Tag: “Noua Casă”

  • Programul Noua Casă 2022 a început: plafonul de garantare pentru creditele ipotecare ajunge la 1,5 miliarde lei; 14 bănci implicate în program; dobânda IRCC plus 2%

    Programul Noua Casă, care oferă românilor acces la locuinţe şi stimulează în acelaşi timp si şectorul construcţiilor,  a devenit operaţional astăzi, cu un plafon de garantare de 1,5 miliarde de lei aprobat de stat pentru anul în curs.

    Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a alocat deja plafoanele anuale ale garanţiilor celor 14 bănci participante în program BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank.

    Plafoanele au fost alocate în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent.

    “Programul rămâne cel mai avantajos produs de creditare ipotecară disponibil pe piaţa românească, prin avansul minim solicitat, dobânda redusă- IRCC plus maxim 2% şi acordarerea garanţiei în nume şi cont stat în procent de până la 60% din valoarea imobilului, 3 din 4 credite ipotecare din totalul creditelor acordate de către sistemul bancar fiind aprobate prin acest program”, spun reprezentanţii FNGCIMM.

    De la lansarea Programului, în anul 2009, până la finalul lunii decembrie 2021, au fost acordate 321.073 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 50 mld lei.

    Anul trecut, au fost acordate în total 11.858 garanţii în valoare totală de 1,52 mld.lei, cu o valoare a creditelor de circa 2,9 mld. lei şi 3.779 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,55 miliarde lei.

  • Programul Noua casă continuă în 2022. Care sunt noile obligaţi ale beneficiarilor

    „Potrivit hotărârii aprobate astăzi va continua programul cu un nou plafon acordat garanţiilor care vor putea fi emise în cursul acestui an de 1,5 miliarde lei”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

    Acesta a anunţat că o altă modificare vizează obligaţia beneficiarilor de a încheia poliţe de asigurare împotriva tuturor riscurilor.

    „Prin acest act normativ a fost introdusă o modificare potrivit căreia beneficiarii vor avea obligaţia să încheie poliţe de asigurare împotriva tuturor riscurilor conform normelor interne proprii ale finanţatorilor pe toată durata finanţării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puţin decât valoarea de piaţă a locuinţei. Prevederea se va aplica tuturor creditelor garantate în cadrul programului Noua casă pentru poliţe de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, a adăugat Cărbunaru.

    Acesta a mai spus că, de la lansarea programului Prima casă, în 2009, până la finalul anului trecut au fost acordate 321.073 de garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde lei.

  • Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu anunţă continuarea programului Noua Casă şi în 2022

    „Astăzi am semnat continuarea programului. Alocarea se va menţine în prima faza la nivelul de anul trecut”, a spus Câciu într-o conferinţă de presă.

    Ministrul a precizat că suma alocată poate fi suplimentată.

    Pentru anul 2022, plafonul alocat programului Noua Casa, conform FNGCIMM este în valoare de 2 miliarde lei.

    Programul Prima Casă a devenit Noua Casă din 2020. Programul care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

     

  • Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu anunţă continuarea programului Noua Casă şi în 2022

    „Astăzi am semnat continuarea programului. Alocarea se va menţine în prima faza la nivelul de anul trecut”, a spus Câciu într-o conferinţă de presă.

    Ministrul a precizat că suma alocată poate fi suplimentată.

    Pentru anul 2022, plafonul alocat programului Noua Casa, conform FNGCIMM este în valoare de 2 miliarde lei.

    Programul Prima Casă a devenit Noua Casă din 2020. Programul care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

     

  • Peste 40% din plafonul de garantare Noua casă pe tot anul, alocat în primele două luni

    Guvernul a decis să aloce un plafon de garantare de 1,5 mld. lei în 2021 pentru Noua casă, program prin care, în perioada 2009-2020, au fost acordate 305.436 de ga­ranţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,8 mld. lei.

    „Astfel, plafonul de garantare alocat pro­gra­mului pentru anul 2021, în valoare de 1,5 mld. lei, este deja angajat în proporţie de 43%, iar solicitările zilnice de garantare înregistrează un record cu peste 200 de solicitări pe zi“, a transmis Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) la solicitarea ZF.

    Termenul de aprobare a garanţiei, în cazul unei documentaţii complet şi corect întocmite, este de maximum 48 de ore de la transmiterea solicitării de garantare de către finanţatorii înscrişi în program, mai transmite Fondul de Garantare.

    Spre finalul verii anului trecut au fost publicate normele de aplicare pentru noul program Noua casă, care a adus dublarea plafonului pentru credite la locuinţele noi, până la 140.000 euro, dar şi triplarea avansului minim, de la 5% la 15%.

    Pe parcursul anului 2020, statul a acordat 11.885 de garanţii, în valoare de 1,36 mld. lei şi 3.359 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,45 mld. lei.

  • Plafonul de creditare pentru Noua Casă s-ar putea dubla până la 140.000 de euro

    Programul „Noua Casă” îşi propune să dubleze plafonul de creditare pentru locuinţele noi, pentru suma maximă fiind necesar un avans de 15%. Propunerea se află în dezbatere parlamentară.

    Programul „Noua Casă” îşi propune să continue, în bună măsură, spiritul programului „Prima Casă”, aşa că românii sunt invitaţi să îşi cumpere o locuinţă prin credit garantat de stat.

    Guvernul a propus ca plafonul de creditare să se dubleze până la 140.000 de euro. În această variantă va creşte şi avansul minim solicitat, de la 5% la 15%.

    Dacă se optează pentru o locuinţă de 70.000 de euro, avansul va rămâne 5%.

    Specialiştii le recomandă celor interesaţi să nu opteze pentru un grad de îndatoare de 40%.

    „Avem, în primul rând, acest grad de îndatorare maxim de 40% la creditele în lei. La creditele pentru prima locuinţă, este 45%. Pentru a solicita o locuinţă până la 140.000 euro, adică un credit de maxim 119.000 euro, ajungem la un venit pe familie sau pe solicitant de credit de minim 7.000 lei. Sfatul este să nu te duci spre 40%. Sfatul tuturor este să nu te împrumuţi mai mult de 20%. Această dobândă variabilă poate să crească în timp. Şi atunci, dacă va creşte această dobândă cu 2 puncte procentuale, acest grad de îndatorare de 40% de acum se poate transforma foarte uşor în 60%. Să aleagă un scadenţar cu rate descrescătoare, nu rate egale, pentru că numai printr-un astfel de artificiu economiseşti foarte mult şi plăteşti mai puţine dobânzi şi comisioane. Chiar şi în pandemie a crescut numărul de credite acordate, dar nu la fel de mult ca înainte. În aceste două-trei luni, se vor aproba foarte multe credite”, a declarat Irina Chiţu, directorul platformei financiare FinZoom.

    În acest moment nu este clar dacă programul „Noua Casă” va fi aplicat. Senatul a respins proiectul, iar dacă deputaţii procedează la fel programul va fi anulat.

  • Băncile se pregătesc să acorde credite Noua casă de până la 140.000 de euro. Normele de aplicare sunt în Monitorul Oficial

    Programul Noua casă vine cu dublarea plafonului pentru credite la locuinţele noi, la 140.000 euro, dar şi avansul minim se triplează, de la 5% la 15%.

    Românii vor putea să ia în perioada următoare credite ipotecare prin programul Noua casă de până la 140.000 euro, după ce normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial.

    Varianta modificată a programului Prima casă, redenumit Noua casă, stabileşte dublarea plafonului pentru creditele destinate cumpării de locuinţe noi, până la 140.000 de euro, precum şi triplarea avansului minim care trebuie plătit la bancă, de la 5%, la 15%.

    La celelalte categorii de locuinţe, mai vechi, care pot fi cumpărate cu credit prin programul No­ua casă, plafonul maxim de credit urcă la 70.000 de euro, în timp ce avansul minim se menţine la 5%.

    Creditele ipotecare acordate prin programul iniţial Prima casă, care presupuneau un avans de doar 5%, au pierdut teren în ultimul an, ajungând să reprezinte mai puţin de 30% din totalul finanţărilor ipotecare noi, după cum reiese din datele BNR. Creditele ipotecare standard, pentru care trebuie achitat un avans cuprins între 15% şi 25% din partea clienţilor, au devenit soluţia cea mai folosită pentru a finanţa achiziţia unei locuinţe, ponderea acestor credite urcând peste 70% din totalul finanţărilor ipotecare noi la finele lunii aprilie 2020. Comparativ, în urmă cu 7-8 ani ipotecarele standard aveau o pondere mai mică de 30% din totalul finanţărilor noi.

    Persoanele care apelează la programul Noua casă pot achiziţiona locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, precum şi locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL. Totodată, pot fi cumpărate prin programul Noua casă alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadrate în categoriile anterioare.

    Prin programul Noua casă valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe noi este de maximum 140.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

    Concret, dacă valoarea finanţării este cuprinsă între 70.001 euro şi 140.000 euro, compusă dintr-un credit de 59.501-119.000 euro plus avansul plătit de beneficiar, garanţia statului acoperă maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţe.

