Începând cu anul acesta, Corina Costache îşi împarte timpul între funcţiunea locală de legal manager şi cea de privacy manager al diviziei de cafea Europa, în cadrul căreia are opt ţări în subordine (Germania, Rusia, Ucraina, Serbia, Polonia, România, Elveţia şi Olanda). „Este o provocare imensă coordonarea mai multor jurisdicţii şi echipe şi plierea unor principii derivate din legislaţii restrictive precum GDPR-ul în afara EEA”, îşi descrie ea responsabilităţile. Din rândul celor mai recente realizări, menţionează coordonarea unui proiect de protecţie a datelor, respectiv integrarea acestei noi funcţiuni în cadrul departamentului pe care îl coordonează, alături de toate celelalte domenii pe care le gestionează: corporate, commercial, regulator, proprietate intelectuală, litigii etc. Corina Costache şi-a început cariera juridică sub îndrumarea mamei ei, de profesie tot avocat. În 2006, şi-a început activitatea în cadrul unei case de avocatură şi a avut primul contact cu consultanţa de business. De-a lungul timpului, a lucrat ca şi consultant în dezvoltare imobiliară, documente expaţi, asistenţă clienţi multinaţionale în diverse proiecte de fuziuni şi achiziţii, conflicte de muncă, relaţia cu autorităţile. Lucrează în cadrul grupului Strauss în departamentul juridic de mai bine de 11 ani. Din rândul proiectelor sale, enumeră achiziţia mărcilor Amigo de către grupul Strauss, în care a coordonat partea juridică. „Pe lângă complexitatea tranzacţiei, aceasta a atras multe domenii: proprietate intelectuală, concurenţă, comercial, corporate, au fost implicate părţi din aproape toată lumea: de la aprobări din Japonia, semnatari din Brazilia, România, Israel, Olanda, la bănci şi avocaţi din Londra.” În ceea ce priveşte experienţa internaţională, spune: „Este o experienţă fantastică atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Oportunitatea de a vizita mai multe locaţii şi de a întâlni, colabora şi împărtăşi experienţe cu oameni din diferite culturi este de nepreţuit din punctul meu de vedere. Te ajută să vezi lumea cu alţi ochi”.
Tag: ochi
-
Cele 8 secunde în care să mă convingi
„8 secunde este timpul mediu petrecut de un utilizator pe o pagină de internet”, consideră Yael Shafrir, vicepreşedinte al platformei de monetizare a conţinutului Playbuzz. Publicul de sute de executivi şi oameni din media, marketing şi nu numai, aflaţi la evenimnetul ICEE Fest. Upgrade 100, organizat recent, i-au dat dreptate. Atenţia a devenit cel mai valoros bun.
Evoluţia platformelor de social media şi de conţinut, evoluţia consumului de text, imagini, video şi audio a generat, în sistem invers proporţional, scăderea dramatică a ratei de atenţie. Studii efectuate încă din anii trecuţi arată că timpul mediu în care poţi capta sau pierde atenţia unui utilizator, a unui potenţial client, poate fi şi de doar două secunde, în funcţie de caz.
Playbuzz este o platformă de conţinut unde autorii pot crea diverse articole sau quizuri, folosind toate instrumentele media cu care s-au obişnuit consumatorii, de la imagini, video şi până la GIF-uri. Platforma se adresează în egală măsură publisherilor, cât şi oamenilor de marketing, care pot implementa campanii direcţionate în baza datelor colectate de la utilizatori. Colectarea datelor în scop de marketing este deja o normă, iar „personalizarea” a fost stindardul industriei de marketing şi advertising în ultimii ani.
„Conţinutul care se adresează tuturor nu se adresează de fapt nimănui. Oamenii trebuie să simtă că sunt adresate nevoile lor, că este înţeleasă personalitatea lor. (…) Am făcut un sondaj pentru a vedea ce îi interesează pe oameni cel mai mult, iar categoriile au fost: sport, celebrităţi, sex, altele, printre care reţete de gătit sau sfaturi utile, ori ei înşişi. A rezultat că pe oameni îi interesează cel mai mult de ei înşişi, de aceea trebuie să punem utilizatorul în centrul eforturilor noastre”, mai spune vicepreşedintele Playbuzz.
Un exemplu de viziune timpurie cu privire la personalizarea conţinutului ca normă îl reprezintă Netflix. Compania a aplicat un sistem de etichete (taguri) încă dinainte să producă pelicule originale; angajaţii Netflix sugerau astfel tipurile de conţinut care li s-ar potrivi abonaţilor.
Recomandările au devenit din ce în ce mai bune cu fiecare persoană care utiliza serviciul, pentru că erau personalizate pe baza obiceiurilor de vizionare, şi a obiceiurilor de vizionare a utilizatorilor care se asemănau între ei. Netflix susţine că 80% din show-urile pe care le vizionează utilizatorii astăzi sunt accesate prin intermediul recomandărilor, nu prin căutare directă.
Serialul „House of Cards”, de pildă, a fost produs cu ajutorul unui algoritm de inteligenţă artificială care a analizat toate datele legate de preferinţele clienţilor pe care le deţinea platforma, iar rezultatul a fost: un serial politic, regizat de David Fincher, iar în rolul principal se află Kevin Spacey.
„Reclamele tradiţionale nu mai sunt neapărat relevante – un studiu ne-a arătat că doar 3% dintre cumpărători consideră că reclamele sunt importante pentru ei. Este un nivel şocant de mic. Dar Netflix, spre exemplu, îşi înţelege baza de clienţi. Ei se uită la datele legate de cum urmărim filmele, ce actori urmărim mai mult şi chiar stabileşte pictogramele din site în funcţie de comportamentul utilizatorului. O astfel de analiză este exactă pe baza tiparelor comportamentale identificate, pentru că ştii mai multe despre utilizatori reali. De cele mai multe ori când ţintim oameni prin instrumente de marketing, ei sunt personaje artificiale, pe care le cunoaştem doar din informaţii adunate de la terţi”, explică Sepideh Dundon, partner manager EMEA la LinkedIn.
Însă dincolo de personalizarea conţinutului, pentru cumpărătorii de astăzi contează mult cultura brandului, contează ca brandul să prezinte un aport pozitiv, direct sau indirect, în viaţa oamenilor şi să ajungă la ei prin toate canalele. „Telefoanele sunt uşa de intrare în vieţile noastre. Venim cu idei care răspândesc o cultură prin telefon şi de la un telefon la altul”, crede Christina Keller, director of creative shop pe Europa Centrală la Facebook.
La nivel de cultură, în cadrul unei campanii ea a încercat să profite de apetitul oamenilor pentru sport, din ce în ce mai mare în ultimii ani, şi a încercat să bifeze aportul adus consumatorilor printr-o provocare marca Nike.
„Nike este un brand foarte cunoscut şi are o comunitate sportivă foarte mare în jurul lui. Aşa că ne-am gândit să lansăm un #30daychallenge (n.r.: un program de 30 de zile), cu antrenamente live pe Instagram. Sesiunile de antrenament au fost anunţate prin reclame, iar după aceea am ţintit oamenii cu reclame cu produse, pentru că Nike este totuşi o companie de produs. Sper că sunteţi de acord că fiecare idee trebuie exprimată diferit pentru a fi livrată cât mai bine, de aceea unele reclame cu care am ţintit oamenii au fost livrate pe messenger, altele pe video”, spune Keller. În ceea ce priveşte canalele prin care convingi clienţii să îţi cumpere produsul, Scott Tousley, care conduce departamentul de Growth & User Acquisition al Hubspot, crede că traficul de pe un website nu mai este atât de important pe cât este să fii prezent între primele opţiuni ale utilizatorului. El a implementat ceea ce numeşte surround strategy, care se bazează pe ideea că oamenii trebuie să audă cât mai mult de brandul tău.
„Cu cât aude lumea mai des de produsul tău, din mai multe surse, cu atât este mai posibil să îl cumpere. Haide să luăm un exemplu. Am ajuns în Bucureşti şi voiam să îmi comand o pizza. Neavând niciun prieten aici pe care să îl pot întreba ce pizza îmi recomandă, am întrebat Google care este cea mai bună pizza din oraş. Apoi, am comparat răspunsul cu cel de pe Trip Advisor la aceeaşi întrebare. Doar pentru că aceeaşi pizzerie a apărut în ambele topuri, eu am cumpărat produsul fără să fi auzit niciodată de acel brand”, povesteşte Scott Tousley, director în cadrul companiei de marketing. De aceea specialiştii susţin că brandul trebuie să fie peste tot pentru a avea succes. Însă într-un oraş aglomerat precum Bucureştiul, una dintre aplicaţiile care ştiu unde am fost şi unde urmează să mergem este Waze, cea mai descărcată aplicaţie de navigaţie din România, având la nivel naţional peste 2 milioane de utilizatori activi lunar. Românii iubesc să meargă la cumpărături şi utilizează soluţii de mobilitate şi navigare în acest sens, astfel încât peste 5.000 de persoane utilizează aplicaţia Waze pentru a ajunge la restaurante sau fast-food-uri în fiecare zi, în timp ce 10.000 o utilizează pentru a ajunge la supermarketuri, explică Thomas Barthuel, head of EMEA Strategy & New Markets Business Development la Waze. „Prin Waze ca instrument reuşim să vedem activitatea şi parcursul oamenilor, dacă aceştia sunt acasă sau în drum spre muncă, la un salon sau la supermarket. Astfel, fiecare pas al unei per-soane înregistrat prin navigaţie oferă informaţii unice referitoare la activitatea lor. Aşa am dat naştere conceptului de destination-based marketing (marketing pe bază de destinaţie – n.r.). Din datele noastre vedem că sunt peste 5.000 de navigări pe zi în România către restaurante şi fast-food-uri şi 10.000 de navigări către supermarketuri.”
El arată că peste 70% dintre români petrec mai mult de 30 de minute pe zi în trafic în drumul spre muncă. În baza datelor adunate de la şoferii din România, aplicaţia reuşeşte să ofere detalii cu privire la destinaţia spre care se îndreaptă un utilizator potenţial client pentru brandurile din drumul său sau pentru cele prezente la destinaţia selectată de acesta. „În cadrul unui proiect de marketing pe bază de destinaţie, am trimis mesaje către oamenii care se îndreptau spre Carrefour sau treceau pe lângă acesta. Din data de 8 decembrie 2018 până în prezent, am ajuns cu mesaje la circa 2,7 milioane de utilizatori, dintre care 355.000 au navigat spre magazine Carrefour”, explică Barthuel.
Astfel, soluţiile de marketing pe bază de destinaţie fac parte din noul val de schimbări prin care trece marketingul digital, care se axează în prezent din ce în ce mai mult pe personalizare şi conţinut unic de la client la client, şi mai puţin pe produs în sine, afirmă specialiştii în marketing prezenţi în cadrul ediţiei de anul acesta a evenimentului Upgrade 100. De aceea, în 2019, pe fondul posibilităţilor deschise de avansul digital al vieţii şi al societăţii, „ideile mari pot trăi în ecrane mici”, cum spune Christina Keller de la Facebook.
-
Mesajul lui Morgan Freeman care te va face să vezi viaţa cu alţi ochi: „Am milioane de dolari în bancă, dar…”
Atinge asta o coarda sensibilă în ţine? Eşti deprimat? Eşti trist? Aproape că am spus adevărul… dar spun asta pentru că vreau că ceva să se schimbe. Nu spun că nu poţi avea succes pe plan financiar. Spun doar să ai un scop mai mare în viaţă pe lângă fugă după bani.
Sufletul tău ţipă că tu să răspunzi chemării tale adevărate. Ai posibilitatea să schimbi ceva dacă redefinesti ce înseamnă cu adevărat succesul pentru ţine. Poţi transformă relaţiile dureroase şi poţi construi alte relaţii frumoase. Te poţi ierta şi îi poţi ierta pe cei care ţi-au greşit şi te-au rănit. Poţi deveni un lider povatuindu-i pe alţii.
Cine vrei să fii?
Îţi poţi reechilibra priorităţile în viaţă. Îţi poţi vindecă şi salva căsnicia şi poţi recrea o iubire mai puternică decât ai crezut vreodată că este posibil. Poţi deveni cel mai bun părinte posibil la orice vârstă, chiar şi la 86 de ani… dar nu aştepta până atunci. Vei fi întotdeauna gata să faci mai mulţi bani, dar nu poţi face mai mult timp, scrie b1.roÎntr-o zi, la fel că şi mine, vei muri. Pentru ce anume vrei că oamenii să îşi amintească de ţine? Ce poţi face pentru alţii pentru a face lumea un loc mai bun? Care este adevăratul tău scop pe acest pământ?
Cu toţii vom muri într-o bună zi, însă doar câţiva oameni ajung să trăiască cu adevărat. Poţi să ieşi din umbră.. poţi găsi lumina. Ai fost făcut pentru măreţie.
Ai fost făcut pentru mai mult decât ce faci pentru a îţi câştigă existenţa. Eşti o fiinţă menită să inspire şi să ajute lumea. Să înţelegem asta o dată pentru totdeauna.
Astăzi, păşeşte în această lume în care există iubire adevărată… şi, în cele din urmă, îţi vei da seama că iubirea este, de fapt, ce ţi-ai dorit toată viaţă.
Iubeşte mai mult şi mai mult, în fiecare zi, în orice mod… şi niciodată nu renunţă. Indiferent de cât de plin de provocări va fi destinul tău în viaţă, lumea are nevoie de ţine ACUM mai mult că oricând.
Împreună cu iubirea, compasiunea, iertarea şi credinţă în umanitate vom învinge răul o dată pentru totdeauna.
Această este o narare a lui Morgan Freeman. Actorul nu este pe moarte, doar a dorit să transmită un mesaj important.
-
Cum se infiltreazã cleptocraţia rusească în America – partea I
Publicaţia The Atlantic descrie pe larg efectele pe care această ignoranţă o are asupra politicului şi businessului american. Mai grav este că politicul şi businessul se împletesc acum la conducerea SUA mai mult ca niciodată.
Timp de doi ani, la începutul anilor 1990, Richard Palmer a fost ofiţerul CIA detaşat la ambasada SUA din Moscova. Evenimentele care se desfăşurau în jurul său – colapsul Uniunii Sovietice şi ascensiunea Rusiei – au fost atât de haotice, traumatizante şi palpitante, încât cele mai multe au depăşit analizele făcute la rece. Din toate informaţiile care treceau prin biroul său, Palmer a dobândit o înţelegere clară a spiritului acelor vremuri. O mare parte din restul lumii striga de bucurie că istoria a căpătat o traiectorie frumoasă, spre pieţele libere şi spre democraţia liberală. Raportul lui Palmer despre evenimentele din Rusia a venit ca un baros. În toamna anului 1999, el a depus mărturie în faţa unei comisii a Congresului pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ pe membrii acestuia şi pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce avea să vină.
Oficialii americani, credea Palmer, au judecat greşit Rusia. Washingtonul şi-a pus încrederea în elita noului regim; a crezut-o pe cuvânt atunci când şi-a exprimat angajamentul faţă de capitalismul democratic. Însă Palmer a văzut de aproape cum interconectarea tot mai mare a lumii – mai ales a finanţelor globale – ar putea fi folosită pentru rău. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a devenit expert în înţelegerea căilor lăturalnice ale sistemului bancar din Occident, iar ofiţerii de spionaj au devenit maeştri în ceea ce priveşte transmiterea de cash către agenţii lor din străinătate. Acest talent a facilitat acumularea de noi averi. În zilele de agonie a URSS, Palmer privea cum vechii lui adversari din serviciile de informaţii sovietice deturnau fonduri de miliarde de la trezoreria statului lor spre conturi private din Europa şi din SUA. Acesta a fost unul dintre cele mai mari jafuri din istorie.
