Forţând un pic nota, am putea spune că inovaţia este însăşi raţiunea de a exista în businessul zilelor noastre. Cultura inovaţiei se creează prin educaţie adecvată – cu accent pe cultură antreprenorială, aşadar, în şcoală. Aplecarea spre studiu, stimularea curiozităţii şi a explorării necunoscutului sunt elemente esenţiale pe care şcoala trebuie să le cultive pentru a construi generaţii de „inovatori”. Apoi, tot şcoala ar trebui să dezvolte gândirea critică şi abordările out-of-the-box, fără constrângeri, libere şi exploratorii. „Cultura greşelii” ar trebui să fie evitată până la extincţie, în anii mici de şcoală, pentru dezvoltarea copiilor şi ulterior a adulţilor implicaţi în societate, pentru libertatea de a aborda căi necunoscute în viaţă profesională. Chiar dacă România este un pool remarcabil de specialişti în IT, are un scor jos la nivelul de apetenţă pentru inovaţie, iar explicaţia rezidă în lipsa culturii inovaţiei în educaţia şcolară, universitară şi în familie.
Apoi, establishmentul politic ar trebui să îşi asume inovaţia ca proiect de ţară, în aşa fel încât să dezvolte ecosistemul stat-universităţi – companii private, ca un supraset al inovării, în care să încurajeze apariţia şi circulaţia ideilor noi. Huburile tehnologice sunt doar un prim pas. Este nevoie de susţinerea a ceea ce se numeşte knowledge sharing, adică împărtăşirea ideilor între indivizi şi entităţi. Protejarea proprietăţii intelectuale – nu doar prin cadrul legislativ, ci prin construirea unei culturi sociale la scară largă – este un alt pilon esenţial. De exemplu, lupta împotriva pirateriei intelectuale, a plagiatului universitar şi şcolar sunt alte elemente care, puse la fundamentul unei construcţii solide, pot genera o societate inovativă autosustenabilă.
Statul trebuie să reformeze programa şcolară, universităţile de asemenea, iar companiile trebuie să adopte principiile şi cultura inovaţiei ca elemente necesare, nu doar să le privească ca pe un element de employer branding, prin care, aşa cum se întâmplă acum, doar creează o imagine de inovatori, în exterior şi către angajaţi. Ţările avansate din punct de vedere economic încurajează clusterele de inovaţie ca mijloace de creştere organică a economiei. Spre exemplu, Statele Unite (Silicon Valley), Regatul Unit, Franţa, Israel, India, China, Rusia – toate au aglomerări, localizate fizic, de start-up-uri în care sunt prezenţi toţi actorii – universităţi şi institute de cercetare, companii, fonduri de investiţii de tip venture capital şi stat – prin entităţi de tot felul – administraţii locale, ministere dedicate cercetării şi educaţiei. Rezultatul sunt companii de tip start-up care, folosind rezultatele cercetării, ating valori de piaţă colosale şi, pe de altă parte, influenţează în mod pozitiv şi decisiv viaţă unor mase mari de oameni. În ceea ce priveşte companiile inovatoare care au rămas în istorie, acestea sunt cele care schimbă viaţa oamenilor, într-un fel sau altul. Se numesc game changeri. În istorie, după părerea mea, se detaşează: General Electric – locomotiva electrică; Motorola – primul telefon comercial portabil; Sony – Walkman; Apple – smartphone; Amazon – e-commerce; Netflix – video streaming on demand.
Inovaţia se poate manifesta în orice sector, dar, fără îndoială, IT&C este un motor al inovaţiei pentru simplul fapt că trăim în era digitalizării. Biotehnologia este poate domeniul cu cele mai mari perspective de dezvoltare inovativă în următorii zeci de ani. Aşa cum am mai amintit, inovaţia se poate manifesta în orice domeniu de activitate. Fără doar şi poate, inovaţia este strâns legată de viziune, iar aceasta din urmă derivă în mod natural din înţelegerea contextului actual. Orice companie ar trebui să poată să îşi definească locul în piaţa locală, regională şi globală, să îşi stabilească ţinte care pot fi atinse şi să îşi creioneze seturi de valori, dar şi o misiune concretă faţă de un grup, fie el mai restrâns sau mai larg.
De asemenea, viziunea strategică a evoluţiei – care este o condiţie obligatorie a progresului unei companii – poate fi (sau nu) punctul de pornire către ceea ce înseamnă inovaţie. Pe scurt, poziţionare, viziune şi apoi inovaţie. Aceştia sunt paşii care, urmaţi sistematic, pot creşte apetitul pentru tot ceea ce înseamnă inovaţie în cadrul unei companii. România nu are dezvoltată o cultură a inovaţiei, nici în mediul de business, dar nici în cel universitar. Acest lucru reprezintă efectul educaţiei şi al şcolii, al modului în care sunt concepute programele educaţionale şcolare şi în care sunt stimulate competenţele generaţiei tinere.
Cu câteva excepţii notabile – Bitdefender, UiPath, Gecad şi alţi câţiva, foarte puţini – în România, ultimii 20 de ani în tehnologia informaţiei nu au adus exemple remarcabile de inovaţie încununată de succes comercial sau ştiinţific. Antreprenoriatul este mai aplecat către inovaţie prin însăşi natura sa, aceea de a pune la îndoială şi a găsi soluţii cu instrumente puţine sau rudimentare. Reprezentanţii marilor companii – evident, cu excepţia centrelor de excelenţă în cercetare – sunt orientaţi către administrare şi operare şi mai puţin către latura constructivă pe care o aduce inovaţia.
Connections este o companie de digital transformation din România, cu birouri în Bulgaria, Serbia şi planuri de extindere la nivel global. Compania este specializată în IT Outsourcing, Business Process Outsourcing şi Software Development. Clienţii Connections sunt companii globale şi companii medii româneşti din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom şi Retail. În iulie 2018 Connections a semnat un parteneriat cu UiPath. Connections are în România
300 de angajaţi şi a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro.