The dark side a culturii urbane romanesti nu a putut obtine un raspuns valabil la intrebarea il bate Chuck Norris pe Bruce Lee?, chiar daca insetatii de spirit pur au pierdut nenumarate nopti la video in asteptarea marii confruntari. Din acelasi ciclu, intreb si eu: oare in lupta dintre Peter Pan si Don Quijote cine bate?
Nici Peter Pan si nici Don Quijote nu fac parte din tezaurul spiritualitatii romanesti, spiritualitate care, iata, a ajuns sa ne reprezinte* si sa ne defineasca la nivel international. Dar n-am gasit in simbolistica locala niste eroi care sa ma multumeasca din toate punctele de vedere. Pacala si Tandala ar induce niste nuante peiorative intr-un discurs academic, plin de spirit, Greuceanu nu are adversar, Fat-Frumos a plecat la o prezentare de moda la Milano, iar urbanul Bula a cam decazut. Dar cum la marea imparteala am luat noi spiritualitatea, lasandu-le nemtilor ingineria, spaniolilor vitejia luptelor cu taurii sau elvetienilor minutiozitatea ceasornicarilor, cred ca pot sa ma folosesc de imaginea celor doua personaje.
Asadar, Peter Pan si Don Quijote. De ce acestia doi? Peter Pan pentru sindromul caruia i-a dat nume, sindrom care defineste barbatul adult, dar imatur. Si iresponsabil, narcisist, predispus spre manipulare si care se crede peste norme si legi sociale si ale societatii.
Don Quijote, pentru ca este un exemplu clasic de personalitate dubla, traitor in real si in fantastic, moral si nebun, erou supus deceptiilor, intelept si natarau, indragostit de imposibil. Un influentabil, in esenta.
Nu o sa comit greseala de a asocia vreo persoana sau vreun grup, fie el si de interese, celor doua figuri ale literaturii. Imi declin orice responsabilitate daca veti face vreo oarecare apropiere intre Don Quijote si romanul de rand, si cand spun de rand, ma refer la un grad de notorietate sub cinci aparitii televizate pe an, din care trei din acelea care prezinta trecatori pe trotuarele aglomerate cu care se ilustreaza stirile televizate despre canicula sau descoperirea leacului pentru SIDA. Cu atat mai neavenita este apropierea intre Peter Pan cel cu sindrom si vreuna din figurile publice locale, mai ales ca n-am pomenit nimic despre Wendy, prietena lui Peter. Cum nu spun nimic depre Wendy, nu o sa aflati ca si ea a facut obiectul studiilor specialistilor: copilul adult care se ia mult prea in serios, devenind mama posesiva, plangacioasa, predispusa spre martiriu.
Spre deosebire de pasionatii de karate si de videorecordere, care vor pieri nedumeriti in privinta disputei dintre Chuck si Bruce, in materie de Pan si Don un raspuns este usor de intuit: vom pierde, totdeauna, noi, ceilalti.
Morala tuturor celor insirate mai sus este: nu jucati rolul lui Don Quijote. Citesc acum o serie de teorii, interesante le-as spune, despre guvernarea prin teama si cum, dupa caderea comunismului, temerile au fost mutate spre alte zone, cum ar fi schimbarile climatice. Nu, nu fac parte din tagma utilizatorilor de teorii ale conspiratiei si nici nu contest copacii infloriti in ianuarie; cred, in schimb, in mutatiile, le-as caracteriza drept involuntare, pe care le sufera mentalul in timp ce urca spre nivelurile superioare ale puterii. Unul din argumentele teoriilor invocate este repetarea, in presa, a cuvantului catastrofa: cresterea pare a fi importanta dupa 1989. Am cautat sa ma conving daca este asa; m-a ajutat una din cele mai importante baze de date la care am acces, a colegilor de la Mediafax.
Cum functioneaza? Sa luam termenul benign poluare. Apare, in stirile difuzate in 1999, de 173 de ori. In 2000 de 370 de ori, in 2001 – 338, in 2002 – 170, in 2003 – 139, in 2004 – 150, in 2005 de 103 ori si in 2006 de 270 de ori. Varful din 2000 este urmarea poluarii cu cianuri a Somesului si a Tisei. Ca un insider ce ma aflu, trebuie sa precizez ca in jur de o treime din stiri nu au alta cauza decat atentia mai mare de care se bucura subiectul; drept urmare, multi corespondenti se simt datori sa faca valva chiar si pentru o banala pata de ulei iscata de un natarau care si-a spalat tractorul la rau. Si pentru 2006 explicatia este simpla, este vorba de poluarea cu petrol a Dunarii (pana in octombrie erau 170 de stiri, deci in media anuala).
Incalzirea globala, in schimb, apare in felul urmator: 1995 – o stire (va afecta cresterea productiei de orez), 96 – zero, 97 – 6 stiri, 98 – zero; 99 – zero; 2000 – 7 stiri (una este despre broscoii din Dorset care incearca sa se imperecheze cu piticii de gradina); 2001 – 7, 2002 – 9, 2003 – 7, 2004 – 8, 2005 – 38, 2006 – 25, ianurie – februarie 2007 – deja 15 stiri. Incalzirea globala a devenit un subiect la moda, a trecut din zona funny la seriozitate, dar tarziu, cu toate ca date se colecteaza de decenii bune, iar efectul de sera a fost prezis de chimistul Svante Arrhenius inca din 1896.
Voluntar sau involuntar, suntem manipulati cu totii, ziaristi, public, savanti sau politicieni. Publicul de ziaristi, savantii de public, politicienii de toata lumea si pe toata lumea.
A nu-l juca pe Don Quijote inseamna a judeca cu mintea proprie si a refuza informatia servita de-a gata, fie ca este vorba de scandalurile politice din Romania, fie de incalzirea globala. Peter Pani imaturi si dornici sa se evidentieze se vor gasi din belsug; oameni moderni, conectati, putem sa-i ignoram (si nu vad pedeapsa mai mare) sau putem incerca sa verificam ce ne spun si sa judecam daca trebuie sau nu sa le dam dreptate.
*vezi campania Romania – Fabulospirit