Tag: odesa

  • Numărul morţilor în urma atacului cu dronă de la Odesa a crescut

    Numărul morţilor în urma atacului cu dronă asupra unui bloc de apartamente din Odesa a crescut la zece, după ce salvatorii au găsit cadavrele unei femei şi al unui bebeluş, a declarat duminică guvernatorul Odesei, Oleh Kiper, citat de Reuters.

    „Tocmai a fost găsit cadavrul unui alt bebeluş mort lângă cadavrul femeii. În mod preliminar, copilul are mai puţin de un an”, a spus Kiper pe Telegram.

    Procuratura generală a declarat că bebeluşul de 8 luni este unul dintre cei trei copii care au murit în atac.

    Preşedintele Volodimir Zelenski anunţa sâmbătă că un copil de patru luni şi unul de doi ani au fost ucişi.

    Duminică a fost declarată zi de doliu la Odesa.

    Drona rusească s-a prăbuşit sâmbătă într-o clădire rezidenţială din Odesa.

  • Dronă rusească prăbuşită într-un bloc din Odesa: Doi morţi şi opt răniţi

    Două persoane au fost ucise, opt rănite şi şase sunt încă dispărute după ce o dronă rusească s-a prăbuşit sâmbătă într-un bloc de apartamente din oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

    „Rusia continuă să lupte împotriva civililor… Una dintre dronele inamice a lovit o clădire rezidenţială din Odesa. 18 apartamente au fost distruse”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o postare pe Telegram.

    O înregistrare video postată de Zelenski a arătat un bloc avariat şi zeci de salvatori în timpul intervenţiei.

    Guvernatorul regional din Odesa, Oleh Kiper, a declarat că se lucrează în continuare la îndepărtarea molozului şi că un bărbat a fost scos în viaţă.

    Potrivit presei ucrainene, care citează procurori locali, şase persoane sunt încă date dispărute.

  • Rusia a atacat instalaţii portuare şi de depozitare a cerealelor din regiunea ucraineană Odesa

    Drone ruseşti au atacat miercuri dimineaţa instalaţii portuare şi de depozitare a cerealelor din sudul regiunii de coastă ucrainene Odesa, incendiind unele dintre ele, a scris guvernatorul regional Oleh Kiper pe aplicaţia Telegram.

    Acesta a adăugat că nu fost raportate victime.

    Presa ucraineană a relatat că dronele au sosit dinspre Marea Neagră şi apoi s-au deplasat spre vest, de-a lungul fluviului Dunărea, spre Ismail, un port cheie din care grânele ucrainene sunt transportate cu barje spre portul românesc Constanţa de la Marea Neagră pentru a fi trimise mai departe.

    De asemenea, pentru prima dată de la expirarea acordului privind cerealele, mai multe nave de marfă străine au sosit duminică în portul Ismail prin Marea Neagră, a relatat presa ucraineană.

    Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii agricole şi portuare ucrainene după ce a refuzat să prelungească acordul privind cerealele din Marea Neagră, care permitea exporturile de cereale ucrainene, transmite Reuters.

    Un alt atac rusesc de la sfârşitul lunii iulie a vizat terminalul portuar Ismail, distrugând un depozit de cereale.

  • Circulaţia rutieră pe podul din Crimeea a fost reluată

    Circulaţia rutieră pe podul din Crimeea care sâmbătă, a fost avariat de o explozie, a fost redeschisă, potrivit Sky News.

    Autorităţile regionale au anunţat că podul a fost redeschis traficului. Totuşi, pe pod nu pot trece decât autoturismele şi autobuzele după ce sunt atent verificate. Camioanele sunt nevoite să utilizeze feribotul pentru a face traversarea.

    „Circulaţia vehiculelor de-a lungul podului din Crimeea a început. În acest moment, traficul este deschis pentru autoturisme şi autobuze, cu o procedură de inspecţie completă. Îi rugăm pe şoferii de camioane să îşi planifice traseul folosind trecerea cu feribotul de la Kerch”, a declarat Serghei Aksyonov, potrivit Sky News.

    Explozia s-a produs sâmbătă pe podul rutier şi feroviar care leagă Rusia de peninsula Crimeea.

    Rusia a preluat Crimeea de la Ucraina în 2014, iar podul de 19 km care o leagă de reţeaua de transport a Rusiei a fost inaugurat cu mare fast de preşedintele Vladimir Putin patru ani mai târziu. Acum reprezintă o rută de aprovizionare crucială pentru forţele ruseşti care au preluat controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Herson din sudul Ucrainei.

    Explozia s-a produs într-un camion de marfă şi a provocat incendierea a şapte vagoane cisternă cu combustibil care se îndreptau spre peninsulă.

    Două secţiuni ale podului rutier s-au prăbuşit parţial, dar porţiunea care traversează strâmtoarea Kerch, calea navigabilă prin care navele călătoresc între Marea Neagră şi Marea Azov, nu a fost avariată.

  • Odesa a fost atacată cu drone de fabricaţie iraniană

    Forţele ucrainene susţin că oraşul portuar Odesa, situat în sudul ţării, a fost atacat în cursul nopţii de drone de fabricaţie iraniană, relatează AFP.

    Acest lucru intervine după ce Ucraina a redus relaţiile diplomatice cu Iranul şi i-a retras acreditarea ambasadorului său din cauza deciziei Teheranului de a furniza arme forţelor ruse.

    “Odesa a fost atacată din nou de drone kamikaze inamice”, a declarat Comandamentul Operaţional Sud al armatei ucrainene.

    “Inamicul a lovit de trei ori clădirea administrativă din centrul oraşului”, a precizat instituţia într-un mesaj pe Facebook.

    “O dronă a fost doborâtă de forţele de apărare aeriană ucrainene. Nu au fost înregistrate victime”.

    “Acestea erau drone iraniene”, a declarat ulterior pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Comandamentului ucrainean Sud, Natalya Gumenyuk.

    Aceste lovituri au loc la două zile după ce doi civili au fost ucişi la Odesa într-un atac rusesc cu o dronă de fabricaţie iraniană.

  • A început lupta pentru Odesa. Ucraina: primele rachete ale ruşilor au lovit un cartier de locuinţe

    Autorităţile din Odesa acuză forţele ruseşti că luni dimineaţa au declanşat un atac asupra unor clădiri rezidenţiale din apropierea oraşului. Este primul atac asupra portului de la Marea Neagră.

    Consiliul oraşului a anunţat că nu au fost victime în urma loviturilor care au provocat mai multe incendii.

    „Este vorba despre clădiri rezidenţiale unde locuiesc oameni paşnici”, a spus primarul oraşului Odesa, Gennadiy Trukhanov.

    Rusia a negat faptul că atacă obiective civile.

    Oraşul Odesa este considerat a fi o ţintă cheie pentru forţele lui Vladimir Putin în condiţiile în care portul este principala poartă de intrare a mărfurilor în Ucraina.

    Ucraina nu mai are alte porturi importante şi pierderea oraşului Odesa ar însemna că Rusia controlează tot ţărmul Mării Negre.

    De asemenea, capturarea Odesei de către ruşi va avea efecte negative şi asupra ţărilor vecine deoarece ruşii vor avea posibilitatea să deschidă un coridor terestru până în regiunea separatistă Transnistria care doreşte să se desprindă de Republica Moldova. Regiunea adăposteşte 1.500 de soldaţi ruşi.