Tag: NELMOKHTAR

  • Liderul islamist Mokhtar Belmokhtar ar fi fost ucis într-un raid american în Libia

    Guvernul libian a declarat că Belmokhtar a fost ucis în timpul atacului, dar oficialii americani încă nu au confirmat.

    “A fost un singur atac desfăşurat cu un avion”, a declarat un oficial din cadrul Pentagonului, care are informaţii directe în legătură cu operaţiunea. Nu a existat personal la sol, a adăugat oficialul citat.

    Mişcările lui Belmokhtar au fost urmărite în timpul raidului, dar rezultatul operaţiunii încă este evaluat, a precizat oficialul american.

    Guvernul libian a mers şi mai departe, într-o declaraţie dată duminică, şi a afirmat că atacul american a “condus la uciderea lui Mokhtar Belmokhtar şi a unui grup de libieni membri ai unei organizaţii teroriste din estul Libiei”.

    Belmokhtar este fondatorul batalionului Semnatari cu Sânge, care a revendicat atacul din ianuarie 2013 din Algeria, soldat cu moartea mai multor străini, între care doi români. La scurt timp după acest atac, procuratura din New York l-a pus sub acuzare pentru implicarea în această luare de ostatici. Ulterior, gruparea a revendicat mai multe atentate în Mali şi Niger.

    Belmokhtar, în vârstă de 42 de ani, şi-a pierdut un ochi în timpul unei lupte, ceea ce i-a adus numele de “Chiorul”.