Tag: oaie

  • Carnea din farfuria romanilor – porc din plin, peste mult prea putin

    In fiecare zi, un roman mananca 170 de grame de carne. Un calcul
    simplu, bazat pe datele furnizate de Institutul National de
    Statistica si Asociatia Romana a Carnii, indica un consum de 60 de
    kilograme anual pe cap de locuitor, fata de media Uniunii Europene
    de 90 de kilograme. Datele INS privind consumul de carne si
    preparate din carne arata ca doar un sfert din carnea consumata
    provine din productia proprie si numai doua treimi provin din
    comert.

    Cel mai mare autoconsum se inregistreaza la oua, unde populatia
    cumpara mai putin de jumatate din cantitatea totala. Pe locul
    secund ca pondere a autoconsumului se situeaza legumele, respectiv
    35% din cantitatea medie consumata. Din 9,3 kilograme de legume
    consumate lunar de o persoana, aproape 3,3 kilograme sunt produse
    in gospodarii pentru consum propriu. Cetatenii beau in medie 6,1
    litri de lapte pe luna, dintre care doar putin peste patru litri
    sunt cumparati, iar doi litri provin din gospodarie. Ponderi mai
    reduse ale autoconsumului, sub 20%, se inregistreaza la paine si
    produsele zaharoase, precum si la apa minerala si bauturile
    nealcoolice.

    Revenind la carne, dintre cele 60 de kilograme per capita
    mancate anual, jumatate reprezinta produse pe baza de carne de
    porc. 15-17 kilograme inseamna produse din pasare, iar restul
    bovine si ovine. Totodata, carnea pe care o mancam e fabricata in
    Romania in proportii de circa trei sferturi, potrivit asociatiilor
    din domeniu. Mihai Visan, directorul executiv al Asociatiei Romane
    a Carnii, explica pentru BUSINESS Magazin ca, de regula, consumul
    de carne de porc este specific batranului continent, in timp ce in
    Statele Unite ale Americii, spre exemplu, pasarea si vita sunt
    preponderent mancate de cetateni: “E o chestiune de traditie, in
    primul rand, iar faptul ca mai bine de jumatate din carnea
    consumata de europeni provine din sortimentul porc tine de
    obisnuinta”.

    Sorin Minea, presedintele Patronatului Romalimenta, confirma
    preferinta pentru traditionalul Ghita si sustine ipoteza modelului
    cultural european: “Cu exceptia tarilor musulmane, unde predomina
    consumul de oaie, Europa mananca preponderent porc”. Minea vede
    carnea de pasare ca un tip mai nou introdus si mai ieftin, insa in
    favoarea porcului punctele albe vin de la gustul mai bun, dar si de
    la calitatea nutritiva superioara. O carne mai tanara care creste
    foarte repede, spune Minea, nu e la fel de buna calitativ cu cea a
    unui animal matur: “Colagen si colesterol exista in toate tipurile
    de carne, iar faptul ca porcul e considerat mai nesanatos e cat se
    poate de fals. E o chestiune de imagine”. Majoritatea
    procesatorilor de carne de porc sunt nationali, insa cei din lapte
    sau pasare nu. Asa se face ca laptele e promovat ca aliment extrem
    de sanatos, puiul la fel, iar acum cativa ani chiar si margarina
    era socotita benefica, explica Minea, subliniind ca directiile in
    ce priveste mancarea sunt construite artificial, in functie de un
    criteriu simplu: “cine plateste”.

    Totusi, chestiunea tipului de animal cumparat trece in plan
    secund, cat timp consumul de carne este relativ scazut, atat fata
    de media UE, cat si comparativ cu marii consumatori de produse de
    origine animala, cum ar fi Spania, unde media pe cap de locuitor
    ajunge la 90-95 de kilograme, cu jumatate peste Romania. “Faptul ca
    romanii au ajuns sa manance tot mai rar carne nu are de-a face cu o
    gandire dietetica, ci dimpotriva, se leaga de saracie”, declara
    directorul ARC. In ultima vreme, scumpirea carburantilor si rata
    inflatiei si-au pus amprenta si asupra preturilor la produsele din
    carne. Asa se face ca, doar in prima luna a anului 2011, clientii
    au gasit la raft porc, pui, vita sau pasare mai scumpe in medie cu
    15%. Fireste, preturile vor mai creste, iar majorarile corelate cu
    puterea scazuta de cumparare a cetatenilor, cauzata de reducerile
    de pensii si salarii, vor descuraja consumul in continuare, sustin
    producatorii.