Tag: obezitate

  • Paradoxul celor mai sărace ţări. Se confruntă simultan cu problema obezităţii, dar şi cu malnutriţia

    Se pare că dezechilibrul e cauzat de accesibilitatea produselor alimentare ultraprocesate, precum şi de sedentarismul oamenilor. Autorii studiului care are în vedere situaţia solicită schimbări în „sistemul alimentar modern”, mai ales în ţările din Africa şi Asia, care sunt cele mai afectate.

    Studiul estimează că, la nivel mondial, aproximatix 2,3 miliarde de oameni sunt supraponderali, în timp ce peste 150 de milioane de copii au probleme de dezvoltare. Nutriţia defectuoasă face ravagii în întreaga lume, indiferent de media veniturilor, dar în cele mai sărace zone există o dublă ameninţare, atât a obezităţii, cât şi a malnutriţiei.

    În cifre, aproximativ 20% dintre oameni sunt supraponderali, iar 30% dintre copiii mai mici de patru ani nu se dezvoltă corespunzător. Comunităţile pot fi afectate simultan şi de obezitate şi de malnutriţie, existând posibilitatea ca ambele tendinţe să se manifeste la aceeaşi persoană, în stadii diferite ale vieţii, a relatat BBC.

    Potrivit studiilor, 48 din 126 de ţări erau afectate de problema nutriţiei în 2010, iar dintre acestea, în 14 s-a înregistrat dubla ameninţare a obezităţii şi malnutriţiei după 1990. Autorităţile din întreaga lume sunt chemate să acţioneze în cel mai scurt timp, modificând felul în care se hrănesc cetăţenii.

    Creşterea numărului de supermarketuri, disponibilitatea alimentelor sărace în valori nutritive, dar şi lipsa activităţii fizice ameninţă oamenii din toate părţile. „Suntem martorii unei realităţi îngrijorătoare”, a spus Dr. Francesco Branca, director al departamentului de nutriţie al Organizaţiei Mondiale de Sănătate. „Nu mai putem caracteriza ţările cu problem de nutriţie în funcţie de media veniturilor pe cap de locuitor”, a adăugat ea. „Toate formele nutriţiei defectuoase au un numitor comun: sistemul alimentar nesănătos. Schimbările trebuie făcute în toate aspectela sale – de la producţie şi procesare, la export, distribuţie şi marketing, iar apoi la consum şi risipă.”

  • Conform unui nou studiu, obezitatea este o boală contagioasă

    Noua cercetare s-a bazat pe ideea că fiind în societate, oamenii tind să copieze comportamentul celor din jur. Altfel spus, oamenii tind să „contracteze” comportamentul unui stil de viaţă nesănătos care duce la rândul său la un indice de masă corporală (IMC) ridicat, scrie Science Alert.
     
    Studiul face parte dintr-un context mai larg, unde cercetătorii din întreaga lume acordă din ce în ce mai multă atenţie modurilor în care interacţiunile sociale afectează sănătatea. Fumatul este probabil cel mai elocvent exemplu, unde anturajul poate determina începutul consumului de ţigări pentru un anumit individ.
     
    În cazul obezităţii, dovezile au fost dificil de găsit, întrucât comportamentul poate fi influenţat de diverşi factori, iar specialiştii au avut sarcina de a-i reduce şi a-i izola. De aceea, studiul a fost realizat cu ajutorul grupurilor sociale restrânse şi relativ izolate, anume familiile care trăiesc împreună în bazele militare.
     
    Folosind date de la Military Teenagers’ Environments, Exercise, and Nutrition Study (M-TEENS), cercetătorii au analizat detaliile a 1.111 de adolescenţi şi a peste 1.300 de părinţi care au ales să stea alături de o rudă într-una dintre cele 12 baze militare din Statele Unite.
     
    Măsurătorile IMC-ului au determinat că aproximativ un sfert dintre părinţi şi adolescenţi sunt supraponderali sau chiar obezi. Mai important, s-a găsit că familiile de militari care au ales să stea alături de ruda lor sunt mai predispuşi la un IMC mai ridicat decât cei care nu.
     
    Cititi mai multe pe www.descopera.ro
  • Din seria “cine ar cumpăra aşa ceva”: bijuterii inspirate de legume

    Aceasta a lansat o colecţie de bijuterii inspirate de legume, printre care se numără butoni în formă de conopidă, cercei în formă ce ciupercuţe, precum şi o brăţară rigidă din aur ce aminteşte prin aspect de o frunză de varză furajeră (kale) şi este cea mai scumpă piesă a colecţiei sale, având un preţ de 1.400 de dolari.

    Banii din vânzarea acestei brătări însă, scrie San Francisco Chronicle, merg la o fundaţie care se străduieşte să combată obezitatea în rândul copiilor.

  • Tehnici de lean start-up în crearea şi lansarea produselor noi

    În 2016 Ana Pan a lansat cu resurse interne departamentul de inovaţie, ce are ca scop reinventarea produselor dar şi dezvoltarea unora create în mod special, ca răspuns la feedbackul clienţilor. Ţelul principal este de a reduce cantitatea de zahăr din produse, întrucât 30% din populaţia României suferă de obezitate, 20% dintre români sunt supraponderali, iar numărul copiilor supraponderali a crescut la 18% în ultimii 10 ani.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Departamentul de Inovaţie se concentrează pe dezvoltarea produselor pentru copii, a căror principală caracteristică este cantitatea de zahăr redusă şi/sau înlocuirea zahărului cu îndulcitori naturali.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    „Rezultatele acestui proces se văd în dezvoltarea şi lansarea mult mai rapidă de

    produse noi. Dacă în 2015 lansam, în medie, două produse pe lună, productivitatea

    departamentului s-a triplat, ajungând la peste şapte produse pe lună în 2016”, spune Alexandra Copos de Prada, preşedintele consiliului de administraţie al Ana Pan.

    DESCRIERE:

    Decizia, povesteşte Alexandra Copos, se bazează pe solicitarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a reduce consumul de zahăr la 10% din cantitatea totală de calorii consumate de o persoană pe zi; acest lucru ar trebui să însemne 50 g pentru o dietă de 2.000 kcal/zi, necesarul unui adult activ. „Mai mult, ne-am decis să mergem spre această nişă şi datorită datelor Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, conform cărora 30% din populaţia României suferă de obezitate, 20% sunt supraponderali, iar numărul copiilor supraponderali a crescut la 18% în ultimii zece ani”, adaugă Alexandra Copos.

    Realizarea acestor produse, explică ea, presupune activitate de cercetare şi inovare atât la nivel de idee, reţetă, ingrediente, dar şi în ce priveşte procesul de validare şi lansare a produsului finit. „Considerăm că procesul de validare este inovaţia pe care am preluat-o din metodologia lean start-up şi am aplicat-o la Ana Pan. Astfel, testăm produse minim viabile (MVP – minimum viable product), având la bază ingrediente de calitate, dar nu aşteptăm foarte mult pentru a aduce produsul la un stadiu final, ci mai degrabă testăm diferite forme ale acestuia pe baza feedbackurilor iterative primite de la clienţii noştri”, spune reprezentanta Ana Pan. Tot ea detaliază: concret, spre deosebire de dezvoltarea tradiţională a produsului, care implică de obicei o perioadă de incubaţie serioasă şi urmăreşte perfecţionarea produsului, obiectivul MVP este de a începe rapid procesul de învăţare, odată cu primele mostre de produs. „Metoda este mai rapidă pentru a parcurge bucla de răspuns Construieşte-Evaluează-Învaţă cu cel mai mic efort posibil. Aparent este lansat în piaţă un produs nu foarte rafinat, însă cu ingredientele de bază care ne

    interesează. Un test în care luăm feedback clienţilor în mod direct va duce după câteva iteraţii către un produs de calitate înaltă, folosind oportunitatea pentru a învăţa ce atribute contează pentru clienţii noştri.”

  • România este pe primul loc în topul ţărilor europene cu cea mai scăzută rată a obezităţii

    Românii se află în „cea ma bună formă”, un procent de doar 9,4% dintre adulţi fiind obezi, urmaţi de italieni (10,7%), olandezi (13,3%), belgieni şi suedezi (14%), potrivit unui studiu Eurostat citat de Euronews. Aşadar, singura ţară din UE unde procentul adulţilor obezi este mai mic de 10% este România, informează Ziarul Financiar.

    De partea cealaltă, 26% dintre adulţii din Malta sunt obezi, fiind ţara cu cel mai ridicat procent din UE. Malta este considerate astfel cea mai „obeză” ţară europeană.

    Topul ţărilor europene cu cei mai mulţi adulţi obezi este continuat de ţările baltice precum Estonia şi Letonia, Ungaria şi Marea Britanie, în care mai mult de o cincime dintre adulţi sunt obezi, scrie Ziarul Financiar.

    Media europeană în ce priveşte obezitatea – adică o persoană care are un indice de masă corporală mai mare de 30 – a fost de 15,9% în 2014. Spre comparaţie, ţara din SUA unde a fost înregistrat cel mai mic procent al adulţilor obezi a fost Colorado, cu 20,2%. Patru state au avut rata obezităţii mai mare de 35%: Louisiana, Alabama, Mississipi şi Virginia de Vest.

    Citeşte continuarea pe Ziarul Financiar

  • Pepsi modifică reţeta. Vezi ingredientul esential care este schimbat

    PepsiCo Inc a decis reducerea cantităţii de zahăr din băuturile răcoritoare pe care le deţine în portofoliu, pe fondul planului de a aborda probleme actuale, de la obezitate la schimbări climatice, potrivit Reuters.

     Compania din New York va anunţa, luni, că până în 2025, cel puţin două treimi din băuturile pe care le deţine vor avea, în dozele obişnuite de 330 ml, cel mult o sută de calorii de la zahărul adăugat, faţă de 40% în prezent. Iniţiativa, care presupune introducerea mai multor băuturi fără calorii sau cu o cantitate redusă de calorii şi regândirea reţetelor existente, vine pe fondul presiunilor crescute din partea experţiilor guvernamentali şi din domeniul sănătăţii care acuză băuturile răcoritoare că sunt printre cauzele obezităţii şi diabetului.

    Reprezentanţii PepsiCo susţin că ţinta globală impusă acum este mai ambiţioasă decât anteriorul plan, care stabilea reducerea zahărului cu 25% în compoziţia anumitor băuturi, vândute pe pieţe specifice, până în 2020.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, luna acesta, taxe pentru băuturile care conţin zahăr, precum cele impuse în Franţa şi Mexic, pentru a reduce consumul şi a îmbunătăţi sănătatea. Industria băuturilor cu zahăr se opune acestor taxe.

    Brandul de cola al PepsiCo generează 12% din profitul anual de 63 de miliarde de dolari, 25% din veniturile companiei fiind generate de băuturi precum Mountain Dew, iar restul din apă şi sucurile din linia Tropicana, pe lângă snacks-uri sau gustări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce este mai greu pentru tinerii de azi să îşi păstreze silueta, chiar dacă mănâncă la fel de mult ca tinerii de acum 20 de ani

    Autorii au studiat dieta a peste 36.000 de americani între 1971 şi 2008, precum şi activitatea fizică a 14.000 de oameni între 1988 şi 2006. Ei au grupat apoi aceste date şi le-au analizat în funcţie de activitate, vârstă şi indice de masă corporală. Ceea ce au descoperit este că o persoană care în anul 2006 avea aceleaşi obiceiuri alimentare şi sportive ca o persoană din anii ‘80 a avut un indice de masă corporală cu 2,3 puncte mai mare.

    Cu alte cuvinte, oamenii din ziua de azi au o greutate cu 10% mai mare decât cei din anii ‘80, chiar dacă au acelaşi regim de viaţă. „Rezultatele studiului nostru sugerează că tinerii din ziua de azi trebuie să urmeze un regim mai strict decât generaţiile trecute“, notează Jennifer Kuk, profesor în cadrul Universităţii din Toronto. „Studiul mai arată că există şi alţi factori, în afară de mâncare şi lipsa exerciţiilor fizice, care pot duce la obezitate“, explică Kuk, citată de The Atlantic.

    Care sunt însă ceilalţi factori? Până acum există doar teorii în această direcţie. Kuk a notat trei lucruri care ar fi putut determina o schimbare în metabolismul uman în ultimele decenii. În primul rând, oamenii sunt expuşi la mai multe chimicale care pot induce o creştere în greutate. Pesticidele sau conservanţii pot modifica procesele hormonale şi felul cum organismul nostru procesează grăsimea.

    În al doilea rând, consumul de medicamente a crescut într-un ritm ameţitor de la sfârşitul anilor ‘70 încoace – andidepresivele se numără printre medicamentele cu cele mai mari vânzări, iar printre efectele secundare cunoscute se află şi creşterea în greutate. În cele din urmă, autorii studiului consideră că bacteriile care ajung în organism pot avea un anumit impact asupra obezităţii. Consumul de carne a crescut în mod considerabil în ultimele decenii; luând în calcul şi faptul că producătorii folosesc hormoni şi antibiotice pentru a grăbi procesul de maturizare a animalelor, era de aşteptat ca bacteriile să sufere anumite mutaţii şi să afecteze apoi organismul uman.

    Concluzia, mai notează Jennifer Kuk, este că oamenii nu pot controla decât o parte din factorii care determină obezitatea. „Oamenii care suferă de obezitate sunt de multe ori ţinta ironiilor şi a glumelor proaste. Sunt consideraţi leneşi şi pofticioşi, dar de multe ori această impresie este una greşită. Dacă rezultatele noastre sunt corecte, atunci oamenii trebuie să mănânce mai puţin şi să facă mai mult sport doar pentru a arăta ca părinţii lor.“

    O serie de poze care circulă pe internet, numită „Old economy Steve“, ironizează mesajele pe care milenialii le primesc de la cei mai în vârstă. Personajul principal este un adolescent din anii ‘80 care dă sfaturi de viaţă celor născuţi în preajma noului mileniu. În ciuda campaniilor derulate în media şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, numărul persoanelor care suferă de obezitate în Statele Unite s-a dublat în ultimele patru decenii. Adulţii sedentari consumă, în medie, cu 800 de calorii mai mult decât strictul necesar, potrivit unor date publicate de Asociaţia Americană a Diabeticilor.

    Oamenii sunt asaltaţi de reclame pentru mâncare, pentru fast-food sau pentru băuturi răcoritoare care conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Locurile destinate sportului sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe sau mai inaccesibile, iar poluarea este şi ea un factor agravant. „Steve din anii ‘70“ este personajul central al unei serii de glume care circulă, de câteva luni bune, pe internet. Rolul său este acela de a ironiza mesajele transmise de generaţiile mai vechi celor din generaţiile tinere, precum milenialii: „Steve a absolvit facultatea şi a găsit imediat o slujbă“ sau „Steve a trebuit să muncească în timpul facultăţii pentru a-şi putea plăti taxele“ sunt doar câteva dintre mesajele amuzante care circulă online. Putem acum adăuga şi următoarea: „Steve mânca zilnic la McDonald’s, dar nu a luat 50 de kilograme în greutate“.

  • Ţara care este pe cale să detroneze Mexic şi să devină cea mai “obeză” din lume

    Cu toţii am citit articole pe tema obezităţii, un fenomen tot mai des întâlnit în ţările dezvoltate, cum ar fi SUA. Mai multe benzi gastrice au fost oferite pacienţilor supraponderali de către NHS (Sistemul Naţional de Sănătate al Marii Britanii), iscând o adevărată controversă atât în mediul online, cât şi în cadrul unor campanii care au ca scop combaterea obezităţii. Fenomenul este un subiect care se află deja în agenda mass-media de câţiva ani.