Tag: Nurofen

  • Cel mai bine vândut medicament fără prescripţie

    Piaţa de analgezice şi antiinflamatoare a fost de 200 milioane de lei anul trecut. 

    Cel mai bine vândut medicament OTC (care se eliberează fără prescripţie) din România, a ajuns la o cotă de peste 20% din piaţa analgezicelor.

    „Sezonul puternic de gripă şi răceală de la începutul anului din România a avut o consecinţă pozitivă asupra vânzărilor din prima parte a anului 2015, cota noastră de piaţă crescând de la 19% la peste 20% (din piaţa totală a analgezicelor – n. red.)“, a spus pentru ZF Mike Tignol, general manager al Reckitt-Benckiser South Eastern Europe.

  • Cele mai vandute medicamente din Romania

    Cu noua milioane de unitati vandute in primele zece luni ale
    anului si o valoare totala a vanzarilor, la pretul de achizitie in
    farmacii, de 18 milioane de euro, Nurofen se afla pe primul loc in
    topul celor mai populare si vandute medicamente eliberate fara
    reteta. Ioana Cacovean, presedintele Patronatului Farmacistilor din
    Romania, sustine ca explicatia tine, pe de-o parte, de eficienta
    medicamentului, dar si de promovarea prin publicitate, Nurofen
    beneficiind de sumele cele mai mari investite in promovare (12,2
    milioane de euro in perioada ianuarie – august 2009, potrivit
    Ziarului Financiar).


    Batalia intre primele doua locuri se poarta intre produse care
    se adreseaza aceluiasi tip de afectiuni, insa avand substante
    active diferite. Algocalmin, urmatorul clasat, are zece milioane de
    unitati vandute, insa la o valoare totala la aproape jumatate fata
    de Nurofen. Aspenter, medicament pe baza de aspirina, ocupa locul
    al treilea si, la fel ca Nurofen, a optat pentru mentinerea valorii
    prin cresterea volumului vandut. Pe locul al saselea se situeaza
    Coldrex, produs care pare sa fi pierdut cel mai mult atat ca numar
    de unitati comercializate, inregistrand o scadere de 15%, cat si ca
    valoare, unde a scazut cu 10% comparativ cu aceeasi perioada a
    anului trecut. In schimb, cel mai bine s-au descurcat Aspacardin
    (locul 7) si Essentiale Forte (locul 10), cele doua medicamente
    crescand cu circa 15% ca volum si valoare. Ca si Algocalmin, Olynth
    a mizat pe mentinerea volumului vandut si cresterea valorii.


    In primele zece luni ale anului, conform companiei de cercetare
    a pietei farmaceutice Cegedim, piata medicamentelor disponibile
    fara prescriptie medicala a scazut cu 15,5% in unitati si cu 11,2%
    ca valoare, in euro.

    Ioana Cacovean remarca prezenta in top cinci a trei produse care
    se adreseaza luptei cu durerea, explicand ca societatea este tot
    mai extenuata, dar si mai putin toleranta cu acest tip de
    suferinta. “Este important sa ne tratam durerea, dar daca aceasta
    se repeta este util sa aflam cauza ei si sa nu abuzam de aceste
    calmante”, comenteaza presedintele PFDR. Numai ca in farmacie
    discutia este tot mai comerciala, iar multi romani invata medicina
    de la televizor, din reclame. “Oamenii si-au pierdut obiceiul de a
    merge la medic si s-au obisnuit sa se trateze din mers”, afirma
    Cacovean. Potrivit studiilor Cegedim, tara noastra este la coada
    clasamentului european in ceea ce priveste cheltuielile generale
    pentru medicamente. Cu cheltuieli publice si private pentru
    medicamente de 104 de dolari per capita, Romania este pe penultimul
    loc in UE si pe unul din ultimele locuri in Europa, depasind doar
    Bulgaria, Belarus, Rusia si Ucraina. La capatul opus al
    clasamentului se afla Elvetia, Franta si Belgia, unde cheltuielile
    ajung la valori de opt ori mai mari.

  • Cele mai vandute medicamente :Nurofenul cel mai vandut medicament fara reteta din Romania

    Va recomand Nurofen Plus”, este sfatul pe care farmacistele
    aceleiasi unitati il dau la solicitarea unui client interesat de un
    produs impotriva durerii. Tot Nurofen ar putea fi recomandarea
    farmacistilor si in cazul racelii atat la adulti, cat si la
    copii.

    Aceste recomandari cumulate cu investitii in promovare de
    milioane de euro au urcat Nurofen pe prima pozitie in topul celor
    mai vandute medicamente fara prescriptie (OTC-uri) de pe piata
    locala, insa ii asigura si un loc in top zece general al celor mai
    vandute medicamente din Romania.

    Cititi mai multe despre cele mai vandute
    medicamente din Romania pe www.zf.ro