BusinessMagazin

Tag: Oana Ioniţă

  • Dincolo de cifre, 20 de ani de BUSINESS Magazin sunt despre oamenii din paginile revistei şi echipa dedicată din spatele ei

    Ce înseamnă 20 de ani pentru o revistă? Pentru BUSINESS Magazin, aceşti 20 de ani înseamnă peste 70.000 de pagini de print, adunate până în prezent în 954 de numere. Fiecare pagină a fost umplută cu poveştile voastre – ale antreprenorilor, managerilor, executivilor şi ale celor care, prin provocările şi realizările lor, definesc mediul de business. Dar 20 de ani de BUSINESS Magazin nu înseamnă doar cifre. Înseamnă o echipă care s-a reinventat nu doar an de an, ci săptămână de săptămână, cu fiecare număr nou adăugat arhivei.

    Când mă gândesc la cei 20 de ani de activitate ai revistei BUSINESS Magazin, îmi dau seama că povestea acestei publicaţii nu este doar despre business, ci despre oameni şi comunitatea pe care am creat-o în jurul ei, dar şi despre echipa care stă în spatele fiecărei pagini de print, oricărui articol din online, gale sau conferinţe organizată, emisiune, campanie de marketing şi aşa mai departe. Am adunat de la toţi ceva care va rămâne cu mine.

    Pentru mine, BUSINESS Magazin înseamnă ultimii trei ani. În calitate de social media manager, am avut privilegiul de a amplifica vocile şi poveştile extraordinare scrise de echipa BM şi, sper eu, le-am adus în feed-urile cititorilor noştri, creând un dialog autentic şi direct cu publicul.

    Mai mult, BUSINESS Magazin înseamnă şi un spaţiu unde am ocazia să scriu, în adevăratul sens al cuvântului. Când directorul editorial, Cristian Hostiuc, m-a întrebat într-o zi din senin „Oana, nu vrei să scrii în BM?”, i-am spus că nu aş şti despre ce, obişnuită să promovez revista, nu să şi scriu în ea. Mi-a spus simplu: „Despre orice, despre problemele generaţiei tale”. Şi nu ştiam că am atâtea de spus până nu am deschis un word şi am început să scriu având în gând fix asta – ce probleme avem noi? Şi de acolo cred că „magia printului”, cum aud de multe ori în redacţie, m-a vrăjit şi pe mine. În fiecare articol, am încercat să îmi pun întrebările corecte şi să scriu cât de real şi de sincer pot despre generaţia Z – provocările pe care le avem la locul de muncă sau în viaţa de zi cu zi, despre trendurile pe care le urmăm şi trendurile cărora le dăm skip fără să ne gândim de două ori şi, desigur, despre „prezentul” nostru din social media. Nu ştiu cât de gen Z va suna asta, dar am toate numerele în care apare semnătura mea acasă, într-un sertar special.

    BUSINESS Magazin înseamnă şi countdownul de 60 de secunde înainte de a începe o gală sau conferinţă, împreună cu transmisia live. Toată echipa ar recunoaşte şi în vis sunetul acestei numărători inverse şi imaginea care o însoţeşte pe ecran. Simţim fix ce simt sportivii când aud fluierul – entuziasm, adrenalină, emoţie. Întâlnirile acestea cu cititorii şi oamenii din mediul de business despre care scrie BUSINESS Magazin rămân în continuare cea mai autentică şi directă comunicare de care putem avea parte. Şi e unul din lucrurile mele preferate la BM.

    În ultima lună, datorită campaniei de marketing aniversare, am avut ocazia să discut virtual cu o parte din oamenii din business care au apărut de-a lungul timpului în revistă şi să aflu ce sfaturi şi-ar da lor înşişi la 20 de ani şi cine sau ce i-a inspirat în ultimii 20 de ani – răspunsuri pe care le găsiţi în acest număr special şi pe care sper să le citiţi cu entuziasmul pe care l-au avut cei care au răspuns şi noi când le-am adăugat aici. „Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?” şi „Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?” sunt întrebările pe care le-am adresat comunităţii de business, dar sunt şi cele pe care poate toţi ar trebui să ni le punem. Cred că, în afară de ce scriam la început, BUSINESS Magazin la 20 de ani înseamnă şi răspunsurile acestor CEO, executivi, manageri sau antreprenori, dar şi entuziasmul cu care au făcut-o.

    Deşi încă novice, spre deosebire de colegii din redacţie şi celelalte departamente, eu trebuie să mulţumesc BUSINESS Magazin pentru că există şi pentru că m-a primit în paginile revistei. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul şi inspiraţia pe care continuu să le găsesc aici. În ultima lună ne-am uitat în spate la ce a însemnat BUSINESS Magazin şi cum a evoluat în ultimii 20 de ani, dar începând de astăzi, privim spre următorii 5, 10, 20 de ani. Pentru că sunt convinsă că mai sunt multe poveşti despre care revista noastră trebuie să scrie.

    La mulţi ani,
    BUSINESS Magazin!

     

    Oana Ioniţă este social media manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Paradoxul joburilor entry-level: de ce se cere experienţă pentru a căpăta experienţă?

