Tag: Newarch Investments

  • Radu Tudorache renunta la achizitiile de amploare

    “Cand vine vorba insa de achizitii in distributia farma, va trebui sa asteptam sa se limpezeasca piata creditelor pentru companii, intrucat astazi sunt foarte greu disponibile”, spune coproprietarul Newarch, care detine distribuitorul de medicamente Montero.

    Tot in stand-by se afla si planurile companiei de listare anul acesta la Bursa de Valori Bucuresti. Daca anul trecut se lua in calcul posibilitatea listarii unor actiuni sau obligatiuni ale Newarch, o varianta prudenta pastrata de Tudorache ar fi acum doar listarea de actiuni ale uneia din companiile grupului (in momentul de fata sunt grupate sub umbrela Newarch 15 firme) – insa nu e nimic batut in cuie, “in toata aceasta degringolada a bursei”.

    Cititi aici mai multe detalii despre strategia de criza a lui Tudorache.
     

  • Newarch creste cu 30%

    In 2007, companiile din cadrul grupului – printre care se numara distribuitorul de medicamente Montero si lantul de farmacii Remedio – au raportat o cifra de afaceri de 150 de milioane de euro, in crestere tot cu 30% fata de 2006.

    Activele companiilor totalizau circa 130 de milioane de euro, dar "nu toate valorile au fost actualizate", a explicat Tudorache.

    Afacerile din domeniul farmaceutic au deocamdata cea mai mare pondere in veniturile holdingului, in conditiile in care Montero a avut anul trecut afaceri de circa 100 de milioane de euro, iar lantul de farmacii a avut venituri de aproape 20 de milioane de euro.

    Treptat, activitatile imobiliare vor deveni din ce in ce mai importante, in conditiile in care Newarch deruleaza in prezent trei proiecte imobiliare in valoare de 140 de milioane de euro in parteneriat cu grupul islandez Milestone. In plus, un alt parteneriat cu dezvoltatorul austriac UBM presupune constructia unui parc logistic la Chitila, investitie estimata tot la 140 milioane de euro.

    Unul dintre proiectele pregatite de Newarch este constructia unui sediu de birouri de mari dimensiuni in zona Politehnica. "Vrem sa avem o prezenta puternica si la nivel imobiliar. Vom face un sediu la nivelul celor detinute de BRD sau BCR", a spus astazi Radu Tudorache.

    Potrivit acestuia, grupul a alocat 80 de milioane de euro pentru imobilul care se va construi pe un teren ce a apartinut companiei Pumac, a carei activitate va fi relocata de Newarch pe o platforma industriala pe care o construieste in Pipera, unde va reloca companiile din sfera industriala pe care le detine.

    Newarch Investments planuia ca o mare parte dintre finantarile de care aveau nevoie aceste proiecte sa fie obtinute printr-o emisiune de obligatiuni de 100-200 de milioane de euro lansata pe piata romaneasca de capital.

    "Avem discutii pentru listarea obligatiunilor, dar acum semnalele de pe piata financiara sunt negative", a spus Tudorache. Ca urmare, emisiunea va fi amanata. "Avand in vedere ce s-a intamplat ieri pe piata americana (vanzarea bancii de investitii Bear Sterns la un pret de zece ori mai mic decat capitalizarea de acum o saptamana – n.red.), cred ca emisiunea va fi impinsa spre 2009", a adaugat reprezentantul Newarch.