Tag: nud
-
Restaurantul unde ospătarul intră în meniu: Clienţii sunt serviţi cu mâncăruri afrodisiace pe “platouri” umane | VIDEO
Potrivit lui Tony de Leonardis, proprietarul restaurantului, ideea este una inspirată de la un local similar din Londra, The Bunyadi.După cum s-a dovedit, a fost o idee bună pentru că sunt rezervate toate locurile pentru perioada următoare, fiind chiar şi o listă foarte lungă de aşteptare. -
DECIZIA ISTORICĂ luată de Playboy. Ce anunţ face celebra revistă americană
Decizia respectivă fusese luată într-un efort de a creşte vânzările.Cooper Hefner, fiul lui Hugh Hefner, a postat un tweet prin care anunţa această schimbare editorială: „Am să fiu primul care recunoaşte că modul în care revista portretiza nuditatea era depăşit, dar să renunţi cu totul la ea este o greşeală.”Declaraţiile complete, în articol. -
Licitaţie aprinsă pentru un nud de Modigliani. Pictura a devenit a doua cea mai scumpă pictură vândută vreodată la licitaţie – FOTO
Tabloul “Nu couché” a fost vândut în aplauzele unei săli arhipline, după o licitaţie pasionantă între şapte colecţionari, care a durat aproximativ nouă minute. În cele din urmă, pictura a fost cumpărată de un colecţionar chinez care a licitat prin telefon, a precizat casa organizatoare, care evaluase tabloul la suma de 100 de milioane de dolari.
Acest nud a devenit a doua cea mai scumpă pictură vândută vreodată la licitaţie, după “Les Femmes d’Alger (version O)”, de Pablo Picasso, care a fost adjudecată în luna mai cu 179,4 milioane de dolari, la o licitaţie organizată tot de casa Christie’s şi tot la New York.
Tabloul “Nu couché”, pictat în perioada 1917 – 1918, prezintă o femeie brunetă goală, lungită pe spate pe o canapea roşie şi o pernă albastră. Opera face parte dintr-o serie de nuduri create de pictorul şi sculptorul italian Amedeo Modigliani (1884 – 1920), care locuia în acea perioadă la Paris. Tabloul a generat un veritabil scandal în epocă după ce a fost expus, alături de alte nuduri, în galeria Berthe Weill din Paris, iar poliţia locală a ordonat ca acele picturi să fie retrase.

Tranzacţia de luni seară a pulverizat precedentul record de preţ pentru o operă creată de Modigliani, deţinut de sculptura “Tête”, vândută în noiembrie 2014 cu suma de 70,7 milioane de dolari. În ceea ce priveşte tablourile lui Modigliani, cel mai valoros până la această licitaţie a fost “Nu assis sur un divan”, adjudecat cu 68,9 milioane de dolari, în noiembrie 2010.
La doar câteva minute după recordul stabilit luni seară de “Nu couché”, un alt record mondial de preţ pentru un artist a fost doborât, după ce tabloul “Nurse”, al pictorului american Roy Lichtenstein, un maestru al curentului art-pop, a fost adjucat cu 95,3 milioane de dolari. Pictura fusese estimată la 80 de milioane de dolari. Această pânză pătrată, cu latura de 1,2 metri, realizată în 1964, prezintă chipul în prim-plan al unei femei blonde, care pare desprins din universul benzilor desenate.
Precedentul record pentru o operă de Roy Lichtenstein era de 56,1 milioane de dolari şi fusese stabilit de “Women with Flowered Hat” (1963) în anul 2013.
“Nu couché” şi “Nurse” au reprezentat loturile-vedetă ale unei licitaţii cu tema “La Muse de l’Artiste”, în timpul căreia casa Christie’s a scos la licitaţie 34 de opere de artă de o mare calitate, provenind din secolul al XIX-lea şi al XX-lea.
Mai multe recorduri mondiale de preţ au fost stabilite în această licitaţie, care, în puţin mai mult de o oră, a generat încasări totale de 491,3 milioane de dolari.
“Thérèse”, o sculptură în lemn a artistului francez Paul Gauguin (1848 – 1903) a fost vândută cu 30,9 milioane de dolari, un record mondial pentru o operă de acest tip a cunoscutului artist. Sculptura fusese estimată la un preţ cuprins în intervalul 18 milioane – 25 milioane de dolari.
O sculptură a artistului german Ernst Ludwig Kirchner (1880 – 1938), intitulată “Tänzerin mit gehobenem Bein”, a fost adjudecată cu 8 milioane de dolari, stabilind un record de preţ pentru o operă de gen a artistului.
Un tablou de Gustave Courbet, “Femme nu couchée”, pictat în 1862, estimat între 15 milioane şi 25 milioane de dolari, a fost adjudecat cu 15,2 milioane de dolari, depăşind de patru ori precedentul record de preţ pentru acest artist, deţinut de pictura “Etretat, les falaises”, vândută cu 3,7 milioane de dolari în noiembrie 2013.
Un alt succes al serii de luni a fost un tablou de Paul Cézanne, “L’homme à la pipe (étude pour un joueur de cartes)”, care a fost vândut cu 20,9 milioane de dolari.
În pofida succesului repurtat de casa Christie’s, 10 dintre operele propuse la vânzare luni seară – printre care una semnată de Auguste Rodin, două semnate de Fernand Léger, una de Lucian Freud, una de Alberto Giacometti şi una de Pablo Picasso – nu şi-au găsit cumpărător, neatingând preţul de rezervă.
Pentru jumătate dintre operele propuse la vânzare, casa Christie’s a garantat un preţ minimal vânzătorului – o practică tot mai des utilizată, dar care este riscantă, dacă opera nu este în cele din urmă vândută.
Licitaţiile de artă din această toamnă au început pe 4 noiembrie, la New York, şi se vor termina pe 12 noiembrie. Casele de licitaţii Christie’s şi Sotheby’s speră să obţină fiecare încasări de peste 1 miliard de dolari. Marţi, aceste licitaţii vor continua cu vânzări de artă contemporană organizate de casa Christie’s.
-
Un nud de Modigliani evaluat la peste 100 de milioane de dolari, scos la licitaţie – FOTO
Acest tablou ar putea, potrivit specialiştilor, să stabilească un nou record de preţ pentru celebrul artist italian.
Giovanna Bertazzoni, director adjunct al secţiunii de artă modernă şi impresionistă a casei Christie’s, spune că pictura ar putea depăşi 100 de milioane de dolari, în condiţiile în care precedentul record a fost de aproape 70 de milioane de dolari.
Întrucât Modigliani (1884 – 1920) a avut o viaţă scurtă şi nu a lăsat în urma sa prea multe tablouri, operele sale apar destul de rar la licitaţii şi trezesc de fiecare dată interesul colecţionarilor de artă.
În noiembrie 2010, tabloul său intitulat “La belle Romaine” (1917) a stabilit un record de preţ pentru artist, fiind vândut cu 70,7 milioane de dolari (taxe incluse) la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s, la New York.