Washingtonul şi-a făcut o poveste reconfortantă care a minimalizat importanţa acestei erupţii de cleptomanie: aceştia erau răufăcători din afara sistemului şi oportunişti necinstiţi care se grăbeau să exploateze slăbiciunea noului stat. Această situaţie l-a înfuriat pe Palmer. El a vrut să trezească Congresul, să-l facă să-şi dea seama că hoţii erau chiar elita care conducea fiecare colţ al sistemului. „Pentru ca SUA să fie unde Rusia este astăzi“, a explicat el în faţa comisiei Congresului, „ar avea o corupţie masivă la care să ia parte majoritatea membrilor Congresului, precum şi departamentele de justiţie şi trezorerie şi agenţi ai FBI, CIA, DIA, IRS, poliţia federală, patrulele de frontieră, ofiţeri de poliţie locali, Rezerva Federală, Curtea Supremă de Justiţie.“ În mărturia sa, Palmer l-a menţionat chiar pe primul-ministru al Rusiei, recent instalat şi puţin cunoscut (pe care l-a numit în mod eronat Boris Putin), acuzându-l că „ajută la prădarea Rusiei“.
Statele Unite, a subliniat Palmer, au devenit un complice în acest jaf. Aprecierea lui era nemiloasă. Vestul ar fi putut respinge sumele furate; ar fi putut opri fluxurile de bani către firme paravan şi paradisuri fiscale. În schimb, băncile occidentale şi-au etalat prada rusească adăpostită în seifurile lor. Furia lui Palmer se concentra pe provocarea unei introspecţii – şi pe alimentarea anxietăţii cu privire la pericolul pe care ascensiunea cleptocraţiei l-ar prezenta pentru Occident. La urma urmei, ruşii ar avea un interes puternic să-şi protejeze activele relocate. Ar dori să-şi protejeze aceste averi de politicienii americani moralizatori care ar putea să încerce să le confişte.
Cu optsprezece ani inainte ca procurorul special Robert Mueller să înceapă investigaţia privind interferenţele externe în alegerile din SUA, Palmer a avertizat Congresul cu privire la donaţiile politice ruseşti către politicienii americani şi partidele politice făcute cu scopul de a obţine influenţă. Miza ar fi putut fi o contagiune sistemică: valorile ruseşti ar putea infecta şi apoi slăbi sistemele de apărare morală ale politicii şi afacerilor americane.
Acest spion a fost un profet, iar el a vorbit într-un moment de cotitură al istoriei corupţiei mondiale. America nu şi-a putut permite să se amăgească presupunând că ar putea reprezenta un model de virtute, cu atât mai puţin să apară ca un spectator inocent. Cu toate acestea, atunci când Iegor Gaidar, un prim-ministru rus reformist din primele zile postcomuniste, a cerut Statelor Unite să ajute la găsirea miliardelor pe care KGB le ascunsese, Casa Albă a refuzat. „Ieşirile de capital sunt ieşiri de capital“ a fost modul în care un fost oficial al CIA a rezumat raţionamentul american pentru a rămâne în aşteptare. Însă acestea au fost ieşiri de capital la o scară fără precedent şi doar prologul unei epoci de furt excesiv. Când economistul Gabriel Zucman de la Berkeley a studiat problema în 2015, el a constatat că 52% din avuţia Rusiei era în afara ţării.
Prăbuşirea comunismului în celelalte state postsovietice, împreună cu orientarea Chinei spre capitalism au adus aportul lor la averile cleptocratice care au fost duse în străinătate pentru păstrarea lor în siguranţă. Oficiali din întreaga lume au prădat întotdeauna bugetele ţărilor lor şi au acumulat averi din mită. Însă globalizarea bancară a făcut ca exportul banilor lor iliciţi să fie mult mai convenabil decât a fost înainte – ceea ce, desigur, a încurajat şi mai mult furtul. După o estimare, peste 1.000 de miliarde de dolari părăsesc acum ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume în fiecare an sub formă de bani spălaţi şi evaziune fiscală.
La fel ca în cazul Rusiei, o mare parte din această avere obţinută prin jaf se află în Statele Unite. New York, Los Angeles şi Miami s-au alăturat Londrei în grupul celor mai dorite destinaţii din lume pentru banii spălaţi. Acest boom a îmbogăţit elita americană care l-a făcut posibil – şi a degradat valorile politice şi sociale ale naţiunii americane în acest proces. În timp ce toţi ceilalţi lăudau naşterea unei lumi globalizate care va adopta cele mai bune valori ale Americii, Palmer a văzut pericolul opusului: ca valorile cleptocraţilor să devină ale Americii. Această viziune sumbră se apropie acum de împlinire.
Contaminarea s-a răspândit remarcabil de rapid într-o ţară bântuită de la fondarea ei de pericolul corupţiei. Statele Unite au avut atacuri de conştiinţă pe drumul spre topul noii ordini globale – lucru consemnat de jurnalistul britanic Oliver Bullough în cartea sa „Pământul banilor: De ce hoţii şi escrocii guvernează lumea şi cum să le-o luăm înapoi“. În lunile care au urmat mărturiei lui Palmer, spiritul vremii a urmat direcţia arătată de el, cel puţin pentru un timp. Articolele de ziar din toamna anului 1999 au arătat cum miliarde de dolari din bani ruseşti, o parte dintre ele aparent având legături cu un presupus şef al crimei organizate, au aterizat la Bank of New York. Aceste sume au luat prin surprindere administraţia lui Bill Clinton, care a pregătit norme anti-spălare de bani mai dure, menite să întărească reglementările bancare. Însă administraţia se afla în ultimul an de guvernare, iar adoptarea oricărei legi noi ar fi necesitat un efort legislativ şi calmarea lobbyiştilor gălăgioşi, aşa că planurile au stagnat.
Propunerile din epoca Clinton ar fi rămas o curiozitate nebăgată în seamă în arhivele naţionale dacă Osama bin Laden nu ar fi atacat SUA. În zilele de după prăbuşirea turnurilor gemene, administraţia lui George W. Bush a cerut furios Washingtonului idei pe care să le înghesuie în proiectul de lege de 342 de pagini care avea să devină The Patriot Act. Un sentiment de panică naţională a creat pentru un moment o oportunitate pentru birocraţi să pună în practică planurile lăsate până atunci la păstrare. Titlul III din The Patriot Act, legea privind oprirea spălării banilor şi cea privind finanţarea terorismului, au fost promulgate la aproape o lună după 11 septembrie.
Această secţiune a proiectului de lege a fost o realizare legislativă monumentală. Neabătuţi de norii de fum ai crizei, reprezentanţii marilor bănci au hărţuit Senatul, încercând să oprească schimbarea. Oficialii de la Citibank au intrat în conflicte verbale cu angajaţi ai Congresului în sala mare. Această furie reflectă forţa pe care o are Patriot Act. Dacă o bancă descoperă bani dubioşi transferaţi din străinătate, acum este obligată să raporteze transferul către guvern. De asemenea, banca ar putea face obiectul unor acuzaţii penale dacă nu a stabilit garanţii suficiente împotriva fluxului de cash ilegal. Nu e de mirare că băncile au luptat ferm împotriva impunerii unui număr atât de mare de reguli noi, ceea ce le-a obligat să-şi întărească diviziile de conformitate – şi, mai mult decât atât, le expune la pedepse scumpe pentru permisivitate.
O mare parte din ceea ce a cerut Palmer a devenit brusc legea pământului. Însă cuibărită în Patriot Act stă lucrarea altor lobbyişti. Fiecare district de locuinţe din ţară are proprietăţi imobiliare, iar reprezentanţii grupurilor de interese pentru acest gen de afaceri au cerut scutirea de la monitorizarea tranzacţiilor străine dubioase la care obliga noua lege. Toţi au înfăţişat imagini cu mame din cartiere mărginaşe care înfig semne cu „De vânzare” pe peluze, uşor de păcălit de către cumpărători. Lobbyiştii au convins în cele din urmă Congresul să acorde industriei o scutire temporară de la obligaţia de a aplica noua lege.
Scutirea s-a bazat pe o lacună legislativă – o oportunitate extraordinară de creştere pentru afaceri cu proprietăţile imobiliare scumpe. Cu toate zorzoanele noi cu care a fost împopoţonat sistemul financiar, străinii tot puteau cumpăra apartamente sau vile de lux în mod anonim şi cu uşurinţă, ascunzându-se în spatele companiilor paravan înfiinţate în state americane precum Delaware şi Nevada. Aceste state, alături de altele, au transformat înregistrarea companiilor fantomă într-o afacere extrem de profitabilă – şi era uimitor de simplu de făcut astfel de aranjamente în numele unui dictator, unui traficant de droguri sau unui oligarh. Potrivit Global Witness, un ONG anticorupţie din Londra fondat în 1993, achiziţionarea unui card de bibliotecă necesită mai multe proceduri de identificare în multe state decât crearea unei companii paravan anonime.
O mare parte din banii care s-au strecurat în bănci înainte ca Patriot Act să devină lege erau acum folosiţi pentru a cumpăra proprietăţi. New York Times a descris fenomenul într-o serie de anchete publicate în 2015, numite Towers of Secrecy. Reporterii au descoperit că apartamentele din ultraluxosul Time Warner Center din Columbus Circle, Manhattan, erau deţinute de o constelaţie de cleptocraţi. Unul dintre aceste apartamente aparţinea familiei unui fost senator rus, ale cărui posibile legături cu crima organizată l-au împiedicat să intre în Canada în mod legal timp de câţiva ani. Un alt apartament de la acelaşi etaj a aparţinut unui om de afaceri grec care a fost arestat recent într-o campanie împotriva corupţiei din guvern. Familia unui fost guvernator columbian, închis pentru că a profitat de funcţie pentru a se îmbogăţi, avea o locuinţă pe care nu o mai putea vizita.
Aceşti locatari – şi toţi neagă că ar fi făcut ceva rău – au efectuat achiziţiile într-un mod care a devenit obişnuit. La nivel naţional, aproape jumătate din locuinţele în valoare de cel puţin 5 milioane de dolari, a constatat The Times, au fost cumpărate folosind companii paravan. Proporţia a fost mai mare în Los Angeles şi Manhattan (unde mai mult de 80% din vânzările Time Warner Center se încadrează în această descriere). După cum a arătat Departamentul de Trezorerie în 2017, aproape una din trei achiziţii imobiliare high-end pe care le monitorizează implică un individ pe care guvernul îl urmăreşte ca fiind „suspect“. Cu toate acestea, se face că prezenţa unui număr atât de mare de cumpărători obscuri nu a tulburat niciodată industria imobiliară sau, după caz, pe politicieni. În 2013, primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a întrebat: „Nu ar fi minunat dacă i-am convinge să se mute aici pe toţi miliardarii ruşi?“.
