Tag: nicolau

  • Abonament pentru sănătate psihică

    “Până anul acesta, clinica s-a dedicat exclusiv clientului ca persoană fizică, dar în 2017 am început să ne adresăm şi companiilor. Tot clienţii, antreprenorii care vin la noi în clinică, ne-au semnalat această nevoie. Şi-au dat seama, în urma interacţiunii directe cu psihologul, care sunt beneficiile acestor servicii şi ne-au solicitat intervenţia sau serviciile şi în cadrul propriilor companii“, explică Sorin Nicolau, managerul Clinicii Oana Nicolau.

    Abonamentele vor avea o perioadă de 6, 9 sau 12 luni, în care prima lună e una de analiză a dinamicii între departamente, între membrii echipei. Ulterior, vor fi propuse workshopuri, seminarii, consiliere individuală sau evaluări pentru noii angajaţi, astfel încât aceştia să fie asociaţi direct pe posturile pe care le are nevoie angajatorul şi gradul acesta de retenţie să fie cât mai mare. ”Să fie plasat fiecare om la locul potrivit“, explică Oana Nicolau, care a fondat clinica împreună cu soţul său. Preţurile abonamentelor vor fi personalizate în funcţie de nevoile din companie, de numărul de angajaţi, respectiv de implicarea şi numărul de specialişti din echipa dedicată companiei, iar consultaţiile vor avea loc atât la sediul firmei, cât şi al clinicii.

    ”Ne-am gândit la un abonament de sănătate emoţională, pe care angajatorii să îl achiziţioneze pentru angajat şi familia lui, în care să beneficieze de aceste evaluări de prevenţie, de consiliere, de coaching etc. Ceea ce ne dorim noi, de fapt, e să creăm un echilibru între sănătatea fizică – de care avem toţi grijă – şi cea emoţională, căreia trebuie să îi acordăm o mai mare atenţie“, explică psihoterapeutul Oana Nicolau. Cele mai multe solicitări de astfel de servicii au venit din partea unor firme cu activitate în domeniul medical, precum clinici stomatologice, dar şi din partea antreprenorilor, de pildă care deţin fabrici sau au afaceri în alimentaţie publică etc; primul contract va fi semnat luna viitoare cu o firmă cu activităţi în IT, spune Sorin Nicolau. ”Ne bucurăm că antreprenorii români sunt din ce în ce mai interesaţi de sănătatea emoţională a angajaţilor. OK, îi dai omului un salariu, îi dai şi bonusuri, îl motivezi în diverse forme, dar şi motivaţia interioară e foarte importantă. Să-şi dorească că lucreze acolo, să vadă că există dezvoltare personală, că angajatorul se ocupă de el şi de evoluţia lui, nu doar îl pune la muncă“, ţine să precizeze antreprenorul.

    Pe lângă acest aspect, una dintre principalele investiţii ale clinicii este un proiect de prevenţie în domeniul sănătăţii emoţionale, ce va fi disponibil începând de luna viitoare; astfel, ”clienţii vor primi o imagine clară şi măsurabilă a nivelului de sănătate emoţională“, spune Oana Nicolau. Aşadar, clienţii vor şti care e gradul de depresie, de anxietate şi vor primi recomandări clare şi instrumente pentru a preîntâmpina o situaţie de blocaj emoţional, ”să nu ajungă, de exemplu, la starea de burnout, cu care corporatiştii se confruntă de foarte multe ori“, adaugă antreprenorul. În cadrul şedinţei, care costă 300 de lei, oamenii au o interacţiune de 90 de minute cu specialiştii, în care vor susţine un test-interviu conceput de echipa de clinicieni. În urma acestuia, vor primi recomandările specifice, despre cum să gestioneze situaţia şi ce instrumente să folosească. ”Omul vine la noi când arde, când ceva e foarte grav, şi sigur că procesul terapeutic se derulează într-un ritm corespunzător stării pe care o are. Însă, dacă oamenii vor înţelege că pot preveni ajungerea în astfel de situaţii, viaţa lor per total se va îmbunătăţi“, spune Oana Nicolau.

    Clinica Oana Nicolau şi-a început activitatea în urmă cu 10 ani, într‑un sediu din Cotroceni, cu patru terapeuţi, iar dezvoltarea companiei a fost organică. În urmă cu patru ani, datorită nevoii de extindere, s-a mutat într-un spaţiu mai mare din zona Unirii şi a ajuns la o echipă de 32 de specialişti. ”Dorinţa noastră a fost să creăm un loc în care să existe specialişti din domeniile psihologiei, astfel încât să ne putem adresa unei palete cât mai largi de nevoi în rândul populaţiei. În plus, oamenii pe care i-am adus în clinică au fost aleşi foarte atent“, ţine să precizeze Oana Nicolau. Clinica ce îi poartă numele este formată din 12 cabinete plus două săli de seminarii şi workshopuri şi oferă servicii de psihologie, psihoterapie, psihiatrie, logopedie, nutriţie şi coaching.

    Şedinţa de terapie individuală costă 180 de lei, cea de cuplu sau familie de 220 de lei, consilierea şi evaluarea psihiatrică sunt, de asemenea, 180 de lei, iar evaluările psihologice, în funcţie de gradul de dificultate se încadrează între 150 şi 200 de lei. Iar dacă şedinţele de psihoterapie sunt solicitate în limba engleză sau franceză, preţul este de 240 de lei. ”Dacă ar fi să facem un clasament, activitatea principală este psihoterapia, iar psihiatria este pe locul doi. Aceste două specializări, chiar dacă una vine din zona medicală şi cealaltă din zona emoţională, sunt foarte bine integrate la noi în clinică“, spune Sorin Nicolau.

    În prezent, în cadrul clinicii se efectuează, în medie, 1.300 – 1.400 de terapii pe lună, având în jur de 600 de pacienţi; dintre aceştia, 150 sunt noi. Anul trecut, echipa realizat circa 12.000 de terapii. În general, o persoană face circa 10 şedinţe, efectuate pe parcursul unui an, însă ”sunt clienţi care stau în terapie şi doi ani de zile, dar şi 2-3 luni, în funcţie de situaţia cu care se confruntă şi de ritmul în care evoluează“, spune Oana Nicoalu. ”Sunt nişte paşi mici. Din păcate, mulţi doresc să rezolve o situaţie atunci când apare. Vin în procesul terapeutic, rezolvă problema în două, trei, şase luni, cât are el nevoie. Dar după aceea doresc să rămână cu alte situaţii, la nivel de a preveni un blocaj asemănător celui anterior. Şi atunci rămân, cum o numim noi, în dezvoltare personală“, adaugă şi Sorin Nicolau.

    Anul trecut, firma sub care operează clinica a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei, iar pentru 2017 fondatorii afacerii se aşteaptă la o creştere de circa 40%, pusă pe seama faptului că pe perioada verii peste 70% din echipă a fost disponibilă tot timpul, fapt ce a adus clienţii altor psihologi aflaţi în vacanţă sau unii care nu aveau la cine să meargă. ”La noi nu pleacă niciodată toată echipa în vacanţă, spre deosebire de un psihoterapeut care lucrează singur, într-un cabinet“, explică Oana Nicolau. Antreprenoarea îşi propune şi să extindă activitatea, atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe din ţară.

  • Este oficial: Centrul Vechi are concurenţă. Se deschide un nou parc de restaurante în Centrul Capitalei

    „Deschidem un street food park care va fi deschis zilnic, pe toată perioada anului, în care vom avea 20 de vendori. Proiectul e parte a grupului de restaurante din Bucureşti, MGC. Nu închiriem spaţii, ci le administrăm noi pe toate. Vor fi specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi”, a spus Paul Nicolau, proprietarul Wahaka Street Food Park.

    Antreprenorul Paul Nicolau speră la vânzări totale de circa 100.000 de euro pe lună cu Wahaka Street Food Pak. Parcul de restaurante se întinde pe suprafaţă de circa 2.000 metri pătraţi şi este acum în curs de amenajare, urmând să fie deschis pe 28 septembrie 2017.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Este oficial: Centrul Vechi are concurenţă. Se deschide un nou parc de restaurante în Centrul Capitalei

    „Deschidem un street food park care va fi deschis zilnic, pe toată perioada anului, în care vom avea 20 de vendori. Proiectul e parte a grupului de restaurante din Bucureşti, MGC. Nu închiriem spaţii, ci le administrăm noi pe toate. Vor fi specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi”, a spus Paul Nicolau, proprietarul Wahaka Street Food Park.

    Antreprenorul Paul Nicolau speră la vânzări totale de circa 100.000 de euro pe lună cu Wahaka Street Food Pak. Parcul de restaurante se întinde pe suprafaţă de circa 2.000 metri pătraţi şi este acum în curs de amenajare, urmând să fie deschis pe 28 septembrie 2017.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şi-a deschis prima afacere cautând-o pe Google, iar acum porneşte o nouă afacere la care nu s-a gândit nimeni

    Paul Nicolau, antreprenorul ce a intrat în afaceri după o căutare pe Google, prin  deschiderea restaurantelor unde comercializa preparate din raci, s-a lansat în urmă cu aproximativ o lună într-un nou pariu: o shaormerie cu fructe de mare. Nicolau  a investit aproximativ 20.000 de euro în afacerea SeaFood Shaorma şi şi-a propus să o extindă în mai multe locaţii din centre comerciale şi chiar şi în afara ţării.  

     ”Shaorma este unul dintre cele mai răspândite produse fast food, iar domeniul meu de activitate este să creez noi nişe pe nişa fructelor de mare. Va fi o revoluţie a shaorma”, descrie antreprenorul Paul Richard Nicolau modul în care s-a gândit să lanseze o afacere prin care să lanseze o ”shaorma de lux”.

    Ideea i-a venit în urmă cu doi ani şi jumătate, dar a lansat proiectul în urmă cu aproximativ o lună, aspectele tehnice din spatele pregătirii fructelor de mare pentru shaorma fiind printre cele mai dificile pe care le-a întâmpinat în dezvoltarea proiectului. A ajuns astfel să colaboreze cu un furnizor din Italia, de unde aduce fructele de mare gata de gătire în locaţia din Bucureşti. Nicolau spune că şi-a recuperat deja investiţia şi apreciază că în aproximativ două luni va deschide primele locaţii în centre comerciale din Capitală. Ambiţiile sale depăşesc însă graniţele ţării şi spune că în curând va deschide o shaormerie în Londra. ”Este foarte uşor să îţi faci o afacere acolo, în aproximativ o oră mi-am făcut firmă, pe internet.”

    Planurile antreprenorului sunt să extindă afacerea prin francizare, costurile pentru o astfel de franciză fiind între 15 şi 20.000 de euro, potrivit estimărilor sale.

    Deocamdată, în cadrul locaţiei din Piaţa Muncii sunt comercializate două sortimente de produse – SeaFood Shaorma (exclusiv cu fructe de mare precum caracatiţă, calamar, sepie, creveţi) şi Ocean Shaorma (ce conţine şi peşte spadă sau ton), la un preţ de 25 de lei, aliniat, potrivit antreprenorului, la preţurile practicate de alţi jucători de pe segmentul fast food.

    La data de 15 ianuarie, Nicolau va lansa o altă componentă a afacerii – Shrimpmania – concept prin care îşi propune să comercializeze cantităţi mai mari de creveţi în reţete de taco, quesadilla, hamburgeri, ş.a.,  la preţuri mai mici de 35 de lei. Meniul Shrimpmania va fi disponibil în cadrul locaţiei SeaFood Shaorma şi, potrivit antreprenorului, va reprezenta un alt model pentru o afacere cu francize.

    În prezent, Paul Nicolau mai deţine restaurantul Le OacOac Bistro, axat pe preparate din pui de baltă, dar şi pe alte reţete din peşte şi fructe de mare. Restaurantul a fost inaugurat în primăvara anului trecut, în urma unei investiţii de circa 30.000 de euro, iar Nicolau apreciază că a ajuns deja la venituri de aproximativ 100.000 de euro.

    Sursa foto: SeaFood Shaorma

  • A inventat o afacere pe care nu poate să o concureze nimeni: “Sunt singurul care vinde raci în România”

    Paul Nicolau şi-a dorit o afacere şi, pentru că nu avea nicio idee, a căutat-o pe Google. A găsit astfel un business la care nimeni nu s-a mai gândit: utilizarea unei resurse care creşte singură în bălţile din România – racul. În prezent, racii se vând ca pâinea caldă în restaurantul său, dar şi în reţelele de hipermarketuri şi la export, aducându-i venituri de peste 100.000 de euro.

    “Eu îmi numesc restaurantul locul cu cele mai multe dorinţe din România pe metrul pătrat: racul este printre produsele cel mai rar mâncate până acum la noi şi pe care din ce în ce mai multă lume vrea să îl încerce. Or, când mănânci ceva nou, îţi pui o dorinţă”, îşi descrie antreprenorul Paul Nicolau, în vârstă de 27 de ani, taverna cu 130 de locuri în care îşi vinde o parte din producţia de raci. Tânărul a intrat pe o nişă neexploatată în România şi a pornit, în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate, o crescătorie de raci, într-un lac din localitatea Izvoarele din judeţul Giurgiu. În prezent, afacerea Premium Raci este formată, pe lângă crescătorie, dintr-un restaurant, contracte cu hipermarketuri şi cu o firmă din Belgia, care i-au adus venituri de peste 100.000 de euro.

    Rulota sa rustică din lemn vopsit în alb, în care se află câteva mese asortate, cu obloane la ferestre, căreia i se adaugă o terasă împrejmuită de un gard şi o bucătărie unde personajul principal – racul românesc – poate fi văzut viu, înainte de a fi servit -, şi-a găsit loc chiar printre clădirile de birouri din zona Piaţa Victoriei. ”Grecia sau casa bunicii, avem aici un loc în care fiecare intră în filmul lui”, spune Nicolau. Atmosfera de familie este completată deseori de prezenţa părinţilor: mama, contabilul firmei, şi tatăl, principalul său sfătuitor.

    După ce a renunţat la trei facultăţi şi o perioadă de cinci ani în care a coordonat echipe de vânzări în servicii de telecomunicaţii pentru RCS-RDS, Romtelecom, Nextgen şi UPC, Nicolau a simţit chemarea către antreprenoriat. Singurul lucru pe care îl ştia despre afaceri era că îşi doreşte una, prin urmare a început să se documenteze ca oricine, cu o căutare pe Google: ”Când scrii «idei de afaceri» pe Google, primeşti foarte multe rezultate din zona agricolă, care de care mai ciudate şi care îţi spun cum să te îmbogăţeşti miraculos peste noapte”.

    Dintre toate rezultatele primite, afacerea cu raci a fost singura care i s-a părut fezabilă şi care i-a atras atenţia, pentru că se lega de o amintire din copilărie: ”Când eram mic, tata mi-a adus de la pescuit un rac pe care l-am ţinut câteva zile în casă”. Fără să mai vadă între timp vreun alt rac, Nicolau s-a documentat timp de trei zile pe internet şi şi-a structurat un business plan pe o agendă pe care o mai are şi acum. Primul pas, chiar înainte de a-şi fi construit firma, a fost testarea pieţei: ”Am găsit contactul reprezentanţilor Metro, care îşi cumpărau pe atunci racii din Armenia cu un preţ de 60 lei/kg şi păreau foarte încântaţi de oferta mea”.

    A trimis apoi e-mailuri către alte firme din Europa, în urma cărora cererea de crustacee a ajuns la câteva tone. Avea să afle ulterior că specia de rac care creşte natural în bălţile din România, ”racul nobil” (Astacus Leptodactylus), este printre cele mai căutate de către europeni. Dacă la noi este interzisă popularea artificială a bălţilor, pieţele vestice sunt dominate de racii de fermă, crescuţi artificial şi care, eliberaţi în natură, sunt invazivi şi nocivi pentru cei crescuţi natural şi capturaţi ulterior, motiv pentru care specia de raci de la noi este pe cale de dispariţie în restul Europei. ”Era o resursă care creşte singură şi pe care nimeni nu a speculat-o”; prin urmare a încercat să afle mai multe despre aceasta de la Ministerul Agriculturii. ”Căutam un manual, o sursă de inspiraţie, dar nu ştiau nimic despre racii din România.”

    Nu a găsit ajutor, aşa că a plecat să fure meserie în Anglia şi Belgia, unde a petrecut câte trei zile la ferme de raci ale unor jucători renumiţi pe acestă piaţă, care au fost bucuroşi să îi împărtăşească secretele afacerii: ”Atât în Anglia, cât şi în Belgia am văzut interes pentru potenţialul României la acest capitol, ştiau despre Delta Dunării şi despre apele noastre curate”. La întoarcerea în ţară, a investit 80 de milioane de lei pentru startul afacerii. ”Mai existau două-trei bălţi propice creşterii racilor care nu erau concesionate. Am participat la o licitaţie şi am reuşit să închiriez una dintre acestea”, explică antreprenorul, care plăteşte 3.000 de euro/an pentru cele 10 hectare de baltă de unde aduce majoritatea racilor de pe mesele bucureştenilor.