-
INCREDIBIL: Sharon Stone a pozat NUD la 57 de ani! Cum arată vedeta complet dezbrăcată – FOTO
Sharon Stone, în vârstă de 57 de ani, a pozat nud pentru numărul din luna septembrie al ediţiei americane a revistei Harper’s Bazaar.
Considerată a fi o actriţă de prim rang din industria cinematografică de la Hollywood, Sharon Stone apare complet dezbrăcată în acest pictorial alb-negru realizat de fotograful Mark Abrahams.
-
Femeia ca muză în pictură, într-o licitaţie de milioane de euro (FOTO)
Licitaţia de primăvară Artmark propune o selecţie de peste 200 de picturi şi lucrări de grafică, din secolul al XIX-lea până în postmodernism, cuprinzând picturi semnate de Tonitza, Grigorescu, Ressu, Mutzner sau Iser, unele dintre acestea având în centru femeia – portrete de ţărăncuţe, tătăroaice, ţigănci, femei simple, nuduri sau baigneuse – sau fiind lucrări realizate de pictoriţe românce.
Dintre cele opt lucrări semnate de Tonitza în Licitaţia de Primăvară, patru înfăţişează portrete de femei. Modelele sale preferate erau copiii şi soţia sa, ale căror chipuri ne întâmpină în multe dintre picturile şi desenele perioadei de maturitate a artistului. Cea mai impresionantă dintre operele maestrului aflate în expoziţie este pictura “Nud cu spatele” (ulei pe carton, 69,5 x 49,5 cm, preţ estimat 70.000 – 120.000 de euro), al cărei model se presupune că este Irina, fiica lui Tonitza. Opera provine dintr-o colecţie privată bucureşteană.

Un chip feminin apare în opera “Ţărăncuţă cu broboadă galbenă” de Ştefan Luchian (pastel pe carton, 44 x 39,5 cm, preţ estimat 35.000 – 65.000 de euro), care provine dintr-o colecţie privată din Iaşi.

În expoziţia organizată în perioada 10-19 martie la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, în pregătirea licitaţiei din 20 martie, se pot întâlni şi opere ale unui alt maestru al picturii româneşti, Theodor Pallady, care semnează un nud în interior, intitulat “Intimitate” (ulei pe carton, 58,5 x 97 cm, preţ estimat 45.000 – 75.000 de euro), care vine dintr-o colecţie privată ieşeană.
Alături de operele având ca temă femeia în diversele sale ipostaze, selecţia licitaţiei celebrează caracterul feminin prin lucrări semnate de doamnele picturii româneşti: Rodica Maniu, Nutzi Acontz, Maria Bănică Orăscu, Ecaterina Cristescu – Delighioz, Cecilia Cuţescu – Stork şi Denise Iordănescu.
Artmark a organizat, în ultimii patru ani, 50 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare cca 5.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie. Vânzările publice prin licitaţii de artă ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane de euro în 2010 la cca 14 milioane euro în 2011.