    În ultimii ani, cu toţii am observat că cerinţele pentru ocuparea unui post la nivel entry-level au devenit din ce în ce mai ridicate, iar solicitările de a avea 2-3 ani de experienţă profesională au devenit o nouă normalitate pe piaţa muncii. Această tendinţă a ridicat multe semne de întrebare, în special din partea generaţiei Z, tinerii care au absolvit sau sunt pe cale să o facă şi îşi caută primul loc de muncă. De ce se cere experienţă pentru un post destinat celor fără experienţă? Cum s-a ajuns aici? Există mai multe motive care au contribuit la această transformare a peisajului muncii. Piaţa muncii s-a transformat radical în ultimii ani, iar nivelul de competitivitate este acum mai mare ca niciodată. Într-o economie atât de dinamică, numărul candidaţilor calificaţi pentru posturi a crescut. Din acest motiv, companiile au devenit mai selective în procesul de recrutare. Poate pe alocuri prea selective, aşa că printre cerinţele pentru posturile entry-level s-a adăugat şi experienţa practică. Această cerinţă suplimentară de experienţă a devenit un filtru pentru a diferenţia candidaţii, deoarece multe companii se confruntă cu un număr mare de aplicaţii pentru fiecare post disponibil. Având experienţă anterioară, fie ea şi minimă, un candidat poate demonstra că ştie deja cum să funcţioneze într-un mediu de lucru, că poate respecta deadline-uri şi că înţelege cerinţele de bază ale jobului, ceea ce reduce din „riscul” pe care angajatorul şi-l asumă atunci când angajează pe cineva atât de tânăr. Acum, companiile operează într-un mediu de afaceri unde totul se întâmplă extrem de rapid, unde eficienţa şi productivitatea sunt esenţiale pentru succes. Asta înseamnă că angajatorii au mai puţină răbdare şi resurse pentru a forma un angajat de la zero. În schimb, preferă să angajeze persoane care au deja o înţelegere generală a domeniului şi pot contribui imediat la rezultatele companiei. În multe industrii, formarea şi integrarea unui angajat poate fi un proces costisitor şi de lungă durată. Cerând experienţă anterioară, chiar şi la un nivel minim, companiile reduc timpul şi costurile asociate cu formarea noului angajat, iar acesta poate începe să aducă valoare în organizaţie într-un timp mai scurt. Cererea de 2-3 ani de experienţă pentru posturile entry-level a devenit o realitate datorită evoluţiei pieţei muncii, creşterii competitivităţii şi necesităţii companiilor de a avea angajaţi productivi rapid. Această tendinţă reflectă şi un decalaj între ceea ce oferă educaţia formală şi ceea ce caută angajatorii. Pentru tinerii care aspiră la un job, soluţia constă în acumularea de experienţă practică prin stagii, muncă voluntară sau proiecte freelance, înainte de a aplica la poziţiile entry-level. Totuşi, această cerinţă de experienţă pune o presiune mare pe generaţia Z. Solicitarea de 2-3 ani de experienţă pentru un astfel de rol nu este doar nedreaptă, ci creează un cerc vicios şi pune obstacole serioase în calea acestora. Una dintre cele mai mari frustrări ale absolvenţilor este că li se cere experienţă pentru a obţine experienţă. Practic, un job entry-level ar trebui să fie o poartă de acces în carieră, însă atunci când se solicită ani de muncă anterioară, mulţi dintre tineri se trezesc că au pierdut un start care nu ştiau că s-a dat. Cum poate cineva să acumuleze experienţa necesară dacă nu i se oferă oportunitatea de a lucra? Astfel se creează o barieră pentru cei care sunt la început de drum, oferind avantaje doar celor care au avut norocul să aibă acces la stagii plătite sau care şi-au permis să lucreze voluntar. În mod evident, acest lucru dezavantajează o mare parte dintre tinerii care nu au resursele financiare necesare pentru a accepta astfel de oportunităţi neplătite.În loc să li se ofere oportunităţile necesare de a-şi demonstra potenţialul, angajatorii preferă să prioritizeze candidaţii cu experienţă, ignorând astfel unul dintre cele mai mari atuuri ale acestei generaţii: abilitatea de a învăţa rapid şi de a se adapta. Cerinţele ridicate de experienţă pentru posturi entry-level favorizează adesea candidaţii care au avut acces la resurse şi reţele personale care le-au permis să acumuleze experienţă încă din timpul facultăţii. De exemplu, studenţii care au posibilitatea financiară de a face stagii neplătite sau care provin din familii care le-au oferit ajutor într-o anumită industrie (poate chiar afacerea familiei) au un avantaj considerabil faţă de colegii lor care nu au avut aceste oportunităţi. De altfel, cererea de experienţă minimizează importanţa educaţiei formale şi a efortului depus de tineri pentru a obţine diplome universitare. Mulţi tineri intră pe piaţa muncii imediat după absolvire, iar joburile entry-level ar trebui să fie locul în care îşi pot pune în practică cunoştinţele acumulate în anii de studii. În schimb, se pune accent pe experienţa practică anterioară, ceea ce lasă impresia că educaţia universitară nu este suficientă pentru a începe o carieră. Poate că de aici şi (falsa) concepţie „Degeaba am o diplomă, nu mă ajută la nimic”. Pentru că în loc să fie recompensaţi pentru efortul lor academic, aceştia se confruntă doar cu obstacole care îi fac să simtă că pregătirea lor formală a fost aproape degeaba. Cererea de experienţă anterioară pentru joburi entry-level contribuie şi la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor. Mulţi absolvenţi îşi petrec luni sau chiar ani încercând să găsească un loc de muncă care să le ofere o şansă să-şi înceapă cariera. În acest timp, mulţi dintre ei îşi pierd motivaţia. Cei care nu reuşesc să îşi găsească rapid un loc de muncă ajung să rămână blocaţi într-un ciclu de nesiguranţă financiară şi profesională.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Tinerii din ziua de astăzi adoptă o nouă filosofie de viaţă. Care este aceasta şi cât de diferită este faţă de restul generaţiilor, care fac foarte multe sacrificii pentru job

    Generaţia Z spune „nu, mulţumesc” promovărilor din motive care merg dincolo de bani. Ştiu că pare SF, dar nu e. Ani de zile, calea corporativă a fost clară: munceşti din greu (ceea ce în traducere liberă înseamnă overtime neplătit, taskuri care nu intră în fişa postului şi multă, multă răbdare) şi vei fi promovat. Pe scurt, trebuie să ajungi cât mai sus în vârful piramidei corporatiste.

    Era un obiectiv care poate a fost necesar pentru părinţii noştri pentru a supravieţui într-o corporaţie sau poate singura cale pe care o urmau toţi şi atunci nu prea aveai de ales, nu contest acest lucru. Ceea ce pot să contest cu siguranţă e că şi generaţia Z ar vrea să urmeze aceeaşi cale. Pentru că nu o face. Atunci când vorbesc cu prietenii mei despre carierele noastre, principalul lucru cu care ne punem toţi de acord e acesta: mai multă muncă doar pentru a fi promovat nu merită banii şi nici stresul. Definiţia succesului pentru generaţia mea nu e un rol cât mai important într-o companie, pentru că, în primul rând, succesul pentru noi stă în afara biroului şi cât mai departe de laptop şi mailuri, în schimb succesul înseamnă să poţi să faci lucruri care îţi plac după program, să călătoreşti cât mai mult şi să poţi să ai 8 ore de somn pe noapte. Simplu, dar uneori extrem de dificil de găsit în vieţile noastre.

    Citeam într-un raport intitulat „Epuizat de muncă – Oportunitatea angajatorului” că epuizarea a crescut în ultimii trei ani din cauza crizei costului vieţii şi a repercusiunilor cauzate de pandemia de COVID-19, făcându-i pe tineri să se simtă copleşiţi şi epuizaţi în cariera lor. Din raport a reieşit că generaţia Z este cea mai afectată de burnout – 97% raportând sentimente de epuizare şi 86% de stres. Mulţi dintre noi mergem la terapie din cauza burnoutului şi a stresului acumulat la locul de muncă, deci nu e o surpriză că asociem o promovare cu şi mai mult stres. Deci concluzia e automat că nu merită. Cu toţii ne dorim un echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată, iar slow living e mai mult decât un trend pe social media sau o filosofie de viaţă. Conceptul a evoluat din mişcarea slow food, care a început în Italia în anii 1980 ca o reacţie împotriva popularităţii fast foodului. Fondată de Carlo Petrini în 1986, mişcarea slow food încuraja aprecierea mâncării tradiţionale, preparată cu ingrediente locale şi metode tradiţionale. Aceasta a fost o reacţie împotriva uniformizării şi a culturii consumului rapid. În timp, ideea de „slow” s-a extins dincolo de alimentaţie. Prin anii 2000, mişcarea slow a început să influenţeze alte aspecte ale vieţii, inclusiv modul în care oamenii abordează munca, timpul liber şi relaţiile. Conceptul de slow living a devenit o reacţie împotriva ritmului rapid al vieţii moderne şi a presiunii constante pentru productivitate şi succes. Acesta a devenit extrem de cunoscut de generaţia Z chiar pe Instagram, unde a strâns peste 6 milioane de postări sub hashtagul #slowliving. Trendul promovează un stil de viaţă care solicită un echilibru între muncă şi viaţă. În contextul economic şi social din prezent, cumva generaţia Z a căzut de acord că munca poate fi doar muncă. Suntem complet mulţumiţi de stilul nostru de viaţă şi de salariul pe care îl câştigăm dacă la orele 18 putem pleca liniştiţi acasă, fără să luăm cu noi şi stresul următoarei zile sau taskurile nefinalizate. Aşa că de ce e controversat pentru companii să nu îţi doreşti să obţii o promovare, să te stresezi mai mult, să te epuizezi când poţi continua să faci ceea ce funcţionează pentru tine? Dincolo de trenduri şi idei preconcepute, pentru generaţia Z slow living înseamnă „să munceşti pentru a trăi”, nu „să trăieşti pentru a munci”.  

    Oana Ioniţă, Social este Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Tinerii îşi doresc să adopte filosofia „slow living”, nu să urce pe scara corporatistă

    Generaţia Z spune „nu, mulţumesc” promovărilor din motive care merg dincolo de bani. Ştiu că pare SF, dar nu e. Ani de zile, calea corporativă a fost clară: munceşti din greu (ceea ce în traducere liberă înseamnă overtime neplătit, taskuri care nu intră în fişa postului şi multă, multă răbdare) şi vei fi promovat. Pe scurt, trebuie să ajungi cât mai sus în vârful piramidei corporatiste.

    Era un obiectiv care poate a fost necesar pentru părinţii noştri pentru a supravieţui într-o corporaţie sau poate singura cale pe care o urmau toţi şi atunci nu prea aveai de ales, nu contest acest lucru. Ceea ce pot să contest cu siguranţă e că şi generaţia Z ar vrea să urmeze aceeaşi cale. Pentru că nu o face. Atunci când vorbesc cu prietenii mei despre carierele noastre, principalul lucru cu care ne punem toţi de acord e acesta: mai multă muncă doar pentru a fi promovat nu merită banii şi nici stresul. Definiţia succesului pentru generaţia mea nu e un rol cât mai important într-o companie, pentru că, în primul rând, succesul pentru noi stă în afara biroului şi cât mai departe de laptop şi mailuri, în schimb succesul înseamnă să poţi să faci lucruri care îţi plac după program, să călătoreşti cât mai mult şi să poţi să ai 8 ore de somn pe noapte. Simplu, dar uneori extrem de dificil de găsit în vieţile noastre.

    Citeam într-un raport intitulat „Epuizat de muncă – Oportunitatea angajatorului” că epuizarea a crescut în ultimii trei ani din cauza crizei costului vieţii şi a repercusiunilor cauzate de pandemia de COVID-19, făcându-i pe tineri să se simtă copleşiţi şi epuizaţi în cariera lor. Din raport a reieşit că generaţia Z este cea mai afectată de burnout – 97% raportând sentimente de epuizare şi 86% de stres. Mulţi dintre noi mergem la terapie din cauza burnoutului şi a stresului acumulat la locul de muncă, deci nu e o surpriză că asociem o promovare cu şi mai mult stres. Deci concluzia e automat că nu merită. Cu toţii ne dorim un echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată, iar slow living e mai mult decât un trend pe social media sau o filosofie de viaţă. Conceptul a evoluat din mişcarea slow food, care a început în Italia în anii 1980 ca o reacţie împotriva popularităţii fast foodului. Fondată de Carlo Petrini în 1986, mişcarea slow food încuraja aprecierea mâncării tradiţionale, preparată cu ingrediente locale şi metode tradiţionale. Aceasta a fost o reacţie împotriva uniformizării şi a culturii consumului rapid. În timp, ideea de „slow” s-a extins dincolo de alimentaţie. Prin anii 2000, mişcarea slow a început să influenţeze alte aspecte ale vieţii, inclusiv modul în care oamenii abordează munca, timpul liber şi relaţiile. Conceptul de slow living a devenit o reacţie împotriva ritmului rapid al vieţii moderne şi a presiunii constante pentru productivitate şi succes. Acesta a devenit extrem de cunoscut de generaţia Z chiar pe Instagram, unde a strâns peste 6 milioane de postări sub hashtagul #slowliving. Trendul promovează un stil de viaţă care solicită un echilibru între muncă şi viaţă. În contextul economic şi social din prezent, cumva generaţia Z a căzut de acord că munca poate fi doar muncă. Suntem complet mulţumiţi de stilul nostru de viaţă şi de salariul pe care îl câştigăm dacă la orele 18 putem pleca liniştiţi acasă, fără să luăm cu noi şi stresul următoarei zile sau taskurile nefinalizate. Aşa că de ce e controversat pentru companii să nu îţi doreşti să obţii o promovare, să te stresezi mai mult, să te epuizezi când poţi continua să faci ceea ce funcţionează pentru tine? Dincolo de trenduri şi idei preconcepute, pentru generaţia Z slow living înseamnă „să munceşti pentru a trăi”, nu „să trăieşti pentru a munci”.  

    Oana Ioniţă, Social este Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Paradoxul deinfluencingului: influenceri care trec de la promovare la critica consumerismului

    În ultimul an, din ce în ce mai mulţi am început să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra ceva ce promovează influencerii. Chiar recent am scris despre un anume influencer care a aruncat într-un coş de gunoi produse pe care tocmai le promovase. Povestea nu s-a terminat bine. Astăzi, vedem că aproape oricine are Instagram sau TikTok poate fi un influencer. Simţim o saturaţie în ceea ce priveşte influencerii şi produsele promovate de ei pentru că am devenit extrem de conştienţi că multe dintre articolele pe care le vedem pe conturile lor sunt primite cadou sau sponsorizate.

    Pentru influencerii care postează parteneriate plătite după parteneriate plătite, toată lumea a început să înţeleagă că nu există nicio modalitate de a folosi cu adevărat toate brandurile şi produsele pe care le promovează. Ne putem pune de acord (cred) că influencerii au devenit sinonimi cu promovarea consumului în ultimii ani. Şi totuşi, pentru că există un „totuşi”, poate că încă mai e speranţă pentru un consum mai res­ponsabil. Şi poate că această speranţă vine dintr-un anume trend – deinfluencing. Pornit tot de influenceri.

    Deinfluencing este un trend opus influenţării, unde influencerii încearcă să-şi încurajeze urmăritorii să nu cumpere orice lucru văd promovat pe internet (cel puţin nu mai mult decât e strict necesar). Theconversation.com explica într-un articol recent că „acest trend vizează influencerii care îi descurajează pe urmăritorii lor să cumpere produse supraevaluate sau ineficiente”. În esenţă, deinfluencingul descurajează consumul excesiv, care ne dăunează atât nouă (financiar, uneori din punctul de vedere al sănătăţii), cât şi planetei.

    Doar hashtagul #deinfluencing are acum peste un miliard de vizualizări pe TikTok şi demonstrează că a trecut deja de cercurile unde se discută despre sustenabilitate şi merge mai departe – către un discurs la general despre consumerism. Cererea tot mai mare de conţinut online autentic şi nefiltrat a oferit un boom atât micro-influencerilor, cât şi trendului deinfluencing, asa cum punctează Theconversation.com. Micro-influencerii construiesc o relaţie strânsă cu urmăritorii lor şi pot avea un impact semnificativ asupra deciziilor lor de cumpărare.

    Uneori mai mare decat poate crede un brand, care încearcă mai degrabă să se îndrepte spre macro-influenceri (în cazurile unde bugetele permit acest lucru). Există mai multe motive care stau la baza alegerii de a deveni un influencer anticonsumerism. Primul este conştientizarea impactului negativ pe care îl are consumul excesiv. Mulţi influenceri au devenit conştienţi de efectele nocive pe care consumerismul le are asupra mediului şi societăţii. Aceştia doresc să îşi educe urmăritorii cu privire la consecinţele alegerilor de consum nesustenabile şi să îi încurajeze să facă schimbări pozitive în acest sens. Un alt motiv este şi promovarea sustenabilităţii. Într-o lume afectată de schimbările climatice şi de epuizarea resurselor naturale, unii influenceri aleg să susţină un stil de viaţă sustenabil. Ei încurajează reciclarea, reutilizarea şi reducerea deşeurilor, contribuind astfel la protejarea mediului.

    Dacă urmăreşti trendul de pe TikTok, mulţi dintre ei susţin cumpărăturile din second-hand sau cumpărarea produselor de îngrijire personală/cosmetice doar atunci când cele actuale se termină. În plus, şi sănătatea mintală joacă un rol esenţial în adoptarea unei atitudini anticonsumeriste. Cultura consumerismului contribuie în mod evident la stres şi anxietate: „Toată lumea foloseşte produsul X, ar trebui să îl cumpăr şi eu”. Influencerii care promovează deinfluencingul încearcă să sprijine un stil de viaţă mai echilibrat şi mai sănătos din punct de vedere psihologic, oferind alternative la presiunea constantă de a consuma şi de a deţine mereu cele mai noi şi în trend produse. Pe de altă parte, ei încearcă şi să normalizeze din nou ideea că nu trebuie să cumpărăm tot ce vedem pe internet şi tot ce folosesc influencerii. Reacţiile la aceste iniţiative sunt mixte. Mulţi apreciază mesajele autentice şi se alătură trendului pentru un consum mai responsabil. Pe de altă parte, există şi critici care consideră că influencerii promovează în continuarea anumite branduri şi că doar oferă alternative pentru altele.

    E acesta începutul sfârşitului pentru marketingul cu influenceri? Cred că ne putem pune cu toţii de acord că nu. De fapt, deinfluencingul ar putea fi considerat doar o nouă abordare a influencerilor, şi chiar una cu un impact mai mare. Deoarece, în timp ce influencerii descurajează într-adevăr consumul excesiv de produse şi servicii despre care consideră că nu merită preţul, selectivitatea lor privind brandurile pe care mai aleg să le promoveze le oferă poate o putere de convingere mult mai mare. Devin nişte influenceri extrem, extrem de selectivi în ochii urmăritorilor lor. Creşterea trendului deinfluencing nu marchează sfârşitul marketingului cu influenceri, ci mai degrabă o potenţială reimaginare a acestuia. În acest nou context, brandurile, social media, influencerii şi consumatorii deopotrivă sunt provocaţi să pună la îndoială abordarea promovării şi consumului produse/servicii. Toată lumea face un pas în spate pentru a se întreba ce îşi doresc să vadă pe social media: recomandări de produse sau ceva mai mult? Impactul deinfluencingului este totuşi semnificativ şi se vede deja în online. Pare că marketingul cu influenceri a fost zguduit şi încearcă să se recalibreze. Acesta a generat discuţii importante despre sustenabilitate, responsabilitate şi impactul social al consumului. Încet, dar sigur, a dus la schimbări în comportamentul de cumpărare al tuturor.  Paradox sau nu, deinfluencingul evidenţiază o schimbare importantă la care asistăm chiar acum. Influencerii care aleg să se opună consumerismului folosesc aceeaşi platformă care le-a dat puterea pentru a promova schimbări pozitive în societate: de a găsi reţeta perfectă pentru consumul responsabil. Aceştia arată că influenţa poate fi folosită nu doar pentru a stimula consumul, ci şi pentru a încuraja reflecţia şi responsabilitatea socială. Acum rămâne de văzut câţi dintre actualii influenceri vor trece şi ei de cealaltă parte a baricadei şi cât timp trendul va rămâne „trend”.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Cum a pierdut o influenceriţă româncă un contract de imagine cu unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din România cu un simplu gest şi chiar a declanşat şi un scandal imens pe plan local

    Ce se întâmplă când o pungă cu mâncare neîncepută e aruncată la gunoi în faţa unei ţări întregi? Ei bine, se deschid o mulţime de discuţii. Despre influenceri şi relaţia lor cu brandurile, despre imaginea pe care ei o conturează în social media pentru comunităţile lor, despre risipa alimentară în România, despre gestionarea unei crize de imagine şi, în cele din urmă, despre cum să nu faci un apology video (un material video în care persoana publică îşi cere scuze şi îşi asumă incidental N.Red.). Pe scurt, influencerul Sânziana Negru a filmat o campanie pentru Lidl în cadrul festivalului Electric Castle, unde a prezentat mai multe produse ale brandului pe care tocmai le achiziţionase. După publicarea videoclipului în social media, a apărut şi o fotografie făcută de o altă persoană prezentă şi ea la festival în care era prezentată punga cu alimentele intacte din video aruncată la gunoi. Ce a urmat după e istorie – campania a fost ştearsă şi reacţiile au continuat să curgă.

    Influencerul a ajuns într-o situaţie de criză şi a gestionat-o fix pe dos faţă de cum scrie în manualele de comunicare. Primul lucru pe care l-am învăţat în facultate la un curs de comunicarea de criză în mediul online, şi pe care ar fi trebuit să îl facă şi ea, e că trebuie neapărat să oferi un răspuns în maximum 24 de ore. Un răspuns prompt ajută la prevenirea răspândirii de zvonuri şi speculaţii necontrolate şi demonstrează transparenţa şi responsabilitatea influencerului.  Ce altceva mai e important? Ca acest răspuns ă vină fix de la persoana a cărei imagine este afectată. În acest caz, influencerul a ales să lase o parte terţă să răspundă printr-un apology video şi anume partenerul acesteia care apărea şi el în clip. Scuzele nu au fost tocmai scuze şi au stârnit un nou val de critici la adresa ei.

    Explicaţiile ei au venit abia după o săptămână de la incident, timp în care Lidl a încheiat oficial colaborarea cu ea. Retailerul a amintit că aplică măsuri antirisipă alimentară în magazinele lor prin campania pe care o derulează de ceva timp, „Risipa alimentară”. Discuţia din mediul online s-a dus desigur şi înspre lipsa de responsabilitate a influencerilor din România şi despre lipsa de transparenţă pe care tot mai mulţi dovedesc că o au. Influencerii pot promova produse pe care nu le folosesc sau alimente pe care nu le consumă (cum a fost în acest caz) şi publicul român a simţit nu de puţine ori că opiniile lor sunt influenţate de interese comerciale, nu de experienţe reale. În timp ce aproximativ 5 milioane de români trăiesc la limita sărăciei şi au dificultăţi în asigurarea hranei, imaginea unei pungi pline de alimente aruncate la gunoi pare scoasă dintr-un film al inconştienţei. În România, zilnic sunt aruncate la gunoi 6.000 de tone de alimente. Aceasta înseamnă că, într-un an, risipa alimentară depăşeşte 2,2 milioane de tone. Per capita, acest lucru se traduce printr-o risipă de aproximativ 129 de kilograme de mâncare pe an, echivalentul unei mese pe zi, conform datelor furnizate de Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite. În teorie, responsabilitatea influencerilor nu se opreşte la o campanie filmată şi postată pe conturile lor, ci trebuie să pună în practică valorile pe care le promovează. Realitatea însă e că majoritatea îşi creează o imagine în online, care de cele mai multe ori nu are nicio legătură cu cine sunt ei cu adevarat. Responsabilitatea revine, desigur, şi brandurilor. Acestea trebuie să se asocieze cu persoane publice numai după o analiză în adevăratul sens al cuvântului a activităţii lor, şi nu doar a numărului de urmăritori.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Prăpastia dintre influenceri şi valorile unui brand: cum a devenit o pungă cu alimente aruncată la gunoi o discuţie despre risipa alimentară în România?

    Ce se întâmplă când o pungă cu mâncare neîncepută e aruncată la gunoi în faţa unei ţări întregi? Ei bine, se deschid o mulţime de discuţii. Despre influenceri şi relaţia lor cu brandurile, despre imaginea pe care ei o conturează în social media pentru comunităţile lor, despre risipa alimentară în România, despre gestionarea unei crize de imagine şi, în cele din urmă, despre cum să nu faci un apology video (un material video în care persoana publică îşi cere scuze şi îşi asumă incidental N.Red.). Pe scurt, influencerul Sânziana Negru a filmat o campanie pentru Lidl în cadrul festivalului Electric Castle, unde a prezentat mai multe produse ale brandului pe care tocmai le achiziţionase. După publicarea videoclipului în social media, a apărut şi o fotografie făcută de o altă persoană prezentă şi ea la festival în care era prezentată punga cu alimentele intacte din video aruncată la gunoi. Ce a urmat după e istorie – campania a fost ştearsă şi reacţiile au continuat să curgă.

    Influencerul a ajuns într-o situaţie de criză şi a gestionat-o fix pe dos faţă de cum scrie în manualele de comunicare. Primul lucru pe care l-am învăţat în facultate la un curs de comunicarea de criză în mediul online, şi pe care ar fi trebuit să îl facă şi ea, e că trebuie neapărat să oferi un răspuns în maximum 24 de ore. Un răspuns prompt ajută la prevenirea răspândirii de zvonuri şi speculaţii necontrolate şi demonstrează transparenţa şi responsabilitatea influencerului.  Ce altceva mai e important? Ca acest răspuns ă vină fix de la persoana a cărei imagine este afectată. În acest caz, influencerul a ales să lase o parte terţă să răspundă printr-un apology video şi anume partenerul acesteia care apărea şi el în clip. Scuzele nu au fost tocmai scuze şi au stârnit un nou val de critici la adresa ei. Explicaţiile ei au venit abia după o săptămână de la incident, timp în care Lidl a încheiat oficial colaborarea cu ea. Retailerul a amintit că aplică măsuri antirisipă alimentară în magazinele lor prin campania pe care o derulează de ceva timp, „Risipa alimentară”. Discuţia din mediul online s-a dus desigur şi înspre lipsa de responsabilitate a influencerilor din România şi despre lipsa de transparenţă pe care tot mai mulţi dovedesc că o au. Influencerii pot promova produse pe care nu le folosesc sau alimente pe care nu le consumă (cum a fost în acest caz) şi publicul român a simţit nu de puţine ori că opiniile lor sunt influenţate de interese comerciale, nu de experienţe reale. În timp ce aproximativ 5 milioane de români trăiesc la limita sărăciei şi au dificultăţi în asigurarea hranei, imaginea unei pungi pline de alimente aruncate la gunoi pare scoasă dintr-un film al inconştienţei. În România, zilnic sunt aruncate la gunoi 6.000 de tone de alimente. Aceasta înseamnă că, într-un an, risipa alimentară depăşeşte 2,2 milioane de tone. Per capita, acest lucru se traduce printr-o risipă de aproximativ 129 de kilograme de mâncare pe an, echivalentul unei mese pe zi, conform datelor furnizate de Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite. În teorie, responsabilitatea influencerilor nu se opreşte la o campanie filmată şi postată pe conturile lor, ci trebuie să pună în practică valorile pe care le promovează. Realitatea însă e că majoritatea îşi creează o imagine în online, care de cele mai multe ori nu are nicio legătură cu cine sunt ei cu adevarat. Responsabilitatea revine, desigur, şi brandurilor. Acestea trebuie să se asocieze cu persoane publice numai după o analiză în adevăratul sens al cuvântului a activităţii lor, şi nu doar a numărului de urmăritori.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • „Romantizarea vieţii” – De ce alege Generaţia Z să vadă jumătatea plină a paharului?

    Ce termen folosim când spunem că apreciem lucrurile mărunte? Ei bine, generaţia Z poate răspunde într-un singur fel la această întrebare – „romantizarea vieţii”. Când pandemia a devenit din ce în ce mai serioasă, „romantizarea vieţii” s-a înrădăcinat aproape literalmente în social media şi de atunci a devenit printre cele mai populare trenduri.  Romantizează-ţi viaţa. E o expresie pe care sigur ai auzit-o tot mai des în ultimul timp de la generaţia Z. De unde a pornit? Totul s-a transformat în pandemie, iar lucrurile de care ne bucuram înainte cu atâta libertate au dispărut brusc şi am rămas izolaţi de tot ce cunoşteam – locuri de muncă, şcoli, călătorit, prieteni şi familie, ieşit la cafenele oricând, cumpărături. Totul a devenit brusc interzis. În afară de internet. Aşa a luat naştere trendul „romanticize your life”, care a reuşit să ia amploare pe TikTok în timpul unora dintre cele mai devastatoare luni ale pandemiei – probabil pentru că era vorba despre a privi partea bună a vieţii chiar şi în situaţia sumbră în care ne aflam. Social media a devenit în perioada COVID-19 poate singurul loc în care mai aveam libertatea de a fi creativi şi de a împărtăşi asta imediat cu restul lumii, dar şi singurul spaţiu în care puteam să pretindem că există doar partea plină a paharului.

    Conform normelor limbii române, termenul „romantizare” se referă la acţiunea de a prezenta ceva într-o manieră idealizată, emoţională sau sentimentală, adesea asociată cu idealurile romantismului. În fapt, romantizarea vieţii nu e un fenomen atât de complicat de înţeles – e căutarea intenţionată a frumuseţii în lucrurile mărunte de zi cu zi – o cafea cumpărată în drum spre birou, un weekend petrecut acasă, decorarea unei prăjituri făcute în casă, scrierea lucrării de absolvire şi multe altele. Poate fi uşor şi la îndemână să respingi conceptul de romantizare a vieţii ca fiind doar un alt trend pe reţelele sociale la fel ca multe altele, iar un superficial research pe TikTok chiar poate întări această idee – dar dacă încerci să priveşti cu mai multă compasiune, s-ar putea să găseşti idei autentice (şi extrem de simple) despre cum să fii fericit în orice moment al zilei. Poate că generaţia Z a încercat doar să se întoarcă la “normalitatea” de dinainte de pandemie. Şi tot încearcă de atunci. Pandemia a amplificat acest fenomen deoarece cu toţii căutam modalităţi de a ne ridica moralul şi de a evada din realitatea dificilă. Pe mulţi aplicarea acestui trend i-a ţinut pe linia de plutire, iar pe alţii i-a ajutat să îşi găsească motivaţia de a începe o nouă zi – oricât de asemănătoare ar fi fost cu cea precedentă. Întreabă pe oricine din generaţia Z şi îţi va spune că fix despre asta e de fapt trendul TikTok şi, mai apoi, Instagram au fost şi sunt principalii purtători de mesaj pentru acest trend. Pe TikTok, trendul „romanticize your life” a devenit extrem de popular, având miliarde de vizualizări. De exemplu, hashtagul #romanticizeyourlife a acumulat aproximativ 1,7 miliarde de vizualizări, iar varianta britanică #romanticiseyourlife a atins 54,5 milioane de vizualizări. Aceste hashtaguri au creat comunităţi în online în jurul ideii simple de a împărtăşi şi a promova un stil de viaţă idealizat, iar pe măsură ce acest trend continuă să evolueze, ne dezvăluie multe despre valorile şi strategiile de adaptare ale gen Z într-o lume care e un haos continuu. Pe reţelele sociale, hashtagul #romanticizeyourlife afişează mii de postări cu oameni care beau latte, citesc în parc sau petrec timp cu prietenii la un picnic. Un sunet viral pe Instagram Reel surprinde perfect ideea: „You’ll never regret romanticizing your life. Take the smallest moments and make them into something beautiful”. Romantizarea vieţii nu a rămas doar la stadiul de trend, ci mai degrabă a devenit un răspuns cu mai multe faţete la diferitele provocări şi caracteristici ale societăţi. A înţelege de ce generaţia Z se implică în acest comportament implică o explorare a mai multor factori interconectaţi: mecanismele de evadare şi de coping, influenţa social media, practica mindfulness şi îngrijirea de sine, precum şi căutarea sensului şi autenticităţii. Romantizarea vieţii nu necesită să cumperi lucruri noi sau să-ţi schimbi întreaga rutină. Este pur şi simplu o modalitate de a privi în jur şi de a fi recunoscător, de a te bucura şi de a găsi plăcere în lucrurile mici, de a experimenta viaţa printr-o lentilă de recunoştinţă că poţi să trăieşti o altă zi din viaţa ta şi să make the most of it. Dacă suntem sinceri, micile taskuri pe care trebuie să le facem din nou şi din nou, în fiecare zi, se pot simţi extrem de monotone. Dar dacă am lua măsuri pentru a le face cele mai importante momente ale zilei noastre?   ■

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Mai merită în ziua de astăzi să pui bani deoparte având în vedere cât de imprevizibil este viitorul?

    Un nou trend pleacă de la generaţia Z – soft saving, care elimină cu totul modul tradiţional de gândire despre economisire. De ce să mai pună bani deoparte când viitorul este atât de imprevizbil?

    Pe scurt, soft saving se referă la a economisi mai puţini bani pentru viitor şi a se folosi mai mult de ei în prezent. În general, este vorba de avea un stil de viaţă care prioritizează calitatea vieţii în fiecare zi şi a pune experienţele înaintea banilor. Soft saving mai este descrisă şi ca o reacţie la „hustle culture”, care implică prioritizarea carierei. Este, de asemenea, şi o dezicere de mişcarea F.I.R.E. („Independenţă Financiară, Pensionare Timpurie”), care a rezonat în special în rândul milenialilor şi necesită economii şi sacrificii agresive pentru a se detaşa de muncă în cât mai puţin timp posibil.

    Ne putem gândi la soft saving şi ca la o extensie a quiet quitting, care a apărut în 2022 ca o modalitate prin care tinerii resping pretenţiile exagerate ale angajatorilor, făcând doar minimul necesar la locurile de muncă. Alături de soft saving se aduce de multe ori în discuţie şi soft life. În studiul Indexului de prosperitate realizat de Intuit în 2023, se arată că generaţia Z consideră că soft saving este însuşi răspunsul unei vieţi soft în finanţele personale. Acest mod soft de a trăi este pentru cei care pun pe primul loc creşterea pe plan personal.

    Tot din acest studiu mai reies câteva statistici cel puţin interesante despre gen Z: 8 din 10 tineri spun că nu sunt acolo unde îşi doresc să fie din punct de vedere financiar; 3 din 4 tineri afirmă că au suficienţi bani pentru a supravieţui, dar nu pentru a prospera; iar 2 din 3 tineri recunosc că au suficienţi bani pentru nevoile lor, dar fără nimic rezervat pentru obiective/planuri viitoare. Studiul mai sugerează că 75% dintre reprezentanţii generaţiei Z exprimă o preferinţă pentru o calitate mai bună a vieţii faţă de acumularea de economii suplimentare. Această abordare soft reflectă o schimbare a valorilor, dând prioritate creşterii personale, bunăstării mintale şi experienţelor în detrimentul materialismului. Pentru generaţia Z, experienţele contează mai mult decât banii – 66% dintre respondenţii la sondaj au spus că sunt interesaţi de finanţe doar ca mijloc de a-şi susţine interesele actuale.

     

    De ce calitatea vieţii contează atât de mult pentru generaţia Z?

    Tinerii adoptă trendul de soft saving deoarece simt o presiune financiară care îi împiedică să îşi trăiască pe deplin viaţa. După cum arată studiul Intuit, calitatea vieţii este „ţinută ostatică de finanţe slabe” pentru mulţi dintre tinerii gen Z care şi-au pierdut încrederea într-un viitor bun din punct de vedere financiar. Spune multe faptul că 67% din generaţia Z simt că nu vor avea niciodată lucrurile pe care şi le doresc în viaţă din cauza situaţiei lor financiare şi două treimi spun că nu sunt siguri că vor avea vreodată suficienţi bani pentru a se pensiona. În plus, tot din studiu reiese că 70% se simt anxioşi când merg cu prietenii la restaurante sau baruri la care ştiu că nota de plată poate fi mai mult decât îşi pot permite şi 61% spun că au fost nevoiţi să petreacă mai puţin timp cu prietenii şi familia din cauza constrângerilor financiare. În timp ce generaţiile anterioare ar fi adoptat o atitudine mai strictă cu privire la economii în momentul prezent pentru a se bucura de libertate financiară mai târziu în viaţă, abordarea de economisire a generaţiei Z oferă o altă perspectivă: unele lucruri – cum ar fi timpul petrecut cu cei dragi sau crearea de amintiri – sunt mai preţioase decât punerea unor bani în contul de economii. Şi sănătatea mintală contează mai mult decât bogăţia. Climatul economic actual face dificil pentru tineri să aibă o idee clară despre cum va arăta viitorul lor. Generaţia Z are un viitor financiar nesigur din multe puncte de vedere, dar la fel ca generaţiile anterioare, şi ei încearcă să găsească un echilibru între a economisi ceva bani pentru mai târziu şi a trăi o viaţă fericită aici şi acum. Sunt aceste moduri de gândire dăunătoare şi îi opreşte cumva să dezvolte obiceiuri eficiente de management al banilor, aşa cum suntem făcuţi să credem de către baby boomers şi generaţia X? Cei care se grăbesc să învinovăţească gen Z pentru situaţia lor financiară şi pentru că trăiesc prea mult în prezent ar trebui să încerce să îşi amintească cum e să ai 20 de ani, apoi să adauge la asta şi ieşirea dintr-o pandemie globală, inflaţia care creşte preţurile de la o zi la alta, războaiele pe care le vedem zilnic pe ecranul telefonului (unii dintre noi le şi trăiesc), şi desigur, încălzirea globală. Mai eşti dispus să pui bani deoparte? Dacă da, cât din venitul tău şi pentru ce anume? Dacă nu, poţi fi arătat cu degetul de celelalte generaţii?  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Tinerii din zilele noastre elimină cu totul modul tradiţional de gândire despre economisire. De ce să mai pună bani deoparte, când viitorul este atât de imprevizibil?

