s-au luptat între ele până când unul a câştigat şi a candidat pentru preşedinţie – Viktor Ianukovici. În 2004, ucrainenii au ieşit în stradă în ceea ce este cunoscut ca revoluţia portocalie din Ucraina şi au rupt reţeaua oligarhilor.

    Însă Ianukovici a reuşit din nou să-şi consolideze puterea, până când ucrainenii, exasperaţi de tendinţele sale proruse, l-au alungat definitiv în 2014. În acea vreme au existat rapoarte bine fundamentate despre „o întâlnire la Viena şi o înţelegere a oligarhilor în care aceştia au decis să se unească şi să sprijine un singur candidat, pe Poroşenko“, povesteşte Minakov. Atunci când separatiştii sprijiniţi de ruşi au invadat estul Ucrainei şi Crimeea în 2014, oligarhii ţării s-au aliat ca liderii feudali, protejându-şi ţara – sau profiturile lor. Preşedintele în exerciţiu de atunci, Oleksandr Turcinov, l-a numit pe Kolomoiski guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, unde omul de afaceri a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a-şi crea propria armată privată care să lupte împotriva ruşilor. Însă în ascensiunea sa Kolomoiski s-a ciocnit cu statul ucrainean.

    Poroşenko, proaspăt ales preşedinte, l-a concediat pe Kolomoiski, care şi-a explicat îndepărtarea ca pe un dezechilibru în sistemul oligarhic. „Când aveţi o coaliţie care constă din două facţiuni gigantice şi trei grupări mici, veţi obţine lupte de coaliţie“, a explicat Kolomoiski pentru The Washington Post. „Eu sunt angajatul lui Poroşenko, dar am acţionat ca un egal al său. Iar acest lucru a fost un disconfort pentru el.“

    Concurenţa dintre oligarhi s-a intensificat pe măsură ce corupţia şi războiul din estul Ucrainei slăbeau ţara. Între timp, în interiorul ministerului de finanţe al Ucrainei au apărut îngrijorări că perla lui Kolomoiski, PrivatBank, nu mai este sustenabilă. Timp de aproximativ zece ani, PrivatBank a fost implicată într-o „fraudă la scară largă şi coordonată“, care s-a concentrat în jurul departamentului său de credite, potrivit guvernului de la Kiev. PrivatBank ar fi acordat prin această schemă împrumuturi propriilor acţionari care ar fi trebuit să le ramburseze prin alte împrumuturi date de bancă tot lor şi tot aşa.

    În linişte, ministerul de finanţe şi-a împărtăşit îngrijorările legate de fraudă cu managerii de la PrivatBank. În vara anului 2016, Poroşenko era îndemnat să naţionalizeze PrivatBank, potrivit unor oficiali ai guvernului ucrainean.

    Preşedintele a amânat decizia luni de zile datorită puterii politice a lui Kolomoiski. În decembrie, Poroşenko era gata să semneze preluarea PrivatBank de către banca centrală, dar în ministerul de finanţe creştea teama că Kolomoiski s-ar putea răzbuna: PrivatBank avea 26.000 de angajaţi, reprezenta 30% din sistemul bancar şi procesa 75% din plăţile din Ucraina, potrivit unei surse din ministerul de finanţe. „Nu ştiam dacă Kolomoiski avea butonul roşu pentru oprirea operaţiunilor băncii şi dacă l-ar folosi cu doar două săptămâni înainte de sărbătorile de Crăciun pentru a bloca ţara.“ Mai târziu oligarhul a dovedit că poate bloca şi prin alte mijloace ţara: el deţine singura fabrică de clor pentru purificarea apei potabile din Ucraina. Şi n-a ezitat să închidă producţia.

    Guvernul ucrainean a naţionalizat PrivatBank pe 18 decembrie. Kolomoiski a cedat puterea fără incidente, iar Poroşenko a fost lăudat de comunitatea internaţională, mai ales de americani. În Statele Unite şi în alte ţări occidentale, Poroşenko a fost deseori privit ca un oligarh binevoitor. El şi-a făcut miliardele achiziţionând o fabrică de dulciuri de la stat în timpul dezintegrării Uniunii Sovietice. Campania sa pentru preşedinte din 2014 s-a bazat pe ideea că o persoană ca el ar putea să se ridice deasupra corupţiei. Dar chiar şi cei care au lucrat pentru Poroşenko spun că ceva s-a schimbat în anul de după victoria din alegeri, efortul său de reformă îngheţând în 2015. Promisiunea din campanie de înfiinţare a unui tribunal anticorupţie a fost îndeplinită abia după prima rundă a alegerilor pentru preşedinte din 2019, când toate sondajele de preferinţe politice arătau că Zelenski va câştiga. Investigaţii de presă au arătat în repetate rânduri că aliaţii lui Poroşenko beneficiază de pe urma faptelor de corupţie. „Poroşenko era foarte capabil să creeze acest baraj de fum pentru Occident şi apoi să îndeplinească aproximativ 15% din ce le promite“, spune John Lough, cercetător la Chatham House. „Uitaţi-vă la Agenţia Naţională pentru Prevenirea Corupţiei, a cărei sabotare a permis-o.”

    Într-o ţară în care personajele corupte sunt o obişnuinţă, prezenţa proaspătă a lui Zelenski a fost o schimbare binevenită, deşi actorul a refuzat în general să dea detalii despre planurile sale politice. Nici după ce a câştigat cursa pentru preşedinţie acestea nu au devenit mai clare.

    Ideea că încercarea lui Zelenski de a cuceri poziţia de preşedinte are de-a face cu răzbunarea lui Kolomoiski pe Poroşenko pentru naţionalizarea PrivatBank a fost prezentă de la începutul cursei electorale. Dovezile directe lipsesc, dar există alte indicii care pot susţine teoria. Zelenski, în afară de faptul că este angajatul lui Kolomoiski şi un star (bogat) al televiziunilor pe care acesta le deţine, a beneficiat de un timp de antenă semnificativ de la ele, mai ales în zilele de dinaintea alegerilor.

    Atât Zelenski, cât şi Kolomoiski neagă complotul, actorul asigurând că nu-i va da PrivatBank înapoi lui Kolomoiski, iar oligarhul spunând că dacă guvernul vrea să păstreze PrivatBank, o poate face. Însă Kolomoiski este un maestru al manevrelor din umbră. Americanii au aflat-o pe pielea lor. În toamna anului 2017, o pereche de lobbyişti americani au pus în scenă o audiere falsă chiar la Congres, în subsolul Capitolului, în care au acuzat un fost bancher central din Ucraina de o faptă de corupţie odiosă, notează The Daily Beast. Un post TV ucrainean a difuzat evenimentul de acolo, susţinând că aceea este dovada că Congresul Statelor Unite a investigat acuzaţiile (ceea ce nu era adevărat).

    Finanţatorul aparent al audierii a fost Kolomoiski. În 2018 a fost descoperită o altă legătură aparentă între oligarhul ucrainean şi politica americană. O serie de companii care au legătură cu Kolomoiski l-au angajat pe avocatul Robert Powell, soţul (pe atunci) candidatului democrat pentru Camera Reprezentanţilor Debbie Mucarsel-Powell. Doar una dintre aceste firme i-a plătit lui Powell cel puţin 700.000 de dolari pe parcursul a doi ani, arată documente publice. Mucarsel-Powell a intrat în Congres anul acesta.

  • Oligarhii ruşi au pierdut peste trei miliarde de dolari într-o singură zi

    Andrey Belousov, consilierul economic care a făcut propunerea, a numit 14 companii cu operaţiuni în producţia de oţel, în minerit sau în producţia petrochimică. Dintre acestea, cele mai mari pierderi au fost suferite de Novolipetsk Steel, controlată de Vladimir Sergeyevich Lisin, cu o avere estimată de Forbes la 18,5 miliarde de dolari. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Novolipetsk Steel a suferit pierderi de 832 de milioane de dolari.

    A doua cea mai afectată companie a fost MMK, a treia cea mai mare companie producătoare de oţel din Federaţia Rusă, care a suferit pierderi de 446 de milioane de dolari. Pierderi similare, de 440 de milioane de dolari, au fost suferite şi de Severstal, o companie mineră şi producătoare de oţel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oligarhii ruşi se prăbuşesc: Imperiul de aluminiu al lui Oleg Deripaska, un apropiat al lui Putin, este la un pas de faliment, după noile sancţiuni americane. Urmează şi alţi oligarhi

    Vineri, Statele Unite şi-au îndreptat printre cele mai dure sancţiuni împotriva imperiului de metal al lui Deripaska, interzicându-le americanilor orice contact comercial cu conglomerate o nouă serie de conglomerate ruseşti, inclusiv United Co Rusal.

    Imediat după ce sancţiunile dure ale Washingtonului au intrat în vigoare, cel mai mare producător de aluminiu la nivel mondial din afara Chinei a pierdut jumătate din valoare într-o singură zi.

    ”Aceasta este o crimă economică împotriva companiei”, a spus un executiv senior pentru Bloomberg.

    În esenţă, sancţiunile americane îl opresc pe Deripaska să participe la economia globală în dolari, iar impactul a fost imediat: investitorii internaţionali au vândut în masă acţiunile şi bondurile emise de compania acestuia, în condiţiile în care traderii de aluminiu au refuzat să cumpere metalul lui Rusal.

    Potenţa măsurilor Statelor Unite a trimis unde de şoc în pieţele financiare din Rusia, în condiţiile în care traderii se tem că şi imperiile financiare controlate de alţi oligarhi ruşi ar putea urma.

    Acţiunile companiilor listate pe bursa din Moscova au scăzut cel mai tare din ultimii patru ani, moneda naţională a înregistrat cea mai mare scădere din lume, iar riscul de credit al Rusiei a explodat. Investitorii au vândut masiv acţiunile deţinute în cadrul companiilor cu legături directe la oligarhii ruşi. MMC Norilsk Nickel PJSC, controlat de Vladimirt Potanin, a scăzut cu 19% în Londra, cea mai mare valoare din 2008. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şcoala care te ajută să devii o “materialistă de succes”: 1.000 de dolari pe săptămâmă ca să înveţi cum să profiţi de bărbaţii cu bani

    “Teoria în afaceri ne învaţă o lecţie importantă”, explică profesoara citată de Pomerantsev. “Caută în permanenţă dorinţele clienţilor. Aplică acelaşi principiu şi când cauţi un bărbat bogat. La prima întâlnire există o singură regulă: nu vorbi despre tine. Ascultă-l. Găseşte-l fascinant. Află-i dorinţele. Studiază-i hobby-urile. Iar mai apoi schimbă-te în concordanţă cu acestea.”

    Studentele iau notiţe şi ascultă cu mare atenţie, poate şi pentru că plătesc 1.000 de dolari pentru fiecare săptămână de curs. Există zeci de astfel de “academii” în Moscova şi St. Petersburg, purtând nume precum “Geisha School” sau “Cum să fii o femeie adevărată”.

    Una dintre fetele care participă, pe nume Oliona, s-a mutat la Moscova din Donbas, o regiune minieră din Ucraina. Mama sa era coafeză, iar Oliona ar fi vrut să urmeze aceeaşi profesie; din păcate, salonul a intrat în faliment. În vârstă de 20 de ani la acea vreme, Oliona s-a angajat ca dansatoare la un club de striptease.

    Acolo l-a cunoscut pe cel care o întreţine, oferindu-i ceea ce ea numeşte “venit de amantă”: un apartament, 4.000 de dolari pe lună, o maşină şi două concedii de 7 zile pe an în Turcia sau Egipt. În schimb, ea trebuie să-i asigure acestuia acces nelimitat la corpul ei.

    Oliona nu se vede însă ca o prostituată: diferenţa, spune ea, este că o prostituată trebuie să facă sex cu cel indicat de peşte. Ea, în schimb, îşi vânează singură prada.

  • Un galop prin lumea sporturilor ecvestre, a oligarhilor putred de bogaţi şi a banilor murdari

    Echitaţia este o pasiune foarte scumpă şi de aceea pentru jochei, ca suedezul Rolf-Göran Bengtsson, este important să-şi găsească un patron cu bani dacă vor să facă performanţă. Heartfelt, pe care suedezul Rolf-Göran Bengtssonşi-a pariat viitorul, ar costa un milion de euro pe o piaţă în care de regulă nimeni nu întreabă de unde vin banii sau cine sunt patronii campionilor. Nimeni în afară poate de procurori. Revista germană Der Spiegel face o incursiune în această lume închisă, unde urmele banilor sunt şterse repede şi prin care se perindă personaje adesea fără scrupule, exotice, precum oligarhii cu portofele adânci din Rusia, Azerbaidjan şi Ucraina.

    Bengtsson, 53 de ani, este un campion. La Jocurile Olimpice din China din 2008 a câştigat medalia de argint la sărituri individuale. Calul său favorit, Casall, are acum 16 ani, o vârstă care nu-i mai permite să concureze la marile turnee. Heartfelt, venită de la Gestüt Eichenhain, sau Dumbrava cu Stejari, o hergelie din Saxonia Inferioară, ar trebui să-i ia locul lui Casall, dar la centrul de echitaţie din Oliva Nova, Spania, iapa se lasă cu greu antrenată să sară peste obstacole.

    „Heartfelt este foarte încăpăţânată“, spune  Bo Kristoffersen, managerul călăreţuluişi partenerul de afaceri al acestuia. „Încă n-a învăţat că îi va fi mai bine dacă i se supune lui Rolf“.

    Era previzibil că Bengtsson va trebui să înceapă să caute un nou cal pentru a concura la marile campionate. Însă suedezul nu şi-ar fi putut găsi un partener fără ajutorul unui patron, care să-i cumpere calul – aproape toţicălăreţii de elită din lume se bazează pe sponsori putred de bogaţi deoarece în ultimii ani preţurile au ajuns la niveluri absurd de mari.

    Bengtsson a descoperit iapa în urmă cu doi ani în Belgia. De atunci, Heartfelt trăieşte în grajdurile lui din Schloss Breitenburg, un castel din Schleswig-Holstein, Germania. Castelul este căminul ancestral al familiei de nobili Rantzau.

    De asemenea, Bengtssonşi-a găsit şi un sponsor. Calul i-a fost cumpărat de Dumbrava cu Stejari, reprezentată de un ins care se prezintă drept proprietarul fermei. Acesta cheltuie milioane de euro pe sporturi ecvestre şi face tot ce poate pentru a-şişterge urmele.

    Povestea acestui sponsor şi a iepei Heartfelt din Dumbrava cu Stejari este şi povestea lumii în care se învârt jocheii. O lume în care puţini oameni pun serios întrebări despre originea banilor cu care patronii lor le cumpără caii, dacă procurorii îi urmăresc sau dacă nu cumva patronii şi-au obţinut averea prin fraudă. 

    Adesea, aceşti iubitori de cai dubioşişi cu portofele pline vin din Rusia, Azerbaidjan şi Ucraina. Unul dintre cei mai exuberanţi dintre ei este oligarhul Aleksander Onişcenko, care şi-a făcut averea din afaceri cu petrol, materii prime şi terenuri. Ucraineanul a fost căutat mulţi ani de autorităţile belgiene, care l-au suspectat de evaziune fiscală şi de spălare de bani. Se crede că Onişcenko a fost membru al unei organizaţii infracţionale din Ucraina, ceea ce milionarul neagă. În pofida reputaţiei sale dubioase, jochei multimedaliaţi, inclusiv din Germania, continuă să apeleze la el.

    Omul cu care Bengtsson s-a înţeles să i-o cumpere pe Heartfelt şi cu care încă ţine legătura este căutat de procurorii americani, care au emis un mandat de arestare pe numele său. Numele: Munir Uwaydah. Vârsta: 50. Profesia: chirurg ortoped.

    Procurorul regiunii Los Angeles l-a acuzat pe medic că este autorul „uneia dintre cele mai mari scheme de fraudă în asigurări din istoria statului California“. Cu ajutorul altor zece acuzaţi, Uwaydah, care a avut mai multe clinici în California, ar fi furat prin fraudă de la companiile de asigurare peste 150 de milioane de dolari.

    Cercetările în privinţa lui Uwaydah au început în urmă cu cinci ani. Pe 25 februarie 2015, procurorii şi-au înaintat acuzaţiile Curţii Superioare a statului California pentru Los Angeles. Numărul de înregistrare al cazului: BA425397. Acuzaţii: printre altele, fraudă şi uneltire. Însă Uwaydah n-a mai fost în SUA de mult timp. Datele oficiale arată că a plecat din această ţară la sfârşitul lunii iunie 2010, probabil prin Mexic, şi a ajuns în Liban, stat unde deţine, de asemenea, cetăţenie.

    Uwaydah este în Liban la adăpost de procurorii americani deoarece această ţară nu are acord de extrădare cu SUA. Însă se pare că Uwaydah a venit de mai multe ori în Germania pentru a-şi satisface pasiunea faţă de cursele de sărituri cu obstacole pentru cai. Şi pentru interesul pe care-l are în herghelia Gestüt Eichenhain din Saxonia Inferioară.

    În urmă cu mai mult de zece ani, o companie înfiinţată de Uwaydah a cumpărat ferma de 42 de hectare din districtul Verden. Terenurile sunt aproape de orăşelul Blender, de lângă Bremen. Pas cu pas şi cu mai multe milioane de euro, herghelia a fost extinsă pentru a deveni a deveni o crescătorie profesionistă de cai şi un centru de echitaţie pentru jochei profesionişti.
    Ori de câte ori este posibil, Uwaydah se opreşte la fermă împreună cu mult mai tânăra sa soţie Kadri, o fostă regină a frumuseţii din Estonia. Scopul său, spune un fost angajat care a participat alături de Uwaydah la multe licitaţii, era „de a fi proprietarul unui cal care realizează ceva cu adevărat măreţ“. Un cal pentru un călăreţ precum Rolf-Göran Bengtsson.
    Herghelia, elaborat renovată, are acum peste zece angajaţi, inclusiv propriul bucătar, iar cele zece grajduri adăpostesc aproape 150 de cai. Uwaydah face achiziţie după achiziţie după achiziţie. Mai bine spus: îi lasă pe alţii să-i facă cumpărăturile.

    Uwaydah se prezintă asociaţilor de afaceri de pe piaţa ecvestră sub titlul care nu lasă loc de interpretare de „proprietarul“ crescătoriei de cai Eichenhain. Mulţi dintre foştiiangajaţi ai fermei, dealeri de cai, participanţi la licitaţii, crescători de cai de rasă şi proprietari de grajduri care au avut de a face cu Uwaydah, confirmă aceasta.