    Pe de altă parte, actul normativ stabileşte că pentru achiziţia celorlalte categorii de locuinţe creditul acordat unui beneficiar este în valoare maximă de 70.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

    Prin locuinţă nouă în sensul programului Noua casă se înţelege orice locuinţă recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate. De asemenea, în sensul programului Noua casă, sunt asimilate locuinţelor noi şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate.

    Beneficiarii acestui program pot fi cei care la data solicitării creditului garantat nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită.

    O altă schimbare adusă de programul Noua casă este abrogarea din cuprinsul normelor de implementare a articolelor privind subcomponenta de construcţie de locuinţe de către beneficiarii Programului în regim propriu şi asociativ şi a celor privind trecerea la o locuinţă mai mare ca suprafaţă sau valoare în cadrul programului.

    Programul Prima casă lansat în 2009, redenumit O familie, o casă într-un proiect aprobat în primăvară, a devenit în această vară Noua casă, venind cu noi modificări determinate şi de implicaţiile pandemiei de coronavirus, la doar câteva luni după ce proiectul de modificare iniţial fusese promulgat de preşedinte.

    Ministerul Finanţelor a susţinut că prin stabilirea unor valori diferenţiate ale finanţărilor garantate, care cresc progresiv în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, s-a urmărit stimularea achiziţiei de locuinţe noi, superioare din punct de vedere calitativ, în vederea înnoirii şi creşterii calităţii fondului locativ, având ca rezultat implicit şi relansarea sectorului de construcţii.

    În cadrul programului Prima casă, până la data de 30 iunie 2020 au fost acordate un număr de 296.905 promisiuni şi contracte de garantare în valoare totală de 26,7 mld. lei.

    Plafonul de garantare aprobat pentru acordarea de garanţii în cadrul programului Prima casă în anul 2020 este de 2 mld. lei, din care s-a alocat către instituţiile de credit un plafon de garantare în valoare de 1,98 mld. lei din care până în prezent s-au consumat circa 424 mil. lei, ceea ce reprezintă procentual doar în jur de 21,4% din valoarea plafonului alocat pentru anul 2020.

  • Schimbarea „Prima casă“ în „Noua casă“ a accelerat numărul de locuinţe vechi scoase la vânzare, afirmă consultanţii

    Proprietarii din Bucureşti s-au grăbit să scoată la vânzare apartamentele vechi, în urma anunţului că programul “Prima casă” s-ar putea adresa doar segmentului de locuinţe noi, astfel oferta de astfel de proprietăţi este dublă faţă de luna decembrie a anului trecut, potrivit Anunţuriparticulari.ro. “Proprietarii apartamentelor vechi din Capitală par să fi reacţionat imediat la anunţarea programului «Noua casă»: de teamă să nu rămână cu locuinţele nevândute odată cu intrarea în vigoare a viitorului program guvernamental, cei care deţin apartamente vechi au umplut în ianuarie piaţa de oferte. În prima lună a lui 2013, oferta de apartamente vechi scoase pentru prima oară la vânzare este cu 12% mai bogată faţă de începutul lui 2012 şi depăşeşte de peste două ori oferta din decembrie 2012”, se arată într-un comunicat al site-ului. Astfel, numărul apartamentelor vechi scoase la vânzare la început de an au totalizat peste 2.050 de oferte noi, ajungând astfel la un nivel similar aceleiaşi perioade din 2007 şi cu 12-15% mai ridicat decât în 2011-2012.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Schimbarea “Prima Casă” în “Noua Casă” a dublat numărul locuinţelor vechi scoase la vânzare

    “Proprietarii apartamentelor vechi din Capitală par să fi reacţionat imediat la anunţarea programului «Noua Casă»: de teamă să nu rămână cu locuinţele nevândute o dată cu intrarea în vigoare a viitorului program guvernamental, cei care deţin apartamente vechi au umplut în ianuarie piaţa de oferte. În prima lună a lui 2013, oferta de apartamente vechi scoase pentru prima oară la vânzare este cu 12% mai bogată faţă de începutul lui 2012 şi depăşeşte de peste două ori oferta din decembrie 2012”, se arată într-un comunicat al site-ului Anunturiparticulari.ro.

    Astfel, numărul apartamentelor vechi scoase la vânzare la început de an au totalizat peste 2.050 de oferte noi, ajungând astfel la un nivel similar aceleiaşi perioade din 2007 şi cu 12-15% mai ridicat decât în 2011-2012.

    Cele mai multe apartamente apărute nou pe piaţă au două camere, respectiv 845 de oferte, cel mai ridicat nivel pentru această perioadă din 2008 încoace. Comparativ cu ianuarie 2012, oferta este cu 10% mai mare şi cu 29% faţă de ianuarie 2010, de exemplu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro