Tag: Nicola Calabro

  • Intesa Sanpaolo Bank Romania are un nou CEO: Ezio Salvai

    Salvai il inlocuieste pe Nicola Calabro, care dupa incheierea
    mandatului a plecat sa ocupe functia de director general la Banca
    di Trento e Bolzano, parte a grupului Intesa Sanpaolo.

    Ezio Salvai a fost in ultimii trei ani pesedinte al consiliului
    de administratie al Banka Koper din Slovenia. El si-a inceput
    experienta bancara in 1972, in cadrul Istituto Bancario Sanpaolo
    din Torino si a fost implicat in diverse functii executive, atat pe
    piata italiana, cat si pe cea internationala.

    Italianul este unul dintre cei mai experimentati manageri din
    cadrul diviziei banci subsidiare internationale a grupului Intesa
    Sanpaolo. A fost seful departamentului ce a coordonat bancile din
    Europa Centrala si de Est imediat dupa formarea Intesa Sanpaolo
    Group. A avut un mandat de cinci ani in calitate de CEO si membru
    al boardului si in cadrul Inter Europa Bank din Ungaria.

    In ultimii cinci ani a facut parte din consiliul de supraveghere al
    mai multor banci ale Intesa Sanpaolo – in calitate de
    vicepresedinte al VUB (Slovacia), presedinte al Intesa Sanpaolo
    Banka (Bosnia-Hertegovina) si membru al boardului mai
    nou-infiintatei Intesa Sanpaolo Card.

    Noua structura a consiliului de administratie al Intesa Sanpaolo
    Bank este in prezent urmatoarea:
    Giovanni Ravasio – presedinte CA;
    Ezio Salvai – membru;
    Daniele Bordina – membru;
    Riccardo Gianluca Poli – membru;
    Giampiero Trevisan – membru;
    Ioan Mihail Anca – membru;
    Adriana Saitta – membru.

    Intesa Sanpaolo Bank este parte a Grupului Intesa Sanpaolo, una
    dintre cele mai importante institutii financiar-bancare din zona
    euro. Activitatile internationale ale grupului sunt concentrate in
    regiunea Europei Centrale si de Est, precum si in bazinul
    mediteranean, unde opereaza in 13 tari printr-o retea de circa
    1.800 de unitati cu 8,6 milioane de clienti.

    Intesa Sanpaolo Bank Romania este o banca de talie mica, avand
    active de 864 milioane de euro la sfarsitul anului trecut. A
    incheiat anul 2010 cu o pierdere de 9 milioane de euro.