    Un nou trend pleacă de la generaţia Z – soft saving, care elimină cu totul modul tradiţional de gândire despre economisire. De ce să mai pună bani deoparte când viitorul este atât de imprevizbil?

    Pe scurt, soft saving se referă la a economisi mai puţini bani pentru viitor şi a se folosi mai mult de ei în prezent. În general, este vorba de avea un stil de viaţă care prioritizează calitatea vieţii în fiecare zi şi a pune experienţele înaintea banilor. Soft saving mai este descrisă şi ca o reacţie la „hustle culture”, care implică prioritizarea carierei. Este, de asemenea, şi o dezicere de mişcarea F.I.R.E. („Independenţă Financiară, Pensionare Timpurie”), care a rezonat în special în rândul milenialilor şi necesită economii şi sacrificii agresive pentru a se detaşa de muncă în cât mai puţin timp posibil.

    Ne putem gândi la soft saving şi ca la o extensie a quiet quitting, care a apărut în 2022 ca o modalitate prin care tinerii resping pretenţiile exagerate ale angajatorilor, făcând doar minimul necesar la locurile de muncă. Alături de soft saving se aduce de multe ori în discuţie şi soft life. În studiul Indexului de prosperitate realizat de Intuit în 2023, se arată că generaţia Z consideră că soft saving este însuşi răspunsul unei vieţi soft în finanţele personale. Acest mod soft de a trăi este pentru cei care pun pe primul loc creşterea pe plan personal. Tot din acest studiu mai reies câteva statistici cel puţin interesante despre gen Z: 8 din 10 tineri spun că nu sunt acolo unde îşi doresc să fie din punct de vedere financiar; 3 din 4 tineri afirmă că au suficienţi bani pentru a supravieţui, dar nu pentru a prospera; iar 2 din 3 tineri recunosc că au suficienţi bani pentru nevoile lor, dar fără nimic rezervat pentru obiective/planuri viitoare. Studiul mai sugerează că 75% dintre reprezentanţii generaţiei Z exprimă o preferinţă pentru o calitate mai bună a vieţii faţă de acumularea de economii suplimentare. Această abordare soft reflectă o schimbare a valorilor, dând prioritate creşterii personale, bunăstării mintale şi experienţelor în detrimentul materialismului. Pentru generaţia Z, experienţele contează mai mult decât banii – 66% dintre respondenţii la sondaj au spus că sunt interesaţi de finanţe doar ca mijloc de a-şi susţine interesele actuale.

     

    De ce calitatea vieţii contează atât de mult pentru generaţia Z?

    Tinerii adoptă trendul de soft saving deoarece simt o presiune financiară care îi împiedică să îşi trăiască pe deplin viaţa. După cum arată studiul Intuit, calitatea vieţii este „ţinută ostatică de finanţe slabe” pentru mulţi dintre tinerii gen Z care şi-au pierdut încrederea într-un viitor bun din punct de vedere financiar. Spune multe faptul că 67% din generaţia Z simt că nu vor avea niciodată lucrurile pe care şi le doresc în viaţă din cauza situaţiei lor financiare şi două treimi spun că nu sunt siguri că vor avea vreodată suficienţi bani pentru a se pensiona. În plus, tot din studiu reiese că 70% se simt anxioşi când merg cu prietenii la restaurante sau baruri la care ştiu că nota de plată poate fi mai mult decât îşi pot permite şi 61% spun că au fost nevoiţi să petreacă mai puţin timp cu prietenii şi familia din cauza constrângerilor financiare. În timp ce generaţiile anterioare ar fi adoptat o atitudine mai strictă cu privire la economii în momentul prezent pentru a se bucura de libertate financiară mai târziu în viaţă, abordarea de economisire a generaţiei Z oferă o altă perspectivă: unele lucruri – cum ar fi timpul petrecut cu cei dragi sau crearea de amintiri – sunt mai preţioase decât punerea unor bani în contul de economii. Şi sănătatea mintală contează mai mult decât bogăţia. Climatul economic actual face dificil pentru tineri să aibă o idee clară despre cum va arăta viitorul lor. Generaţia Z are un viitor financiar nesigur din multe puncte de vedere, dar la fel ca generaţiile anterioare, şi ei încearcă să găsească un echilibru între a economisi ceva bani pentru mai târziu şi a trăi o viaţă fericită aici şi acum. Sunt aceste moduri de gândire dăunătoare şi îi opreşte cumva să dezvolte obiceiuri eficiente de management al banilor, aşa cum suntem făcuţi să credem de către baby boomers şi generaţia X? Cei care se grăbesc să învinovăţească gen Z pentru situaţia lor financiară şi pentru că trăiesc prea mult în prezent ar trebui să încerce să îşi amintească cum e să ai 20 de ani, apoi să adauge la asta şi ieşirea dintr-o pandemie globală, inflaţia care creşte preţurile de la o zi la alta, războaiele pe care le vedem zilnic pe ecranul telefonului (unii dintre noi le şi trăiesc), şi desigur, încălzirea globală. Mai eşti dispus să pui bani deoparte? Dacă da, cât din venitul tău şi pentru ce anume? Dacă nu, poţi fi arătat cu degetul de celelalte generaţii?  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium