Tag: Oana Gheorghiu

  • Citatul săptămânii. Oana Gheorghiu: Dincolo de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, trebuie să punem bazele unei reforme reale a companiilor de stat şi să nu ne oprim doar la aceste jaloane.

    „Dincolo de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, trebuie să punem bazele unei reforme reale a companiilor de stat şi să nu ne oprim doar la aceste jaloane. Este o nevoie pe care societatea o resimte, este o nevoie pe care România o are, aceea de a face curăţenie, de a face ordine şi de a eficientiza aceste companii, astfel încât ele să fie cu adevărat în serviciuL cetăţeanului, în serviciuL public şi să nu producă pierderi.“

    Vicepremierul Oana Gheorghiu


     

     

  • Vicepreşedintele CSM explică plângerea penală împotriva Oanei Gheorghiu: S-a trecut o linie roşie

    Claudiu Sandu, vicepreşedinte CSM, spune că plângerea penală este un exerciţiu democratic.

    El nu echivalează cu condamnare penală şi nici măcar nu echivalează cu urmărirea penală.

    „Însă, având în vedere situaţia în care profesia de magistrat a ajuns la acest moment, fiind supusă unui tir de atacuri continue în ultimele 5-6 luni, credem noi că s-a trecut o linie roşie, totuşi, motiv pentru care am şi făcut noi”, spune Sandu, la Antena 3 CNN.

    Sandu a fost întrebat despre opinia fostului judecător al României la CEDO, Iulia Motoc, care spune că, potrivit legislaţiei europene în privinţa drepturilor omului, afirmaţiile făcute de vicepremierul Oana Gheorghiu nu se încadrează la fapte penale, ci reprezintă dreptul la liberă exprimare, chiar cu unele exagerări.

    De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă faptul că persoanele publice pot să facă unele exagerări atunci când exprimă unele critici politici.

    Vicepreşedintele CSM a spus că este de acord cu opinia Iuliei Motoc şi cu faptul că în zona politică este o mai mare libertate în privinţa limitei limbajului, fiind permis un limbaj mai agresiv. „Însă, aceste exagerări sunt specifice în zone politice. Atunci când un politician atacă o altă putere din stat (…) cu afirmaţii care sunt destul de greu de digerat, aşa, spunea că am luat pâinea de la gura unor copii sărmani, atunci avem o problemă pentru că nu mai este o discuţie între politicieni, ci este o discuţie făcută de un politician cu privire la un magistrat, magistrat care nu poate să protesteze pentru că nu-i permite să statutul profesiei”, a mai spus Claudiu Stan.

    Oana Gheorghiu a făcut, în cadrul unui interviu la Digi24, declaraţii care au deranjat grav Consiliul Superior al Magistraţilor (CSM). Ea a afirmat că pensiile speciale ale magistraţilor sunt „un fel de Caritas”.

    „Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj, le-aş spune că îi înţeleg, este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat, din perspectiva societăţii, un privilegiu. Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”, a spus vicepremierul.

     

  • Ministrul Justiţiei Radu Marinescu spune că nu a primit plângerea împotriva Oanei Gheorghiu

    Ministrul Justiţiei Radu Marinescu a spus marţi că nu a primit plângerea împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.

    „Am observat în această dimineaţă punctul de vedere a domnului preşedinte Nicuşor Dan, pe care eu îl apreciez ca fiind un punct de vedere care reflectă situaţia momentului. Şi anume că declaraţia doamnei vicepremier a fost, cred că dânsul l-a spus nefericită, poate hiperbolică, poate, eu ştiu, într-o notă emoţională, şi că reacţia CSM-ului, din câte înţeleg, nu întruneşte o finalitate prin neacordarea avizului de către domnul preşedinte”, a spus Radu Marinescu, la Digi24.

    Întrebat dacă a ajuns plângerea penală la el, ministrul a spus: „Nu, după cum am spus, mă aflu în străinătate, nu am participat la adoptarea unei decizii sau la semnarea acestei plângeri”.

    El susţine că, în calitate de ministru, are obligaţia la „prudenţă şi, de aceea, nu vreau să comentez asupra demersului de sesizare a organelor de urmărire penală, asupra temeiniciei sale”.

    „Pentru această plângere penală, nu am participat la discuţii şi nu am acordat un vot într-un sens sau într-altul şi, evident, vă repet, nu am scernat această plângere”, a adăugat el.

    Consiliul Superior al Magistraturii a cerut anchetarea vicepremierului Oana Gheorghiu pentru declaraţiile acesteia despre pensiile speciale. Oana Gheorghiu este acuzată de incitare la violenţă, ură sau discriminare.

    „Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal”, a transmis CSM.

    „Am observat în această dimineaţă punctul de vedere a domnului preşedinte Nicuşor Dan, pe care eu îl apreciez ca fiind un punct de vedere care reflectă situaţia momentului. Şi anume că declaraţia doamnei vicepremier a fost, cred că dânsul l-a spus nefericită, poate hiperbolică, poate, eu ştiu, într-o notă emoţională, şi că reacţia CSM-ului, din câte înţeleg, nu întruneşte o finalitate prin neacordarea avizului de către domnul preşedinte”, a spus Radu Marinescu, la Digi24.

    Întrebat dacă a ajuns plângerea penală la el, ministrul a spus: „Nu, după cum am spus, mă aflu în străinătate, nu am participat la adoptarea unei decizii sau la semnarea acestei plângeri”.

    El susţine că, în calitate de ministru, are obligaţia la „prudenţă şi, de aceea, nu vreau să comentez asupra demersului de sesizare a organelor de urmărire penală, asupra temeiniciei sale”.

    „Pentru această plângere penală, nu am participat la discuţii şi nu am acordat un vot într-un sens sau într-altul şi, evident, vă repet, nu am scernat această plângere”, a adăugat el.
    Reacţia preşedintelui

    Consiliul Superior al Magistraturii a cerut anchetarea vicepremierului Oana Gheorghiu pentru declaraţiile acesteia despre pensiile speciale. Oana Gheorghiu este acuzată de incitare la violenţă, ură sau discriminare.

    „Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal”, a transmis CSM.

    Preşedintele Nicuşor Dan a comentat marţi dimineaţă scandalul declanşat de declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu la adresa magistraţilor, calificându-le drept „nefericite”, în timp ce despre reacţia CSM a spus că este „exagerată”.

    „Cred că declaraţia doamnei viceprim-ministru a fost nefericită, iar reacţia CSM a fost exagerată. Nu voi semna cererea de urmărire penală. Oana Gheorghiu trebuie să rămână în funcţie, nu e o greşeală aşa mare (…) Magistraţii au devenit un fel de vinovaţi de serviciu şi asta nu e normal”, a declarat preşedintele.

  • Oana Gheorghiu reacţionează după declaraţiile lui Carmen Uscatu

    Oana Gheorghiu respinge acuzaţiile de incompatibilitate, afirmând că s-a autosuspendat din funcţiile executive ale Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă” înainte de numirea în Guvern.

    Vicepremierul Oana Gheorghiu a reacţionat marţi, într-o declaraţie pentru G4Media, la acuzaţiile cofondatoarei Carmen Uscatu, care a invocat o posibilă incompatibilitate între funcţia sa guvernamentală şi calitatea de membru în Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

    Gheorghiu susţine că s-a autosuspendat din toate funcţiile executive înainte de numirea în Guvern şi că activitatea sa publică respectă integral legea.

    „Respect întru totul legislaţia privind regimul incompatibilităţilor aplicabil membrilor Guvernului. M-am autosuspendat din funcţia executivă şi din Consiliul Director al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă înainte de preluarea funcţiei de viceprim-ministru, în deplină conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003. Am comunicat acest lucru în interiorul Asociaţiei, înainte ca informaţia privind numirea mea să devină publică, şi am transmis toate documentele necesare pentru formalizarea deciziei şi pentru asigurarea continuităţii proiectelor pe care le-am coordonat”, a declarat Oana Gheorghiu.

    Ea a explicat că a consultat avocaţi la fiecare pas, pentru a se asigura că respectă prevederile Legii nr. 161/2003. În prezent, afirmă că este doar membru fondator, statut care nu presupune atribuţii executive.

    „Fiecare pas a fost făcut în consultare cu avocaţii, tocmai pentru a mă asigura că respect legea şi principiile de integritate publică. În prezent, am rămas doar membru fondator al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, ceea ce, potrivit statutului organizaţiei, presupune apartenenţa la Adunarea Generală, nu la structura executivă de conducere. Atribuţiile privind gestionarea activităţii curente revin Consiliului Director, din care nu mai fac parte”.

    Vicepremierul subliniază că legislaţia românească nu impune renunţarea la calitatea de membru fondator al unui ONG.

    „Nu există nicio interferenţă între atribuţiile mele guvernamentale şi activitatea Asociaţiei Dăruieşte Viaţă şi cu atât mai mult cu privire la calitatea mea de membru fondator, iar orice afirmaţie contrară este falsă şi neîntemeiată. Sunt surprinsă de declaraţiile lui Carmen Uscatu şi sper că este vorba despre o neînţelegere a cadrului legal privind regimul incompatibilităţilor aplicabil membrilor Guvernului, şi nu de o intenţie de a genera presiune sau confuzie în spaţiul public sau de o intenţie de a mă înlătura din calitatea de membru fondator al Asociaţiei. Rămân deschisă unei discuţii directe, între noi, aşa cum am procedat întotdeauna”, a spus Gheorghiu.

    Preşedintele Nicuşor Dan a catalogat declaraţiile vicepremierului despre magistraţi drept „nefericite”, dar a considerat reacţia CSM „exagerată”. El a anunţat că nu va semna cererea de urmărire penală a Oanei Gheorghiu şi a afirmat că aceasta ar trebui să-şi continue mandatul.

  • Răspunsul lui Tudorel Toader, întrebat dacă declaraţia Oanei Gheorghiu e de natură penală

    Fostul ministru al Justiţiei consideră că declaraţia vicepremierului reprezintă un conflict juridic de natură constituţională. Toader apreciază însă că declaraţia a fost „total neadecvată” şi a pus „gaz pe foc” într-o societate deja polarizată împotriva magistraţilor.

    Întrebat, la Antena 3 CNN, dacă declaraţia făcută de Oana Gheorghiu reprezintă o faptă penală, Tudorel Toader a răspuns că mai întâi de toate, vicepremierul a vorbit în calitate oficială, nu ca persoană particulară. „Singurul care stabileşte dacă o faptă este infracţiune sau nu e procurorul şi după aceea judecătorul. Oamenii politici îşi pot da cu părerea. Aici intră în discuţie mai multe instituţii: prezumţie de nevinovăţie, libertate de exprimare, opinii politice”, a explicat Toader.

    Referitor la natura declaraţiei, fostul ministru a precizat că a fost „total neadecvată”. „Societatea oricum este polarizată împotriva magistraţilor şi asta este o treabă foarte rea. Declaraţia vicepremierului n-a făcut decât să pună gaz pe foc”, a spus Toader la Antena 3 CNN.

    Întrebat dacă declaraţia se înscrie în categoria acuzaţiilor de natură penală, Tudorel Toader a răspuns: „Eu mai degrabă aş duce-o în categoria conflictelor juridice de natură constituţională. Când o putere, puterea executivă, printr-un reprezentant vicepremier intră în zona celeilalte puteri…”.

    Referitor la posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale pentru un conflict între puterea judecătorească şi puterea executivă, Toader a precizat: „Nu zic că trebuie, dar poate să o facă”.

    Întrebat dacă ar fi semnat o astfel de plângere împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu dacă ar fi fost astăzi ministru al Justiţiei, Toader a răspuns: „N-aş fi semnat-o din aceleaşi raţiuni pe care le-a avut şi ministrul. Că nu face parte din puterea judecătorească, face parte din puterea executivă şi nu poate să acuze dintr-o parte în puterea din care se află”.

    Întrebat dacă declaraţia vicepremierului a instigat la ură şi la discriminare în sens penal, Tudorel Toader a spus: „A instigat destul de mult şi lumea este îndreptată împotriva magistraţilor. Dar va stabili procurorul, eu nu cred în această dezlegare. Eu cred în conflictul juridic”.

    Oana Gheorghiu a declarat, la emisiunea „În Faţa Ta” de la Digi24, că înţelege dificultatea pe care magistraţii o au în a renunţa la veniturile mari de care beneficiază, dar le transmite acestora că până acum „au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate. „Orice privilegiu îl are cineva înseamnă în partea cealaltă o gaură. Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani, în termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii”, a spus vicepremierul.

  • Nicuşor Dan, despre Oana Gheorghiu: „Reacţia CSM e exagerată, nu voi semna urmărirea penală”

    Preşedintele Nicuşor Dan a comentat marţi dimineaţă scandalul declanşat de declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu la adresa magistraţilor, calificându-le drept „nefericite”.

    Totodată, şeful statului a apreciat că reacţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a depus plângere penală împotriva acesteia, este „exagerată”.

    CSM a acuzat-o pe vicepremier de instigare la ură, discriminare şi violenţă, solicitând declanşarea urmăririi penale. Cererea urmează să ajungă la preşedinte pentru semnătură, însă Nicuşor Dan a transmis ferm că nu va aproba procedura.

    `Cred că declaraţia doamnei viceprim-ministru a fost nefericită, iar reacţia CSM a fost exagerată. Nu voi semna cererea de urmărire penală. Oana Gheorghiu trebuie să rămână în funcţie, nu e o greşeală aşa mare (…) Magistraţii au devenit un fel de vinovaţi de serviciu şi asta nu e normal”, a declarat preşedintele.

  • Oana Gheorghiu răspunde acuzaţiilor: „Nicio vedetă nu a primit bani de la Dăruieşte Viaţă”

    Într-o postare pe Facebook, aceasta dezminte informaţiile potrivit cărora asociaţia ar fi redirecţionat fonduri din donaţii pentru promovarea de propagandă antisuveranistă prin intermediul unor artişti.

    „De când am acceptat funcţia de vicepremier, se discută foarte mult în spaţiul public despre activitatea mea la Daruieste Viata şi despre Dăruieşte Viaţă. Este o reacţie normală şi mă aşteptam la asta. Şi vă asigur că îi respect pe toţi, şi pe cei care mă critică, şi pe cei care mă apără. Am muncit enorm în toţi aceşti ani, alături de colegele mele. Am trăit momente de bucurie, dar şi clipe în care am strâns din dinţi şi am mers mai departe, chiar şi atunci când părea imposibil.Chiar şi atunci credeam că nu mai pot. Dăruieşte Viaţă este şi va rămâne mereu o parte din mine. Am liniştea omului care a muncit cu bună-credinţă, respectând legea, promisiunile şi încrederea celor care au fost alături de noi. Oricine poate să nu fie de acord cu activitatea mea, cu abordările mele, cu valorile mele. Dar eu ştiu că am respectat întotdeauna legea, mi-am onorat promisiunile şi am lucrat pentru binele celorlalţi. Fiecare proiect făcut la Dăruieşte Viaţă a fost pentru a schimba lucrurile în bine. Copiii bolnavi de cancer au fost principalii beneficiari. Banii strânşi au fost folosiţi exact aşa cum am promis, iar cheltuirea lor a fost prezentată transparent”, scrie vicepremierul.

    Gheorghiu precizează că iniţial nu a vrut să intre în această dezbatere, deoarece ceea ce a lăsat în urma sa vorbeşte de la sine: un spital construit, secţii de spitale refăcute, spitale modulare ridicate atunci când a fost nevoie, şi, mai ales, o comunitate autentică de oameni care cred că putem schimba România, dacă ne unim: „Sunt însă nevoită să intervin. Pentru că în ultimele zile, o televiziune şi câteva site-uri au susţinut fals că Dăruieşte Viaţă şi eu personal am redirecţionat fonduri din donaţii pentru <promovarea propagandei antisuveraniste> prin intermediul unor artişti. Această campanie de dezinformare nu loveşte doar în mine. Loveşte în sutele de mii de oameni care au donat, în medicii şi asistentele care lucrează astăzi în spitalul construit din acei bani, şi mai ales în copiii care primesc tratament şi speranţă datorită lor. Este o încercare toxică de a nega realitatea şi de a compromite cel mai amplu proiect făcut de societatea civilă în aceşti ani. Şi este inacceptabil pentru mine să tac în aceste condiţii. De aceea spun şi aici, limpede, adevărul: Niciodată, absolut nicio vedetă, influencer sau persoană publică care a susţinut Dăruieşte Viaţă nu a primit bani de la asociaţie. Toate campaniile au fost făcute pro bono, din dorinţa de a face bine. Asociaţia nu a strâns bani pentru cazuri medicale individuale. Toţi banii colectaţi au mers către proiecte de construcţie, renovare şi dotare a spitalelor publice din România. Toate cheltuielile sunt auditate anual şi publicate transparent pe www.daruiesteviata.ro, unde oricine poate verifica totul, până la ultimul leu”.

    Vicepremierul enumeră construirea de la zero a unui spital pentru copiii bolnavi de cancer, primul din România ridicat exclusiv din donaţii, modernizarea unor secţii de oncologie, ATI, pediatrie şi dotarea spitalelor din întreaga ţară.

     

  • Bolojan merge înainte cu numirea Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier. Cei doi vor participa mâine la ceremonia de învestitură de la Cotroceni

    Oana Gheorghiu este pe cale să devină vicepremier al Guvernului României, în ciuda opoziţiei PSD. 

    Scandal în coaliţia de guvernare: Grindeanu îi cere premierului Bolojan să retragă imediat nominalizarea Oanei Gheorghiu pentru funcţia de vicepremier din cauza unor postări anterioare ale ei cu referire la Trump

    Astfel, programul de mâine al premierului Ilie Bolojan arată că, de la ora 10:00, va participa la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a acesteia, la Palatul Cotroceni.

    În vârstă de 56 de ani, Oana Gheorghiu este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1994, specializată în management economic.

    Cofondatoare şi co-preşedintă a Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, Gheorghiu este una dintre cele mai cunoscute figuri din societatea civilă românească, implicată de peste un deceniu în dezvoltarea de proiecte majore din domeniul sănătăţii. Alături de Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu a coordonat atragerea a peste 100 de milioane de euro din donaţii şi sponsorizări private, prin contribuţia a peste 500.000 de donatori individuali şi 10.000 de companii.

    Cea mai importantă realizare a sa este construirea de la zero a Spitalului pentru Copii cu Cancer şi alte boli grave de la Marie Curie — un proiect de 12.000 mp, cu 9 etaje şi peste 140 de paturi, primul de acest tip realizat exclusiv din fonduri private în România.