Primirea călduroasă a creat o disonanţă ciudată în politica americană. Luaţi cazul magnatului aluminiului Oleg Deripaska, un personaj cu multiple apariţii în investigaţia privind intervenţia rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Departamentul de Stat, preocupat de conexiunile lui Deripaska cu crima organizată rusească (pe care acestea le-a negat), i-a limitat deplasările în Statele Unite ani de zile. Astfel de temeri nu au stat în calea obţinerii unui conac de 42,5 milioane de dolari în partea superioară a Manhattanului şi a unei alte proprietăţi în apropierea zonei în care sunt concentrate ambasadele şi misiunile diplomatice din Washington – Embassy Row.
De-a lungul timpului, decalajul dintre intenţiile nobile ale Patriot Act şi realitatea murdară de pe piaţa imobiliară a devenit prea largă pentru a fi ignorată. În 2016, administraţia lui Barack Obama a testat un program pentru a aduce industria imobiliară în linie cu băncile, obligându-i pe brokeri să-i raporteze şi pe cumpărătorii străini. Programul, implementat mai întâi în Miami şi Manhattan, ar fi putut deveni scheletul unui regim de aplicare a legii cu adevărat robust. Dar apoi preşedinţia americană s-a schimbat, iar la putere a venit un baron imobiliar. Succesorului lui Obama i-a plăcut să vândă apartamente de lux cumpărătorilor străini anonimi – şi astfel s-ar putea ca acesta să fi devenit dependent de banii lor. (Sfârşitul primei părţi.)
-
Bute şi-a anunţat retragerea din box cu lacrimi în ochi: S-a terminat pentru mine, este momentul să dau pagina
După 35 de victorii şi doar cinci înfrângeri, 27 de succese prin knock-out, o centură mondială apărată de nouă ori şi o pauză de doi ani, Lucian Bute a hotârât că e momentul să coboare de pe marea scenă a boxului profesionist. Una care i-a adus clipe de neuitat, dar pe care, la 39 de ani, nu mai poate păşi cu aceeaşi încredere, motiv pentru care alege să pună punct: “S-a terminat pentru mine. La 39 de ani, este momentul să dau pagina. Asta este viaţa, îmi e foarte greu, dar ştiu că e cea mai bună decizie.
Nu mai am nimic de demonstrat, încă două sau trei lupte pentru câţiva dolari în plus nu ar fi schimbat nimic. Sunt sănătos şi vreau să mă ocup de familie, cei doi copii ai mei sunt cel mai frumos cadou pe care l-am primit Chiar dacă voi mai primi oferte, le voi refuza. Când iau o decizie, e definitivă şi nu mă întorc”, a declarat gălăţeanu, citat de Journal de Montreal, înainte să ofere principala explicaţie pentru decizia majoră luată: “Reflexele mele, dorinţa de a mă antrena şi echilibrul nu mai sunt aceleaşi. Iar acestea sunt semne că ai încetinit. Boxul este un sport de reacţie şi nu iartă niciodată. De ce să-mi risc sănătatea? Este foarte greu pentru un pugilist să recunoască faptul că şi-a atins limitele”. -
Cum poate Bucureştiul să ajungă din urmă marile capitale europene: Strategia ”creativă” născocită de un antreprenor
Într-un Bucureşti în care antreprenoriatul creativ este în expansiune, în încercarea de a ajunge din urmă alte mari capitale europene, un om pasionat de comunicare, dar şi de interacţiunea umană şi urbană a adunat pe hârtie locurile care rezonează cu vibraţia generaţiilor în căutare de frumos. Prin ochii lui, a luat naştere o hartă conturată în jurul parcului Cişmigiu din Bucureşti, kilometrul zero al creativilor. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus simplu: Cartierul Creativ.
Artizanul acestei idei este Andrei Borţun, care s-a gândit să integreze toate localurile din zona Cişmigiu într-o comunitate omogenă, pentru a sublinia ideea că cineva îşi poate petrece o zi sau o seară de weekend într-un perimetru relativ restrâns, dar cu potenţial pentru mai multe activităţi. Cum funcţionează concret?
-
Cartierul creativilor din business
Artizanul acestei idei este Andrei Borţun, care s-a gândit să integreze toate localurile din zona Cişmigiu într-o comunitate omogenă, pentru a sublinia ideea că cineva îşi poate petrece o zi sau o seară de weekend într-un perimetru relativ restrâns, dar cu potenţial pentru mai multe activităţi. Cum funcţionează concret?
„Vreau să pot şti că pot merge să mănânc la Pâine şi Vin, să beau o cafea la Origo, apoi să văd o piesă de teatru la Apollo sau să merg la o galerie de artă, toate în aceeaşi zonă a oraşului”, explică Andrei Borţun.A „născocit” această strategie pentru că, spune el, fie ca bucureştean, fie ca străin, nu eşti foarte bine ghidat prin zonele de petrecere a timpului liber şi în legătură cu activităţile de care te poţi bucura atunci când te întrebi: „Unde ieşim azi?”. Prin alăturarea la iniţiativa Cartierului Creativ, businessurile din zonă se recomandă între ele clienţilor şi chiar colaborează pentru a da naştere unor proiecte comune, pornind de la ideea că perimetrul vizat găzduieşte o foarte mare densitate de galerii, spaţii expoziţionale, studiouri, ateliere şi agenţii, teatre, cinematografe şi muzee, universităţi de profil (Conservatorul şi Universitatea de Artă), magazine, restaurante şi baruri.
Antreprenorii şi creativii prinşi în această reţea se întâlnesc în medie o dată la două luni, pentru a discuta despre cum pot dezvolta cartierul. Tot o dată la două luni, The Institute – „autoritatea” sub umbrela căreia funcţionează Cartierul Creativ – lansează un ziar care promovează locurile înscrise în acest maraton al antreprenoriatului creativ. Primul ziar a apărut în luna mai 2018, ediţiile fiind distribuite în interiorul locaţiilor care compun reţeaua.
„Prin acest proiect, fiecare îşi lărgeşte gama de clienţi, unii devin furnizorii altora, de exemplu. În România nu prea există instinctul de colaborare, de aceea se impune un astfel de proiect. În plus, această iniţiativă ar trebui să crească şi consumul cultural din Bucureşti”, spune Andrei Borţun, CEO la The Institute.
Iar localurile existente deja nu sunt nici pe departe maximul posibil. În următorii zece ani, zona ar trebui să se dezvolte, este de părere Andrei Borţun, ceea ce va duce însă şi la o scumpire a spaţiilor, astfel că nu orice antreprenor îşi va putea permite să închirieze un loc în zona Cişmigiu.Momentan însă, fondatorii micilor afaceri deja existenţi în acea regiune a Capitalei pun pe picioare Cartierul Creativ şi speră că businessurile lor se vor dezvolta prin atragerea unui număr mai mare de clienţi. Eficienţa programului se măsoară prin numărul de organizaţii noi care se alătură, multe dintre ele din proprie iniţiativă, dar şi prin creşterea afacerilor şi a proiectelor creative deja existente, numărul finanţatorilor şi valoarea sumelor investite, numărul festivalurilor şi al evenimentelor creative organizate în perimetrul Cartierului.
Kilometrul zero
Până la sfârşitul anului trecut, 113 entităţi se înscriseseră în Cartierul Creativ, a cărui arie de desfăşurare este cuprinsă între bulevardul Regina Elisabeta (la sud), Calea Griviţei şi bulevardul Dacia (la nord), Calea Victoriei (la est) şi Strada Berzei (la vest). Participanţii vin cu o paletă vastă de activităţi, incluzând de la galerii de artă, clădiri de patrimoniu şi hoteluri la performing arts (teatru, cinematograf, studio de coregrafie), magazine, universităţi.
Centrul acestui mic univers este chiar Palatul Universul, un etalon în ceea ce priveşte reinventarea imobilelor vechi ale Capitalei, în care funcţionează în prezent cafeneaua Beans & Dots, teatrul şi barul Apollo 111, biroul de arhitectură Cumulus, agenţia de publicitate BBDO şi spaţiul de lucru adaptiv The Leading Edge, alături de alte câteva nume. În jurul palatului gravitează şi alţi oameni cu idei creative, zona căpătând astfel „o textură socială complexă”, după cum o defineşte Andrei Borţun.
„Pe parcursul anului 2017 şi până în prezent (decembrie 2018 – n.red.), s-au investit 112.000 de euro în acţiuni de conturare şi promovare a Cartierului Creativ şi în editarea celor patru numere ale ziarului. La acest buget se adaugă costurile directe (legate de echipă) şi operaţionale al fundaţiei The Institute pentru acest proiect.” Echipa – în sens larg – cuprinde un project manager, un brand manager, doi executive account, echipa de creaţie, echipa de PR şi social media şi echipa redacţională a ziarului Cartierul Creativ.
Anul 2017 a fost cel în care s-a schiţat proiectul, implementarea acestuia începând în 2018, odată cu evenimentele organizate în cartier şi editarea ziarului. Bugetul vine din sponsorizări, dar şi din sursele proprii ale fundaţiei The Institute.
Dincolo de întâlnirile prilejuite de lansarea ziarelor, antreprenorii implicaţi în proiect participă şi la dezbateri, conferinţe internaţionale cu iniţiatori şi promotori ai unor proiecte similare din Europa pentru schimb de experienţă.
În plus, în cadrul expoziţiei Romanian Design Week 2018, organizată tot de The Institute, a fost amenajat un concept store dedicat Cartierului Creativ, unde au fost expuse şi vândute produse ale creativilor din cartier.
„Avantajele sunt în primul rând pentru entităţile din reţeaua Cartierul Creativ. Platformele de comunicare – site, Facebook, Instagram – reprezintă un mijloc de promovare şi amplificare a mesajelor acestor entităţi şi, ca un al doilea pas, o şansă în plus pentru dezvoltarea lor. Avantajul nostru este posibilitatea de a gândi şi implementa un proiect cu impact mare asupra oraşului şi a industriilor creative”, mai spune Andrei Borţun.
Unde vrea să ajungă The Institute cu Cartierul Creativ?
„Ne propunem ca, în doi ani, Cartierul Creativ să fie deja un loc consacrat în conştiinţa bucureştenilor, a românilor şi a turiştilor străini. În trei ani, ar trebui să facă parte din programele de dezvoltare şi branding ale oraşului, desfăşurate de administraţia locală. În cinci ani, Cartierul Creativ ar trebui să poziţioneze Bucureştiul în topul capitalelor europene din perspectiva ofertei creative şi a oportunităţilor de lansare”, spune Andrei Borţun.
-
Se ÎNTÂMPLĂ: A venit o nouă ORDINE mondială. Scenariile apocaliptice devin realitate. Harta Europei se schimbă chiar în faţa ochilor noştri
Diplomaţia franceză le-a reproşat că pun în pericol unitatea proiectului european. În acelaşi timp, Parisul susţine o Europă cu două viteze. O ţintă recentă a Ligii Hanseatice este Italia, o economie mare, dar considerată de la periferia zonei euro, condusă de două partide populiste care sfidează disciplina fiscală a Uniunii.
De când aceste partide au venit la putere, se discută despre ameninţarea unui Italexit, acum când Brexitul a devenit o realitate. Marea Britanie va ieşi din UE pe 29 martie 2019 dacă nu cumva termenul pentru Brexit este prelungit. În est, Grupul de la Vişegrad, o alianţă de state cu democraţii cu tendinţe iliberale, face notă discordantă cu politici UE precum cele privind refugiaţii. Iar în Elveţia, care nu face parte din UE, dar este o economie integrată în circuitul comercial şi financiar european, cel mai mare partid a propus adoptarea principiului autodeterminării care ar oferi supremaţie legii constituţionale elveţiene în faţa tratatelor internaţionale în caz de conflict.
-
O batrană săracă a intrat intr-un magazin de lux. Voia o rochie să o poarte la nuntă nepoatei. Angajatele o priveau ca pe o ciudatenie.Nu se astepta să i se intample ce a urmat
Vanzatoarea o observa si o scaneaza dintr-o privire: pantofi uzati, o mica gaura in dresul de culoarea pielii, o geanta tocita, o rochie veche, sifonata si parul alb ascuns sub un batic. Nu era o clienta obisnuita pentru acest magazin.Vanzatoarea se apropie de ea si o intreaba politicos:─ Va pot ajuta cu ceva?─ Da, am nevoie de o rochie!, ii raspunde femeia zambind.─ Singura mea nepoata se casatoreste si am nevoie de o tinuta eleganta pentru nunta. Vreau sa fie mandra de mine.Spuneti-mi, va rog, ce ar trebui sa port.─ Sa inteleg ca aveti nevoie de un consultant?, o intreaba vanzatoarea.Batranica a dat din cap si a urmat femeia catre o usa din spatele magazinului, unde a intrat intr-o camera plina cu haine elegante.─ Ce este cu ea aici?, a intrebat-o consultantul pe vanzatoare, fara ca batrana sa auda.─ Vrea o tinuta de nunta, i-a raspuns vanzatoarea.Consultantul a incercat sa isi pastreze calmul si a invitat-o pe batrana sa se aseze la o masuta rotunda, apoi a scos o agenda si un pix.─ Pentru inceput, trebuie sa stiu ce suma sunteti dispusa sa cheltuiti, i-a spus consultantul, care era nerabdator sa scape de batranica si sa se ocupe de adevaratii clienti.─ Am economisit bani pentru aceasta tinuta inca de la logodna lor. Au anuntat ca se casatoresc in primavara anului trecut.Nepoata mea mi-a trimis si biletul de avion, asa ca imi pot cheltui toate economiile pe o tinuta frumoasa.Entuziasmata, batrana a scos un plic mototolit din geanta si i l-a inmanat consultantului.─ Cred ca am 70 de dolari aici. Ii puteti numara daca vreti. Vreau sa ii cheltui pe toti.Consultantul a numarat rapid banii si i-a spus batranei:─ De fapt sunt 72 de dolari. Cred ca ar trebui sa mergeti la magazinul nostru de la parter. Acolo puteti gasi cateva rochii chiar si cu 50 de dolari.─ Am fost acolo prima data, dar mi-au sugerat sa vin la dumneavoastra. Mi-au spus ca veti fi incantat sa ma ajutati, a raspuns batrana zambind.(Oh, acea Miriam. Are chef de glume. O sa i-o platesc, si-a spus consultantul in gand).Batrana a inceput sa se uite prin magazine si a zarit o rochie intr-o nuanta pastelata de albastru, s-a ridicat si a mers spre ea. Inainte ca vanzatoarea si consultantul sa apuce sa o opreasca, a luat rochia si a pus-o in fata ei in oglinda.Era o rochie simpla, cu un sacou deasupra.─ Imi place foarte mult tinuta asta. Simpla si minunata in acelasi timp. Ar trebui sa imi iau si niste pantofi care sa se potriveasca.Voi purta perlele mele vechi, iar colierul o sa il fac cadou miresei A fost al bunicii mele, a spus batrana.Vanzatoarea nu stia cum sa reactioneze. Simtea un amestec de frustrare, simpatie si manie. Cum putea sa ii spuna acelei batrane ca nu isi poate permite rochia? Pantofii costau si ei jumatate din pretul rochiei.O tanara viitoare mireasa, aflata in celalalt capat al magazinului, privea cu lacrimi in ochi. Ea doar isi primise voalul personalizat.Mai erau cateva saptamani pana la nunta ei. Tanara provenea dintr-o familie bogata si putea cheltui oricati bani voia pentru marele eveniment.─ Scuzati-ma o clipa, i-a spus tanara vanzatoarei. Lasati-o sa isi ia aceasta rochie, pantofii pe care ii vrea si orice altceva isi doreste. Spuneti-i ca sunt reduceri si toate costa 50 de dolari.Asa se va simti mandra ca a mai economisit si niste bani.─ Dar de ce faceti asta?, a intrebat-o vanzatoarea surprinsa.─ Ganditi-va la asta ca la un cadou de nunta pentru mine. Eu nu am avut ocazia sa imi cunosc niciuna dintre bunici.Cand voi fi in fata altarului, ma voi gandi la aceasta femeie si voi pretinde ca este bunica mea si ca se bucura pentru mine, i-a raspuns tanara viitoare mireasa.