Compania deja a intrat în liga celor mai mari producători de energie din România după ce în vara acestui an a pus în funcţiune centrala de 860 de MW, mai mare decât un reactor al centralei de la Cernavodă, la Brazi după o investiţie de 530 de milioane de euro. Prin această centralăPetrom a ajuns la o cotă de 8-9% în producţia de energie a României.
Tag: oferta publica
-
Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică a unei companii tehnologice
Compania condusă de fondatorul Mark Zuckerberg, în vârstă de 28 de ani, a vândut 421,2 milioane de acţiuni, la preţul de 38 de dolari pe unitate, potrivit datelor Bloomberg.
Facebook a ridicat oferta în această săptămână atât prin creşterea volumului acţiunilor scoase pe piaţă cu 25%, cât şi prin majorarea intervalului de preţ de la 28-35 dolari la 34-38 dolari pe acţiune, deciziii luate de companie datorită entuziasmului investitorilor pentru operaţiune. Oferta marchează un moment de vârf al evoluţiei Facebook în mai puţin de un deceniu, de la o companie înfiinţată într-o cameră de cămin a Universităţii Harvard la o reţea de socializare cu peste 900 de milioane de utilizatori.
-
Ultima tranzacţie pe o piaţă secundară înainte de listare evaluează Facebook la 103 miliarde dolari
Preţul la ultima tranzacţie derulată pe platforma SharesPost, pentru 150.000 de titluri, a urcat cu aproape 9%, de la 40,5 dolari într-o altă licitaţie derulată în martie la 44,1 dolari, transmite Bloomberg. Facebook a decis să oprească la sfârşitul acestei săptămâni tranzacţiile pe pieţele secundare, în contextul pregătirilor pentru listare, au declarat dou surse. Compania, care operează cea mai populară reţea de socializare online, a depus în februarie actele pentru o ofertă publică iniţială care ar putea evalua Facebook la 75-100 de miliarde de dolari.